Eugen Ionescu in postura de critic de arta

Era 25 decembrie 1927, o zi care pentru elevii Liceului „Sf. Sava“ din Bucuresti, insemna implinirea unui vis: revista literara planuita de elevi era, din acel moment, o realitate. Pe coperta revistei se putea citi ca aceasta era condusa de un comitet de elevi, iar redactorul se numea Mircea Grigorescu. La baza aceleiasi coperti se preciza ca revista cuprinde versuri, proza, critica. De asemenea erau prezentati si autorii articolelor: St. Pop, Raul Teodorescu, Al. Popescu, Al. Stanescu, C. I. Vâlceanu, Gr. Melidoneanu si, surpriza, Eugen Ionescu. Se mai informa cititorul ca publicatia avea 16 pagini si costa 5 lei.
Cautând sa aflam ce anume articol purta semnatura elevului Eugen Ionescu, am costatat ca acesta se orientase la un comentariu ce-l privea pe pictorul Schweitzer-Cumpana.
Anul 1927 era anul in care artistul se mutase din Pitestiul natal la Bucuresti. Tot atunci a deschis o expozitie personala la Sala „Ileana“ (in apropiere de Palatul Telefoanelor) cu un numar de lucrari si o alta la Ateneul Român. Am facut aceste precizari spre a putea stabili si locul in care adolescentul Eugen Ionescu s-a intâlnit cu maestrul ce avea sa cucereasca treptat publicul iubitor al artelor din capitala tarii.
Textul din revista liceenilor este deosebit de sensibil, de frumos, de emotionant. Pentru calitatile acestuia, il voi cita in continuare:
„Schweitzer-Cumpana are ceva din duritatea aspra a pamântului. Culoarea lui este violenta, adeseori chiar brutala. Viata, atmosfera tablourilor sale au o vigoare intensa, nebanuita. Schweitzer-Cumpana nu are ceea ce se intelege prin sensibilitate. Nu-i un artist; e un poet. Nu-i rafinat, ci primitiv. Nu este un intelectual – e un senzual, o pasiune. Intelege «huma» nu prin cercetari abstracte, ci printr-un senzualism concret, prin afinitati sufletesti innascute.
Desenul frânt completeaza desavârsit expresia culorii. E rud (nu rudimentar) si potrivit atmosferei generale de primitivism.
Personajele lui Schweitzer-Cumpana sunt legate de huma. Nascute din pamânt, stau lânga pamânt, asteptând reintoarcerea, reintegrarea in pamânt.
Taranii acestia ai lui Schweitzer-Cumpana sunt cei mai autentici tarani realizati in arta. Sunt intelesi cu aceeasi duritate, cu aceeasi sensibilitate sincera si proaspata: traiesc, simt, cugeta, lupta. Ciopliti dintr-o bucata, sunt inarmati titanic pentru munca.
Adeseori sunt infatisati in prada furiei dezlantuite a Naturii – sunt infatisati mici, incovoiati de furtuna, fara a fi zdrobiti…
Dar oamenii acestia sunt in elementul lor: rezista, traiesc si traiesc quasi inconstient, fara razvratire, fara sovaire lânga tine. Lupta fara sa biruiasca, fara a fi biruiti – insasi lupta fiind scopul lor.
Nu sunt deci nici veseli, nici tristi, nici triumfatori, nici descurajati…
Identificat cu arta sa, Schweitzer-Cumpana e mistic si panteist, dar un anumit panteist si nu numai panteist.
Titan, el iubeste pamântul cu care se simte totuna, iubeste oamenii, rodul pamântului si intarit de o tainica insufletire, are puterea de a trai, de a lupta, de a muri.“
Este de retinut faptul ca, prin comentariile sale asupra artei si asupra artistului, asistam la un dialog imaginar intre foarte tânarul Eugen Ionescu (avea 18 ani) si artistul aflat in plina activitate creatoare (avea vârsta implinirilor, 41 de ani).
Modul in care a inteles tânarul talentat in ale scrisului arta unui maestru prevestea dramaturgul, literatul de mai târziu si sensibilitatea sa in fata artei autentice.
Ne-am pus firesc intrebarea: Unde s-a petrecut evenimentul care i-a produs o atât de puternica impresie, facându-l nu doar sa admire, ci chiar sa cladeasca o critica presarata cu mult adevar si tot atâta admiratie?
