Gaguri scriitoricesti

Un articol de COSMIN BORZA

Ciprian Macesaru, „Superhero“, Colectia „Proza“, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti, 2012, 160 p.

 

Romanul de debut al lui Ciprian Macesaru are doar 150 de pagini. Ferit de jocuri narative arborescente, lipsit de burti eseistice, construit din planuri epice clar delimitate în care evolueaza mai putin de zece personaje, beneficiind de dialoguri extinse, „Superhero“ poate fi citit în trei-patru ore. Timpul de lectura se prelungeste însa considerabil daca se doreste o evaluare estetica a prozei. Caci numeroase fragmente – vag psihologizante, facil tensionate epic, plate stilistic – se cer recitite pentru a stabili cui ar trebui imputate: personajului-narator sau autorului însusi?
Un prozator kitsch
La un prim nivel, „vina“ îi apartine protagonistului, Paul Vasilescu, un scriitor închipuit care, pâna la vârsta de treizeci de ani, reuseste sa ofere doar un roman obscur ori plagiate din opere celebre. Desi se prezinta drept un cititor bulimic, proprietar al unei biblioteci în continua expansiune, Paul îi rasfoieste mai degraba cartile lui Updike, pe Pynchon îl foloseste pentru a agata literate blonde în metrou si recunoaste sictirit ca îl irita „caramizi precum «Muntele vrajit», «Razboi si pace» ori «Omul fara însusiri»“. Previzibil, el îsi justifica toate ratarile sociale si sentimentale – de la nesfârsitele corigente din timpul scolii, la absenta unor prieteni apropiati, la casnicia de convenienta si frustrarile sexuale, pâna la alcoolismul tot mai accentuat – prin firea sa de artist. Mai mult, inclusiv slujba de editor îl dezechilibreaza suplimentar. Prost platit, este exclus din lumea Alinei, sotia-avocat. Aflându-se si la serviciu doar în proximitatea cartilor, Paul pare sortit sa fie martorul tacut si complexat al succesului altor scriitori. De aici, trecerile sale bulversante prin tot felul de stari contrarii: el anatemizeaza obsesia Alinei pentru aparentele sociale, dar se proiecteaza adeseori drept un romancier de faima internationala; zilelor de apatie si deznadejde li se opun momente de febrilitate creatoare neconcretizata sau defulari bahice degradante; excesiva retractilitate casnica genereaza bufeuri sexuale în public.
De parca nu ar fi acumulat destule însemne-cliseu ale scriitorului ratat, personajul lui Macesaru îsi explica labilitatile psihice si emotionale prin apelul la traumele din copilarie cauzate, cum altfel, de un tata tiranic, alcoolic si violent. Bineînteles, frustrarile oedipiene ar putea fi contrabalansate de conceperea marii opere care sa-i demonstreze tatalui ca pasiunea pentru literatura nu este lipsita de consecinte sociale. Cum scrisul paliativ nu vine sau, când vine, este mediocru, Paul identifica surogatul potrivit într-o scrisoare doldora de acuze, de întrebari retorice malitioase si de formulari sablonarde.
Prin urmare, nu ar trebui sa surprinda faptul ca scenele erotice din „Superhero“ sunt configurate atât de calp („…ma prabuseam în mine însumi, ramânea doar placerea, dispaream, uitam ca exist. s…t pâna am murit în lumina alba ce ne-a orbit creierele, abandonându-ne trupurile în mormântul de feromoni, de aer fierbinte si umed al patului nostru ravasit“), ca bucuria datorata publicarii primului roman pare de sorginte pasoptista („Emotiile dadeau navala, pieptul îmi ardea, ochii îmi lacrimau…“) ori ca anumite pagini denota conformism marcat fata de tiparele prozei recente (implicarea sexualitatii deviante ori a amintirilor „roz“ din comunism).
Un debut ratat
Pe de alta parte, o serie de alte defecte ale cartii lui Ciprian Macesaru nu mai au cum sa fie considerate învaluiri parodice sau conventii ale autentificarii anti-eroului ce se viseaza „superhero“. Ele dau seama doar de posibilitatile tehnice, stilistice si imaginative înca limitate ale unui prozator debutant. Pe tot parcursul romanului, este usor sesizabil demersul acestuia de a conferi complexitate si adâncime personajelor ori situatiilor existentiale, însa respectivele strategii narative sunt atât de fortate, încât par a se integra într-o comedie umana bufa.
Simptomatice în acest sens ramân cele câteva secvente ce o au în prim-plan pe sotia lui Paul. Fanatica sustinatoare a cucerniciei, de aceea cuvioasa inclusiv în patul conjugal („Iisus nu-i dadea voie sa arate ca o curva, asa-mi spunea de femeile pe care le vedea tot timpul aranjate, coafate si machiate, îmi spunea ca sunt curve, ca toate sunt curve“; „De câte ori ne aflam în public vorbea despre cât de fericiti suntem, despre casatoria noastra frumoasa ca un basm“), Alina întretine relatii erotice cu cea mai buna prietena a ei, Ramona, în timp ce sotul se joaca în camera alaturata cu copilul Alexandru.
Dar proba deplina a incapacitatii lui Ciprian Macesaru de a relativiza tipologiile caracterologice este data în partea a doua a romanului unde personajul îsi ispaseste vina de a obtine fraudulos succesul literar. Debusolat ca primul sau romanul este complet lipsit de receptare critica, Paul nu se multumeste cu a-si cumpara aproape întreg tirajul, ci se razbuna pe un octogenar care asteapta sa-i fie editate memoriile romantate din timpul razboiului. Când batrânul moare, editorul impostor îsi asuma manuscrisul si câstiga mult dorita notorietate nationala, ba chiar internationala. Crima simbolica îsi asteapta, în consecinta, pedeapsa. Totusi, în locul convertirii prin suferinta ori al introspectiilor terapeutice, Macesaru ofera zbuciumari psihologice burlesti. Astfel, suferintele tânarului plagiator se manifesta initial prin intermediul cosmarurilor în care palmele se umplu de viermi, pamântul „se casca brusc“ si-l conduce pe vinovat „pe fundul burdihanului lumii“, iar batrânul autor „zace“ în pat, lânga Alina, „drept, cu mâinile împreunate pe piept“. Mai apoi, când sentimentul pacatului invadeaza starea de trezie, expierea nu se împlineste din cauza unor obstacole demne de farse mediocre: în drum spre casa raposatului prozator, unde s-ar fi putut petrece o întâlnire cu valente revelatorii, Paul e oprit de un echipaj de politie de care scapa prin daruirea unor carti cu autograf. Tot astfel, sexul în parc cu o prostituata, menit sa consfinteasca decaderea completa a protagonistului, este stopat de interventia violenta a „pestelui“ care va fi doborât printr-o „cot în plex“, „un cap în figura“ si „upercut la ficat“.
Vrând sa demonstreze ca viziunea sa asupra moralitatii „poate avea o nota de originalitate“, ca „scrisul este radarul“ cu care se „depisteaza fisurile de pe chipul nevinovatiei“, ca respinge „viziunile care separa totul în bun si rau, în alb si negru“ (cum afirma pe coperta a treia), Ciprian Macesaru apeleaza la asocieri contrastante cu adevarat surprinzatoare, dar care se dovedesc, din pacate, simple gaguri cu scriitori.
Întru totul, „Superhero“ ramâne unul dintre cele mai perdante pariuri din ultima vreme ale „Cartii Românesti“.

Un comentariu pentru “Gaguri scriitoricesti”

  1. martie 8, 2012 la 10:50 pm

    Domnule Borza, v-ați făcut timp să scrieți despre cartea mea, iar pentru acest lucru vă multumesc! Restul nu contează. Numai bine! Ciprian Măceșaru

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper