File din istoria razboiul cu scaunul

Un articol de CATALIN STURZA

„Scaunele sunt cât se poate de naspa, fara nici o exceptie. Nici un designer nu a proiectat, vreodata, vreun scaun bun, pentru ca asa ceva e imposibil“, scrie Colin McSwiggen in „Jacobin Magazine“. Nu numai ca scaunele sunt un pericol pentru sanatatea noastra, insa au in spate o istorie controversata, care le leaga, indisolubil, de individualismul construit in jurul statutului social. Si, mai rau, am devenit dependenti de ele, si nu e clar daca ne vom putea elibera vreodata.

Poate parea absurd sa sustii ca scaunele sunt periculoase. Le gasesti peste tot, si aproape ca ni se par prea plictisitoare pentru a le considera capabile sa ne faca rau. Dar daca tinem cont ca englezul mediu, de exemplu, petrece peste paisprezece ore pe zi asezat pe un scaun, in timp ce munceste, se relaxeaza, face naveta, manânca si uneori chiar doarme, e destul de usor sa ne imaginam ca scaunele ar putea avea un impact negativ major asupra sanatatii populatiei. Iar cercetarile medicale ne confirma temerile. Anul trecut, au fost date publicitatii rezultatele unui studiu realizat timp de 14 ani, pe un esantion de 120 000 de participanti, realizat de American Cancer Society; a sta asezat vreme indelungata, in timpul zilei, creste, in mod dramatic, riscul de deces. Chiar si in cazul participantilor care au facut exercitii fizice in mod regulat, riscul de a se procopsi cu boli cardiace, obezitate, diabet, depresie si cu nenumarate boli ortopedice, corelat cu statul pe scaun, e unul cât se poate de serios.
Nu conteaza daca esti tânar, manânci sanatos si duci, altfel, o viata activa. Doar statul pe scaun, in exces, iti va face foarte mult rau. Iar rezultatele acestui studiu nu ne prezinta toate datele problemei. Adevarata pacoste, scrie Colin McSwiggen, e ca a sta pe scaun, in societatea noastra, inseamna sa ne asezam corpurile pe banchete elevate, cu sprijinitori pentru spate – pe scaune. A sta asezat nu ar fi un lucru atât de nociv daca nu am sta pe lucruri care ne fac rau.
Dar de ce scaunele sunt atât de rele pentru corpurile noastre? Scaunele incomode aplica, de obicei, tensiuni nocive asupra unei anumite parti a corpului sau ne cer un efort muscular excesiv pentru a sta asezati. Aceste lucruri duc la aparitia durerilor sau il obliga pe cel care sta asezat sa se cocoseze, ceea ce obstructioneaza circulatia sângelui, stânjeneste respiratia si functiile intestinale si provoaca leziuni ale muschilor si oaselor. Scaunele asa-zise comfortabile sunt si mai rele. Incurajându-ne sa ramânem asezati intr-o singura pozitie, statica, pentru perioade lungi, ele exercita o presiune prelungita si permanenta asupra coloanei vertebrale, slabesc muschii ce sustin structura osoasa si provoaca aceleasi probleme circulatorii ca omoloagele lor mai putin confortabile. Si acesta e doar inceputul.
„Nimeni nu stie ce trebuie sa faca un scaun „bun“, ca sa nu mai vorbim despre cum ar trebui sa construim un scaun bun“, scrie Colin McSwiggen. Unii ergonomisti sustin ca sira spinarii ar trebui sa se arcuiasca in forma literei C, pentru a preveni aparitia tensiunii musculare excesive, dar aceasta pozitie preseaza organele interne si duce, in timp, la fisurarea vertebrelor. Altii pledeaza pentru scaune care sa sustina zona lombara, insa pozitia convexa a coloanei vertebrale impusa de acestea are, se pare, efecte chiar mai rele pe termen lung: slabeste musculatura zonei lombare, crescând probabilitatea de aparitie a exact acelor leziuni pe care incearca sa le preintâmpine. Controverse similare se poarta in jurul inaltimii spatarului, a unghiului si a adâncimii acestuia, a reazemului pentru cap, brate si picioare, si a captuselii.
Galen Granz, sociolog al arhitecturii si, probabil, cel mai cunoscut expert in domeniul scaunelor din intreaga lume considera ca ergonomia este o pseudostiinta „confuza si chiar stupida“. Pentru designeri, care isi fac meseria fara o baza stiintifica, e o situatie fara iesire. Pe de alta parte, niste ingineri scandinavi au proiectat scaune in forma de minge, scaune pe care stai in genunchi, si scaune care ne incurajeaza sa stam in picioare, in câteva pozitii diferite. Aceste imbunatatiri, altfel demne de lauda, nu rezolva insa problema. De asemenea, aceste scaune nu sunt compatibile cu inaltimea standard a meselor, iar aspectul lor neconventional le face greu de folosit in cele mai multe birouri din lumea larga. Dupa ce am incercat, iar si iar, timp de decenii la rând, sa gasim o solutie, poate e timpul sa recunoastem ca n-avem cum sa câstigam acest razboi.
Dar daca scaunele sunt o idee atât de idioata, cum de ne-am pricopsit cu ele?, se intreaba Colin McSwiggen. De ce cultura noastra ne cere sa ne petrecem cea mai mare parte a vietii stând pe obiecte care ne fac rau? Raspunsul e o chestiune de politica de clasa. „Scaunele se asociaza cu statutul, cu puterea si controlul. De aceea ne plac atât de mult.“, arata McSwiggen. Totul a pornit de la tronul regelui. Acum 10 000 de ani, indivizii cu statut social inalt au inceput sa stea asezati pe platforme elevate, suficient de largi pentru a sustine un singur om, cu un spatar pentru a-l sprijini sau pentru a-l incadra pe ocupantul lor. Acesta era un mod eficient de a sublinia statutul inalt, fata de ceilalti membri ai grupului care stateau, de cele mai multe ori, direct pe pamânt.
Mai târziu, prin imitatie, in cea mai mare parte a lumii occidentale a aparut obiceiul ca oamenii din clasa superioara sa stea pe un anumit fel de scaune – de obicei, pe cel mai prost si mai nociv tip de scaun care se putea inventa, in fiecare epoca istorica in parte. In Evul Mediu, chiar si cei mai bogati nobili aveau foarte putina mobila in casa, din cauza jafurilor frecvente; cele mai instarite familii aveau un singur scaun, masiv, extrem de greu, care nu putea fi mutat din loc – o masura impotriva jefuitorilor. Acest scaun era destinat exclusiv stapânului casei, iar mesele erau aduse, când era nevoie, in fata scaunului, si nu invers. In Renastere, scaunele au devenit tot mai raspândite, insa cei care le fabricau – si cei care le foloseau – apreciau, mai mult, elementele decorative si estetica, decât designul care sa le protejeze sanatatea. Odata cu Revolutia industriala, munca a devenit sedentara: pe masura ce muncitorii s-au deplasat, in masa, de pe câmpurile agricole in fabrici si in birouri, acestia au inceput sa isi petreaca tot mai mult timp sezând pe scaunele tot mai numeroase, iesite din fabrici si din manufacturi. Si asa ne-am trezit ca, la inceputul secolului douazeci, scaunele prinsesera, definitiv, societatea in ghearele lor.
Si, ca si cum dependenta sociala si fiziologica de scaune nu ar fi fost indeajuns de rea, designerii ne-au mai tras, inca odata, pe sfoara adaugând inca un nivel de dependenta in mediul nostru de viata: birourile si bucatariile sunt, de obicei, dotate cu suprafete de lucru fixate la inaltimi care impun statul pe scaun, toate vehiculele sunt dotate cu scaune, iar monitoarele calculatoarelor, instalatiile de iluminat si alte dispozitive sunt, adesea, proiectate astfel incât sa fie dificil de folosit daca nu stam asezati la o masa. Scaunele sunt, ca sa spunem asa, parte din mobilier. Nu numai ca nu avem cum sa câstigam, nu avem nici o cale de scapare.
Am ajuns, asadar, la doua concluzii deprimante. Mai intâi, scaunele reprezinta un soi de parazit neinsufletit, asigurându-si perpetuarea continua prin faptul ca ne fac dependenti de ele, generatie dupa generatie, inca de pe bancile/scaunele scolii. Apoi, ele nu au de gând sa dispara, intr-un viitor previzibil. Daca vreti sa stati intr-o pozitie sanatoasa, trebuie sa luati, singuri, taurul de coarne; cel mai bun obicei pe care vi-l puteti crea e sa nu stati asezati mai mult de zece minute la rând. Daca sunteti un cititor obisnuit, atunci acesta e momentul potrivit ca sa va ridicati de pe scaun.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper