Chopin indragostit

Cu doar câteva luni in urma, Muzeul Taranului deschidea o expozitie despre care am avut ocazia sa scriu, la momentul potrivit, in paginile „Culturii“. Era o premiera in România: o „expozitie de sunete“. Muzeul recidiveaza, acum, deschizând, chiar in ziua de 1 martie, cu ocazia aniversarii nasterii lui Fryderyk Franciszek Chopin (sau, in franceza, Frédéric François Chopin), o expozitie dedicata acestui muzician care simbolizeaza, pentru oricare muritor, romantismul insusi. Polonezul, francez, prin adoptie, european prin vocatie si mondial, prin renume, s-a nascut acum 202 ani, intr-o mica localitate (Zelazowa Wola) din Mazovia – provincie poloneza, in centrul careia se afla chiar actuala capitala, Varsovia. Pâna la implinirea vârstei de 19 ani, când Chopin a reusit sa farmece pretentiosul public vienez, el reusise, deja, sa asimileze esentele muzicii traditionale poloneze. De altfel, prima poloneza o compusese la vârsta de doar sapte ani, fapt care i-a determinat pe melomanii contemporani lui sa il considere drept „al doilea Mozart“. Debutul sau vienez este precedat de ceea ce se stie, acum, ca a fost momentul in care, pentru prima oara, Chopin s-a indragostit, cu adevarat. Fata, o studenta la canto, se numea Konstancja Gladkowska. Se pare ca aceasta prima romanta a durat destul de putin, Chopin parasind Polonia, pentru totdeauna, in anul urmator, pentru a pleca, din nou, spre Viena si, apoi, spre München, Stuttgart si Paris – unde a ajuns când avea doar 21 de ani. Viata lui a urmat, din acel moment, un cu totul alt curs. Chiar daca muzica poloneza traditionala i-a ramas, pentru totdeauna, sursa de inspiratie si calauza, Chopin s-a dovedit a fi un mare inovator si a ramas in istorie exact pentru geniul sau muzical, cel care a marcat fundamental romantismul in muzica. Dar, pâna la efemera logodna cu Maria Wodzinska (Chopin avea, atunci, 26 de ani, iar Maria doar 17) si pâna la tumultuoasa relatie cu baronesa Dudevant (binecunoscuta George Sand), Chopin avea sa ramâna, sentimental, legat de o Polonie pe care a purtat-o, intotdeauna, in suflet: acea tara in care s-a indragostit pentru prima oara. Expozitia Chopin indragostit. Inspiratii mazoviene este dedicata exact acestei prime perioade din viata compozitorului – cea a adolescentei si a primei tinereti. Nu este, insa, o expozitie memoriala. Dimpotriva, creatorii ei, directorul Muzeului Etnografic de Stat din Varsovia, etnologul Adam Czyzewski, si muzicianul Maria Pomianowska, s-au concentrat doar asupra surselor de inspiratie ale compozitorului, asupra muzicii „populare“ (de fapt, traditionale). Pentru aceasta, cei doi autori ai expozitiei de sunete, deschisa, mai intâi, la Varsovia, in chiar anul bicentenarului Chopin, si, mai apoi, la Mildzizdroje si la Szczecin, au facut o adevarata opera de „arheologie muzicala“, incercând (si reusind, cu maiestrie) sa reconstruiasca exact acele instrumente muzicale care populau universul sonor in care s-a nascut Chopin.
Cele mai multe dintre instrumentele expuse la Bucuresti (România este prima tara in care expozitia este itinerata) sunt reconstituiri, realizate dupa documente de epoca, pur si simplu, pentru ca originalele au disparut (cele mai multe, au fost distruse in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial). Asta nu face, cu nimic, expozitia mai putin pretioasa, pentru ca, exact pe aceste instrumente reconstituite si reconstruite cânta un grup mic de muzicieni contemporani, aducând, in auzul nostru, sunete considerate, pâna nu demult, complet pierdute. Nu mai putin de 12 tipuri diferite de viori sunt expuse, vizitatorii având sansa de a asculta, pentru fiecare caz in parte, un fragment muzical semnificativ, care scoate in evidenta exact sonoritatile fiecarui instrument anume. De la suka din Bligoraj (poate, cel mai celebru instrument cordofon expus), pâna la vioara bas (aleasa, la Bucuresti, pentru a ilustra afisul expozitiei), fiecare instrument in parte este o adevarata bijuterie. Sunt sigur ca orice meloman va dori sa asculte, chiar si numai pentru doua minute, cum suna vioara diavolului – un instrument cordofon primitiv, prezent, cu doua secole in urma, in Mazovia, Kurpie si Casubia –, sau ligawka – o „trompeta“ naturala din lemn, raspândita in Mazovia si Podlachia (sau Podlasia – regiune din nord-estul Poloniei actuale) – ori superbul cimpoi din Polonia Mare (Wielkopolska), pentru a nu mai vorbi despre ceea ce, pentru multi vizitatori, pare sa fie piesa de rezistenta a expozitiei, tambalul din Rzeszów.
Ceea ce este interesant, pentru vizitatorii rabdatori, este exact universul sonor pe care il releva fiecare difuzor in parte. Expozitia se dezvaluie putin câte putin, intr-un rafinat joc al echilibrelor intre text, obiect, sunet si imagine. Cu mijloace, aproape minimaliste, dar cu suficient de multa informatie pentru a stârni interesul oricarui pasionat al etnologiei traditionale, expozitia poloneza de la Bucuresti pare sa continue drumul inceput de Pe aripile timpului, cu mai putina exuberanta, dar cu ceva mai multa coerenta (si, poate, conventionalism, dar, in orice caz, intr-o doza absolut rezonabila).
Sala Foaier de la Muzeul National al Taranului Român va gazdui expozitia poloneza pâna la 1 aprilie, doar. Cei care nu au onorat invitatia la vernisaj, vor ramâne, poate, cu regretul de a nu fi ascultat una dinte cele mai in voga formatii poloneze de muzica traditionala, cvartetul Trio (sic!) Prosinacki, cei care au incântat publicul entuziast al serii de inceput de martie.
Fara indoiala, autorii expozitiei nu au fost singuri in demersul lor. Munca de „arheolog“ al instrumentelor muzicale traditionale poloneze a fost dusa la bun sfârsit si cu sprijinul Ewei Dahlig – Turek si al lui Jacek Jackowski, iar scenografia a fost desavârsita cu ajutorul lui Marcin Mostafa si al Nataliei Paszkowska. Sunt foarte constient de faptul ca aceste nume nu spun nimic, nimanui, din România, numai ca mi se pare normal ca numele lor sa fie mentionate, pentru ca ei, alaturi de cei doi, amintiti ceva mai sus, sunt autorii expozitiei sosite, doar pentru o luna, la Bucuresti (cu sprijinul Institutului Polonez din Capitala României, aflat sub conducerea Majei Wawrzyk). Incerc, si pe aceasta cale (si sper sa fiu, pe deplin, inteles de cititorii „Culturii“) sa „impamântenesc“ ideea ca fiecare expozitie muzeala are unul sau mai multi creatori / autori, ca si oricare film, spectacol de teatru sau opera de arta vizuala. Nu imi fac iluzii ca voi fi citit (si, mai mult, inteles!) si de controlorii de pe la diverse institutii de politie fiscala, prea ocupati sa indeplineasca cincinalul in patru ani si jumatate la strânsul birurilor pe cap de român, dar… cine stie?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper