„Depasiti oboseala în credinta si recuperati bucuria de a fi crestini“

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Dupa vizita în Brazilia, din 2007, Papa Benedict al XVI-lea a tinut sa se reîntoarca pe continentul latino-american. La vârsta sa venerabila – împlineste în curând 85 de ani –, drumurile obositoare sunt, de obicei, evitate. Se vede ca misiunea Papei a meritat sacrificiul. Dupa expeditiile lui Amerigo Vespucci si Columb, lumea hispanofona nu a încetat sa fascineze, sa tenteze si sa intereseze marile puteri. Iar Vaticanul este o astfel de mare putere chiar daca nu are, ca stat, nici macar o mie de locuitori. Armata sa, estimata la sute de milioane de fideli, este cea a credinciosilor catolici. Papa de la Roma nu este generalul unei armate moarte iar pentru viitorul Bisericii Catolice, America Latina ofera câmp pentru mari batalii aidoma celor politico-militare. Mesajul Papei Benedict al XVI-lea  a fost cel de aparare a libertatii religioase si de salvare a demnitatii fiintei umane. În fata Sanctitatii Sale, multimile adunate au venit cu speranta de a scapa de saracie, de dezbinare, de  razboaiele fara de sfârsit dintre traficantii de droguri. Pentru a progresa în lupta împotriva acestui rau, le-a spus Papa, este indispensabil ca solutiile la care se recurge sa fie etice si morale. Dumnezeu a vrut ca omul, creatia lui, sa traiasca în pace si demnitate.
Vizitele Papei Benedict al XVI-lea în Mexic (23-26 martie) si în Cuba (26-28 martie) vor capata, cu timpul, o importanta politica mai mare decât cea religioasa. Mexicul este o tara preponderent catolica asaltata de sectele religioase în care saracia a devenit endemica iar violentele si criminalitatea cartelurilor de droguri s-au cronicizat. Cuba face pasi pe calea revenirii la libertatea religioasa dupa decenii de laicizare fortata. Dupa vizita Papei Ioan Paul al II-lea, din ianuarie 1998 în aceasta tara a revolutiei permanente, s-a ajuns la un fel de pact între puterea politica si Biserica. ,,Biserica, afirma un diplomat occidental la Havana citat de ziarul ,,Le Figaro“, nu se opune autoritatilor, este un jucator influent care legitimeaza regimul“. Opinia nu este departe de adevar. Înaintea vizitei Papei Benedict al XVI-lea la Havana, responsabilul însarcinat cu afacerile religioase din conducerea Partidului Comunist Cubanez saluta ,,institutiile religioase care  sprijina caminele celor de vârsta a treia si centrele pentru copiii fara protectie parentala“. Doua teme de discutii convenabile pentru oficialitatile cubaneze, dar pe agenda Papei au mai fost si altele, printre care si cea a eliberarii ,,prizonierilor de constiinta“. Adica prizonierii politici. Papa Ratzinger, german, a preluat treptat misionarismul predecesorului sau, polonezul Woitila, si continua ceea ce doctrinar se considera a fi opera istorica de salvare a fiintei umane de sub comunism. În numele Divinei Providente Papa Ioan Paul al II-lea a contribuit la subrezirea regimurilor comuniste din Europa de Est. În buna parte, i-a reusit. Contemplarea ulterioara a consecintelor l-a facut nu sa regrete, ci sa recunoasca smerit ca milioane de crestini din aceasta parte de lume au pierdut unele avantaje sociale si au cazut prada saraciei. Lumea noua a banului si individualismul exacerbat a ascultat tot la fel de putin glasul lui Christos pentru iubirea aproapelui. Nici aceasta lume nu are timp sa-si aduca aminte ca ,,Dumnezeu este iubire“ si nu este dispusa sa accepte ca, pe aceasta cale, multe fiinte ar putea fi scoase din ghearele mizeriei. Foamea distruge viata, afirma Papa Wojtyla (,,La faim dans le monde“, 1996). Dupa atâtia ani, mesajul cu care a ajuns  Papa Benedict al XVI-lea în Mexic si  în Cuba este neschimbat. Cum sa-l luam, ca mesaj crestin sau politic?
În Mexic, Papa a vorbit despre pierderea sensului religiei în rândul celor care, catolici intransigenti, ucid în numele banului. ,,Într-o tara cu 80% din populatie catolica, problema traficului de narcotice si a violentei constituie o mare responsabilitate pentru Biserica Catolica… idolatria banului face din oameni sclavi“. El a evocat responsabilitatea morala a Bisericii si a îndemnat-o sa contribuie la înlaturarea raului din rândul tinerilor si la educarea constiintelor. ,,Omul are nevoie de Infinit. Daca Dumnezeu nu (mai) este Infinitul, omul îsi creeaza propriul lui paradis, o aparenta a infinitului. Trebuie sa facem tot ce putem pentru a demasca raul“… ,,În aceste vremuri când atâtea familii sunt despartite sau fortate sa emigreze, când altele, atât de multe, sufera din cauza saraciei, coruptiei, violentei domestice, traficului de droguri, criminalitatii, crizei valorilor, sa ne întoarcem la Sfânta Maria pentru a depasi raul si a instaura o societate mai dreapta si mai unita… Ura dezradacineaza“. Îndemnul Papei: „trebuie  sa depasiti oboseala în credinta si sa recuperati bucuria de a fi crestini“
În Cuba, vizita papala a avut un pronuntat caracter politic. La Santiago de Cuba, unde a pus piciorul pe pamânt cubanez, Papa a fost întâmpinat de presedintele Raul Castro. Apoi, împreuna au parcurs 800 de kilometri pentru a ajunge la Havana. Biserica catolica a avut si înainte de instalarea regimului castrist o pondere mica în viata cubanezilor. Doua messe, o manifestatie grandioasa si entuziasta, organizate sub control, în Piata, au fost momentele publice ale acestei vizite. Discutiile politice cu presedintele Raul Castro si întâlnirea cu Fidel îsi vor arata roadele treptat. Este de presupus ca acestea vor continua sa favorizeze libertatea religioasa si drepturile cetatenesti în aceasta tara. Esecul modelului economic castrist, cu sacrificii dramatice pe plan social, este recunoscut deschis la Havana. Idealul revolutionar guevarist si mitul revolutiei permanente înca mai rezista, dar întrebarea este: pentru cât timp? Cuba s-a vazut obligata sa se schimbe. De câtiva ani, echipa condusa de Raul Castro liberalizeaza micile sectoare de productie, accesul la informatii este mai mare decât cu un deceniu în urma. Modelul castrist a esuat. Cu jumatate de gura aceasta realitate este recunoscuta de autoritatile de la Havana. Papa a fost mai clar: ,,Evident ca ideologia marxista, asa cum a fost conceputa, nu mai corespunde realitatii si nu mai raspunde constructiei unei societati… trebuie sa fie cautate, într-o maniera constructiva,  noi modele de societate“. În discutiile cu autoritatile politice, probabil, Sanctitatea Sa a spus cu mult mai mult. Si, poate, s-a ajuns si la noi întelegeri dupa modelul celor realizate cu Papa Ioan Paul al II-lea cu liderul atotputernic de atunci, Fidel Castro. În 1998, Papa adresa  public, în toate zarile, îndemnul: ,,Cuba sa se deschida lumii iar lumea sa se deschida Cubei“. Erau vizate deopotriva închistarea dogmatica a regimului politic castrist si embargoul impus de Statele Unite Cubei, care dura de o jumatate de secol. Biserica catolica, interzisa decenii bune în insula, a devenit interlocutorul principal al guvernului castrist. Vaticanul a stabilit un canal de comunicare cu autoritatile cubaneze folosit cu discretie si tact de înaltii cardinali de la Roma pentru libertatile religioase si pentru usurarea conditiilor opozantilor politici. Eliberarea multora dintre acestia este fructul negocierilor dintre prelatii Vaticanului cu regimul castrist. În aceasta privinta nu am nici  un dubiu. Embargoul  este în vigoare si azi. Papa Benedict al XVI-lea si-a axat discursul pe tema respectarii demnitatii fiintei umane ca drept fundamental al libertatii religioase si politice. Terenul nu este pe de-a-ntregul fertil, dar nu mai este nici sterp ca în urma cu un deceniu. Fidel Castro vorbeste de revolutie. I-a scos din Constitutie pe Marx si pe Engels de ani buni si i-a înlocuit cu José Marti si Che Guevara. În ideile de revolutie ale lui Marti, scriitor dintr-un secol ceva mai religios pe pamântul american, al XIX-lea, s-ar putea gasi unele referinte la biserica si religie. În cele ale lui Che Guevara nici macar urme. Ca fapt divers, sa amintesc ca  dupa o lunga boala, Fidel Castro a vorbit în câteva rânduri despre educatia lui iezuita din tinerete.
Presa internationala a retinut faptul ca Papa Benedict al XVI-lea nu a avut în program întâlniri cu reprezentantii opozitiei politice. Dar nu a evitat sa  vorbeasca despre datoria Bisericii de a fi întotdeauna de partea libertatii de constiinta. Cu o saptamâna înainte de sosirea sa în Cuba, ,,doamnele în alb“, adica sotiile si fiicele prizonierilor politici, s-au adunat în fata unei biserici. Acest gen de protest mut a devenit traditional la Havana. Politia a facut unele arestari dar a doua zi, ,,toate doamnele în alb“ se aflau la domiciliul lor. În ziarul ,,Granma“ s-a scris ca actiunea a fost initiata de ,,un grup care se intituleaza dizidenti“. Dizidenta în Cuba are particularitatile ei. Exista ,,prizonieri de constiinta“, adica puscariasi politici, pe care autoritatile îi trateaza ca detinuti de drept comun, si o miscare de opozitie la care este greu sa fie deslusite accentele critice la adresa regimului. Pentru a întelege mai bine aceasta bizarerie, amintesc ca despre actiunea ,,doamnelor în alb“ putatorul de cuvânt al Diocezei Havana a spus: ,,nimeni nu are dreptul sa perturbe spiritul de sarbatoare al credinciosilor cubanezi si al altor numerosi cetateni care asteapta cu bucurie si speranta vizita Sanctitatii Sale Papa Benedict al XVI-lea“. Comunicatul oficial al Bisericii Catolice Cubaneze în legatura cu aceeasi manifestare este înca si mai straniu: ,,Orice act care vizeaza sa transforme o biserica într-un loc de manifestari politice publice este un act ilegitim si iresponsabil“. În mod firesc, astfel de reactii sunt puse de straini pe seama naturii represive a regimului politic din Cuba. Cine cunoaste fetele comunismului cubanez are o alta ipoteza de interpretare. Politica sociala a guvernului castrist a facut ca, în timp, spiritul critic sa dispara în favoarea unei tolerante fata de regim. Este o stare instalata într-o buna parte a societatii cubaneze, ca efect al avantajelor dobândite prin subventionarea de catre stat, decenii de-a rândul, a învatamântului de toate gradele, asistentei sociale si medicale, locuintelor, sportului etc. Avantaje care nu s-au bazat niciodata pe o politica economica sanatoasa, adica pe productie. Acum, generozitatea politica gratuita se razbuna pe însasi conditia de viata a cubanezilor.
Îndemnul Papei Benedict al XVI-lea: ,,depasiti oboseala în credinta si recuperati bucuria de a fi crestini!“ era adresat si cubanezilor religiosi. Extrapolat la oboseala politica a revolutiei permanente, acest mesaj este bun si pentru atei.    n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper