Pro si contra teologiei eliberarii

Un articol de ANA PETRACHE

Institutul Catolic din Paris l-a invitat, pe 5 martie a.c., pe teologul latino-american Gustavo Gutierrez sa raspunda intrebarilor doctoranzilor in teologie. Gutierrez este un teolog peruvian initiator al miscarii de teologia eliberarii, care pune semnul egal intre mântuire si eliberare, inteleasa in toate sensurile ei, atât personala, cât si sociala. In 1984 miscarea este condamnata pentru deturnarea mesajului evanghelic in scopuri politice si pentru influente marxiste de Congregatia pentru Doctrina Credintei printr-un document semnat de Joseph Ratzinger. Dar, in lumea noastra secularizata, condamnarea emisa de Vatican este o forma extraordinara de publicitate.
Parintele Gutierrez e un batrânel simpatic la nici 1,40, efectiv o mâna de om, de te intrebi cum poate cineva asa de mic, la propriu, sa revolutioneze Biserica Catolica. Tema centrala a discursului sau a fost cea a luptei impotriva saraciei materiale, care nu este in nici un caz de dorit, pentru ca ea degradeaza demnitatea umana si distruge familiile. Intregul sau discurs este centrat in jurul sintagmei „optiunea preferintiala pentru cei saraci“.
Intre condamnarea Vaticanului si sacrificiul pentru ceilalti
La comentariile din sala privind legatura dintre marxism si teologia eliberarii parintele a raspuns ca avem o parere prea buna despre marxism daca credem ca de fiecare data când auzim vorbindu-se despre justitie sociala si despre cei saraci ne gândim la el. Din punctul sau de vedere, cartile lui care vorbesc despre Dumnezeu sunt o refutare a marxismului, care crede ca religia e o alienare, sunt de fapt exact opusul marxismului, pentru ca pentru Gutierrez religia este eliberatoare (eliberarea fiind exact inversul alienarii).
Un discurs despre cât de mult ii iubeste Dumnezeu pe cei saraci, care nu trebuie sa uite asta, poate fi binevenit. Mai departe, daca acesti crestini chiar fac ceva pentru intrajutorarea aproapelui lor, e din nou bine. Dar ei s-au pus pe analizat cauzele saraciei si au batut palma cu marxistii in a spune ca diferentele de venituri sunt provocate de capitalism, ca sunt explicate prin teoria dependentei, care sustine ca tarile din lumea a treia nu se vor putea dezvolta cât timp vor depinde de cele bogate. (Parintele Gutierrez rafineaza totusi analiza, sustinând ca azi, intr-o lume globala, nu mai putem sustine cu aceeasi tarie teoria dependentei, cum o faceam in anii ’70.)
A fost impresionant momentul in care invitatul a spus ca el nu crede in teologia eliberarii, el crede in Hristos; sa speram, pentru el, ca este exact asa. Admir cu tarie efortul unor oameni de a fi preoti in niste comunitati foarte sarace cum sunt multe din Peru, Bolivia, Argentina etc. A trai in saracie, impartasind soarta comunitatii tale (in conditiile in care studiile si renumele te puteau face sa speri la ceva mai bun), nu in sensul in care franciscanii fac voluntar votul saraciei, ci in sensul in care o comunitate saraca numai bani de preot nu are, dar ea are nevoie cu atât mai mult de serviciile lui, nu doar spirituale, ci si sociale, e un act de sacrificiu din iubire pentru ceilalti!
O buna parte a efortului lui Gutierrez a fost de a aseza teologia eliberarii in linie directa cu Conciliul Vatican II si cu ideile lui Ioan al XXIII-lea, prezentându-le ca pe un fel de dezvoltari uimitoare, dar firesti ale unor sintagme pe care le putem gasi la ultimul. Plecând de la ideea ca nu exista decât o singura istorie umana, ei incerca sa explice ca prin eliberare trebuie sa intelegem in acelasi timp trei lucruri: eliberarea sociala, eliberarea individuala si eliberarea de pacat.
Limbajul teologic este insa extrem de alunecos. Dat fiindca este obligat sa lucreze cu entitati invizibile, acesta trebuie sa fie foarte atent la nuante si la ce anume transmit ele.
O propozitie ca „Orice crestin trebuie sa isi ia propriul destin in mâini“ poate fi una cât se poate de corecta, ba chiar inocenta, daca ea vrea sa spuna ca orice crestin e judecat individual, dar daca insa ea vrea sa spuna ca fiecare crestin trebuie sa fie un fel de mic Che Guevara al comunitatii si al sufletului sau, propozitia poate fi foarte periculoasa. Cred ca sustinând unitatea celor trei planuri ale istoriei – umane, deci sociale, individuale si supranaturale – Gutierrez uita ca, si daca acestea se suprapun, ele se desfasoara pe  planuri diferite. Unificând cele trei planuri, de fapt planul supranatural este uitat, ignorat, si istoria nu mai apare ca fiind locul revelarii lui Dumnezeu. Daca asta se petrece in cadrul stiintelor umane care, dupa cum le spune si numele, se ocupa de om, poate fi inteles, dar când Dumnezeu si cuvântul sau ajung sa fie ignorate pâna si in domeniul teologiei, situatia devine mai problematica.
Teologia de seara, ca bufnita Minervei
O idee originala a lui Gutierrez si asupra careia merita sa zabovim (cu riscul de a zabovi in negativ) este aceea ca teologia e o activitate de seara: dupa ce actiunea a avut loc, dupa ce faptul istoric s-a petrecut putem reflecta asupra sa. Gutierrez citeaza clar in acest context exemplul lui Hegel potrivit caruia bufnita filosofiei se trezeste totdeauna la finalul zilei. Dar ceea ce nu imi e clar este daca remarca lui Guetirez lua in calcul si tristetea lui Hegel de a plasa intelegerea sensului abia la sfârsit, pentru ca astfel filosofia devine absolut impotenta, ea nu mai poate schimba nimic, ea este doar acolo ca sa observe, sa contemple. Or, este clar ca parintele Gutierrez nu ar accepta faptul ca teologia nu poate schimba nimic, centrul gândirii sale fiind acela ca teologia poate produce schimbare sociala. Si, daca sensul hegelian nu are cum sa fie acceptabil, atunci sintagma vrea sa spuna altceva, si anume ca trebuie sa dam prioritate actiunii in fata teologiei, ca iubirea de oamenii inspira fapte si ca aceste fapte sunt ontologic si cronologic primare fata de reflectarea dogmatica.
E un fel de teorie inversa a mântuirii prin credinta. In timp ce Sf. Pavel pastreaza un echilibru intre fapte si credinta, teologia eliberarii face din teologie un act secund, dupa cel al implinirii proiectului de ajutor al celui in nevoie. Nu contest ca atunci când omului ii e foame nu prea poate sa asculte mesajul evangheliei, dar plasând teologia dupa actiune, aceasta devine lipsita de o sursa de inspiratie, ea nu mai decurge din gândul la Dumnezeu si nu mai raspunde unor porunci ale lui Dumnezeu, ci e bunul simt al ajutorarii celui in nevoie. Dezbaterea nu este doar una cronologica, sa facem teologie dimineata când ne sculam sau seara inainte de culcare, ci ontologica, despre locul teologiei, care poate aparea in centru ca element fundamental, sursa de inspiratie pentru celelalte gesturi ale crestinului, sau, la final, ca un fel de poezioara linistitoare la sfârsitul unei zile pline, care da un echilibru sufletului.
Teologie si stiinte sociale
O alta idee a lui Gutierrez ce merita amintita este aceea ca teologia este totdeauna conjuncturala, niciodata ea nu este universala si definitiva. „Teologia eliberarii este intr-adevar o teologie conjucturala, dar care teologie nu e conjucturala?“ Cum putem intelege aceasta ipoteza? Atitudinea este clar construita in opozitie cu neotomismul si cu orice forma de neoscolastica. Dar de la pozitia extrema ca doar Sf. Toma de Aquino avea dreptate, pâna la pozitia exact opusa ca nu exista nici un adevar teologic universal, cel putin in exprimare, daca nu in forma lui, e o cale mai lunga.
In primul rând, vreau sa amintesc ca dogmele nu se schimba, ele sunt totdeauna aceleasi, ca Dumnezeu insusi, fiind etern, nu se schimba nici El. Asadar, nu putem intelege ipoteza in acest sens. Ce se poate schimba e haina pe care o ia mesajul crestin, care poate sa se adapteze secolului in care e transmis. Dar nu cred ca la acest aspect superficial se referea parintele Gutierrez, ci la o relatia mai profunda care exista intre teologie si actualitate istorica. O data ce unul din Treime s-a intrupat si a intrat in istorie, crestinismul nu mai poate ignora actualitatea istorica. Dar cum putem sa nu identificam iesirea de sub robia Egiptului cu o eliberare politica? Se stie ca evreii contemporani lui Iisus nu l-au recunoscut ca Mesia pentru ca el nu i-a eliberat de sub Imperiul Roman; ar fi bine, asadar, sa nu cadem din nou in aceeasi eroare. Câta autonomie trebuie acordat politicului si in general a tot ceea ce e sistem de gândire care isi declara independenta fata de crestinism? Parintele Gutierrez nu are nici o problema in a accepta ideile sociologice ale lui Marx, nu i se pare ca ar exista vreo diferenta intre a accepta analiza lui Max Weber si a accepta analiza lui Marx asupra societatii.
Acesta este exact punctul in care John Milbank critica teologia eliberarii. Din perspectiva lui Milbank, teologia s-a lasat inselata de stiintele sociale si a ajuns sa preia din ele o antropologie care nu este compatibila cu crestinismul. Sociologia are o imagine deformata asupra omului si asupra vietii acestuia in societate si teologia nu trebuie sa ia de buna aceasta optiune, pentru ca este de datoria ei sa furnizeze o imagine asupra omului, gândit ca chip si asemanare a lui Dumnezeu. A accepta ca adevaruri bine stabilite, la fel ca legea gravitatiei, ipotezele din stiintele politice si din sociologie, adica exact ceea ce face Gutierrez, inseamna a introduce chiar in sânul teologiei o perspectiva laica. In termenii lui Gaston Fessard, este vorba de un proces de secularizare in domeniul teologiei insesi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper