Roland Garros, mon amour (46)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Povestea celui mai important turneu de tenis continental nu este una liniara. Zarva si nelinistea ce premerg marele turnir tenisistic european au coordonate de regula obiective, din care cotele stabilite de casele de pariuri fac neîndoielnic parte. Daca exceptam epoca dominata de suedezul Björn Borg, nu cred ca înaintea startului a mai existat cândva un favorit atât de cert cum s-a întâmplat în 2011, în persoana sârbului Novak Djokovici. Nici macar suprematia clara din ultimii ani a „regelui“ Nadal nu a generat cote atât de înalte, entuziasme atât de riguros definite. Uneori însa evidenta e înselatoare. Pricini? Nenumarate! Iata doar una dintre acestea…
Aproape toate statisticile si comentariile dinaintea turneului de la Roland Garros, editia 2011, îl dadeau mare favorit pe sârbul Novak Djokovici. Invincibilitatea acestuia, ca si cele doua victorii pe zgura, de la Madrid si Roma, împotriva celui considerat pâna nu demult drept „suveranul“ suprafetei rosii, erau principalele argumente. Parcursul de la Porte d’Auteuil al celor doi impozanti capi de serie confirma acest raport de forte. Spaniolul a fost gata-gata de eliminare în primul tur, dupa un meci de cinci seturi contra lui John Isner, iar în turul secund a revenit dupa un 1-5 si 0-40 în fata lui Pablo Andujar, disputând trei seturi în mai bine de trei ore. Jocul lui Rafa nu mergea, mingea era scurta, reverul cvasi-inexistent, iar serviciul timid. Clar, cel care triumfase în cinci rânduri la Paris pierduse imens la capitolul încredere, iar Nole belgradeanul se „dopa“ cu energie pozitiva pe masura ce însira triumfurile, apropiindu-se de recordul lui Big Mac – 42 de victorii la rând. Mai mult, italianul Fognini a declarat forfait în sferturi, daruindu-i sârbului patru zile de pauza nesperata. Totul, dar absolut totul parea de partea lui Djokovici. Pâna si faptul ca s-a antrenat cu McEnroe înainte de partida din semifinala, glumind cu americanul pe seama recordului ce urma sa-l doboare, marturisea despre teribila încredere de sine a balcanicului. Nimic nu anunta dezastrul iminent.
În semifinala, pe drumul spre ultimul act, în fata lui Novak statea un singur obstacol: Federer. Un personaj istoric, „cel mai mare campion al tuturor timpurilor“, dar care în 2011 contabiliza un 0-3 sec în raport cu noua stea a ATP-ului. Cine sa-i dea o sansa contra „turbatului“ din Belgrad? Desi semne existau… Ei bine, Fedexpres a jucat cel mai bun tenis al lui, iar strategia sa, una simpla si eficienta, a constat în a-l supune presiunii la fiecare debut de set pe adversar, prin servicii rapide si plasate, voleuri letale, forhand-uri în lung de linie pe reverul opozantului si schimburi scurte de mingi. Luat prin surprindere de tactica si mentalul de otel dovedite de elvetian, Nole s-a vazut dominat în primul rând acolo unde credea ca e mai tare: la încredere. Cele 25 de mingi de break avute de Federer spun totul despre cine a condus ostilitatile. Sârbul s-a înecat la mal, la o victorie de cifra 42.
De partea cealalta, turnesolul unei reveniri de forma si încredere a fost pentru Rafa Nadal partida din sferturi cu Robin Söderling. Suedezul jucase fara greseala pâna atunci, în trecut vikingul îi administrase singura înfrângere în sapte participari la Roland Garros tenismanului din Manacor, iar ibericul parea în continuare sensibilizat. Însa ca un veritabil campion, pupilul unchiului Toni s-a regasit si a facut un meci deosebit de solid, închis în trei seturi clare. Remontat psihic, Nadal a facut apoi o partida mare împotriva lui Andy Murray, care, surprinzator, s-a descoperit pe sine în 2011 drept un foarte valoros jucator de zgura. Dupa trei seturi spectaculoase, scotianul s-a recunoscut învins, plecând acasa cu acelasi amar sentiment ca „a fost pe-aproape“.
Finala nu dadea un favorit indiscutabil. Mats Wilander si Ilie Nastase credeau ca Roger Federer nu are cum sa piarda, în timp ce Jim Courier si Andre Agassi îi acordau mai multe sanse spaniolului. Extrem de empirice si rationale, argumentele folosite de Agassi puteau lamuri multe necunoscute ale meciului final. Campion la Roland Garros în 1999, americanul a spus ca Rafa este favorit pentru ca: 1. a câstigat de mai multe ori în fata lui Roger la Paris, zgura fiind suprafata sa de predilectie; 2. nu are decât o înfrângere la Roland Garros; 3. calitatea jocului sau a crescut progresiv, pentru a atinge un maximum exact în partida esentiala; 4. cunoscându-l la perfectie pe elvetian, el nu trebuie sa schimbe nimic din tactica anilor precedenti, în vreme ce Federer este obligat sa modifice totul.
Desfasurarea ultimului act al editiei din acest a Roland Garros-ului a confirmat pas cu pas pronosticul si analiza lui Agassi. Roger Federer a început imperial, la fel ca în jocul cu Djokovici. Servicii-asi sau de nereturnat, voleuri devastatoare, schimburi scurte, intense si la linie, dreapta monumentala, rever plat sau liftat, imposibil sa fie destabilizat de rebound-ul topspin al lui Nadal. Si mai ales o încredere nebuna în sansa sa, Roger refuzând sa-si aminteasca de cele trei finale pierdute la Rafa pe zgura pariziana, plus semifinala din 2005, alta înfrângere dureroasa pe care i-a administrat-o ibericul. A condus cu 5-2, a avut minge de set, pe care a ratat-o cu o scurta ce a refuzat sa muste tusa.
Ei, si-atunci a început sa functioneze memoria. Elvetianul a revazut mental întregul film al esecurilor din finalele de la Roland Garros, din finalele pe zgura pierdute în fata lui Rafael Nadal… iar apoi totul n-a fost decât un eficient proces de ruminatie launtrica. Roger disparea din prezent pentru a rejuca toate sansele pierdute de-a lungul anilor. Primul lui serviciu s-a „gripat“, forhand-ul si-a pierdut eficienta, reverul a reintrat în matca previzibila de slais, iar balearul, aidoma lui Anteu, simtea cum renaste pe zgura lui iubita. Îndoiala l-a „ucis“ pe Federer în primul set… iar Rafa si l-a adjudecat în prelungiri, dupa cinci ghemuri consecutive.
În mansa a doua tot spaniolul a luat rapid avans, prin break, si doar începerea ploii, cu pauza adiacenta, l-a salvat pe Federer, permitându-i sa intre în tie-break. Un miniset câstigat fara probleme de Nadal, la trei. În mansa a treia, Rafa repeta scenariul, dar se relaxeaza prematur, de la 4-2 el pierzând cu 5-7. Roger parea sa-si fi recâstigat încrederea si energia, putând sa împinga meciul în prelungiri. Debutul setului patru confirma acest trend, Roger conducând cu 40-0 pe serviciul lui Rafa, în primul ghem. Foc de paie, caci campionul en titre rezista. Atunci s-a jucat meciul, probabil. Ce a urmat tine de scenariul tuturor partidelor pierdute de Federer la Roland Garros, în fata lui Rafa. Resemnare la elvetian, dezlantuire la balear. Scorul final, 6-1, nu face decât sa confirme superioritatea concludenta a spaniolului contra celui mai impozant tenisman al istoriei.
De altfel, si cifrele directe de dupa editia 2011 a Roland Garros-ului arata acelasi masiv ascendent luat de Rafael Nadal asupra lui Roger Fererer: 17 victorii la 8 înfrângeri, sase victorii în finale de Grand Slam fata cu doua înfrângeri, în conditiile în care elvetianul este cel mai titrat jucator din toate timpurile. Sa fie oare lipsit de realism daca vorbim despre un adevarat „sindrom Nadal“ de care sufera Fedexpres? De un adevarat complex psihic? Probabil ca nu.
Prin aceasta a sasea victorie la Porte d’Auteuil, Nadal egaleaza recordul de titluri la Roland Garros al lui Björn Borg, bifeaza al zecelea trofeu de Mare Slem, stând alaturi de Bill Tilden pe treapta a sasea a istoriei – la doar 25 de ani, împliniti pe 3 iunie. Desigur, unii se vor grabi sa strâmbe din nas, acuzând lipsa de estetism a tenisului doar „liftat“ practicat de iberic. Sau specializarea „zgurista“ a acestuia. Sau îl pot compara pe Nadal cu Inter-ul lui Mourinho, Federer fiind, fireste, Barça lui Guardiola. Etc. Este însa evident ca asemenea reprosuri nu au temei. Rafa este unul dintre cei mai mari campioni din istorie. Si, tânar fiind, îsi poate ameliora palmaresul în anii ce vin. Însa dincolo de toate aceste consideratii, fie ca suntem sau nu fani Nadal, cred ca un gest anume se cuvine a fi retinut: în timpul finalei cu Federer, constant, la schimbarea terenului, Rafa l-a asteptat pe Roger sa treaca primul. Omagiu mai discret si mai sincer adus unui geniu nu poate exista…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper