Despre barfa „buna“. Plasa de siguranta pentru cei dragi

Un articol de CATALIN STURZA

„Barfa e amuzanta, una dintre placerile cele mai mari si mai profunde care ne sunt date noua, oamenilor“, scrie Laura Moser in „The Paris Review“. „Daca Eleanor Roosvelt avea dreptate cand spunea ca marile minti discuta idei; mintile mediocre discuta evenimente; iar mintile marunte discuta oamenii, atunci considerati ca fac parte din cei 99 la suta“, sustine, cu mandrie, Moser.

Mandria ei se intemeiaza pe lectura catorva carti recente, care scot in evidenta beneficiile barfei. In „Virtutile viciilor“, filosoful Emrys Westacott examineaza etica unor obiceiuri prost vazute in societate, printre care si barfa. Ar trebui sa condamnam toate tipurile de barfa? Si, daca barfa nu e un obicei rau in sine, ar putea aceasta sa fie acceptabila, sau chiar benefica?

Cand e rautacioasa si contine neadevaruri, barfa poate fi, intr-adevar, nociva: ea poate distruge reputatii si poate chiar sa distruga vieti. Dar barfa „buna“ – despre, sa spunem, discrepantele salariale nejustificate, sau conflictele mascate de interese – poate fi cat se poate de benefica. Carcotelile din spatele usii construiesc relatii, ofera eliberare emotionala, contracareaza secretomania si rastoarna structurile existente de putere. „Disponibilitatea de a vorbi despre oameni, crede Westacott, care implica, uneori, si barfa, poate fi parte integranta a vietii noastre reflexive“.

O alta carte recenta, al carei titlu s-ar traduce prin „Barfa: indeletnicirea deloc meschina“, a scriitorului Joseph Epstein, porneste de la premisa ca „ceilalti oameni sunt cel mai interesant subiect despre care ai putea discuta cu cineva“.  Epstein, care are deja 75 de ani, e incantat de barfe, dar carcoteste impotriva barfelor despre celebritati. „Starurile de la Hollywood din ziua de azi, starurile rock si comediantii nu mai starnesc interesul pe care starurile de cinema din vremurile mai vechi reuseau sa-l starneasca“, e de parere scriitorul.

O a treia carte se intituleaza, pur si simplu, „Barfa“, si e un roman al unei scriitoare foarte populara in Statele Unite, Beth Gutcheon. De la Gutcheon aflam ca „gossip“, in engleza, vine de la „god-sibling“, care s-ar traduce prin „conversatie intre oameni care sunt bunicii aceluiasi copil, oameni care au un interes legitim fata de persoana despre care vorbesc“. E un tip de dialog care tese o plasa de siguranta sub oamenii pe care doresti sa-i protejezi.

„Nimic nu e mai delicios, sau atat de profund uman, decat sa vorbesti tot felul de bazaconii despre alti oameni“, conchide Laura Moser. Si, crede ea, toata literatura moderna se intemeiaza, in cele din urma, pe acest obicei – de a barfi. Romancierul Ian McEwan numeste romanul modern „barfeala eleveata“, iar Moser considera ca romanele secolului al XIX-lea, cel putin, sunt „o forma rarefiata de barfa“. Asadar, ne putem intreba: ce ar fi „Mandrie si prejudecata“, de Jane Austen, „Anna Karenina“, de Tolstoi, sau „Middlemarch“, de George Eliot, fara barfa continua a personajelor – si a autorilor?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper