Roland Garros, mon amour (43)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Epopeea „rosie“, scrisa cu suferinta infrângerii si cu lacrimile triumfului, la Roland Garros, Porte d’Auteuil, Paris, are doi autori. Din pacate sau din fericire, ei nu sunt anonimi si nu poarta nici macar un nume orientativ, precum incertul Homer al elinilor! Rafel Nadal si Roger Federer sunt „scriitorii“ care, cu geniu si rachete, au purces si in 2008 la savârsirea unei noi volute a (aparent) infinitului lor opus magnum: finala pe terre battue pariziana. Tovarasi si in bucurie, si in durere, cei doi pareau a impartasi deopotriva si un blestem. Elvetianul, care câstigase la simplu totul in cariera, mai putin Roland Garros-ul, iar spaniolul, care avusese acces in materie de Grand Slam doar la „Cupa Muschetarilor“, fiind „condamnat“ la un etern loc doi in clasamentul ATP – iata coordonatele acestui prezumat blestem… „Blestemati“ sa fie contemporani si sa-si cenzureze reciproc performantele, unul limita pentru celalalt, iar al doilea limita la rându-i pentru primul, iata povestea lui Roger si a lui Rafa.
Insa in 2008, inevitabilul s-a produs, si inca la niste dimensiuni cu totul surprinzatoare! Imaginam la vremea respectiva in paginile revistei „Cultura“ un intreg scenariu pentru evolutia raportului de forte in sezonul pe zgura al circuitului ATP din 2008. Pe scurt, descriam, aproximând, cum vor arata lucrurile in tenisul mondial profesionist din acel sezon. Il laudam pe Roger Federer pentru modestia de a lua totul de la zero, jucând si cistigând la Estoril, un turneu de mâna a treia. Il apreciam pe Novak Djokovici pentru imensul progres inregistrat in decursul unui singur an, ca si pentru taria de a profita de sincopele primilor doi competitori ai lumii, Rodger si Rafa. Triumful de la Foro Italico exemplifica fara rest acest tip de oportunism pragmatic si cinic. Dar inainte de orice il glorificam pe Nadal, omul nu facut, ci nascut sa domine jocul pe zgura. Ii explicam surprinzatoarea infrângere in turul II la Roma, prin oboseala si uzura acumulate in doua saptamâni de victorii muncite, la Monte-Carlo si Barcelona, accentuând totodata ca „nasul“ lui era nimeni altul decât un fost lider mondial si un ex-campion la Roland Garros, compatriotul sau cu nume regal, Juan Carlos Ferrero. Si pronosticam, dupa didacticele meciuri din semifinala si finala de la Hamburg, câstigate dramatic impotriva lui Nole Djokovici si Roger Federer, ca delfinul maiorchin va fi incununat a patra oara la rând pe zgura de la Roland Garros, egalând astfel recordul postbelic al celebrului suedez Björn Borg.
In chip ciudat, la mult timp dupa eveniment, desi prevestirile mi s-au confirmat in proportie de 100%, nu ma simt deloc ca o Mafalda triumfatoare… In fond, totul tine de specia celei mai prozaice si pedestre evidente. Nu trebuia sa fii un geniu ca sa intuiesti care fi putut sa fie cursul lucrurilor. Natural, intotdeauna exista un procent de incertitudine, provocat de posibile accidentari, abandonuri, miraculoase zile de forma pentru un jucator sau altul. Eu judecasem la bunul-simt, fara sa iau in calcul factorul intâmplare. Ca am avut dreptate nici nu se mai cade sa discut, semn ca uneori realitatea e mai puternica decât orice fortuna sau conjuratie.
Si sansa a determinat sa ma aflu la Roland Garros, in decursul primei saptamâni a turneului. I-am vazut la lucru pe toti favoritii, ca si pe ceilalti competitori, mai putin bine cotati, dar recunoscuti pentru frumusetea sau insolitul jocului lor. M-am delectat cu soliditatea clasica a tenisului practicat de Marat Safin, am fost incântat de echilibrul si siguranta lui David Nalbandian, apoi am suferit ca argentinianul a fost eliminat de obscurul (dar talentatul) francez Jeremy Chardy. Am admirat inteligenta, eleganta si sportivitatea americanului James Blake, adevarat arbiter elegantiarum al circuitului pro. L-am invidiat pentru precizie, ritm si rezistenta pe neverosimilul rus Nikolai Davidenko, un om cât o aschie, dar care s-a dovedit un incredibil atlet pe court-ul de tenis.
Cel mai atent i-am studiat insa pe primii trei favoriti, Federer, Nadal si Djokovici. Multi au spus ca elvetianul a progresat mult cât priveste jocul pe suprafata rosie. Inaintea finalei de la Roland Garros cu Rafa Nadal, a treia in trei ani, Roger a declarat fostului mare jucator suedez Mats Wilander ca se simte din ce in ce mai bine pe zgura, ca, spre deosebire de oponentul sau, si-a ameliorat jocul si ca nu se pune problema nici unui complex in fata spaniolului, in conduita caruia a deslusit unele imperfectiuni de care ar vrea sa profite. Realitatea a dezmintit cuvânt cu cuvânt, silaba cu silaba spusele liderului mondial, caci a fost evident pentru toti cei care nu sufera de cataracta sau de alta boala oculara ca ibericul a indus lui Federer un adevarat complex de inferioritate, unul autentic, analizabil conform tuturor coordonatelor lasate noua mostenire de Freud.
Meciul final practic n-a avut istoric, caci el a stat tot timpul la discretia spaniolului. Scorul, dar mai ales statistica, sunt elocvente pentru maniera in care a dominat Rafael Nadal partida: 6-1, 6-3, 6-0!; greseli nefortate: 35 Federer, 7 Nadal; mingi de break convertite: 1 din 4 Federer, 8 din 17 Nadal; puncte direct câstigatoare (inclusiv serviciul): 31 Federer, 47 Nadal; total puncte câstigate: 52 Federer, 92 Nadal. O naucitoare infrângere, un masacru, un carnagiu – asta a fost finala mult asteptata a editiei a 80-a a Roland Garros-ului! Rafa l-a nimicit pe elvetian cu jocul sau perfect, de aparare, iar ceea ce Federer a clamat inainte de meci ca ar fi slabiciune in jocul spaniolului, cautând solutia atacului, s-a dovedit un bluf, caci urcarile la fileu au contabilizat pentru elvetian un trist raport de 18 câstigate la 42 tentative, adica 43%, total insuficient pentru un pasator de geniu cum este Nadal. Expresul de Basel a fost constrâns sa adopte viteza unui nenorocit de marfar, iar suprematia maiorchinului nu a fost nici un moment pusa la indoiala!
Desi victoria lui Nadal nu m-a surprins decât prin proportiile scorului, marturisesc ca inaintea jocului final m-am intrebat daca Federer va fi capabil sa-i smulga macar un set rivalului sau de patru ani… Nu era o mirare retorica, partizana, subiectiva, ci doar reflexul unui studiu de o saptamâna, la fata locului, apoi al vizionarii pe canalul Eurosport a celorlalte meciuri de la Roland Garros, incepând cu optimile de finala, pe care le-am prins la Bucuresti, acasa. Ei bine, vreau sa spun ca am fost realmente surprins de maniera in care Rafa si-a eliminat adversarii din optimi si sferturi.
In faza ultimilor „16“, Nadal l-a intâlnit pe ibericul Fernando Verdasco, un foarte bun jucator pe zgura, pe care insa l-a spulberat cu 6-1, 6-0, 6-2! Numarul 20 mondial, Verdasco nu este ceea ce se cheama specialistul unei unice suprafete, in speta zgura, el facând faze superioare si la Wimbledon, dar si la US Open, pe gazon si pe hard, deci este un competitor complex si mai ales un mare luptator… De aceea m-a mirat zdrobitoarea victorie a lui Rafael Nadal! In sferturi, triumful a fost inca si mai eclatant, caci secundul lui Federer s-a intâlnit cu un alt compatriot, Nicolas Almagro, un jucator pe care multi comentatori il considera numarul trei mondial pe aceasta suprafata, dupa Rafa si alt iberic, David Ferrer. Scorul inregistrat de tânarul din Manacorul Maiorcai a fost la fel de jenant ca si cel din optimi, contra lui Verdasco: un sec triplu 6-1! Nemaivazut!
Toate aceste rezultate au constituit pentru mine indicii extrem de clare ca nu invingatorul este problematic la Roland Garros-ul de anul acesta, ci numai scorul… De aceea nu m-am temut ca va câstiga Roger Federer. Pentru ca, omeneste, psihologic, sportiv, elvetianul a pasit pe zgura de pe Philippe Chatrier ca o victima, ca un taur dus in arena spre a-l infrunta pe toreador. Or, stie oricine, oricât de bataios ar fi taurul, deznodamântul nu poate fi decât unul singur: victoria purtatorului de spada. Numele acestui teribil torero? Rafael Nadal de Manacor. Spada sa? O racheta Babolat Aero Pro Drive. Atu-ul sau? Taria morala si inteligenta tactica. Consecinta? A patra coroana la rând pentru regele jocului pe zgura, in padurea Bois-de-Boulogne, in Colosseum-ul de la Roland Garros. Olé, Rafa! Olé!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper