„Toata lumea din familia noastra“ – tabloul unor monstri exclusiv romanesti

Un articol de CLAUDIA COJOCARIU

„Toata lumea din familia noastra“ intregeste gama filmelor cu tema domestica ale lui Radu Jude. Dupa debutul in lungmetraj, cu „Cea mai fericita fata din lume“, si dupa cel de-al doilea lungmetraj al sau, „Film pentru prieteni“, regizorul il plaseaza din nou pe Serban Pavlu – de data aceasta distribuit in rolul principal – intr-un spatiu românesc, interpretând acum un personaj tumultuos, prins intre reactii emotionale contradictorii. Trebuie spus, din start, ca nu e cazul sa ne asteptam la unul dintre cele mai stralucite filme din istoria cinematografului românesc; totusi, filmul ne ramâne in minte datorita acestui curaj al lui Jude de a pune pe pelicula o poveste tipic americaneasca, pe care, prin intermediul regiei si al actorilor, reuseste sa o aduca mai aproape de spectatori.
In mod evident, accentul va cadea atât pe relatia dintre personaje, cât si pe comportamentul acestora. Personajele lui Jude sunt unele exagerate, daca le plasam in contextul social de zi cu zi. Chiar si doamna Vizureanu (Stela Popescu) este o figura schematica, prin calmul si bunatatea de care da dovada. Pentru ea, greselile fiului sau enervarea sotului, domnul Vizureanu (Alexandru Arsinel), nu reprezinta un motiv de ingrijorare. Ea pare sa inteleaga totul pe deplin si ramâne aceeasi mama grijulie care ar face orice pentru copilul ei. De partea cealalta, personajul domnului Vizureanu se impune prin mijlocirea scenariului. Ne dam repede seama ca avem de-a face cu un parinte frustrat din cauza ca nu-si vede indeajuns de mult copilul, problema cu care se va confrunta si Marius (Serban Pavlu), in cazul lui interpunându-se un obstacol in plus – justitia. El devine protagonistul unei scene pline de reprosuri acide, pe tonuri inalte, in care se arunca promisiuni desarte, o scena care de altfel pare ca face parte din rutina familiei.
Jude se foloseste de scena aceasta pentru a reliefa caracterul lui Marius, personajul sau principal, si pentru a puncta destul de discret problemele acestuia. Tipul cu caracatita de plus de la inceputul filmului incepe incetul cu incetul sa-si dea jos masca si sa se prezinte. Marius, un tata divortat, doreste sa petreaca un weekend cu fiica lui de cinci ani, la mare. Spectacolul incepe odata cu sosirea lui Marius in casa fostei sotii, in care facem cunostinta cu fosta soacra, Coca (Tamara Buciuceanu-Botez), si cu concubinul ei, Aurel (Gabriel Spahiu). Drumul lui Marius este asemenea unui maraton; el vrea sa isi ia fetita si sa plece cât mai rapid. Cu toate acestea, absenta mamei, si faptul ca fetitei ii fusese rau in noaptea precedenta, il impiedica pe Marius sa decoleze, in viteza, cu marele trofeu. Din momentul in care barbatul refuza sa mai astepte, filmul ia o intorsatura specifica lui Jude – o comedie sadica, in care usile, mesele, scaunele devin instrumente principale de lupta. Intoarcerea mamei marcheaza apropierea punctului culminant si redeschide conflictul dintre cei doi parinti.
Un alt aspect exagerat pe care il putem gasi la Jude este violenta si felul in care o asociaza cu personajele sale, in frunte cu Marius. Barbatul sustine ca nu este violent, si noi il credem. Ii vedem reactiile, care sunt mai mult sau mai putin asemanatoare cu ale noastre, si apoi incercam sa-l intelegem. Cu toate acestea, in momentul in care personajele incep sa se poarte ca si cum ar fi desprinse din filmele lui Tarantino, mi-e tot mai greu sa cred ca Marius nu este un tip violent. Disperarea lui ajunge la cote maxime, si asta e limpede nu numai pentru ca il vedem cum ii bruscheaza pe cei cu care are de-a face, ci si pentru ca, treptat, ne dam seama ca adevarata lui fata iese la iveala. Inca urmarit de calvarul divortului, afirmându-si iubirea pentru fosta lui sotie, lui Marius ii este frica, si devine isteric. Fetita, Sofia (Sofia Nicolaescu), ajunge un fel de papusa, plimbata prin labirintul apartamentului, smucindu-se când din bratele mamei, când din bratele tatalui, fiind mutilata atât fizic, cât si psihic. Cu toate acestea, copilul isi da seama de greselile tatalui. E singura careia ii pare rau pentru el si care isi dojeneste tatal cu multa sinceritate. Drama lui Marius devine drama colectiva, inchisa intre obloanele unui apartament, pigmentata cu tot felul de scene domestice altfel familiare, scene tipatoare prin dialog, care ma duc cu gândul la atmosfera din „Carnage“, al lui Roman Polanski. Scena finala, in care camera de filmat isi paraseste traiectoria, lovita, poate, si ea de cuvintele prea dure sau de comicul negru al situatiilor, ilustreaza cel mai bine pozitia ei de spectator. Daca in „Cea mai fericita fata din lume“ camera avea un rol dublu, fiind si personaj, si aparat de filmat, si absorbea orice miscare a personajelor, aici camera lui Jude pare sa transpuna un teatru televizat, intim, pentru „familie“, cu oameni ai „familiei“ – interpretati de actorii deja cunoscuti in productiile anterioare ale regizorului. Realismul apare si la Jude, cu toate ca personajele sunt expresive prin exagerare. Violenta nu e folosita ca arma, violenta ia nastere in urma scurtcircuitelor produse in relatiile dintre personaje. „Toata lumea din familia noastra“ e un tablou care naste monstri, un tablou care implica lumea familiala, „cu exceptia unui unchi, il stiu eu, ala nu merita“.

Un comentariu pentru “„Toata lumea din familia noastra“ – tabloul unor monstri exclusiv romanesti”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper