Cuvântul… ucide? Dar tacerea… ?

Un articol de Sergiu ANDON

– Asteptând scrisorile Domnului Vainer –

 

 

Printre virtutile de moda veche disparute ori pe cale de disparitie, iremediabil condamnata la extinctie este oratoria. Ea s-a nascut din dorinta generala de a convinge si a fost pretuita in masura in care oamenii au dorit sa convinga prin idei. Când vor sa convinga prin forta sau prin trucuri, recurg la arme ori, dupa caz, la tehnicile de spectacol. In masura in care se mai apeleaza la ea, arta discursului e ciuruita cu mitralierele modernismului: inflexiunile vocale sunt strivite sub decibeli, inspiratia sui-generis e concediata de promptere si laptopuri, cursivitatea demonstratiei e alungata de incapacitatea de concentrare a auditoriului, iar personalitatea vorbitorului de sufleorul prin mesaje electronice. Petrecându-se intr-o lume care se concepe ea insasi ca a tuturor impotriva tuturor, abordarile de orice fel se fac sub spectrul beligerantei. Nu e o intâmplare ca partidele, pentru a face fata prompt disputelor, au câte un asa numit grup de interventie rapida, gata oricând sa parasuteze pe câmpurile de bataie date, argumente, divagatii, injuraturi sau minciuni.
Probabil ca schimbarile fundamentale din stilul si mijloacele de convingere ale semenilor vor produce in constiinta omenirii deplasari de amploarea derivei continentelor. E o tema prea mare ca sa ne-o asumam acum si aici, unde ne-am propus doar sa constatam, ca niste ecologisti romantici, stingerea speciei foarte rare a oratorilor. Inclusiv in aulele Parlamentului.
Cu atât mai emotionante sunt rarele aparitii ale vreunui rinocer alb … (Nu, nu e bine ! Comparatia cu rinocerii e neinspirata, trebuie sa gasesc alta specie pe cale de disparitie… Nici zimbrul nu e bun ca aduce a bizon!). Reiau: cu atât mai emotionante sunt rarele aparitii ale vreunei garofite a Pietrei Craiului (Dianthus callizonus)! E o desfatare când reinvie intr-un discurs arta minunata care imbina logica aforistica, lexicul elegant si inspirat, folosirea maiastra a ritmului si tonalitatii verbale, a gesticii, mimicii, umorului blând, sarcasmului sau gravitatii. Enumerarea podoabelor ce fac sublima retorica poate continua pentru ca oratoria a fost copacul inflorit al comunicarii umane.
La o asemenea aparitie rara, ba chiar la doua aparitii, ba chiar la – ocazie si mai rara – o polemica adevarata intre doi mari oratori am asistat in Sedinta camerelor reunite ale Parlamentului României din 27 aprilie a.c. Ziua in care s-a votat motiunea de cenzura si a cazut guvernul Ungureanu. Cei doi oratori exceptionali care si-au incrucisat spadele, ma rog – armele (din punct de vedere al lungimii o cuvântare a fost floreta, cealalta pumnal, iar in replica, tot din punctul de vedere al lungimii, unul a folosit stiletul, celalalt acul cu gamalie) deci, cei doi oratori care au stralucit prin eleganta elocinta au fost (in ordinea intrarii in scena) Crin Antonescu si Aurel Vainer.
Dupa ce l-a invesnicit in chihlimbar pe gândacelul care guvernase 78 de zile, Presedintele P.N.L. si-a sfârsit cuvântarea de 17 minute incercând sa atraga in favoarea motiunii ultima rezerva de voturi:
„Si inchei cu un ultim cuvânt in special catre reprezentantii in Parlament ai minoritatilor nationale, ca sunt sau ca nu sunt aici:
Dragii nostri colegi,
România a fost si este neinchipuit de generoasa atunci când acorda oricarui reprezentant de minoritate etnica din România – fie si cu 200 de voturi in spate – dreptul de a reprezenta intreaga natiune româna ca parlamentar. Aveti toate aceste drepturi, ati primit toate aceste drepturi, ati fost respectati si ajutati de toate majoritatile si de toate guvernele.
Azi, nu USL, nu Partidul National Liberal sau Partidul Social Democrat au nevoie de dumneavoastra,
Astazi, România, care v-a investit cu acest mandat, va cheama.
Astazi, limba româna va cheama in ajutor si va cere sa o ajutati. Si va cer si eu, si va cerem si noi sa intelegeti ca aveti toate drepturile in aceasta tara, dar unul singur nu-l aveti si nu-l veti avea niciodata: sa hotarâti soarta a 20 de milioane de români atunci când aveti conditii bune si sa va ascundeti!
Nu aveti voie azi sa va ascundeti!
Votati intr-un fel sau altul, pentru ca daca va ascundeti astazi, nu va va mai cauta nimeni! Inseamna ca, de fapt, astazi, cei care nu exercitati un vot demisionati definitiv din conditia de parlamentar român“.
Am reprodus pe larg din textul oficial al cuvântarii dupa cum procedez si cu interventia ce a urmat pentru a nu influenta parerile. Unora, replica Domnului Aurel Vainer le-a parut hodoronc-tronc, pe când sussemnatul o considera plina de miez, intelepciune, aluzii si promisiuni. Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România a rostit in principal urmatoarele:
„Discursul Domnului Presedinte al Partidului National, in primul rând Liberal, domnul Crin Antonescu, care a incheiat tumultuos, cum a mai incheiat un discurs in Parlament nu de mult, chemând la razboi, la lupta, de data aceasta, ne-a dat un mesaj, un ultimatum. Voi, minoritarii nationali, stati in Parlament, ca v-am dat noi aceasta pomana. Daca nu veti vota… veti auzi ce va fi… Sigur, eu nu citez cuvintele domnului presedinte Antonescu, dar stiu si eu sa joc putin un rol si joc un rol in a ingrosa spusele lui (…). Va intreb, domnule presedinte Antonescu, cuvântul dumneavoastra il folositi cum se cuvine? Se stie ca un cuvânt este mai puternic decât o bomba atomica, uneori. Ati facut acum acest lucru cu acest cuvânt final al dumneavostra.
Minoritatile nationale trebuie sa stie ca aici… ori nu aici… si asa mai departe. Domnule presedinte Antonescu, noi ne aflam in Parlamentul României, vorbesc nu ca evreu, ci ca reprezentant al tuturor minoritatilor nationale, in baza unui drept istoric. Noi am participat la crearea României de la inceputuri si pâna astazi, si nu dumneavoastra ne-ati dat dreptul (Aplauze), dumneavostra, Partidul National Liberal. Am prieteni foarte multi in acest partid si in celelalte partide, dar va spun ca m-a durut grozav când v-am auzit la congresul dumneavoastra adresându-va colegilor de partid: «Camarazi! Camarade!» (discutii, rumoare, vociferari).
Dumneavoastra stiti ce a insemnat cuvântul «camarad» in istorie de la razboiul mondial incoace? «Camarad» era si dinainte, era salutul legionar. Legionarii au facut atâta rau României! Nu se poate sa reinviati cuvântul «camarad» (Rumoare, discutii). Nu este termenul «camarad» de la Partidul Comunist Francez. E «camarad» termenul care a existat la noi (…).
Domnule Presedinte, eu nu as vrea sa spun mai multe, dar minoritatile nationale au un drept istoric de a se afla in Parlamentul României. Nu ni-l veti lua dumneavoastra când veniti la putere. Acest drept este drept constitutional.
Inca ceva important. Noi nu am intrat in Parlament cu 200 de voturi. Eu personal am avut 23000 de voturi. M-au votat foarte multi români 100%. Si ceilalti colegi de-ai mei au intrat cu mii de voturi. Colegul Gant a avut 24000 de voturi. Paun, nu mai spun, dar toti ceilalti nu am intrat de pomana in Parlamentul acesta.
Asa ca, va rog, stimati colegi, am replicat la un discurs care m-a usturat. Stiu – si domnul Antonescu trebuie sa stie – ca il apreciez ca cel (sic!) mai bun orator din Parlamentul României de astazi. Notati acest lucru.
Dar aceasta calitate nu va da dreptul sa va jucati cu cuvintele care pot ucide!“ (Apauze, discutii, rumoare).
Crin Antonescu nu era sa lase fara replica gravele aluzii. A luat cuvântul si, dupa o introducere politicoasa, a zis:
„(…) il rog respectuos, ca pe un om cu care, repet, ma cunosc din punct de vedere politic, cu care lucram impreuna de 20 de ani, sa nu acrediteze teme false ale unei propagande iresponsabile. Niciodata, nici eu, nici Partidul National Liberal, care are in istoria sa un prim-ministru asasinat in mandat, pe peronul garii Sinaia, niciodata nu am facut cu ochiul sau nu am facut loc extremismului de vreun fel in discursul si in practica noastra.
Nu va alaturati, domnule deputat, astazi, sau nu va lasati indus in eroare de propaganda unor oameni iresponsabili, pentru ca va faceti un mare pacat!
In fine, fata de toti reprezentantii minoritatilor nationale, nu am spus ca cineva (sic!), noi, actuala opozitie, când eram la putere le-am dat, n-am folosit cuvântul «pomana». Am spus, ceea ce repet si voi spune totdeauna, cu orice pret, si anume ca statul român este, in materie de legislatie privitoare la minoritati, un stat generos. Si acest lucru il sustin in continuare. Si acest lucru, care nu inseamna pomana, care inseamna traditie, care inseamna toleranta, care inseamna forta, acest lucru cred ca dumneavoastra, reprezentantii minoritatilor, sunteti primii care sa-l recunoasteti si sa-l salutati.

In fine, nimeni nu v-a dat un ultimatum, nimeni nu v-a dictat cum sa votati, nimeni nu v-a contestat dreptul pe care il aveti. Dimpotriva, v-am rugat, pentru ca am vorbit de un apel, sa va exercitati acest drept, pentru ca România, acum, are nevoie de toti parlamentarii sai, care sa aiba demnitatea sa se pronunte intr-un fel sau altul. Daca asta este amenintare, inseamna ca eu nu cunosc sensul cuvintelor.“
Ultimul cuvânt l-a avut, bineinteles, Aurel Vainer.
„Muncesc cu scrisul românesc si cu exactitatea cuvântului românesc de 60 de ani. Si am sa-mi permit… Pe cartea mea de munca sunt 62 de ani. Am sa-mi permit sa citesc stenograma cu cea mai mare atentie si daca, cumva, eu am gresit in interpretare, voi avea reactia respectiva.
In saptamâna aparitiei acestui articol se implineste o luna de când asteptam „reactia respectiva“. Cuvântul lui Crin Antonescu nu pare prin nimic sovin sau deplasat. Dar poate nu avem destula sensibilitate la tema. Dl. Vainer, cu girul de suferinta al poporului sau, are dreptul si datoria de a se pronunta. Experienta de viata si lexicala de care a pomenit ii vor asigura intelepciunea sa nu fie nedrept sau incitant. Alarmele false, exagerarile pot arunca in derizoriu chiar si o tema tragica. Personal, accept aprioric, cu stenogramele in fata, opinia ce va sa vina a Domnului Vainer. Ca adversar constant al antisemitismului, voi reactiona pe masura precizarii promise.
Intârzierea nu trebuie sa nelinisteasca. Pot exista doua explicatii, chiar cumulate. Una e ca Dl. Vainer cântareste atent „reactia respectiva“ asteaptând aparitia cuvântarilor in Monitorul Oficial partea a II-a, ceea ce nu s-a intâmplat pâna la trimiterea acestor rânduri la tipar. A doua scuza, si mai importanta, e ca Domnul Vainer, asaltat de evenimente, concepe asiduu o alta scrisoare. Toata lumea initiata asteapta de la Domnia Sa reactia drastica la o actiune de adevarata sfidare a Holocaustului, preconizata exact pentru 27 mai, când se implineste o luna de la discursul sau din Parlament. Extremisti fara frontiere au organizat cu onoruri fara precedent – tren special, mii de pelerini, escorta de husari calari, atribuirea numelui sau unor asezaminte – transferul oasemintelor lui Nyiro Jozsef de la Madrid la Sumuleu-Harghita. S-a procedat astfel incât procesiunea sa coincida cu Rusaliile catolice, destinatia fiind un loc de pelerinaj international in ziua acestei sarbatori religioase.
Orice om, si cu atât mai mult un scriitor important ca Nyiro Jozsef, are dreptul la aducerea oricât de târzie in pamântul natal. In cazul lui Nyiro nedumereste alegerea localitatii (el nefiind din Sumuleu, ci din Jimbor, judetul Brasov), dar scandalizeaza mai ales amploarea evident ultranationalista, revansarda si revizionista a ceremoniilor, organizate ca o recunoastere a tuturor „meritelor“ celui in cauza. Or, pe plan politic, meritele lui Nyiro Jozsef se confunda cu „meritele“ Partidului „Crucile cu Sageti“, analogul unguresc al partidului nazist, al carui lider de opinie si parlamentar a fost. Veneratul de astazi a fugit in Spania franchista tocmai pentru a scapa de streang. Aflat numai 4 luni la guvernare (octombrie 1944 – februarie 1945), partidul sau a reusit sa concentreze in ghetourile din Budapesta 70.000-100.000 de evrei supusi vandalizarilor curente si destinati gropilor comune. Numarul evreilor din Ungaria si Transilvania de Nord exterminati sub diktatul „Crucilor cu Sageti“ este de vreo 80.000. Alte zeci si zeci de mii au fost deportati in numai cele 4 luni. Iar pentru ca Dl. Vainer vorbea de „cuvântul care ucide“, Nyiro Jozsef fiind scriitor, retinem caracterizarea literaturii sale facuta de carturarul maghiar Hegedus Geza: „inrudirea spirituala cu mitul criminal“.
Fara indoiala ca pâna la aparitia acestei editii a rubricii (graficul de editare a revistei creeaza decalaj) Domnul Vainer va fi terminat sa-si expuna pozitia. Daca discursul lui Crin Antonescu a putut sa-l nelinisteasca pe cât s-a vazut, ne dam seama ce sirene de alarma si dezaprobare va trage fata de sfidatoarea ceremonie pro-fascista de la Sumuleu. Abia asteptam „reactia respectiva“ . Si speram ca, intre timp, se va si produs.

Un comentariu pentru “Cuvântul… ucide? Dar tacerea… ?”

  1. iunie 6, 2012 la 1:43 am

    Ce stil unsuros. slinos are dl S. Andon !! Ce articol presant, sufocant, ce presiune pune el in felul asta pe luare de cuvant… !! Ce perfid crede el ca s-a inselat in aprecierea cuvintelor altcineva decat guralivul de Crin care toaca toata ziua numai discursuri iresponsabile, doua vorbe la leu !! Uf, nu ma asteptam sa dau peste asa ceva in „Cultura” ….!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper