Explorari în „tinutul misterios“

Un articol de TOMA GRIGORIE

Gabriel Chifu, Insemnari din tinutul misterios, Editura Cartea româneasca, Bucuresti, 120 p.

O carte buna nu-si epuizeaza niciodata valentele si deschiderile, ceea ce i se întâmpla si Cartii anului 2011 (premiata de ARIEL), „Amintiri din tinutul misterios“ (Editura Cartea Româneasca), semnata de Gabriel Chifu. La lansarea de la Târgul de Carte Gaudeamus din Bucuresti, au confirmat valoarea incontestabila a volumului personalitati de prima marime ale literaturii române contemporane: Nicolae Manolescu, cel care a spus ca e o carte de poezie exceptionala, lucru rar, una dintre cele mai bune carti ale ultimilor 20 de ani; Dan Cristea, care a sustinut faptul ca alaturi de romanul anterior aceasta carte este o realizare extraordinara; Alex Stefanescu a punctat evolutia frumoasa a lui Gabriel Chifu care a devenit un poet foarte bun. Iar cartea va avea un destin literar european, daca va fi tradusa; Varujan Vosganian a relevat rezultatul unei întâlniri cu moartea, reîntoarcerea de pe tarâmul mortii, iar cartea este una de referinta a literaturii noastre contemporane. Cosmin Ciotlos a subliniat înclinarea catre metafizic a poeziei acestei carti reusite. Nu altfel decât apreciativ au glosat si numerosii deja întâmpinatori ai cartii în revistele literare, centrale si regionale, importante.
Constatând ca nu a fost corect depistata originea si sfera „tinutului misterios“, autorul se explica într-un articol din revista „Ramuri“, al carei redactor-sef a fost pâna nu de mult. El se autointerogheaza pentru noi: „Ce este tinutul misterios?“ Îsi si ne raspunde: „Simplu: este chiar lumea aceasta, cu interioritatea si exterioritatea ei, este chiar lumea aceasta care ma cuprinde „si“ pe mine ca parte (în cazul concret dat, fiindca vorbesc în numele meu, din punctul meu de vedere), ca centru al ei“. De fapt, nici nu se putea vorbi din alt punct de vedere din moment ce cartea este o confesiune lirico-epica izvodita mai mult din interior spre exterior, dintr-un biografism cu profund grad de intimitate.
Din unghiul ortodoxiei patristice, omul este asezat de Dumnezeu în centrul lumii, cu rol de conducator, de „constiinta a lumii“. Aici îsi are originea si conceptul dezvoltat de Gabriel Chifu care asaza în background-ul subînteles al lucrarii sale expresia latina nosce te ipsum, tradusa si completata ulterior: „Cunoaste-te pe tine însuti ca sa poti cunoaste lumea“. Filosoful grec Protagoras decidea în cartea lui Despre zei ca „omul e masura tuturor lucrurilor“, fiinta lui fiind identica cu ceea ce ne apare noua din cele existente si inexistente. Iar Pico della Mirandola sustinea ca omului i s-a dat puterea pentru a reusi sa-si aleaga directia existentei, sa coboare spre animalitate sau sa se apropie de Dumnezeu. Umanismul renascentist va prelua ideea crestina a situarii omului în centrul naturii lumii, punând-o la baza creatiei artistice.
„Însemnari din tinutul misterios“ spre aceste concepte conduce introspectia fiintei eului liric ca parte a lumii si a centrului ei. Si, cum omul este „o celula a organismului numit societate“ (dupa Garabet Ibraileanu), se poate decripta din cartea lui Gabriel Chifu întregul mister al omului divin si social, concomitent. Poetul ne provoaca sa-i destelenim misterele tinutului auctorial inscriptionat în landul social, real si virtual, sa-i dibuim adecvarile si inadecvarile sinelui cu sine si cu lumea ambientala, potrivirile si nepotrivirile, starile si nestarile, plenitudinile si implenitudinile.
În consecinta, unul dintre toposurile principale ale cartii este trupul care, precum o limba de clopot, loveste când într-o dunga a lumii, când în alta emitând vaiere disperate ale vietii, dar mai ales ale mortii. Tema trupului si a erodarii lui în drumul spre moarte este se pare laitmotivul cartii. Ca parte a dualismului cartezian (trup si suflet), trupul intra în disputa cu sufletul peste timp precum se întâmpla si în urma cu câteva secole în „Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea“ sau „Giudetul sufletului cu trupul“, al lui Dimitrie Cantemir, asa cum s-a mai stipulat, de altfel. Si cum de fapt însusi poetul face trimitere la marele înaintas, într-o circumstanta de parasire de catre fiinta a trupului încarcerat între fiarele masinii zdrobite de copac, levitând în înalt, în „labirinturi grele“: „Deodata putin îmi pasa de trupul meu de jos – / si asa era o gâlceava nesfârsita între noi, / nu ma mai întelegeam cu el, nu se mai întelegea cu mine, / se-nnoroia când eu ma smeream / si-l gasea veselia când sufletul meu / cadea-n genunchi cernit ori ratacea prin ceturi“. Mâna Domnului îl reîntoarce din drumul spre eternitate: „Brusc, simt cum cineva invizibil ma ia de guler. / Si-n trupul meu de jos, prins între fiare, / cu iscusinta, m-arunca la loc.“ („Ascensiune, încercare ratata“). Luând proportii cioraniene („trupul – zacamânt de zadarnicie“) cearta ia proportii neobisnuite, se transforma încet-încet „în macel./ Un macel care nu se încheie niciodata. / Un macel care nu cruta pe nimeni, în care nu piere nimeni/ si-n care nimeni nu iese învingator“. (Suntem mai multi).
Iesirile sufletului din trup sunt reiterate. De data aceasta parasirea este terestra: „N-am încotro: ies din trup / asa cum cobori dintr-un autobuz de tara, când se strica“. Lamentatia fata de perisabilitatea trupului este nutrita de teama ca ar putea fi posibila neputinta neamtului din atelier de a-i repara autobuzul, fara de care lipsindu-i adapostul „o sa plutesc un timp de colo colo, fara rost si o sa dispar.“ („O masina prapadita e omul“).
Se iveste deci necesitatea stringenta a unui nou trup sau a mai multora de rezerva. In tonul blagian („Dati-mi un trup, / voi muntilor, / marilor, / dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia / în plin“), Gabriel Chifu reclama trupurile de rezerva pe care le-a pus deoparte, pentru salvarea vietii, în cazul sau, dintre cele avute pe parcursul existential: „un trup îmbracat în pantaloni scurti“, altul „lasat într-o zi senina de vara înotând într-o mare clara / undeva pe bratul Kassandra“. Încrederea în aceste trupuri de rezerva este senina, ele „lumineaza aidoma unor candele, au inimi inocente, puternice, neîncepute.“ („Trupuri de rezerva“). Teama în fata trecerii este legata tot de materia oxidabila si casabila a trupului în opozitie cu sufletul nemuritor: „Din burduful trupului / crapat în o suta de locuri“ din cauza folosintei îndelungate, abia se mai retine sângele „încovoiat în baston“ sa nu se risipeasca, sa poata sa-si mai „ numere anevoie banutii si zilele“ („Sângele meu îngâna un cântec nemaiauzit“).
Si în poemele de dragoste, în care poetul închina iubitei ode umbrite de acel vergilian fugit irreparabile tempus, trupul îsi are prezenta si functia lui primordiala, de comunicare sinergetica a celor doi poli de atractie divina: „atomii trupului meu / frematau de dorinta, de nerabdare / si dadeau sa-si faca loc / în trupul sau“. Distanta pusa de conjunctura între cei doi sporeste la superlativ tensiunea telepatica: „atomii trupului meu abia mai tinându-se laolalta, bucurosi / s-ar rupe, m-ar parasi si ar zbura / spre ea, / s-o regaseasca.“ („Atomii trupului meu“). Poezia erotica a lui Gabriel Chifu se înscrie în sfera neoromantica traditionala, mentinându-se în tarâmul puritatii si luminozitatii sentimentului, fara tentatii de senzualitate exacerbata. El celebreaza o iubire statornica, împartasita exemplar, mirabila si sacra unire: „Ce anatomie s-a faurit între noi doi! / Ca-n Parisul medieval, / între mine si tine / nevazute canale subterane s-au format / si ne leaga“. Ca si Nichita Stanescu (care cere iubitei sa-l acopere cu inima ei împotriva venirii toamnei), eroul liric din acest poem reclama ocrotirea iubitei care devine metaforic pelerina lui de ploaie, plapuma de acoperit în noptile friguroase, aerul de respirat. Comunicarea este totala cu rezultat: crearea unei fiinte noi: „Prin ele (prin canalele subterane dintre ei n.m.) sentimentele si sângele meu / se varsa în tine. / Si ale tale în mine. / Prin ele, inima mea în trasura de aur / vine si se uneste cu inima ta.“ („Fiinta noua“). Precum un alt Ulise, protagonistul poemului cerceteaza cu maxima sinceritate misterul aflat în trupul iubitei, si chiar daca o alta Circe (care de altfel e tot Ea) l-ar ispiti sa-si apropie paturile într-o camera de hotel, gândul si inima lui sunt la Penelopa care-l asteapta credincioasa în arealul iubirii lor paradisiace.
Alte motive încapsulate liric-narativ în carte sunt: nostalgia copilariei inocente în casa natala de la Calafat, a chietudinii serafice în casa de la Craiova, a necrutatorului timp fugos, dar si marcarea terifiantei finitudini implacabile, a relatiei cu semenii cu unele aluzii la ingratitudinea lor si la strâmbatatea sociala, pe care le dezavueaza etc.
„Însemnari din tinutul misterios“ este o carte reprezentativa a literaturii române contemporane si, desi se aliniaza într-o oarecare masura trendului actual al democratizarii literaturii, poezia lui ramâne totusi ancorata în postura prin care îl fixeaza, cu precizia-i caracteristica, Nicolae Manolescu în „Istoria critica“ a sa: o poezie de „o anume cerebralitate neomodernista, înclinata spre evazionism, cultivând metafora rara si pretioasa“ dar si de „o referentialitate postmoderna, deturnata uneori în parabola metafizica, în care realismul si cotidianul detaliilor par sa implice un tâlc mai mult sau mai putin codificat“.
Câteva figuri de stil (epitete, comparatii, metafore) utilizate cu parcimonie de Gabriel Chifu vor fi edificatoare pentru arta sa poetica ridicata la rang înalt de apropriere a perfectiunii: „pasim prin moarte / ca prin apa unui râu; inima mea a fost un asin fara putere; viata te e mai subtire, / decolorata, stravezie, / ca o camasa de pânza / pe care ai spalat-o / de sute si sute de ori; sufletul meu …ceata luminiscenta / ce creste, si creste, pâna ce totul cuprinde si se mistuie; aerul…trece prin mine / ca masinile prin pasajul de la marginea orasului; ea era ca o salcie tânara prin care trecea vântul; trupul tau emana melodii ca marea; o, dar si cerul: / se târaste ca sarpele cu solzi pe pamânt; cartea aceasta creste / ca un copil, ca o salcie, ca o planta de mustar / ca vuietul din pieptul unei multimi revoltate …“
Frumusetea si plasticitatea exprimarii si expresivitatii literare îl situeaza pe poetul si prozatorul Gabriel Chifu, fara niciun dram de exagerare, asa cum au recunoscut multi dintre exegetii sai, în primele rânduri ale scriitorilor talentati si autentici pe care îi are literatura noastra contemporana.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper