Magia realitatii lui Dawkins

Un articol de CORNEL MOSNEAG

Cand si cum a inceput totul? Ce este Soarele? De ce alterneaza ziua si noaptea, vara si iarna? De ce se intampla nenorociri? Cine a fost primul om?

De-a lungul timpului, oamenii de pe tot intinsul pamantului au creat mituri care sa raspunda unor intrebari profunde, cum sunt cele de mai sus. Ati auzit, de exemplu, mitul conform caruia Soarele a iesit dintr-un ou de emu? Sau cel despre pestele pe corpul caruia sta pamantul? Sau cel conform caruia cutremurele sunt provocate de stranutul unui urias? Toate aceste povesti au o frumusete magica, dar sunt ele capabile sa ne ofere raspunsuri reale la intrebarile noastre?
Curiozitatea il insoteste pe om pe tot parcursul vietii sale ca individ, dar si ca specie. Aviditatea sa de a cunoaste e forta care il impinge mereu in necunoscut. Iar atractia fata de necunoscut e egalata doar de dorinta de a-l cuceri, iar unde omul nu gaseste raspunsuri mintea lui va croseta explicatii. Chiar si in spatele misterelor omul isi imagineaza entitati a caror menire e explicarea originii misterului, oferindu-si astfel confortul imblanzirii, chiar si incomplete, a necunoscutului. In aceasta logica, un cutremur nu este in sine un mister, ci miscarea unui peste, a unei testoase sau stranutul unui urias; originea acestor fiinte e un mister, dar un mister secundar si irelevant pentru intrebarea initiala. Soarele a iesit dintr-un ou de emu. De unde a aparut acel emu? Dintr-un ou. Si oul? Dintr-un emu… si astfel suntem prinsi intr-un regres infinit, a carui rezolvare pare imposibila.
Dawkins, religia si memele
Ori de cate ori vad un sticlete, imi aduc aminte de curajul si sacrificiul acestui zburator ciudat care a purtat in cioc raza de soare care a readus primavara dupa o iarna lunga si de felul in care a fost el rasplatit de celelalte pasari, primind pene cu care sa isi acopere corpul golas, ars de soare, motiv pentru care sticletele pare ca poarta o haina facuta din petice. Acesta e insa doar unul dintre acele mituri inofensive care ne coloreaza primele contacte cu natura, dar despre care stim ca sunt doar mituri, si nimic mai mult. Dintr-un alt mit aflam ca sarpele se „taraste pe pantece si mananca tarana“ deoarece e blestemat; acest mit este insa unul special. Si nu pentru ca ne ofera o explicatie mai plauzibila asupra locomotiei serpilor decat mitul despre penajul sticletelui, ci pentru ca, alaturi de alte cateva mituri, el e cuprins in culegerea de texte antice care sta la baza a trei dintre cele mai importante conceptii religioase ale omului. Aceste tentative de explicare a realitatii sunt impinse fortat dincolo de sfera imaginarului si, secole intregi, au stat ca un zid in fata curiozitatii umane. Renuntarea la ele devine de multe ori un proces extrem de complicat. Dar inlocuirea lor e la fel de simpla cum este inlocuirea miturilor copilariei cu magia realitatii. Tocmai acest lucru il incearca Richard Dawkins in cea mai recenta carte a sa, intitulata „The Magic of Reality – How we know what’s really true“, publicata in septembrie 2011 la editura Bantam Press din Londra.
Richard Dawkins este unul dintre cei mai cunoscuti autori ai vremurilor noastre. Ascensiunea sa publica a inceput in 1976 cu lucrarea „The Selfish Gene“ („Gena egoista“), prin care a introdus conceptul de „mema“ (din grecescul mimema – a imita), adica „o idee, un comportament sau o practica ce se raspandeste de la o persoana la alta in cadrul unei culturi“, memele sunt acele unitati care transporta ideile culturale, simbolurile si practicile, care pot fi transmise dintr-un creier intr-altul prin scris, vorbire, gestica, ritual sau fenomene imitabile. Memele sunt echivalentul cultural al genelor, ele se reproduc si se transforma ca sa raspunda exigentelor selectiei. In 1982 Dawkins adauga o conceptie noua in biologia evolutionista, prin cartea „The Extended Phenotype“ („Fenotipul Extins“), argumentand ca efectele fenotipice ale unei gene nu sunt neaparat limitate la acel organism, ci se pot extinde in mediul inconjurator, chiar si in corpurile altor organisme. Succesul unei pasari in a atrage un partener depinde de „indemanarea“ acesteia de a-si construi cuibul, sau succesul unor organisme parazite depinde de modul in care reusesc sa influenteze comportamentul victimei in asa fel incat sa le favorizeze propria existenta si dezvoltare.
Notorietatea lui Richard Dawkins a sporit pe masura ce a inceput sa conteste teoriile religioase moderne care incercau sa se amestece in cercetarea stiintifica. In „The Blind Watchmaker“ („Ceasornicarul Orb“), Dawkins combate „analogia ceasornicarului“, o modalitate prin care complexitatea organismelor vii putea fi explicata doar prin existenta unui creator supranatural. In schimb, el descrie selectia naturala prin analogia cu un ceasornicar orb. Aparitiile publice ale lui Richard Dawkins sporesc, la fel si numarul de lucrari stiintifice publicate; printre acestea se numara „River Out of Eden“ („Un rau pornit din Eden“), „Climbing Mount Improbable“ („Escaladand muntele improbabilului“), „Unweaving the Rainbow“ („Destramarea curcubeului“), A Devil’s Chaplain („Capelanul diavolului“), „The Ancestor’s Tale“ („Povestea stramosilor“), „The God Delusion“ („Dumnezeul iluzoriu“, in care Dawkins afirma ca absenta unui creator supranatural e aproape sigura, iar credintele religioase sunt himere – credinte false), si „The Great Show on Earth: Evidence for Evolution“ („Cel mai maret spectacol de pe Pamant: dovezi pentru evolutie“).
Ce este realitatea?
Din cauza aparitiilor repetate in mass-media si a pasiunii cu care isi promoveaza opiniile, Richard Dawkins a fost deseori acuzat ca este prea „strident“ in confruntarile cu criticii sai. In opinia lui Christopher Hitchens, pasiunea si incisivitatea lui Dawkins sunt insa justificate. In cel mai recent volum al sau, „Arguably: Selected Essays“, Christopher Hitchens scrie: „Eu, de exemplu, sunt un scriitor autodidact, amator, caruia ii place sa „se ia la harta“ in dezbateri cu cei care cred ca Pamantul a fost proiectat avandu-i pe ei in gand. Dawkins, in schimb, si-a petrecut decenii intregi din viata rafinand si adancind predarea biologiei evolutioniste – o disciplina revolutionara care de abia a inceput sa isi descopere aspectele si proprietatile educationale. De ce ar trebui sa stea linistit si sa priveasca cum o disciplina pretioasa e insultata si chiar amenintata cu ne-predarea? Nu e exagerat sa spunem ca in unele parti ale lumii moderne se fac eforturi reale pentru stoparea biologiei evolutioniste si impunerea predarii – sub diferite masti ingenioase – a creationismului. Caz in care adevarata intrebare trebuie sa fie: unde sunt ceilalti profesori? De ce este mediul academic atat de las in refuzul sau de a apara cercetarea libera de pe urma careia traieste? Nu cred ca profesorul Dawkins trebuie lasat sa faca aceasta munca importanta singur.“ In 2006 Dawkins a infintat Fundatia pentru Ratiune si Stiinta Richard Dawkins, prin care promoveaza „educatia stiintifica, gandirea critica si intelegerea bazata pe dovezi a lumii naturale, in efortul de a contracara fundamentalismul religios, superstitia, intoleranta si suferinta umana.“ Pentru eforturile sale de promovare a ateismului Richard Dawkins a fost supranumit unul dintre Cei patru cavaleri ai neo-ateismului, alaturi de Daniel Dannett, Sam Harris si Christopher Hitchens.
„Magia realitatii“ este un mijloc prin care Dawkins incearca sa se adreseze unei noi audiente, in special tinerilor rationalisti, familiilor si celor care nu cunosc foarte bine lucrarile sale sau modul in care rationalisii privesc natura. Cartea este impodobita cu ilustratiile fantastice si pline de culoare lui Dave McKean, cunoscut mai ales pentru romanele grafice „Coraline“ si „The Graveyard Book“, pentru care a fost premiat cu medaliile Newbery si Carnegie, pentru designul personajelor in doua filme din celebra serie Harry Potter, dar si pentru regia scurtmetrajelor „Mirror Mask“ si „Luna“.
Cartea este impartita in 12 capitole, si fiecare capitol este formulat ca o intrebare (de exemplu: Ce este realitatea? Cine a fost primul om? Cand si cum au inceput toate? Ce este un miracol? etc.), iar aproape fiecare capitol incepe cu relatarea miturilor nascute din dorinta de a raspunde acestor intrebari. Miturile sunt culese din diferite zone geografice, incluzand traditiile babiloniana, iudeo-crestina, azteca, aborigena, nordica, elena, chineza, japoneza, pana la recentele miracole moderne sau la miturile OZN.
In primul capitol, intitulat Ce este realitatea? Ce este magia?, Dawkins arata ca, desi naratiunile fantastice si basmele sunt o componenta placuta a copilariei, frumusetea realitatii are mult mai multa magie decat imposibilul. Zana cea Buna din povestea Cenusaresei nu poate sa transforme instantaneu un dovleac intr-o caleasca dincolo de granitele fanteziei, pentru ca obiecte ca dovlecii sau calestile poseda, in realitate, o organizare interna complexa. Un dovleac imens reasamblat aleator ar semana mai mult cu o gramada de cenusa sau de noroi decat cu structura complexa a unei calesti. La fel cum nici o broasca nu ar putea fi transformata intr-un print intr-o clipita. Transformarea unui organism complex in alt organism complex intr-un singur pas este de domeniul fantasticului si nu acesta este procesul care sta la baza diversitatii vietii.
Primul om
Evolutia organismelor vii este un proces care a inceput odata cu aparitia vietii pe Terra, acum mai bine de 3,5 miliarde de ani, iar motorul care l-a impins si il impinge in continuare este selectia naturala. Al doilea capitol, „Cine a fost primul om?“, este dedicat biologiei evolutioniste, iar modul in care autorul alege sa puna de aceasta data problema este foarte ingenios. Dawkins ne propune sa ne imaginam o colectie de fotografii de familie, in care, sub poza noastra, am pune poza tatalui, urmata de cea a bunicului, urmata de cea a strabunicului, urmata de cea a stra-strabunicului si asa mai departe, pana cand colectia noastra ar numara un total de 185 000 000 de fotografii. Daca am rasfoi colectia, poza cu poza, nu am observa nici o diferenta intre oricare dintre fotografii si ce de dinainte sau de dupa ea. Nici chiar daca am sari direct la fotografia stramosului nostru din urma cu 1 000 sau chiar 10 000 de ani nu am observa nici o schimbare, dincolo de faptul ca nici un individ nu arata identic ca tatal sau cu bunicul sau. Dar ce s-ar intampla daca am merge in urma cu 100 000 de ani? Am observa probabil o firava ingrosare a craniului, mai ales la baza fruntii, insa nimic mai mult. In schimb, daca am privi fotografia stramosului nostru din urma cu 1 000 000 de ani, am avea in fata ochilor imaginea unui stramos atat de diferit de noi, incat sa fie considerat ca apartinand altei specii, specie pe care o numim Homo erectus. Tot acest proces este insa gradual, noi suntem Homo sapiens, iar 50 000 de generatii mai jos stramosul nostru era Homo erectus. Insa nu a existat nici un Homo erectus care sa dea nastere unui copil Homo sapiens. Astfel ca raspunsul la intrebarea „Cine a fost primul om si cand a trait el?“ este la fel de complicat ca si raspunsul la intrebarea „Cand ai incetat sa mai fii copil?“ Daca am privi o fotografie cu noi din urma cu o saptamana sau un an, vom observa diferente minore, probabil doar in privinta vestimentatiei sau a parului. In schimb, daca am sari in urma cu 4 sau 5 ani, diferentele vor incepe sa fie evidente. Insa cum ar fi sa privim o fotografie din primele luni sau primii ani de viata, sau chiar o ecografie? Stim ca am fost candva bebelusi, copii, adolescenti etc., dar nu putem spune ca intr-un anume moment ne-am culcat copii si ne-am trezit adolescenti. In acelasi fel, nu putem indica un anume moment in care Homo erectus a devenit Homo sapiens. A acorda titlul de primul om devine astfel un proces la fel de arbitrar ca si acordarea drepturilor cetatenesti depline doar tinerilor care au implinit varsta de 18 ani. Diferenta dintre primul om si cel de dinaintea lui ar fi la fel de neclara ca si diferenta dintre tanarul de 17 ani, 11 luni si o zi si acelasi tanar, o luna mai tarziu.
Dawkins va continua procesul acesta pana in acel punct in care dovezile fosile se termina, iar cunoasterea umana incepe sa se piarda in ceata incertitudinii. Insa magia realitatii nu se opreste aici, dimpotriva, ea sporeste atunci cand arheologia lasa locul geneticii. Genele ne creioneaza imaginea unui arbore genealogic urias, toti suntem inruditi. Intreaga viata de pe Terra e o mare familie. Si totusi, de ce sunt atatea tipuri diferite de animale? Capitolul al treilea este dedicat tocmai acestei diversitati sufocante a vietii pe Terra si motivelor pentru care viata are tendinta de a se diversifica si individualiza mereu. In manuscrisul care va deveni „Originea speciilor“, Charles Darwin a scris „Eu cred“ deasupra unui desen ce reprezenta un arbore care isi desface ramurile. Prin observatiile sale, Darwin devine convins de faptul ca viata, in toata diversitatea ei, a rezultat dintr-un singur organism. Dezvoltarea geneticii ii va da dreptate lui Darwin, iar astazi, prin compararea ADN-ului diferitelor specii, putem sa ne dam seama de momentul in care indivizi apartinand aceleasi specii au inceput sa se indeparteze unii de altii pana au devenit la randul lor specii diferite. Dawkins face aici analogia cu limbile. O limba evolueaza in timp in asa fel incat da nastere altor limbi. Din trunchiul comun al limbii latine se vor dezvolta franceza, spaniola, italiana, portugheza, romana, si fiecare va evolua in felul sau. Daca citim o carte publicata la 1900, nu vom avea probleme de intelegere a textul, dar cum ar fi sa citim o carte tiparita la 1850, 1800 sau chiar 1700? In acelasi fel se diversifica si transforma si organismele vii.
In cinstea lui Democrit
Singurul capitol care ocoleste total mitologia este capitolul al patrulea, „Din ce sunt facute lucrurile?“. Motivul, spune Dawkins, este acela ca fenomenele foarte mici erau necunoscute oamenilor pana la inventarea echipamentelor optice avansate. Orice text considerat ca fiind de inspiratie divina nu mentioneaza informatii care sa depaseasca experienta umana din acel moment. Exista totusi un caz in istorie, acela al filosofului grec Democrit, care considera ca daca am taia orice corp in bucati din ce in ce mai mici am ajunge la o bucata atat de mica, incat sa nu mai poata fi taiata mai departe. Cuvantul grecesc pentru „a taia“ este tomos, atomos fiind ceea ce nu mai poate fi taiat. Prin urmare, Dawkins dedica acest capitol lucrurilor care stau la baza tuturor celor ce exista. E un capitol in care vorbeste despre atomi si molecule, despre structuri moleculare si stari de agregare si despre motivele pentru care nu putem trece prin obiecte solide, desi stim ca distanta dintre nucleele atomilor care le constituie e uriasa (daca am reprezenta un nucleu printr-o minge de fotbal, distanta echivalenta dintre doua nuclee intr-o molecula de diamant ar fi de 15 km).
In capitolele care raspund intrebarilor „De ce avem noapte si zi, iarna si vara?“ si „Ce este soarele?“, autorul abordeaza acele fenomene care l-au preocupat cel mai mult pe om, dar si motivele pentru care interpretarea data acestor fenomene a fost de cele mai multe ori eronata. Dawkins descrie relatia geometrica dintre pozitia Soarelui si axa Pamantului si modul in care aceasta relatie influenteaza atat clima, cat si ciclul noapte-zi in perioade diferite ale anului. Forta Soarelui i-a coplesit mereu pe oameni. Aztecii, de exemplu, varsau rauri de sange pentru multumirea Soarelui, personificat ca Huitzilopochtli. Se estimeaza ca un numar cuprins intre 20 000 si 80 000 de oameni au fost sacrificati pentru reconsacrarea marelui templu de la Tenochtitlan, iar procedeul macabru implica imobilizarea victimei de catre patru preoti, in timp ce un al cincilea ii scotea inima; actul era cu atat mai remarcabil, cu cat inima trebuia sa bata inca in momentul in care era ridicata spre cer. Toate acestea doar pentru a se asigura ca soarele va continua sa rasara!
Soarele este un glob urias compus in mare parte din hidrogen, care este transformat in heliu printr-un proces similar cu explozia unei bombe nucleare; acest proces produce energia care sustine viata pe Terra. In opinia lui Dawkins, aceasta realitate are mult mai multa magie decat imaginea unei fiinte supranaturale care se deplaseaza pe cer. In anumite conditii, lumina soarelui genereaza unul dintre cele mai mari mistere ale copilariei. Fiecare dintre noi s-a intrebat „ce este un curcubeu?“ Acest fenomen ciudat a creat mituri foarte diferite, in culturi diferite. Capitolul al saptelea incepe cu unul dintre cele mai vechi mituri care incearca sa explice originea curcubeelor, mit gasit in „Epopeea lui Gilgamesh“, scriere sumeriana care depaseste in vechime miturile evreilor sau ale grecilor. In peripetiile sale, legendarul rege Gilgamesh intalneste un batran pe nume Utnapashtim, care ii povesteste un eveniment din trecutul sau. Cu multe secole in urma, deranjati de faptul ca oamenii fac prea multa galagie si nu ii lasa sa doarma, zeii s-au decis sa ii distruga. Enlil, zeul suprem, le-a sugerat celorlalti zei sa inunde pamantul, si astfel sa puna capat vietii. Zeita Ea il avertizeaza insa pe Utnapashtim si il sfatuieste sa construiasca o arca in care sa salveze „samanta fiecarui animal“. Utnapashtim indeplineste dorinta zeitei la timp pentru a se salva de ploaia care a cazut timp de sase zile si sase nopti, pana a acoperit pamantul. In a saptea zi, vanturile s-au linistit, iar Utnapashtim trimite succesiv un porumbel, o randunica si un corb ca sa caute pamant. Intr-un final, dupa ce arca ajunge pe un varf de munte, zeita Ishtar creeaza primul curcubeu, ca simbol al promisiunii zeilor ca nu vor mai inunda lumea.
La fel ca oricare alt mit, nici acesta nu explica, insa, procedeul prin care apare un curcubeu. Rezolvarea acestui mister va veni mult mai tarziu, dupa ce Isaac Newton va reusi sa demonstreze ca lumina alba pe care o vedem este compusa din unde de culori diferite. Odata ce intelegem modul in care se propaga undele de lumina, putem intelege modul in care se formeaza un curcubeu. Dawkins va continua sa explice ce sunt undele radio, microundele, undele infrarosii, razele ultraviolete etc. Importanta intelegerii curcubeului e relevata in capitolul al optulea, intitulat „Cand si cum a inceput totul?“, in care Dawkins explica modul prin care cercetatorii „descifreaza“ cu ajutorul unui spectrometru lumina emanata de stele, afland astfel din ce este facuta, la ce distanta se afla fata de pamant si ce varsta are o stea. Iar prin aplicarea efectului Doppler in astronomie, oamenii au reusit sa deduca varsta Universului.
Intalnirea de gradul III
Terra este una dintre acele planete favorabile aparitiei si dezvoltarii vietii, dar nu este singura planeta de acest fel. In capitolul al noualea, Richard Dawkins incearca sa raspunda intrebarilor legate de viata extraterestra. In Univers exista un numar foarte mare de planete care indeplinesc conditiile necesare pentru aparitia vietii, insa viata nu trebuie sa fie neaparat cea pe care ne-o imaginam noi. Carl Sagan spunea ca un om ar avea mai multe sanse sa se imperecheze cu o petunie decat cu o forma de viata extraterestra, pentru ca macar au evoluat pe aceeasi planeta. Acesta capitol este diferit de celelalte, deoarece pune accent pe lucrurile pe care nu le stim si pe care ne este aproape imposibil sa le intuim. Ceea ce incearca Dawkins sa spuna este ca, desi nu avem motive sa credem ca nu exista viata pe alte planete, sansele ca acele forme de viata sa ne viziteze sunt foarte mici. Povestile cu extraterestri din zilele noastre sunt foarte putin diferite de povestile cu fantome, sau cu ingeri, de alta data. Mecanismul iluziei e aceleasi, iar misterul se risipeste in momentul in care intelegem, de exemplu, ce este paralizia in somn.
Fenomene naturale, asa cum e miscarea placilor tectonice, nu mai sunt de mult un mister, insa aura de supranatural care inconjoara dezastrele naturale nu a disparut. Capitolul al zecelea ofera explicatia rationala a acestor fenomene. In timp ce in capitolul 11, „De ce se intampla lucruri rele?“, Dawkins analizeaza psihologia umana pentru a descoperi motivele care il imping pe om sa atribuie o constiinta Universului. Miturile care incearca sa explice raul, sub toate formele sale, se afla in nucleul fiecarei religii. Explicatiile implica, de cele mai multe ori, vointa unor zei. In mitologia evreiasca, Iahve se se foloseste de dezastre naturale pentru a-i pedepsi pe cei ce ii atrag mania. Potopul, distrugerea oraselor Sodoma si Gomora, epidemiile si chiar infrangerea in batalie nu sunt simple intamplari, ci sunt metode prin care zeul isi exercita dreptatea proprie.
In dimineata zilei de 1 noiembrie 1755 un cutremur devastator a zguduit sud-vestul Protugaliei. Cutremurul a lovit Lisabona in timpul unei sarbatori religioase importante. Majoritatea bisericilor s-au prabusit, strivindu-i pe cei din interior, orasul a fost cuprins de incendii, iar cei care au reusit sa se refugieze pe malurile raului Tagus au fost maturati de tsunamiul provocat de cutremur. Bilantul mortilor va fi de ordinul zecilor de mii. Undele de soc ale cutremurului se vor simti la fel de puternic in cultura europeana; Voltaire va fi in special afectat. Subredele temelii ale unui Dumnezeu omniscient, omnibenevolent si omnipotent au inceput sa se naruiasca. Insa chiar si astazi valurile unei calamitati ridica din mediocritate profetii apocalipselor. Omului ii este foarte greu sa reziste sentimentului conform caruia lucrurile se intampla cu un scop. Dintr-o astfel de gandire se nasc toate superstitiile, de la banalii pasi in spate atunci cand ne intalnim cu o pisica neagra, pana la gesturile care acompaniaza trecerea pe langa un simbol religios. Acest reflex al omului este explicat de biologul Richard Dawkins prin selectia naturala. Universul nu conspira impotriva unui singur organism, dar milioane de ani de lupta pentru supravietuire l-au invatat pe om sa gandeasca in felul acesta. Intr-o lume plina de pericole, cel care se asteapta mereu la ce e mai rau are mai multe sanse sa traiasca si sa isi perpetueze genele.
Credem in miracole?
Ultimul capitol, „Ce este un miracol?“, continua analiza psihologiei umane si a motivelor pentru care omul este dispus sa creada in minuni. Dawkins ofera ca exemple doua cazuri foarte celebre – Fecioara de la Fatima si Zanele din Cottingley –, si se declara de acord cu filosoful David Hume, care considera ca marturia prin care se atesta un miracol trebuie luata in serios doar daca posibilitatea ca martorul sa se fi inselat sau sa fi mintit sa fie un miracol si mai mare. La Fatima, 70 000 de oameni sustin ca au fost martorii unui miracol. Din unele marturii aflam ca soarele a inceput sa danseze pe cer sau sa se invarta ca o roata si chiar sa se apropie de pamant cu o viteza foarte mare, parand ca se va prabusi peste cei prezenti. In fata unor astfel de marturii avem trei posibilitati: 1. Pamantul s-a miscat in asa fel si cu asa viteza incat sa creeze imaginea ca soarele danseaza, se roteste sau se apropie; 2. Nu s-a intamplat nimic, iar cei 70 000 de oameni au avut o halucinatie colectiva, si 3. Nu s-a intamplat nimic special, totul a fost raportat gresit, exagerat sau inventat. Trebuie luat insa in considerare faptul ca cei prezenti au fost incurajati sa priveasca direct soarele, iar fenomene solare asemanatoare nu au fost raportate in acea zi in alte locuri ale lumii, cum ar fi fost normal daca planeta s-ar fi miscat. Asadar, asa cum spunea Carl Sagan: „afirmatiile extraordinare necesita dovezi extraordinare“. Richard Dawkins e de parere ca nici acele mituri pe care le gasim in carti considerate sacre nu fac exceptie de la aceasta regula.
Forta „Magiei realitatii“ consta in faptul ca lucrarea este distilata din vastele cunostinte pe care Dawkins le-a dobandit de-a lungul anilor si pe care le-a expus pe larg in celelalte carti ale sale. Autorul a atins un nivel de sinteza la care e capabil sa explice in cateva propozitii, folosind analogii simple, probleme care la prima vedere par foarte complicate. Punctul slab al lucrarii consta insa in faptul ca e relativ scurta, iar autorul isi tine intentionat in frau vocabularul bogat si abordarea beligeranta care l-au facut celebru. Tonul este prietenos si direct, informatia este vasta, iar modul in care e prezentata o face usor de inteles, mai ales prin originalitatea ilustratiilor lui Dave McKean. Dawkins ne arata ca lumea reala, inteleasa stiintific, are o magie proprie – acel tip de magie poetica de o frumusete coplesitoare. Magia realitatii este pur si simplu minunata. Este minunata pentru ca este reala.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper