Evaluare si birocratizare

Un articol de DAN BERINDEI

Evaluarea unei activitati, în orice domeniu, este fireasca si necesara, cu conditia de a nu se transforma în scop în sine si a se impune pentru efectuarea ei operatii consumatoare de timp inutil. Primejdia birocratizarii, a transformarii ei într-o operatie dominanta, ea transformându-se din mijloc în scop si într-un mijloc de presiune, se manifesta în ultimii ani si înca într-un mod care ne poate stârni mari îngrijorari – mai ales când se face prin metode neadecvate si de catre decidenti îndepartati profesional de domeniile în cauza.
Impunerea drept criteriu de baza a cantitatii si implicit recurgerea pentru aceasta si la totalizari, la care se ajunge si cu sprijinul masinilor de profil, nu sunt de acceptat ca mijloacele cele mai potrivite pentru a se ajunge la judecata dreapta! Nu stiu daca se va ajunge vreodata la a se conferi putere de apreciere umana unei masini, fie ea cât de performanta. Totdeauna, acesteia îi va lipsi înca ceva, un ceva pe care îl putem greu defini, dar care fiinteaza si care – pe alt plan – poate explica acele puncte nodale în evolutia stiintelor, acele scântei ale unor momente în care uneori au avut loc descoperiri ori s-au produs inventii. Calitatea si dreapta ei constatare reprezinta singurul criteriu fundamental, justificat si drept de apreciere. Fara îndoiala trebuie avuta în vedere si cantitatea, dar tinându-se seama de neafectarea prin numar a calitatii!
Totalurile cantitative demonstreaza acumulari, dar nu atesta în acelasi timp valoarea acestora, calitatea, contributia lor la mersul înainte în domeniul respectiv, noul. Masurarea unor cantitati poate fi un indicativ în multe privinte, dar nu mai ales pentru a fi apreciata ca unic si imuabil criteriu. Daca vrem ca aprecierea sa fie cât mai aproape de realitate, nu ne putem margini la o simpla înregistrare a cantitatii. Prin masurarea acesteia, a unei ordini de marime, a unui numar, nu putem ajunge în multe privinte la o apreciere finala limpede si dreapta. Nu orice poate fi schematizat si masurat si cu atât mai mult neobisnuitul, noul, pasul înainte.
Dar mai trebuie avut în vedere un lucru, esential. Domeniile activitatilor s-au extins si se extind necontenit si aceasta într-un ritm pe care umanitatea nu l-a mai cunoscut. Este ca un lant infinit, un pas înainte într-un domeniu are consecinte si în altele, poate fi un stimulent – si în aceasta situatie dezvoltarea capata un ritm mai grabit; nu rareori, tocmai aceasta intensificare de ritm poate provoca si dezordine si chiar haos. Limite nu pot fi introduse. Necontenit gândirii umane trebuie sa i se asigure libertatea de afirmare si totodata în aprecierea ei este necesara flexibilitate si judecarea ei larg comprehensiva si nepartizana.
Cel mai bun criteriu de apreciere este cel de ansamblu, pornindu-se de la calitate si având în vedere firesc si cantitatea. „Judecata“ trebuie facuta însa neaparat de un specialist de marca al domeniului în cauza, cu deplina obiectivitate, evitându-se supunerea schematica a subiectului unor modele fixe si imuabile si mai ales judecatii strâmte a unor necunoscatori. În aprecierea activitatii unei institutii sau a cuiva în mod necesar trebuie avuta în vedere necontenit întreaga sa activitate si sa nu aiba loc doar o apreciere „sectoriala“. Pasul înainte poate presupune sau chiar impune acumulari prealabile de durata, ceea ce ar putea da uneori impresia falsa a unei stagnari, atunci când acest proces de acumulare se desfasoara în perioade mai lungi si când în operatia de apreciere nu se raporteaza necontenit în etapa respectiva la întreaga activitate a institutiei sau persoanei în cauza.
Judecarea unei activitati trebuie facuta necontenit prin vederea de ansamblu si sa nu fie cantonata doar la etapa si domeniul analizate. Dar la aceasta se mai adauga si necesitatea ca operatia sa nu fie supusa unor criterii strâmte sau, mai grav, inadecvate, ceea ce se reflecta, din pacate, în aceste operatii de evaluare din ultima vreme. Este adevarat ca este vorba de o „miscare“ mondiala, corelata si globalizarii, dar daca urmarim ceea ce se petrece în alte tari, constatam ca aplicarea acesteia are loc nuantat, corectându-se o globalizare fortata, nu doar între spatii, dar si în ceea ce priveste diversele domenii de activitate. Franta ar putea sa ne fie pentru aceasta si astazi, ca în perioada de constituire si dezvoltare a României moderne, un model!
De ani de zile, solicitarile pentru supunerea domeniilor umaniste unor criterii proprii si specifice n-au dus la corectarile asteptate, ceea ce provoaca legitime nemultumiri si poate avea grave urmari în aceste domenii direct legate de problematica identitatii si fiintei locuitorilor acestei tari. Limba si istoria, spiritualitatea noastra se vad afectate si nedreptatite. A nu se lua în consideratiie cartile sau a le situa pe nivele inferioare de apreciere, a se ignora unele categorii de contributii sau a le clasifica nu dupa ceea ce aduc nou si valoros, ci dupa criterii exterioare (de exemplu, dupa editura!), a nu tine seama de contributiile în limba oficiala a statului si limba natiunii sau a le clasifica marginal fara a se lua în considerare esentialul – continutul si modalitatea de expunere – nu poate duce la judecata dreapta!
Tot atât de grava este si încredintarea efectuarii unei operatii delicate, care presupune temeinice cunostinte în domeniul dat, unor „examinatori“ care în nu putine rânduri se gasesc pe o treapta inferioara celor testati ori nu au suficienta experienta. O atare operatie ar trebui efectuata de elite, de vârfuri ale domeniului analizat. De asemenea, pentru o operatie de acest fel, ca si pentru criteriile de apreciere, ele ar trebui sa fie decise în instanta suprema de „cel mai înalt for de stiinta si cultura“, asa cum este definita prin lege Academia Româna, a carei consultare pâna în prezent în anumite domenii a fost doar formala sau… n-a existat! Totodata, în privinta acestor analize ar fi firesc sa fie folositi specialistii valorosi fara a se aplica criterii de vârsta, stiinta „neexpirând“ decât odata cu disparitia celui în cauza si cu atât mai mult când este vorba de membri ai înaltului for amintit.
Dar cel mai important lucru este de a feri stiinta de supunerea ei unei plase birocratice sufocante, care afecteaza grav justetea unor aprecieri, le da un caracter formal si are ca rezultate judecati de valoare îndepartate de realitate. Nu trebuie uitat nici timpul pierdut în efectuarea unor materiale pretinse si care nu se justifica în aceasta complicata operatie, prin care cei în cauza sunt supusi pregatirii a diverse materiale „justificative“ evaluarii. O operatie de apreciere simpla se transforma din mijloc în scop afectând fara îndoiala, prin timp pretios consumat inutil, mersul înainte. Cui servesc atari operatii? Un specialist adevarat, bun cunoscator al domeniului, poate judeca limpede din cunostintele sale si dintr-o competenta examinare, fie si succinta, masura în care institutia în cauza sau persoana analizata contribuie la progresul domeniului în cauza sau doar misca niste hârtii! Totul este ca o astfel de operatie sa nu se faca cu necunoscatori sau slab cunoscatori si cu persoane lipsite de experienta necesara.
În ceea ce priveste Academia Româna, din pacate în ultima vreme nu s-a mai avut în vedere unul din rolurile ei de seama. Ea nu este doar o institutie-ornament, unde „da bine“ ca în aula ei sa fie organizate o manifestare sau alta, ci este o uzina creatoare, atât prin activitatea si realizarile membrilor ei, cât si a retelei ei de institute de cercetare si munca de calitate a cercetatorilor acestora. Pe lânga faptul ca, înca de la întemeierea ei, cu un veac si jumatate în urma, autoritatile de stat si politice i-au garantat libera activitate si nesupunerea ei imixtiunilor, prin lege i s-a conferit dreptul la activitate neatârnata si o pozitie de vârf în ierarhia stiintifica si culturala a tarii. Dar cum se împaca acest lucru cu supunerea institutelor ei umaniste – esentiale pentru cultivarea limbii si istoriei tarii –, ca si a publicatiilor ei periodice unui atare proces, de care traditional ar trebui scutita, respectându-se neatârnarea ei si pozitia ei ierarhica, ca si unor grile din afara complexului ei specific si unor „examinatori“, de asemenea? De ce este supusa acestui joc în buna masura artificial si în orice caz umilitor pentru un atare for? Nu este vorba de a pretinde privilegii, ci de o apreciere justa a capacitatilor si contributiilor, una din conditiile de baza ale unui mers înainte.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper