Calculele lui Assad sunt gresite

Un articol de George Apostoiu

Reuniunea de la Istanbul a grupului „Prietenii poporului sirian“ nu a oferit, nici ea, o solutie viabila si eficienta crizei din Siria. Dar acesta nu este un motiv ca presedintele Bachar al-Assad sa se bucure. Cei 83 de participanti, în marea majoritate ambasadori, printre care s-au aflat secretarul de stat Hillary Clinton si ministrul francez de Externe Alain Jupé, au fost de  acord cu Planul în sase puncte al fostului secretar general al ONU, Kofi Annan. Planul, stabilit în urma unei misiuni diplomatice încredintate chiar de ONU, prevede încetarea oricarei forme de violenta din partea tuturor fortelor implicate în conflict, supravegherea ONU a masurilor de încetare a ostilitatilor, furnizarea de ajutor umanitar în zonele afectate de lupte si eliberarea persoanelor detinute arbitrar. Cautarea unor solutii de închidere a conflictului si de înlaturare a lui Assad nu exclude nuantarea pozitiilor pe masura evolutiei evenimentelor. Planul ofera solutii de etapa. Desi a fost acceptat la Damasc, acesta va fi adaptat din mers la reactiile presedintelui al-Assad care a dovedit în repetate rânduri ca nu-si respecta promisiunile. Perspicacitatea lui Kofi Annan a permis consemnarea masurii ca Assad sa ramâna în contact cu reprezentantii ONU, ceea ce înseamna ca acesta sa fie permanent controlat.
Rasturnarea de la putere a dictatorului sirian si-o doreste toata lumea. Toti vor sa se debaraseze de el. Putini opteaza, însa, pentru calea interventiei militare. Assad a simtit asta si continua sa reprime opozitia si sa faca victime în rândul populatiei civile. Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a declarat la Istanbul ca promisiunea de a aplica Planul Annan deja nu este respectata: „A trecut aproape o saptamâna si constatam ca regimul sirian umple lista de promisiuni nerespectate“. Este greu sa tratezi cu un astfel de regim. Tocmai de aceea, la reuniunea „Prietenilor poporului sirian“ premierul turc a propus – si participantii au aprobat -, sa se mentioneze în Declaratia adoptata o prevedere potrivit careia „populatia siriana are dreptul la auto-aparare“. Putem sa întelegem de aici ca solutia ajutorului militar extern nu este complet exclusa. Când o astfel de idee vine din partea Turciei, stat cu ambitii de putere regionala, Assad ar trebui sa masoare bine consecintele folosirii armatei pentru reprimarea opozitiei si a propriului popor.
Câteva observatii pe marginea dosarului sirian
O operatiune militara pentru rasturnarea lui Assad nu este avuta în vedere deocamdata. Prin asezarea ei în intersectia zonelor de conflict din Orientul Apropiat, Siria impune o evaluare serioasa a riscurilor unui razboi. Este mai mult decât evident ca paradigma folosita pentru rasturnarea regimurilor dictatoriale din lumea araba nu poate functiona nemodificata în cazul Siriei. Statele Unite si puterile occidentale, desi nu recunosc deschis, manifesta multa prudenta fata de escaladarea militara a conflictului în aceasta tara. Motivul: evitarea unui razboi la granitele Israelului. În timpul mandatului presedintelui Barack Obama, aceasta preocupare a intrat în strategia Washington-ului de reglementare a conflictului din Orientul Apropiat. Lumea din aceasta regiune este sfâsiata de neîntelegeri, ura si vendete. Aici se afla Iranul suspectat de terorism nuclear. Este de la sine înteles ca un razboi în regiune ar antrena Israelul. Ceea ce nu se doreste. Sa adaugam la aceasta realitate efectele neprevazute ale „Primaverii arabe“ care au favorizat avansarea frontului islamismului fundamentalist. Putine bariere au mai ramas în calea Fratilor Musulmani care îsi doresc victoria din Egipt pâna în Singapore. Siria a fost pâna acum un tampon între statele arabe radicale si Israel. În solutiile de rezolvare a complicatului dosar sirian trebuie sa se tina cont de aceasta situatie. Assad conteaza pe retinerea marilor puteri fata de o solutie militara, dar se înseala. Un alt calcul gresit al dictatorului trebuie socotit si exploatarea lipsei de unitate a opozitiei politice, a divergentelor dintre adversarii lui. Constituit dupa masacrul din Homs, Consiliul National Sirian nu a dobândit autoritate si nu se bucura de prea mult sprijin nici pe plan intern, nici pe plan international. Grupul „Prietenii poporului sirian“ l-a recunoscut doar ca „reprezentant legitim al tuturor sirienilor“. Liderii acestuia au urmarit sa fie considerat unicul interlocutor al comunitatii internationale, dar nu au avut succes. Ponderea mare a reprezentantilor exilului sirian în Consiliu a creat nemultumiri în rândul localnicilor. Se stie, însa, ca nici o solutie de eliminare a lui Assad nu este viabila fara adeziunea majoritatii populatiei. „Perceptia sirienilor din interiorul tarii este negativa în privinta reprezentantilor Consiliului National Sirian, afirma ambasadorul francez Eric Chevalier. Multi (sirieni) considera ca liderii acestuia nu-i mai reprezinta, nu le aduc nici un serviciu când fac declaratii în fata camerelor de televiziune din holurile hotelurilor de lux. Locuitorii din Homs le reproseaza ca le-au confiscat miscarea de rezistenta… Desigur, conducatorii Consiliului sunt foarte bine vazuti în Occident pentru ca ei folosesc limbajul nostru si spun ceea ce noi asteptam sa ne spuna. Dar ei s-au deconectat încet-încet de la realitatea din teren. Sa fim constienti de aceasta… Majoritatea silentioasa spune: nu ne place regimul (lui Bachar al-Assad, n.n.) dar nimic din ceea ce fac oamenii opozitiei nu ne va face sa iesim din rezerva noastra si sa-i sustinem“. O astfel de reactie slabeste forta opozitiei iar Assad înca mai spera sa foloseasca bresele din  interiorul contestatarilor lui. În aceasta situatie, ministrul francez de externe, Alain Jupé, a propus formarea unui grup de lucru care sa inventarieze o serie de masuri concrete propuse de opozitie pentru sanctionarea regimului lui Assad. Grupul ar urma sa se reuneasca la mijlocul lunii aprilie, la Paris, pentru a adopta un plan comun de actiune. Privilegiata deocamdata, calea politica de rasturnare a regimului dictatorial de la Damasc nu înlatura recursul la masuri mult mai drastice. Una ar fi o izolare completa a acestui regim, o blocada economica, de exemplu, masura prevazuta în Charta ONU. Alta ar fi recursul la sprijin logistic din exterior al insurgentilor pentru eliminarea lui Assad sau pentru rasturnarea prin forta a regimului. Unele dintre statele arabe din Golf abia asteapta sa poata da o mâna de ajutor pentru aceasta. Se înseala regimul de la Damasc daca mizeaza pe rezervele comunitatii internationale fata de înarmarea insurgentilor. Adaptarea la riscuri este legea oricarui conflict.
În acest punct sa amintim pozitiile Rusiei si Chinei fata de criza siriana. Unii le considera favorabile lui Assad. Este de discutat. Si rusii, si chinezii au condamnat reprimarea opozitiei siriene de catre armata lui Assad. Explicatiile, deci, trebuie cautate si în alta parte. Atitudinea de respingere în Consiliul de Securitate a proiectului de rezolutie viza cu prioritate prevederile privind rasturnarea regimului de la Damasc. Moscova si Pekin si-au explicat aproape identic opozitia: nu sunt de acord cu rasturnarea regimurilor politice dintr-un stat prin interventii din afara sau prin forta. Moscova a recurs chiar la o naveta diplomatica pentru a se documenta la fata locului asupra intentiilor lui Assad. Ceea ce nu trebuie asimilat cu un sprijin dat dictatorului. Dar sa trecem peste acest aspect. Pozitiile celor doua state, Rusia si China, au ratiunile lor, altele decât cele ale altor puteri. Când Moscova a uzat de dreptul de veto în Consiliul de Securitate pentru blocarea rezolutiei ce urmarea înlaturarea lui Assad, Rusia se afla în preajma alegerilor prezidentiale. Atunci, opozitia rusa ducea o campanie bine articulata pentru împiedicarea revenirii la Kremlin a lui Putin. Ar fi fost o naivitate sa se creada ca Moscova, în aceste conditii, putea cautiona o interventie din afara pentru schimbarea unui regim politic într-un stat. Fie el si cel al unui dictator ca Assad, compromis si intrat în dizgratia generala. Mai trebuie luat în consideratie si un alt motiv: în Orientul Mijlociu, Siria este un aliat militar de drum lung al Rusiei, iar Moscova trebuia sa se asigure ca o solutie de înlaturare a lui Assad nu-i afecteaza perspectiva protectiei intereselor sale în regiune. În bataliile, deschise sau mai putin ortodoxe, care se duc pentru reasezarea zonelor de influenta în Orientul Mijlociu, Moscova nu a manifestat slabiciuni. Am fi dorit, dar nu s-a putut. Demersul Rusiei în Consiliul de Securitate, cred, a avut în vedere aceste batalii. Înainte de introducerea proiectului de rezolutie în Consiliu, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost clar: nu mai facem greselile pe care le-am facut în trecut. Adica: nu mai cautionam neconditionat solutii care sa nu tina cont de interesele Rusiei. Socotindu-l un calcul cinic, Parisul a învinuit Moscova de toleranta fata de masacrarea populatiei civile de catre armata siriana. În ceea ce priveste pozitia Chinei, Pekinul s-a opus rezolutiei Consiliului de Securitate dintr-un rationament similar cu cel al Moscovei: nu agreeaza recursul la interventii straine pentru schimbarea regimului de guvernare într-o tara. Daca luam în calcul natura regimului politic chinez, pozitia era de asteptat. La aceasta trebuie sa se adauge, ca si în cazul Moscovei,  interesele Chinei în regiunile bogate în resurse energetice. În programul sau de dezvoltare economica, China, comunista ca regim, capitalista ca economie, a dezvoltat relatii cu statele din Orientul Mijlociu pentru a avea acces la aprovizionarea cu petrol. Orice conflict aici si, cu atât mai mult unul armat, duce la destabilizare în regiune. Ceea ce ar crea probleme guvernului de la Pekin.
Sunt de luat în seama si alte particularitati ale dosarului sirian. Într-o declaratie data AFP, ambasadorul Eric Chevalier a mentionat ca a avertizat Quai d’Orsay ca în Siria criza va fi de lunga durata. Franta nu a facut o evaluare corecta a situatiei si nu a ajuns, din aceasta cauza, la solutii realiste, sustine diplomatul francez. „Diplomatia franceza a subestimat regimul sirian pentru ca a binevoit sa-l subestimeze. Nu trebuia sa fim surprinsi de capacitatea acestuia de rezistenta. Noi cunosteam bine acest regim. În treizeci de ani am fost, succesiv, prieteni, apoi dusmani înainte de a deveni din nou prieteni în cursul ultimilor ani. Schimbarea noastra brusca de pozitie, dupa declansarea revoltei anul trecut, este pe masura supararii pe care conducerea statului francez a avut-o când a vazut ca Bachar al-Assad nu ne-a ascultat si când a constatat ca acesta nu-si respecta promisiunile în care, naivi, noi am crezut când le facea“. Nici Consiliul National Sirian nu este scutit de cuvinte grele: „Am mizat pe un cal necâstigator. Nu era greu sa fi fost pusi în garda în aceasta privinta“. Expert în problemele arabe, diplomatul francez considera ca sprijinul puterilor straine este esential în reusita miscarii insurgente din Siria, iar erorile din trecut trebuie evitate.
Calculele lui Assad ca se va salva sunt gresite. Si pentru razboiul pe care îl duce împotriva propriului popor exista solutii. Iar el nu are cum sa scape fara sa fie pedepsit.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper