Metale… rare

Stiu ca multi dintre dumneavoastra, pe la prânzul zilei de 1 ianuarie, abia treziti din somn, va veti fi gândind, urmarind concertul de Anul Nou de la Viena, ce-o fi cu atâtia japonezi prin sala, usor de recunoscut dupa motaiala dulce, în care mai cad, între ropotele de aplauze, care marcheaza fiecare încheiere de vals, mars ori mazurca. Ei bine, ei sunt o parte dintre oamenii cu destui bani (nu chiar foarte multi!) din Imperiul Soarelui Rasare, care încearca sa se adapteze culturii occidentale si, beneficiind de venituri generoase (japonezii au, în medie, cele mai mari salarii din lume, dar si cele mai mari preturi la bunurile de consum), viziteaza, pentru câteva zile, batrânul continent, pentru a se impregna cu o parte din evenimentele culturale care dau farmec, la fiecare sfârsit si început de an, Europei Centrale. Pentru multi dintre noi, cetatenii unei tari îndepartate, decenii întregi, de mainstream-ul cultural european si care, în pofida, eforturilor sustinute ale unui grup de intelectuali (greu de spus cât de numeros si de reprezentativ, raportat la totalul cetatenilor României), continua sa ramâna, în cel mai bun caz, la stadiul de „placuta surpriza“ (desi, de regula, se afla, undeva, mai spre marginea fenomenelor culturale), asemenea „excursii culturale“ par sa fie situate între inedit si snobism. Poate ca, pentru multi dintre cei care le practica, asa si este. Cu toate acestea, numarul celor care îsi planifica vacantele într-un anumit loc de pe Pamânt, în functie de un anume eveniment cultural, este în crestere. Încercati, numai, sa mergeti la Venetia, în zilele când se deschide Bienala (de arta, de arhitectura) sau Mostra (de film)! Doar n-o sa spuneti ca toate zecile de mii de oameni care sufoca hotelurile din Laguna sunt specialisti ori jurnalisti! Gânditi-va si la sutele de straini care ne viziteaza tara, o data la doi ani, cu prilejul Festivalului Enescu! Va asigur ca cel mult jumatate dintre ei vin la Bucuresti din ratiuni strict profesionale. Toti ceilalti sunt oameni care aleg sa îsi petreaca vacanta în România si sa îsi cheltuiasca banii, cu un an înainte (când sunt scoase la vânzare biletele, pe internet), pentru a-i asculta pe câtiva dintre zeii muzicii contemporane mondiale, pe malul Dâmbovitei. În ceea ce ma priveste, ma leagan, înca, în iluzia ca se vor gasi oameni, si în tara noastra, care aflând ca se deschide o mare expozitie la Iasi, sa zicem, vor pleca din Transilvania ori din Dobrogea, de la Bucuresti ori Timisoara, doar ca sa vada expozitia cu pricina si fara nici un alt motiv… Deocamdata, cred ca mai avem ceva de asteptat pâna atunci. Dar, pentru ca trebuie sa existe, cândva, undeva, un început, va propun sa mergeti la Craiova.
Vechea cladire a sediului central al Muzeului Olteniei se afla, înca, în plin proces de restaurare. Exista certitudinea ca, înainte de sfârsitul anului, lucrarea va fi gata. Dar va trebui sa mai asteptam câtiva ani, pâna când se va redeschide primul segment al noii expozitii permanente. Deocamdata, sala de expozitii temporare este utilizata cu maximum de eficienta, prin programarea unor expozitii foarte interesante, pentru un public, pâna una – alta, predominant, craiovean. Cea mai recenta dintre ele, Capodopere din argint, prezinta câteva zeci de obiecte din colectia Muzeului National Brukenthal. Doua sunt criteriile de selectie care au stat la baza organizarii expozitiei (cuprinzând putin peste 100 de obiecte): frumusetea si reprezentativitatea. Cam jumatate din obiecte sunt faurite de mesteri orfevrieri transilvani, între care, cunoscutul Sebastian Hann sau, poate, mai putin celebrii Melchior Hermann ori Peter Schmidt; celelalte au fost realizate în ateliere din Viena sau alte parti ale Europei Centrale. Aproximativ jumatate din vase au fost utilizate în cult: cristelnite, hrismatorii, ciborii, sfesnice, potire sau monstrante. Celelalte provin din inventarul casnic al patriciatului sasesc: pahare, cupe, bomboniere, pocale, cani, zaharnite ori fructiere. Una dintre cele mai interesante piese este, fara îndoiala, superbul epitaf din argint aurit al principelui Gregorius Apaffi, realizat într-un atelier sibian, în 1682. Daca avem în vedere si ca cele mai vechi piese dateaza din secolul al XIV-lea, iar cele mai noi din cel de al XIX-lea, se poate spune ca expozitia încearca sa raspunda tuturor principiilor de reprezentativitate, aplicabile bogatei colectii a muzeului din inima Transilvaniei. Cel de al doilea criteriu este, fara îndoiala, frumusetea. Îmi este extrem de greu de descris aceste obiecte, dar termenul utilizat în titlul expozitiei – capodopere – este, cu siguranta, cel mai potrivit. Fiecare dintre ele este pus în valoare asa cum si merita, fiind acordata o atentie speciala vitrinelor în care sunt etalate. Fara discutie, oricare dintre ele ar putea sa faca parte dintr-un imaginar „tezaur istoric al României“, fie si numai pentru frumusetea lor desavârsita! Expozitia este însotita de un catalog selectiv (realizat de Simona Violeta Gheorghe si Cristian Stamate, sub îndrumarea directorilor celor doua muzee: Mihai Fifor si Sabin Adrian Luca), astfel încât cei care vor vedea doar catalogul ar trebui, totusi, pentru a vedea toate obiectele, sa încerce sa îsi faca drum prin Craiova, înainte de 29 iunie, când expozitia se va închide.
Pe de alta parte, craiovenii, si nu numai ei, care vor sa vada o expozitie de mari dimensiuni, exceptional pusa în valoare, profesionist realizata si cu obiecte frumoase, chiar daca nu la fel de pretioase, ar trebui sa se grabeasca, deoarece Arta cositorului în colectiile Muzeului National de Arta al României mai este deschisa doar pâna la 27 mai. Este o expozitie pe care autoarele ei, Adriana Adam si Carmen Tanasoiu, au pregatit-o foarte multa vreme, iar acest lucru se simte în acribia care caracterizeaza fiecare colt al expunerii si fiecare pagina a catalogului consistent si complet, publicat cu aceasta ocazie. Toate cele 373 de obiecte din cositor, aflate în colectiile de arta decorativa si de arta veche româneasca ale Muzeului sunt expuse – ocazie care nu va mai aparea foarte curând! Cele mai vechi dintre ele dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, iar cele mai noi de la începutul veacului trecut. Evident, majoritatea obiectelor sunt de uz curent – cani (mai ales!), blide, farfurii, tingiri, lighene, supiere, sfesnice, cani etalon (folosite în cârciumi) etc. – dar si câteva obiecte liturgice (vase de altar, un agheasmatar, un bazin de perete, candele s. a.) sau cu destinatii deosebite, cum sunt canile si, mai ales, spectaculoasele pocale ceremoniale de breasla. Piesele provin din diverse tari europene dar, mai ales, asa dupa cum era de asteptat, din spatiul germanofon.
Una dintre marile dificultati pe care le-au avut de întâmpinat autoarele expozitiei, secondate de un grup important de conservatori si restauratori din muzeu, a fost, fara îndoiala, cea de identificare a marcilor de mester. Publicarea lor exhaustiva va face, sunt convins, din catalogul expozitiei (trebuie mentionati si Mircea Dunca si Mihai Zamfirescu, pentru contributia lor la descifrarea si traducerea textelor gravate pe vase), în scurta vreme, o raritate bibliografica europeana. Pâna atunci, ca va aflati la Tecuci sau la Satu Mare, la Alba Iulia ori la Galati si, nu în ultimul rând, în Bucuresti, încercati sa va treceti în agenda si vizitarea expozitiei de la Muzeul National de Arta! Face parte dintre acele „ocazii muzeografice“ care nu se mai întorc prea curând, si pentru care chiar merita sa vii din celalalt colt al tarii, pentru a o vedea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper