Muzeul altfel (III)

Încercând sa întrevad ce se va întâmpla în timpul saptamânii în care elevii vor înstapâni institutiile de cultura si, mai ales, muzeele, la început de aprilie, am facut o scurt trecere în revista a resurselor de care dispun institutiile muzeale, mai ales cele bucurestene, care vor fi luate, literalmente, cu asalt de grupurile de elevi. Chiar daca muzeele nu dispun de autobuze proprii, ca în Ungaria sau în alte tari europene, pentru a-i aduce, mai usor, pe vizitatori la muzeu, trebuie sa spun ca, de regula, nici macar locuri de parcare pentru autocare nu exista, asa cum nu exista, de obicei, nici un fel de parcaje amenajate special pentru vizitatorii muzeelor, nevoiti sa îsi caute locuri de parcare la mari distante de muzee (mai degraba, manastirile sunt mai bine dotate, din acest punct de vedere, decât muzeele). În Bucuresti, Calea Victoriei sau Soseaua Kiseleff, de exemplu, sunt sufocate de traficul cotidian, si este greu de crezut ca vor face fata caravanelor de autobuze care vor cauta sa se apropie de muzee, în oricare dintre cele cinci zile ale „Scolii altfel“ si, mai ales, în ziua de 3 aprilie, când multe dintre muzeele din România vor oferi acces gratuit copiilor dotati cu bilete descarcate de pe situl www.zibo.ro, cu ocazia „Saptamânii familiei, saptamâna fara televizor“.
Spuneam, însa, ca, probabil, cea mai importanta resursa care lipseste muzeelor noastre este chiar omul. Mai exact, oamenii care dau viata muzeelor. Nu vorbesc, aici, numai despre cei care ar trebui sa creeze expozitii, permanente si temporare, desi sunt, si ei, extrem de importanti, pentru ca, fara ei, nimic nu se poate crea într-un muzeu. Cei care îsi imagineaza ca oricine poate pune laolalta niste obiecte scoase din depozitul muzeului sunt contemporani cu prima jumatate a secolului al XIX-lea! Nici externalizarea acestei functii esentiale a muzeului nu este o solutie. Exista, desigur, firme specializate care pot sa construiasca o scenografie de muzeu, însa tematica expozitiei – partea cu cea mai mare încarcatura de creativitate – depinde strict de cei care lucreaza efectiv în muzeu, si care sunt responsabili cu realizarea „coloanei vertebrale“ a expozitiei. Or, oamenii acestia se împutineaza pe zi ce trece. Meseria de muzeograf nu se învata doar din carti si cursuri universitare. Este nevoie de o lunga experienta, pentru a realiza o expozitie de calitate. Din cauza restrictiilor pe care le-au întâmpinat, în ultimii patru ani, muzeele (si acesta este, de fapt, si cazul tuturor celorlalte institutii de cultura) nu au mai putut angaja, aproape, pe  nimeni. Voluntarii si cei angajati cu contract civil pot reprezenta o solutie de moment, dar momentul acesta se prelungeste, deja, mai mult decât muzeele pot sa suporte. Efectele nu se vor vedea, probabil, mai devreme de 15 – 20 de ani, atunci când actuala generatie aflata în middle management (sefii de sectie) se va afla la vârful conducerii muzeelor, dar nu va mai fi nimeni (pregatit corespunzator!) care sa le ocupe posturile detinute anterior.
Si nu este vorba doar despre muzeografi, pentru ca un muzeu contemporan nu traieste numai din realizarea de expozitii. Copiii (si, mai ales, dirigintii care îi vor însoti) pretind vizite ghidate; vor, asadar, ca sa le explice cineva ceea ce vad, etichetele nefiind utile în aceasta situatie (va imaginati cum ar fi posibil ca 50 de copii sa încerce sa citeasca, simultan, o eticheta de 10 cm2?). Profesorii, oricât ar fi de bine pregatiti, nu au competenta necesara sa faca ghidajul. De regula, în muzeele românesti nu exista functia de „ghid“, desi, a crea o expozitie este un lucru si a reusi sa o explici unui anumit public este cu totul altceva. Este nevoie de o pregatire speciala, care sa implice, dincolo de studiile de specialitate (istorie, istoria artei, arheologie, etnologie, paleontologie etc.), o practica în domeniul pedagogiei (uneori, al psihopedagogiei speciale). Cred ca muzeele din România care beneficiaza de personal angajat, cu acest tip de studii, se pot numara pe degetele de la o singura mâna. Dar nu doar „ghizii“ trebuie sa aiba o pregatire speciala. Deja, directorii scolilor care îsi vor trimite copiii la muzee, în cadrul programului „Scoala altfel“, au anuntat ca sunt interesati nu doar de simple tururi ghidate prin expozitiile permanente, ci si de alte activitati, de genul atelierelor interactive, în care elevii sa învete câte ceva despre diverse mestesuguri (traditionale sau nu), arte (nu doar plastice) si „taine“ ale muzeelor. Si în aceste situatii, în putinele cazuri în care muzeele au si spatii special amenajate pentru aceste activitati, lipseste personalul specializat. Este adevarat, de ani buni, Centrul de Pregatire Profesionala în Cultura (institutie specializata aflata în subordinea Ministerului Culturii) face mari eforturi pentru a specializa personalul muzeelor în aceasta directie. Cu toate acestea, numarul celor care absolva cursurile în cauza nu înseamna decât ca respectivii muzeografi învata sa organizeze si acest tip de activitati (pe lânga altele), numai ca foarte putini dintre ei ajung sa le si practice în mod constant. Din acest motiv, muzeele sunt nevoite sa apeleze la profesori adevarati sau la mesteri ori artisti. Cu alte cuvinte, una dintre activitatile fundamentale ale muzeelor ajunge sa fie externalizata. Poate ca nu e foarte rau. Cu siguranta, nu este nici foarte bine. Un lucru este ca o persoana din muzeu sa gândeasca un program de pedagogie muzeala cu o perspectiva lunga, si sa îl si puna în aplicare, si cu totul altceva este ca muzeul sa aduca, mereu, specialisti din afara sa, aflati, uneori, destul de departe de teoria si practica muzeala.
Probabil ca am putea continua mica lista începuta mai sus, cu toate specializarile din muzee. Acestea se afla, acum, în ceea ce priveste personalul, la limita de jos a supravietuirii. Regula stabilita în 2010, potrivit careia este nevoie de sapte posturi libere în institutie, pentru ca (în baza unei aprobari prealabile) sa se scoata unul la concurs, este una distrugatoare pentru muzee. Care ar putea fi acel post? De auditor? De jurist? De casier? De conservator?… Grea alegere!
De fapt, criza de personal specializat este una sistemica pentru muzeele din România. Evident, nimic nu se va schimba pâna în luna aprilie si exista sanse foarte slabe ca numai febra electorala sa miste ceva din inflexibilitatea Guvernului, în aceasta privinta. Mai degraba, cred ca acesta va prefera, dupa reteta binecunoscuta, sa miluiasca financiar sfintele parohii decât sa dea înapoi de la prevederile Acordului cu Fondul Monetar International, în ceea ce priveste personalul bugetar. Din pacate, învatamântul superior, cu sistemul Bologna cu tot, nu produce, pentru muzee, absolventi suficient de bine pregatiti, încât sa poata prelua, de la iluzoria angajare în muzeu, sarcini concrete si sa le duca la capat, cu bine. Si în muzeografie, ca si în medicina sau arhitectura, este nevoie de o perioada de „rezidentiat“, de ucenicie, pe lânga cei cu mai multa experienta, pentru a putea face fata, cu bine, activitatii curente. Acelasi lucru este valabil si pentru institutiile care sunt auxiliare muzeelor. Am sa iau exemplul fostului Institut de Memorie Culturala. Desfiintat, din pura demagogie, în 2009, personalul sau, care a ales sa nu plece, a fost transferat (eronat) la Centrul de Pregatire Profesionala în Cultura. În 2011, cei care au mai ramas au fost trimisi (corect, de data asta) în struto-camila pompos denumita Institutul National al Patrimoniului. În doi ani, personalul care administreaza bazele date ale patrimoniului cultural national a scazut cu 75%: istorici, numismati, arheologi, istorici de arta, etnografi si, mai ales, programatori – cu totii, au ales sau… au fost alesi sa plece, prin reducerea posturilor. Se formasera, câtiva dintre ei, în 5 – 15 ani de instruire continua, de dupa absolvirea facultatii.
Ar mai fi, probabil, multe de spus despre provocarile care le asteapta pe muzee, în „Saptamâna altfel“, dar am sa revin cu impresii, dupa eveniment. Ma gândesc, uneori, ca si unii dintre domnii ministri ar trebui sa îsi ia o „saptamâna altfel“ si sa lucreze în vreo institutie publica din subordine. Poate ca ar întelege mai multe despre ce au de facut, la întoarcerea în ministere.

Un comentariu pentru “Muzeul altfel (III)”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper