Kasa Poporului – groapa cu demoni din subsolul României

Un articol de Ioanina Pavel

Uneori am impresia ca nu stim în ce fel de tara traim si, desi înteleg valoarea traiului cu ochii între-închisi, apreciez încercarea unora de a si-i propti mai larg în cioburi de adevar. De regula, nu îmi place experienta, de-aia nu ma uit nici la Stiri, dar apreciez. Din seria pieselor care te întorc pe dos într-un mod constructiv, iata un nou spectacol în regia lui Marcel Top care o spune cum e, cum o auzim prin tramvaie sau acasa la bunici, numai ca într-un registru amuz-smart.

Un spectacol buff-noir-suprareal despre comunisti-curve-hoti si alte lichele… (Marcel Top)

Scrisa de Top dupa romanul „Kasa Poporului“ de Mitos Micleusanu, „RomâniaKasaPoporului“ a putut fi vazut în Green Hours martea trecuta, când se împlineau saizeci si sapte de ani de la accederea guvernului Petru Groza la putere (si optzeci si doi de ani si trei zile de la nasterea lui Iliescu!). Începea cu o scena „însângerata“ de-o lumina difuza, peste care bubuiau linii melodice amenintatoare si strigatele lui Pavel Barsan, încadrat de steagul României si cel al UE, în rolul lui Baltazar Tunaru. Mare secretar de stat mare, îsi chema secretara ca sa fie servit cu un caltabos. Tunaru, detinator al furculitei si-al cutitului, la sens propriu si figurat, urma sa aiba o discutie cu un arhitect (specimen al „intelighentiei“, întruchipat la fix de emaciatul Mihai Stanescu), caruia avea sa-i dea lectii de viata…în România asta traducându-se, desigur, prin „cum sa tragi în piept tara, de la A la Z“. Odata arhitectul „scolit“ si amenintat cu gorila înarmata, ca la carte, pe fundal se proiecteaza portretele românasilor „jmecheri“ de la conducere, începând cu Ceasca si pâna la Becali, iar Bârsan se leapada de rol o clipa ca sa ne explice cine-ce-cum-ul piesei. Moment în care am renuntat sa sper la o derulare lina a serii (cât de cât, fiind vorba de Top, clar eram pregatita de ceva intens, cu „atitudine“) – mai ales ca motto-ul enuntat de Bârsan promitea ceva asemanator cu „Infernul“ lui Dante. Si tot atunci îti pui pofta-n cui daca sperai la o poveste liniara.

Tovarasul Nicolae – cel mai frumos, cel mai destept, cel mai smecher, ce sa mai, dracu’ gol!

Derulate pe mai bine de doua ore, episoadele înlantuite de Top oarecum fortat se aglomereaza într-un contur al României zimtat si teribil de dezolant. Sigur ca râzi, cu gura pâna la urechi uneori, dar parca mai des te trec fiori de sila pe sira spinarii, confruntat cu asa o imagine. Astfel ca trebuie sa decizi, ca mine, ca lucrurile nu se iau în tragic, ci cu garnitura de haz negru care îndoaie pâna si bezna din borcanele lui Ceausescu. Monologul lui Stanescu, care le pomeneste întruna povestile acolitilor nostalgici ai lui Ceasca, e unul dintre cele mai rascolitoare si ermetice de pe scena Green-ului – unde chiar nu abunda piesele light.

Alte scene sunt de-a dreptul ilare, mai ales când gesturile actorilor sunt narate înainte sa se întâmple, ca niste comenzi date marionetelor din off-stage. Sau când fenomenal de expresivul Iulian Glita (vazut în maxima forma cu ocazia „Deformatilor“) se pune pe mâncat petale dintr-un buchet de crizanteme, împrospatând aerul îmbâcsit cu fum din Green. Sunt multe vârtejurile de actiune care scot violent spectatorul din faza holbarii cu gura cascata si îi smulg râsete când mai înainte parea deplasata reactia. Parca mai multe, totusi, sunt extremele – de putreziciune morala –, care planteaza o masca interzisa pe fata colectiva a publicului. O scuturi cu greu dupa întâlnirea ex-„ceausistilor“ actualmente rechini de România, soldata cu refrenul Internationalei pe care cumva îl stii intonat înca si în alte contexte decât pe scena din Green.

Mai tineti minte idealismul de-altadata? Mai tineti minte adrenalina de pe vremuri?… Vrea cineva ciocolata elvetiana?

Într-adevar, e uneori dificil sa îngurgitezi scriitura lui Top – stropita cu vulgaritati si preaplin de vorbe „de duh“ care, oricât de întoarse din condei si facute sa sune din coada, lasa un gust amar. Nicaieri n-am simtit mai mult dezgust exprimat mai fatis ca în „RKP“, poate si pentru ca actorii schimba personajele ca pe sosete si devin astfel purtatori de cuvinte, nu individualitati. Doar pe Baltazar îl reîntâlnim în destule episoade pe parcurs încât sa punem o fata pe coruptia, pe profitorii si mincinosii de azi. Proferate de el, pe un ton mieros care nu lasa loc de cârteala, mantrele statu-quo-ului zdrelesc sufletul spectatorului.

Pavel Bârsan schimba însa si el macazul si glasul, ici-colo, alaturându-se lui Cezar Grumãzescu, Iulian Glita si Mihai Stanescu când intram în al doilea calup de scenete – daca primul fusese intitulat „Porci“, acesta e dedicat „Oamenilor obisnuiti“. Însa si în aceasta ora avem parte de hiperbole, mega-scoici tapisate cu perle înnamolite, care descriu o Românie înecata la mal. Epava profesoarei de chimie jucate de Andreea Mateiu scânteiaza în culori vii, contrastând cu fosilele partii întâi, dar e „fisurata“ prin locurile arhicunoscute: salariu mic, elevi dezaxati si parinti pe masura, o criza de nervi în coacere. Când erupe, ne bucuram ca-n filmele lui Tarantino, când se mânjeste ecranul cu maruntaie, dar nicicând, pâna la caderea cortinei, nu se stabileste echilibrul între cele doua perspective – „porcii“ ramân în minte, „grohaitul“ lor elocvent tulbura mult dupa miezul noptii când ajungi, în sfârsit, acasa.

Si poate ca asa si trebuie, sa-si adjudece ei piesa, la fel cum maharii ilustrati de ei îsi adjudeca tara. Pâna la urma, „RKP“ este memorabil si notat cu must-see, prin prisma stricaciunilor provocate si adâncite de ei – pe harta României siluite la propriu în viziunea magistrala a lui Top. Sa plângem, sa râdem sau sa nechezam ca pe coridoarele puterii? De la piesa iesim pe usa din mijloc, din tara „lor“ e mai problematic… n

*Articol preluat de pe mica Raluk.ro. Raluca Georgescu a început proiectul „Raluk.ro“ în 2006 din pasiune. Treptat, „Raluk.ro“ a ajuns site-ul numarul unu în materie de coolhunting în Bucuresti. Ce înseamna coolhunting? Echipa „Raluk.ro“, formata din douazeci de coolhunter-i,
critici de teatru, film si restaurante –, strabate Bucurestiul si scrie recenzii despre localurile, filmele si spectacolele care merita testate si despre cele care trebuie ocolite.

3 comentarii pentru “Kasa Poporului – groapa cu demoni din subsolul României”

  1. aprilie 5, 2012 la 9:38 am

    spectacolele lui marcel top sunt adevarate lectii de curaj.acest spectacol este unul dintre cele mai acide pe care le-am vazut la adresa politicienilor dar si asupra neprihanitilor intelectuali.spectacolul descrie printre altele cum intelighentia, (detaliat chiar), cat de usor isi vinde intelighentia verticalitatea in romania.p.s-am descoperit cu aceasta ocazie 3 actori cool-pavel borsan, mihai stanescu, adina zorzini.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper