Eusebiu Stefanescu – un actor pentru roluri supersonice

Un articol de IOAN LAZAR

Putini actori de la noi pot aduna atât de multe performante într-o arie generoasa de „genuri“ histrionice reusind sa fie totodata atât de haraziti pentru latura abstracta a fenomenului artistic, precum Eusebiu Stefanescu.
A venit pe lume la 2 mai (unele dictionare mentioneaza data de 3 mai) 1944, la Cricovul Dulce, în Dâmbovita. De la numele localitatii natale a luat pesemne si zaharul vorbei sale înmuiate în lumina promitatoare a primaverii, revarsate în mierea euforica a privirii, pe cât de piezise si de vie, pe atât de binecuvântatoare. A copilarit în Prahova, la Câmpina, sub protectia bunicii sale, traitoarea durerii de a-si fi pierdut fiica la o vârsta frageda, comunicând, cum am citit undeva, cu spiritul acesteia, în formula magica încercata de Hasdeu. Viitorul actor pare a fi fost pecetluit de conditia inginereasca a paternitatii, dar si de haloul divin, crescând în ambianta duala, ambigua a stiintelor exacte, însa la fel de atent si la muzica sferelor. Unicul sau copil, Ion Bogdan Stefanescu, a ales aceasta traiectorie a efluviilor flautiste, dar nu si-a refuzat nici el vocatia didactica.
Eusebiu Stefanescu este actor, poet, scriitor, teoretician si practician al artei vorbirii si al artei scenice. Profesor de actorie si Decan al Facultatii de Arte de la „Hyperion“, a pastorit, cum se spune, mai multe promotii de slujitori ai scenei, carora le-a insuflat pasiunea pentru inefabil, precum si credinta în forta emotionala a cuvântului rostit sub reflectoare. Ca sa întelegeti aceasta forma a exprimarii care pare exaltata, dar se dovedeste de o rigurozitate controlata, e suficient sa deschideti o pagina de web si sa-l urmariti în bijuteria unui recital emblematic, rostind versurile unui poet prieten preferat – Nichita Stanescu. Si, ca sa duceti mai departe vraja aceasta, se cuvine sa-i cititi confesiunile privind întâlnirile sale cu Nichita, ca si alte texte, întocmite cu o exemplara  stiinta a constructiei, a gradarii tensiunii, a sincopei, a elipsei, a umorului, a râsu-plânsului si apoi a culminatiei epice si afective. Este, fara îndoiala, un magician al verbului. Titlurile lucrarilor sale publicate manifesta un înalt coeficient de esentializare, ca si de autoportretizare si autoevaluare: „Arhivarul clipei – Din culisele scenei“; „Magister Vitae sau Magia Oralitatii“; „Retorica limbajului scenic – Magul captiv“.
Multi ani a fost actor la Ploiesti, dupa care, fatalmente, a fost invitat pe scenele bucurestene. Printre oamenii de teatru si de film circula un truism: „Spune-mi cu ce regizor ai lucrat ca sa spun ce fel de actor esti“. Si iata. Eusebiu Stefanescu face parte din acel grup elitist, monolitic, exclusivist, cu care Malvina Ursianu si-a construit imaginarul audiovizual al filmelor sale atât de speciale. Îl întâlnim în „Întoarcerea lui Voda Lapusneanu“ (1979), în rolul lui Despot Voda, alaturi de Silvia Popovici, George Motoi, Val Paraschiv. Si în filmele de evocare istorica a unor vremi mai apropiate („Linistea din adâncuri“, 1981), îl regasim – în rolul Maiorului Kleist -, în aceeasi companie de exceptie: Gina Patrichi, George Motoi, Emanoil Petrut, Val Paraschiv, Lucia Muresan. Într-un alt film al cineastei, „O lumina la etajul zece“(1984), joaca personajul Stamate, rolul sotiei acestuia fiindu-i atribuit Florinei Luican. Cap de afis era Irina Petrescu. În  „Figurantii“ (1987), Malvina Ursianu i-a încredintat partitura unui Regizor. În preajma lui, cu alura de actor american, au stat multe figuri feminine fermecatoare, de la Maia Morgenstern si Eniko Szilagyi, la Tora Vasilescu si Anca Turcasiu.
Cu siguranta, merita din plin rolul unui june-prim. Ne-ar fi oferit alt profil, desigur, decât un Dan Nutu sau Iurie Darie. N-a fost sa fie, din pacate. A jucat si în filmele altor regizori de referinta: Andrei Blaier, Mircea Muresan, Radu Gabrea, Alexa Visarion, Nicolae Corjos.
Atent la vâna comica a actorului, Geo Saizescu l-a cooptat în distributia de asi ai umorului românesc din „Pacala se întoarce“ (2006). A participat, de asemenea, si la turnarea unor productii semnate de cineasti straini. Paleta profesionala, fizionomica si caracterologica a personajelor sale este destul de variata. A facut „negativi“, dar si „pozitivi“ buni de pusi pe rana, dupa cum prevedeau orientarile tematice ale unei anumite perioade. Întotdeauna actorul si-a dublat talentul cu inteligenta artistica adecvata, manifestata într-o ecuatie discreta, evidenta doar la cei haraziti. Eusebiu Stefanescu este unul dintre acestia. „Retorica“ sa este aceea a „Magului“ sechestrat  în aura propriului destin, ducându-si arta dincolo de proximitatea imediata a clipei, cautându-i locul meritat spre a fi tezaurizata. A jucat, de pilda, pe la începutul anilor optzeci, în „Destinatia Mahmudia“, în regia lui Alexandru Boiangiu. Era acolo un pilot de supersonice „aterizat“ la utilitare din cauza unor probleme de sanatate.
De multe ori m-am gândit la faptul ca unele roluri exprima, precum un turnesol, conditia biografica si artistica a actorului chemat sa le dea viata. Îmi pare de aceea ca Eusebiu Stefanescu a fost prea devreme si de tot pe nedrept trecut de la rolurile supersonice, ce i se potriveau ca o manusa, la unele de coloratura sau de planul al doilea. Nu este singurul caz, însa uriasa sa energie histrionica alaturi de modernitatea interpretarii se impuneau a fi fost altfel valorificate.
Este timpul sa încheiem putinele noastre rânduri si sa-i spunem: La multi ani, Magister!

Adauga un comentariu