Rasfoind filele albumului de arta „Rudolf Schweitzer-Cumpana“ semnat de regretatul istoric de arta Radu Ionescu, la paginile rezervate cronologiei am aflat ca tocmai in anul 1927 – pictorul se stabilise definitiv in Bucuresti –, dar nu numai atât, in acelasi an, Rudolf Schweitzer-Cumpana a organizat o expozitie personala la Sala „Ileana“ in perioada 30 noiembrie – 14 decembrie, cu 115 lucrari. Cu toate ca in 1927 a participat si la expozitia retrospectiva a artistilor români, pictori si sculptori din ultimii cincizeci de ani, organizata la Ateneul Român. Consideram ca Eugen Ionescu a vizitat ambele expozitii, dar pentru a-si forma opiniile expuse in textul sau critic, pe primul loc se afla probabil expozitia personala amintita.
As vrea sa precizez pentru cei care nu cunosc deloc sau in amanunt viata si activitatea pictorului Schweitzer-Cumpana ca in ce priveste arta a fost deosebit de prolific. Din acest motiv, o evaluare exacta a numarului lucrarilor sale nu s-a putut realiza.
Tot numeroase sunt si textele critice semnate de catre multi oameni de valoare ai domeniului, atât români, cât si straini.
Pâna nu demult, textul semnat de Eugen Ionescu nu a fost cunoscut. Pentru fundatia care-i poarta numele, cât si pentru toti cei interesati de biografia pictorului, este o „mare“ descoperire si o bucurie deosebita.
Din textul elevului de la „Sf. Sava“, am inteles ca autorul si-a exprimat admiratia fata de creatia lui Schweitzer-Cumpana in mod asemanator cu critici ce s-au succedat. In noiembrie 1921, in jurnalul „Neamul românesc“, Nicolae Iorga scria: „E un zbucium in acest suflet cu totul original, capabil de opere mari, un zbucium onest si fecund. Nimic din ce face nu e ca la altii, dar nu pentru ca o voieste, ci pentru ca e o necesitate absoluta a sufletului sau“.
In 1931, la Paris, Elena Vacarescu scria in catalogul expozitiei sale: „Nenumarati artisti straini s-au priceput sa insufleteasca sub ochii parizienilor farmecul si vraja patriei lor. Nu stiu sa fi reusit cineva mai bine ca domnul Schweitzer-Cumpana. Realist, cautând doar acea desfatare a adevarului ce constituie marea voluptate a artistului, domnul Cumpana ne ofera o seama de pânze framântate si radioase, carora Orientul le imprumuta lumina lui, in care viata de fiece zi a taranului ni se infatiseaza in toata blândetea ei frusta“.
Poetul Tudor Arghezi scria in revista „Argesul“ din Pitesti, in anul 1966, gânduri catre pictorul Schweitzer-Cumpana de o frumusete deosebita: „Ca si Grigorescu, cântaretul cu pensula al frumusetilor tarii noastre, el iubeste fiecare fir de iarba, fiecare floare a pamântului si a muncii românesti. Când zici Cumpana, intelegi vatra româneasca si Argesul in care a trait si pe care l-a purtat marturie frumoasa in privelistea celor mai mari frumuseti. Viata acestui adevarat artist traieste tânara si proaspata de 80 de ani in mijlocul exclusiv al acestor frumuseti. Ce urare mai adevarata trebuie sa-i aducem si sa-i dorim decât o neintrerupta tinerete personala reflectata zi cu zi in picturile lui?“.
Criticul de arta Ruxandra Garofeanu scria in 1986: „Creatia lui Schweitzer-Cumpana este in primul rând un act de mare sinceritate. Extraordinar de prolific, dotat cu o neobisnuita forta de munca, indragostit de plaiurile natale, argesene si nu numai, cu o conceptie profund umanista… Taranul ne apare in tablourile sale ca un simbol al permanentei pe aceste meleaguri, emanând vitalitatea si energia proprii fiintelor apropiate de natura“.
Noua nu ne revine decât sa constatam ca aceasta intâlnire intre doua personalitati ce au facut istorie in cultura româneasca reprezinta, in special pentru foarte tânarul Eugen Ionescu, o mare lectie de interpretare a unui fenomen artistic, ce dovedeste, chiar in anii adolescentei, talent, cultura, sensibilitate, genialitate; iar pentru pictor si arta sa, o dovada ca poate fi inteles si apreciat cu sinceritate de o mare si precoce minte a acestui neam.

 

* Dr. Zoe Stoicescu Apostolache este Presedinta Fundatiei
„Rudolf Schweitzer-Cumpana“ (n.red.).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper