Despre care Romanie vorbim?

Nu putini sunt românii din dispora care mi-au povestit ca, în primul sfert de ora, dimineata, înainte de a-si începe lucrul, oriunde ar fi ei pe glob, deschid internetul sa vada „stirile de acasa“.  Eu, pentru o informatie fulger, deschid agentia Hotnews. Pe ecran, sunt anuntate câteva sectiuni: actualitati, sport, cultura, stiri internationale, etc. De curând au mai aparut doua rubrici: diaspora si studenti români în strainatate. Afisate una sub alta, te imbie sa le deschizi paginile. Nu exista anunturi mai fundamental deosebite decât stirile care apar pe aceste pagini. Despre care Românie e vorba la rubrica studentilor în strainatate? Despre care Românie e vorba în paginile despre diaspora? Si cum de am ajuns noi sa avem asemenea diferentieri între oamenii nascuti între aceleasi frontiere? Si mai ales, de ce?

Sociologii specializati în emigratie sustin ca în ultimele decenii continutul conceptului de diaspora sufera transformari radicale. Diaspora în epoca globalizarii a devenit mult mai fluida: nu înseamna doar emigrarea definitiva de undeva in spre alta parte, ci înseamna si o plecare temporara si o stabilire în alta tara si în alta cultura doar pentru câtiva ani, sau plecarea ciclica si revenirea ciclica în cadrul unor contracte de munca, sau sejurul prelungit, fara a însemna renuntarea la domiciliul stabil din tara de origine. Si tot asa. Daca acceptam aceasta opinie, atunci tinerii care studiaza în strainatate fac si ei parte din diaspora româneasca. Dupa cum si muncitorii cu contracte de munca de care se ocupa paginile de internet cu titlul Diaspora apartin aceluiasi segment social.
Ce aflam despre unii?
Ce aflam despre ceilalti?
Ni se spune ca 50 000 (!) de tineri români studiaza la facultati în strainatate. Dintre care 39% cu burse oferite de respectivele facultati, 24% îsi platesc studiile muncind în strainatate, 19% cu bani de la parinti si 15% din economiile anterioare plecarii. Tendinta de a trage deci concluzia ca acesti tineri apartin toti unei clase privilegiate în tara, este de la bun început contrazisa. Iar marturiile individuale ale tinerilor întaresc si ele aceasta convingere. Am avut curiozitatea sa citesc câteva: ale unui baiat din Sighisoara, ale unei fete din Sibiu, ale altuia din Bucuresti. Cu cât citesti mai multe asemenea marturii ajungi la concluzia ca de fapt nu este vorba despre  „ai nostri tineri, la Paris…“ etc., ci ca avem de-a face pur si simplu cu niste oameni studiosi, care, pe unde se duc, fac minuni. Din scrisorile lor aflam cum si-au gasit un loc în lume; si, având în vedere si numarul mare al reusitilor, la care, de la sine înteles trebuie sa-l adaugam pe al celor care tocmai acum sunt în cautari, dintr-o data ai senzatia unei mase uriase de oameni tineri, aplecati pe computere cu înfrigurare, frunzarind site-urile universitatilor lumii, gasindu-si studiile dorite, întocmind dosare, trimitând aplicatii; o preocupare personala sau o industrie  a celor care s-au constituit în centre si asociatii de îndrumare.
Liga Studentilor în Strainatate, mai prezinta si o alta cifra, care ar trebui sa puna pe gânduri. Cercetarile arata ca dintre cei aproximativ 50 000, numai 24% intentioneaza sa se mai întoarca în tara. Marturiile individuale ale celor intervievati sunt o lectura folositoare. Afli într-un fel cum s-a schimbat mentalitatea acestui popor în ultimii 20 de ani. Scrisorile lor au sinceritatea si spontaneitatea tineretii, plus raportarea la lume a omului inteligent. „Colegii mei sunt de pe tot globul“, ne spune un doctorand de la o universitate tehnica din Massachusetts. Si o masteranda din Coreea de Sud, de la Dongguk University: „Nu exista culturi gresite, ci doar ignoranta noastra, care ne îndeamna sa judecam si ne împiedica sa empatizam“.
„Traiesc o experienta care largeste orizonturi si modeleaza minti“, spune o tânara care studiaza stiinte economice în Germania. Si un doctorand la Princeton, povestind cu mândrie despre un coleg care vorbeste perfect germana, turca si farsi, marturiseste: „Prefer sa cunosc oamenii prin prisma modului în care interactionam si nu prin prisma faptului ca vin dintr-o parte a lumii mai mult sau mai putin favorizata“.
„Doream sa studiez într-un sistem mai corect – spune unul dintre acesti studenti –, în care nu conteaza banii din contul parintilor si în care sa am sansa sa fac o cariera prin munca proprie“. Iar un masterand în astronomie din Helsinki povesteste despre transparenta sistemului educational, despre portalurile online in care se posteaza si cursurile si lucrarile studentilor si calificativele luate la examene. „Costurile facultatii sunt zero“, ne spune el, dar viata e tare scumpa. Traieste socotindu-si banutul zilnic, dar, relateaza tot el (si ce bine ca exista si locuri unde se pot învata asemenea lucruri!):  este impresionat de egalitarismul strazii, de faptul ca este o rusine sa afisezi un ceas scump sau o masina scumpa – deci la o universitate care se numara printre cele din Top World 100!

Desigur ca proportia de 24% dintre acesti tineri care se vor mai întoarce în România are darul sa întristeze. Si totusi… oricât de mic, acest detasament nu va mai fi format numai din tipi gen „domnul Goe“. El nu va mai putea fi manipulat de fel de fel de ignoranti, fiindca va avea forta pe care ti-o confera profesia. Apoi, oamenii astia nu vor mai putea fi  antrenati în conflicte parohiale, de provincie trista, fiindca ei stiu ca lumea e mare si de multe feluri. Nu vor mai îngrosa rândurile parvenitilor, fiindca au vazut ca printre intelectualii de top ai lumii nu marca masinii sau a ceasului sunt decisive. Si mai stiu si ca rezultatele muncii tale trebuie postate online, fiind în acelasi timp obligat sa dai raspuns la orice întrebare, din orice parte a lumii ar veni ea, dar având de-a face cu subiectul tau, într-un termen scurt.
Ei vor însemna, printre multi altii ramasi în diaspora si  raspânditi pe glob pe unde nici nu-ti imaginezi si alaturi de cei din tara care manifesta aceleasi tendinte, o Românie cu sanse.

Si fiindca ma intereseaza de fapt diaspora, închid paginile dedicate studentilor din strainatate si trec si la rubrica Hotnews cu acest titlu.
Oare cine culege datele si despre ce fel de Românie vor ele sa vorbeasca?
„Un român arestat la Roma pentru abuzuri grave“; „un furt de bancomate savârsit de doi români la Paris“; „arestarea unor români în statiile de parcari din Spania“; „condamnarea unui român la închisoare pe viata în Germania“;  „o românca ucisa prin strangulare“; „vizari în rapoartele politiei“; „ironizari pe posturile de televiziune“…, „prostituata românca…“.
Nu stiu cine culege aceste date. Dar stiu sigur ca, din pacate, ele nu sunt false. Si ca, paradoxal, ele vorbesc despre aceeasi Românie, unica, cea de la Gurile Dunarii. Iar faptele despre care se scrie sunt tot rezultatul schimbarilor de mentalitate din ultimii 20 de ani.
Nu pot sa înteleg din ce pricina unii au luat-o asa, iar altii altfel. Ce au în plus cei din prima categorie? Poate iubirea de carte? Dar nu a fost învatamântul nostru obligatoriu pâna la vârsta la care un copil poate sa discearna si singur ce vrea sa faca? Dar nu au fost pâna în urma cu câtiva ani cartile noastre la preturi la îndemâna, daca ar fi sa le comparam cu cele din alte tari?
Desigur ca nu suntem caz izolat. Nu exista tari bune si tari rele, nu exista popoare destepte si popoare proaste, nu exista locuri pe glob unde traiesc numai egoistii si-n altele numai altruistii. Doar ca… atunci când e vorba de-ai tai, te doare.
Si cu aceasta durere se confrunta, în fiecare dimineata, în primele zece minute, înainte de a-si începe lucrul, aproape fiecare „diasporean“ care deschide computerul sa mai vada ce mai fac cei „de-acasa“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper