Traducere, tradare, interpretare

Un articol de RODICA GRIGORE

Ludmila Ulitkaia, Daniel Stein, traducator, traducere de Gabriela Russo, Bucuresti Editura Humanitas Fiction, 2011.

 

Oswald Rufeisen s-a nascut în Polonia, în anul 1922, si a murit în 1998, în Israel. Traducator talentat, el a supravietuit Holocaustului, lucrând atât pentru Gestapo, cât si pentru NKVD si reusind, cu mari riscuri, sa salveze, în acea perioada tulbure, vietile a sute de oameni. Dupa încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se converteste la catolicism, intra în Ordinul Carmelitilor Desculti si emigreaza în Israel, unde va deveni cunoscut pentru tendintele sale de nerespectare a canoanele si regulile bisericesti stricte, ca si pentru afirmarea unui spirit ecumenic prea putin înteles si cu atât mai putin acceptat de catre contemporanii / conationalii sai. De la aceste date ale realitatii porneste scriitoarea Ludmila Ulitkaia în romanul sau, „Daniel Stein, traducator“, aparut în anul 2006 si devenit rapid bestseller în Rusia si nu numai. Protagonistul, Daniel Stein, este construit dupa modelul lui Rufeisen, a carui biografie uluitoare romanul o urmeaza, în linii mari, autoarea încercând sa transpuna în plan literar o existenta care a fost adesea numita – si pe drept cuvânt! – incredibila. Desigur, diferente exista, pentru ca Stein nu e Rufeisen – cel care, în paranteza fie spus, în timpul marilor procese ale nazismului a fost printre martorii cheie ai acuzarii, identificând si depunând marturie împotriva a numerosi membrii din Gestapo si a tortionarilor din lagarele de munca fortata. Spre deosebire de el, Daniel Stein înclina sa-i ierte pe calai, într-un spirit crestin strain de atitudinile modelului real. Aici e si problema cea mai spinoasa a acestei carti a Ludmilei Ulitkaia (nascuta în 1943, în Urali) – si, de fapt, a oricarui text care porneste în mod declarat de la date reale: în ce maniera trebuie sa se raporteze scriitorul la realitate si cum trebuie sa foloseasca modelele reale si faptele cu adevarat petrecute pentru a construi un discurs narativ coerent si convingator? Autoarea de fata propune recursul la documente – fie ca e vorba despre scrisori, extrase din presa vremii, marturii ale supravietuitorilor si asa mai departe – precum si autoincluderea, ca personaj, în textul cartii, caci fiecare dintre cele cinci parti ale romanului se încheie cu câte o scrisoare semnata L. sau Lusia, adresata Elenei Kostiukovici, agent literar al Ludmilei Ulitkaia. „Daniel Stein, traducator“ este, astfel, un soi de roman-palimpsest, construit pe baza unor documente menite a recompune în toate datele sale epoca în care actiunile sunt plasate, precum si a convinge cititorii de veridicitatea celor relatate.
Pericolul cel mai mare la care s-au expus numeroase romane istorice mai vechi sau mai noi a fost încercarea autorilor de a sustine viabilitatea estetica a textului pornind de la premisa ca este suficient ca întâmplarile povestite sa se fi petrecut în realitate. Romanul Ludmilei Ulitkaia intuieste aceasta capcana si reuseste sa o evite uneori – din pacate, însa, nu întotdeauna – prin accentuarea unor elemente care îl individualizeaza pe Daniel Stein si îl îndeparteaza de modelul real. Numai ca adesea acestea sunt imperfecte sau de natura a da nastere unor controverse si mai mari decât aceea legata de realitatea faptelor ca atare (asa cum e, de pilda, întelegerea pe care o manifesta personajul romanului – e adevarat ca doar la vârsta senectutii – fata de fostii calai ai nazismului). Astfel ca, desi menit a convinge cititorii tocmai pentru ca modelul sau real a convins o lume întreaga, Daniel Stein ca personaj ramâne insuficient conturat (sau prea putin aprofundat) exact în momentele cele mai delicate ori în situatiile cele mai complicate cu care se confrunta – mai exact spus, cele cu care autoarea îl face sa se confrunte. Faptul este cu atât mai evident, cu cât alte personaje rezista chiar daca sunt de plan secundar, iar exemplul celor doua supravietuitoare ale prigoanei de la Emsk, Ewa Manukian si Esther Hantman, este cel mai potrivit în acest sens. De altfel, cartea începe chiar cu întâlnirea acestora, la o petrecere din Boston, unde cele doua invitate îsi vor descoperi numeroase afinitati, Esther fiind, în urma cu peste patruzeci de ani, martora a nasterii, în conditii extrem de grele, a Ewei, fiica Ritei Kowacz, comunista îndârjita. Amintirile celor doua converg spre Daniel Stein, tânarul care, pe atunci, ajutase sute de refugiati, mai cu seama evrei, sa evadeze din lagare sau sa paraseasca ghetourile despre care se stia ca vor fi supuse terorii naziste. Iar de aici, cartea Ludmilei Ulitkaia, care începe, trebuie sa recunoastem, extrem de promitator, si care se mentine astfel pe tot parcursul primei parti (de altfel, si cea mai realizata din întregul roman!), muta cadrul de desfasurare din Statele Unite în Germania sau în Rusia, apoi în Israel, în epoci diferite, puse sub semnul unor probleme pe care protagonistii (si mai ales Stein) trebuie sa le rezolve. Stabilit în Israel, Daniel Stein se va confrunta cu opozitia pe care conationalii sai o manifestau fata de ideile lui si mai cu seama fata de convertirea la catolicism, pe care majoritatea o considerau o blasfemie ce merita aspru sanctionata. De aici procesul în care compare el si, desigur, deciziile ulterioare pe care, ca urmare a acestei judecati si dezbateri publice, Stein le va lua.
Cronologia nu este, deci, respectata decât în anumite fragmente ale cartii, iar trecutul este recompus indirect, prin intermediul scrisorilor supravietuitorilor, a paginilor de jurnal, a brosurilor de propaganda din perioada nazista sau a amintirilor personajelor implicate în evenimentele din acei ani. În plus, Stein le vorbeste el însusi copiilor pe care îi întâlneste sau vizitatorilor zonei Haifa, unde se stabilise, despre ororile din
timpul razboiului si despre modul în care eroismul sau lasitatile ori tradarile de atunci ar trebui judecate – si întelese, iertate ori recompensate – de generatiile prezente sau viitoare. Desigur, convertirea la catolicism a lui Daniel este usor de înteles de catre orice cititor, ea fiind, de altfel, prefigurata suficient de devreme în text, prin sublinierea dezamagirii acestuia în fata atitudinii multora dintre semenii sai. Dar aceasta nu e singura convertire din romanul Ludmilei Ulitkaia, unele dintre cele care urmeaza nemaifiind atât de bine justificate (chiar daca, implicit, autoarea porneste de la afirmatia lui William James, cel care sustinea ca orice act de convertire e mai degraba emotional decât rational si, deci, niciodata usor de explicat). Astfel, Ewa adopta la rândul ei catolicismul, iar militanta Rita alege biserica anglicana, alte personaje îmbratisând ortodoxismul rus. Acesta este contextul în care clementa manifestata de Stein fata de fostii nazisti ramâne destul de superficial rezolvata. Desigur, si un nazist poate sa fie, în particular, o persoana agreabila, însa asta nu-i scuza crimele, iar existenta lagarelor de exterminare nu poate fi justificata – sau uitata – doar pentru ca unii dintre cei care le conduceau si-au facut „numai si numai datoria“, urmând ordinele care li se dadeau… Dar aceste amanunte nu le împiedica pe unele dintre calugaritele catolice sa-l considere sfânt pe Daniel Stein, si nici pe Ulitkaia sa-l compare cu Isus, desi secventele de acest gen par mai degraba demonstratii ale unor ipoteze (narative?) de lucru care, însa, nu se prea confirma. Si e pacat ca se întâmpla astfel, deoarece exista, în cartea de fata, numeroase momente nu doar emotionante, ci cu adevarat convingatoare si bine scrise, mai cu seama amintirile personajelor feminine despre teroarea nazista. Ca si în celelalte romane ale sale, „Minciunile femeilor“ sau „Al dumneavoastra sincer, Surik“, ambele aparute în anul 2003, Ludmila Ulitkaia demonstreaza ca stie cum sa abordeze psihologia feminina si sa construiasca personaje credibile si fara accente moralizatoare. Rita Kowacz si Ewa Manukian mai cu seama ramân de neuitat, la fel ca si sinuoasa lor relatie, mama si fiica îndepartându-se, de multe ori, incapabile sa gaseasca puntile cele mai potrivite pentru a stabili o reala comunicare, doar pentru ca, apoi, dupa ani de zile, sa se apropie si sa înteleaga, fiecare în parte, ca doar una prin cealalta vor reusi sa depaseasca singuratatea si sa înfrunte orice spaima – chiar si spaima de umbrele trecutului care înca le bântuie pe amândoua.
În acest context, activitatea lui Daniel Stein primeste noi semnificatii – si, desigur, posibile noi interpretari. Caci, mai degraba decât un sprijin pentru credinciosii care vin sa-l asculte si care spera sa gaseasca drumul spre Dumnezeu, el se dovedeste a fi calauza de care acestia au nevoie pentru a se putea recunoaste pe ei însisi. Traducatorul Stein din timpul razboiului devine, astfel, treptat, pe timp de pace – dar nu întotdeauna si de liniste! – un interpret al cuvântului Domnului, iar nu un simplu mediator, fie el numit chiar „translator“ („traducator“) al acestuia. Dar oare se afla cineva în posesia adevarurilor ultime, a marilor adevaruri ale credintei? Ludmila Ulitkaia lasa aceasta întrebare în suspensie, asa cum se întâmpla si cu altele de pe parcursul cartii, cititorului revenindu-i rolul de a gasi raspunsuri sau de a merge pe calea speculatiilor. Romanul mentine de la început si pâna la sfârsit un rimt alert, care îl face sa fie citit, pe alocuri, ca o carte de aventuri, cu atât mai mult cu cât efortul de documentare al autoarei este urias. Dar viziunea ramâne, în mod fatal, fragmentara, caci cele o suta saptezeci de fragmente din care portretul lui „Daniel Stein, traducator“ este alcatuit dau, uneori, impresia unui carusel urias în care pâna si cititorul cel mai experimentat risca sa se piarda. Apropiat din punct de vedere tematic de celebrul roman „Cititorul“, iar în ceea ce priveste suspansul de mult premiatele pelicule „Lista lui Schindler“ sau „Sophie’s Choice“, romanul Ludmilei Ulitkaia nu are limpezimea textului lui Schlink si nici forta de sugestie a filmelor mentionate, cu toate ca autoarea tinde, uneori, spre o viziune cinematografica. „Daniel Stein, traducator“ spune însa nu putine lucruri demne de retinut despre traduceri, talmaciri si interpretari. Dar, în egala masura, despre tradari – ale oamenilor si ale istoriei.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper