„It’s a Rich Man’s World!“

Un articol de DUMITRU RADU POPA

De curând, în mesajul lui duminical catre natiune, presedintele Barack Obama a perorat în favoarea saracilor si a clasei de mijloc, propunând obligativitatea acelei Buffet Tax, adica taxarea substantiala a milionarilor „pentru ca si ei trebuie sa-si plateasca datoria fata de tara!“. Dupa aceste cuvinte simtite, presedintele l-a trimis, în timpul saptamânii, pe consilierul sau, Jim Messina, sa faca turul marilor banci de pe Wall Street ca sa strânga de la milionari bani pentru finantarea… propriei sale campanii electorale… Deh, politica e politica!
„It’s a Rich Man’s World!“ anunta coperta prestigiosului „Harper’s Magazine“, adica lumea apartine celor bogati. Daca acest titlu s-ar referi numai la inegalitatea flagranta de resurse si posibilitati, nu ar fi mai nimic nou. Aceasta a fost deja, în fond, tema principala a miscarii Occupy Wall Street, începuta în 2011. Noutatea consta în modul în care bogatia se transfera direct în influenta asupra guvernului si în putere decizionala. Super-bogatasii nu mai ezita deloc sa se transforme în „actionari“ ai optiunilor guvernamentale. Gânditorul cel mai emblematic al acestei epoci va fi, probabil, considerat într-o buna zi Ajay Kapur. El nu e nici politolog, nici economist si nici sociolog, ci un analist de origine indiana care decide strategia puternicei Deutsche Bank în Asia. Acum câtiva ani, când lucra ca strateg al colosului bancar Citigroup de pe Wall Street, Kapur a publicat un studiu pentru uz intern în care teoretiza aparitia unui nou sistem mondial, pe care l-a numit plutonomie (din plutocratie si economie); un sistem în care cei mai bogati vor defini legile, vor scrie regulile, vor dicta agenda liderilor lumii. Statele Unite, Anglia si Canada sunt pentru Kapur modelele originare de plutonomie în secolul XXI, tot asa cum în trecut fusesera Spania secolului al XVI-lea, Olanda secolului al XVII-lea si America anilor ’20, înainte de Marea Depresiune. Pentru Thomas Frank, autorul articolului din „Harper’s Magazine“, „veritabilele partide politice de referinta în cursa electorala din Statele Unite sunt super-bogatasii, care investesc în candidaturile lor si au obiective de câstig precise“.
S-ar putea spune, asadar, ca dilatarea, marirea inechitatii în câstig si avere este numai un aspect: un simptom si o consecinta, dar nu boala în sine. Datele sunt de-a dreptul impresionante. Din 1978 si pâna în prezent, 1% din americanii cei mai bogati si-au vazut câstigurile crescând cu 256% în vreme ce puterea de cumparare a familiei americane medii a stagnat. În ultimii doi ani, adica de la sfârsitul „oficial“ al recesiunii americane, 93% din cresterea capitalului national a fost sechestrat de 1% din populatia privilegiata. Nivelul de concentrare a resurselor poate fi comparat doar cu situatii istorice pre-capitaliste, regimuri imperiale sau feudale. De exemplu, familia Walton, proprietara popularei retelei de magazine Walmart, poseda un patrimoniu superior celui a 150 de milioane de americani pusi împreuna. „Guvernul celor bogati“ converge, cel putin în parte, cu puterea corporatiilor lor. Lucrul nu e de mirare: patronii Universului de astazi sunt, în general, mari capitalisti, actionari care controleaza piata, sau acei top-manageri care se afla la comanda imperiilor economice ce depasesc uneori cu mult veniturile statelor lor nationale. Acelasi grup Walmart are un venit anual mai mare decât venitul national a 25 de state împreuna! Fondul de investitii Blackrock din Wall Street administreaza un patrimoniu (3 500 de miliarde de dolari) superior rezervelor oricarei banci centrale din lume, inclusiv cea chineza. Goldman Sachs, la rândul sau, are un activ superior Bancii Centrale Europene care gestioneaza moneda a 17 tari! Situatia e aceeasi si în ceea ce priveste acei bogatasi progresisti, al caror patrimoniu este folosit pentru scopuri nobile, altruiste, de binefacere. De pilda, Fundatia Bill Gates (cu un capital de 33,5 miliarde de dolari) aloca mai multi bani tarilor sarace decât Organizatia Mondiala a Sanatatii si decide astfel asupra programelor sanitare ale acestor natiuni.
Pericolele unei plutonomii, o guvernare a celor bogati, au fost semnalate înca de la începutul capitalismului. Adam Smith, parintele teoretic al economiei de piata, avertiza asupra marilor injustitii si discrepante generate atunci când guvernul civil e organizat pentru apararea intereselor celor bogati. De la Alexis de Tocqueville la Theodore Roosevelt, întreaga istorie americana e plina de semnale de alarma si denunturi ale incompatibilitatii dintre buna guvernare si concentrarea puterii economice. În zilele noastre, acest pericol asuma o dimensiune noua. Cei trei sute de mii de americani cei mai bogati – care nu sunt nici macar acel faimos 1% din populatia americana, ci o elita si mai restrânsa, cam de vreo 0,1% -, nu numai ca au controlul asupra 50% din venitul national, în comparatie cu cei 180 de milioane de concetateni, dar sunt activi angajati în guvernarea tarii, astfel încât aceasta situatie, acest raport sa nu se schimbe. E una dintre concluziile la care au ajuns studiile lui Jacob Hacker si Paul Pierson. Inegalitatile flagrante nu ar fi o consecinta naturala a globalizarii si progresului tehnologic care saracesc pe cei mai putin instruiti. În mare parte, discrepanta dintre cei foarte bogati si cei foarte saraci ar fi, în fapt, „fabricata“de politica fiscala si de aceea a cheltuielilor publice. Si aici intervine „guvernul celor bogati“. Coincidenta dintre puterea lor si hipertrofia marilor corporatii, mai ales în domeniul finantei, este cruciala: acel 0,1% care sta în vârful piramidei e în proportie de 60% compus din înalti manageri si bancheri. Bogatasii au învatat sa se organizeze politic în Statele Unite la lumina zilei, prin organizatii precum Chamber of Commerce, Club for Growth sau Americans for Tax Reform.
Astazi, în campania electorala pentru nominalizarea candidatului republican, nu conteaza atâta sa stim cine sunt Mitt Romney, Rick Santorum si Newt Gingrich, cât mai ales cine sunt actionarii lor, super-bogatasii care candideaza pentru rolul de guvern efectiv al natiunii. În dificultate în fata mareei de bani care îi finanteaza pe republicani, presedintele Barack Obama, dupa ce a criticat constant marea finanta, a decis, pâna la urma, sa se foloseasca si el de ea. Dupa cum relateaza „Bloomberg News“, când consilierul prezidential Jim Messina s-a dus sa ceara fonduri pentru campania electorala, într-o reuniune cu marii bancheri, el i-a asigurat pe acestia ca, daca va fi reales, Barack Obama va avea o atitudine benevolenta fata de Wall Street.
Ciudate mai sunt caile politicii!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper