Amintirea unui etnolog

Pe la inceputul anilor 70 ai secolului trecut (al XX-lea), când incepusem si eu sa merg de-a busilea pe aleile inca imprecis trasate ale stiintelor etnologice, urmându-l indeaproape pe magistrul meu, Profesorul Mihai Pop, el insusi un pionier al etnologiei la noi (avea sa devina, in 1971, chiar presedintele Societatii Internationale de Etnologie si Folclor), am intrat in contact, mai intâi prin cartile lor, dar si direct, cu ceilalti „mari“ ai domeniului, mai ales cu folcloristii – I. C. Chitimia, care imi facuse onoarea de fi membru in comisia mea de doctorat (1971), alaturi de Ovidiu Papadima si de mai tânarul, fata de acestia, Dumitru Pop, de la Cluj, Ovidiu Birlea, despre a carui carte, „Povestile lui Creanga“ (1967), scrisesem o recenzie in „Gazeta literara“, Gheorghe Vrabie, care revenea, tenace, dupa câtiva ani de absenta, in lumea stiintifica, publicând câteva din cartile lui fundamentale – „Balada populara româna“ (1966), „Folcloristica româna“ (1968), „Folclorul. Obiect-principii-metode-categorii“ (1970), dar si cu Romulus Vulcanescu, probabil cea mai proeminenta figura a etnologiei românesti, in nuce la acea vreme.
„Recuperat“ si el, dupa Razboi, si integrat in cercetarea academica, fiind cercetator (din 1958) si sef de sector la Institutul de Arheologie din Bucuresti, cercetator si sef de sector la Institutul de Istoria Artei (din 1960), cercetator si sef al sectiei de etnografie (din 1967) la Institutul de Etnografie si Folclor, toate tinând de Academia Româna, Romulus Vulcanescu debutase inainte de Razboi, cu o „Scurta privire asupra mitologiei române“ (Craiova, 1937) si, pe aceeasi linie, publicase, in 1944, „Doua tipuri de mitologie româna“ (Bucuresti, 1944). In acelasi an isi luase, dupa unele informatii, doctoratul in etnologie-sociologie a culturii cu teza, elaborata sub indrumarea lui D. Gusti, „Troita, o problema de mitologie româna“. Toate aceste date biografice se gasesc intr-o sinteza, „Istoria Stiintelor in România. Etnologia. Folcloristica“, Editura Academiei R. S. România, 1975, prima parte (Etnologia) fiind elaborata chiar de Romulus Vulcanescu. Lipseste de aici orice referire la teza sa de doctorat. Autorul se asaza printre „promotorii etnologiei actuale“, caracterizându-se ca unul care „imbratiseaza cercetarea teoretica, metodologica si aplicativa a etnologiei, paralel cu cercetarea de antropologie sociala si culturala, de sociologie a culturii, de mitologie si filozofie a culturii“. Ceva mai târziu, intr-o alta scriere de pionierat a sa, „Dictionar de etnologie. I Terminologie II Personalitati“, Editura Albatros, 1979, in sectiune „Personalitati“, se autodefineste in termeni foarte asemanatori, ca „etnolog, sociolog al culturii si folclorist român“, cu titlul de doctor din 1949 si cu o lista de lucrari substantiala, din care lipsesc, din nou, titlul tezei de doctorat si numele conducatorului stiintific.
Intr-un document de exceptionala importanta pentru cunoasterea si intelegerea „starii natiunii“ in deceniile de comunism, o autobiografie a etnologului, datata ianuarie 1974, dactilografiata de el insusi si pastrata, in copie, in arhiva familiei, descoperita si publicata de profesorul si jurnalistul Iulian Chivu (vezi „O autobiografie a lui Romulus Vulcanescu“, in vol. „Studii si articole de etnologie“, Editura Universal Dalsi, 2007, pp. 230-238) se gasesc o serie de date referitoare la viata de familie a etnologului (casatorit, in anul II de facultate, cu Valentina Bengescu, colega de an, „fata de invatator de tara“, de care divorteaza in 1944; au impreunã trei copii – Mihu, „pictor decorator, care a obtinut pâna in prezent 6 premii internationale de pictura si grafica si decorat de Republica Socialista România“, Bogdan si Dragos; se recasatoreste in 1959 cu Magdalena Suta, „economist la Banca Nationala“, „fiica lui Iosif Suta, tehnician mecanic, fara avere“. Ceea ce conta si trebuia scos in evidenta intr-o autobiografie din 1974 era „originea sociala sanatoasa“, asa ca etnologul insista pe acest aspect: tatal sau fusese „tehnician cadastral“, mama – „muncitoare intr-un atelier de croitorie“, parintii mamei, care l-au crescut, bunicul, in speta, era „mic functionar la caile ferate din Galati, om sarac, numai cu 2 clase primare“, iar bunica era „casnica, fiica de tâmplar“. Dupa 1944, „mama a intrat muncitoare la Uzinele «23 August» si a devenit membra a P.C. R.“.
Intra obligatoriu, in canonul unei autobiografii, specificarea „apartenentei politice“. Asa ca Romulus Vulcanescu scrie in dreptul bunicilor „nu au facut politica si nu au suferit nici un fel de condamnare“, la fel, in dreptul tatalui, al socrilor, parintii celei de-a doua sotii. Si despre el insusi,tot asa: „Sunt sindicalist din 1944. Nu am posedat si nici nu posed vreo avere funciara sau mobiliara. Inainte de 23 august 1944 nu am facut nicio politica; dupa 23 august am fost membru al P. N. Popular1 . Nu am suferit nicio condamnare politica, culturala (!!! – N. C.) sau administrativa“ (op. cit., loc cit., p. 233).
Suntem in 1974, la 30 de ani dupa „eliberarea patriei de sub jugul fascist prin actul revolutionar de la 23 august 1944“ (este una din formulele impuse de istoriografia comunista pentru caracterizarea acelei zile), era o perioada de oarecare destindere, dar reflexele impuse de atotputernicele servicii de cadre („cadrele stie tot“ era o lozinca ce se putea vedea in birourile acestei institutii) functionau tenace si actionau cu vigoare asupra constiintei bietului cetatean.
Si in autobiografia din 1974, si in „fisa“ din „Istoria stiintelor din România“ (1975), si in „Dictionarul…“ din 1979, Romulus Vulcanescu acopera unele posibile „hibe“ din biografia sa cu punctarea insistenta a activitatii stiintifice si a pozitiilor academice ocupate, toate, „prin concurs“ sau prin decizii ale forurilor superioare: „am fost numit printr-o Hotarâre a Prezidiului Academiei R. S. R secretar stiintific al Comisiei de antropologie si etnologie a Academiei R. S. R.“, „am fost numit de Prezidiul Academiei in calitate de coordonator sef-adjunct al grupului de cercetari complexe „Portile de Fier“ etc. – din „Autobiografie“). Anunta coordonarea unei lucrari teoretice si metodologice „fara antecedente in literatura de specialitate româneasca, intitulata Introducere in etnologie“ (cartea apare in 1980 la Editura Academiei R.S.R., 244 p.), si participarea activa (subl. mea – N. C.) la „organizarea si coordonarea cercetarilor complexe de tip interdisciplinar, publicând Atlasul complex Portile de Fier, Editura Academiei, 1972, lucrare unica in acest gen in intreaga literatura internationala de specialitate“, Idem, p. 232. Aprecierea este reluata in „Istoria stiintelor „, 1975: „un atlas de tip nou, cu o structura interdisciplinara, in care a aplicat trei metode de cartografiere, prin scheme, tipologii si modele statistico-matematice si analitico-descriptive“ (p. 81). Si tot acolo: „Romulus Vulcanescu a depus o activitate sustinuta (subl. mea – N. C.) pentru promovarea Atlasului etnografic al României“.
Lasând la o parte retorica usor „lemnoasa“ a respectivelor aprecieri, ele sunt, principial, juste, ca sa reiau si eu o vocabula a acelei retorici. Dupa cum perfect justificata este omisiunea, o tehnica defensiva la care au recurs multi oameni de stiinta in vremea aceea. Astfel, intr-o informatie de pe Net, se spune ca a sustinut teza de doctorat despre Troita, sub conducerea stiintifica a lui D. Gusti, in 1937, titlul fiindu-i confirmat in 1947. Iordan Datcu noteaza ca teza de doctorat in etnologie-sociologie, la Universitatea din Bucuresti, cu tema Coloana Cerului, a fost sustinuta in 1949, cel putin anul fiind confirmat de Vulcanescu insusi, in Dictionar…(1979), fara a indica titlul acesteia. In bibliografia la „Coloana cerului“, E. A., 1972, sunt mentionate doua titluri care pot avea o legatura cu vechea teza de doctorat: „O relevatie (revelatie?!) olteneasca: troita insemn solar“, „Ramuri“, an XXXIX, nr. 8-9-10 2 si „Functiunea magica a troitei“, „Cercetari folcloristice (de fapt, in ortografia vremii – folklorice)3“ vol. I, Bucuresti, 1947, p. 107-118, cu un rezumat in limba franceza.
In primii ani de dupa „Eliberare“, când folcloristica (si folcloristii) isi cautau cu febrilitate locul in noul context socio-politic si cultural, un rol important in coagularea fortelor din acest domeniu a avut „Cercul de studii folklorice“, in cadrul caruia Romulus Vulcanescu a fost o prezenta activa, marturie stând scurtele dari de seama publicate in primul (si singurul) numar al publicatiei „Cercetari folklorice“, I, 1947, 210 p. din care rezulta ca acesta a participat la sedintele bilunare ale Cercului, a fost ales in Comitetul de conducere al Cercului, in sedinta din 25 ianuarie 1946, alaturi de prof. G. Breazul, Ovidiu Papadima, Gh. Vrabie si d-na Olga Greceanu, a prezentat, in sedinta din 1 martie 1946 comunicarea „Functia magica a troitei“, prezideaza sedinta din 7 iunie 1946, face, in sedinta din 5 iulie 1946 (in text, eronat, 1945), propuneri concrete privind cercetarea de teren din vara anului 1946, cercetari ale caror rezultate urmau sa fie facute cunoscute in volumul urmator al „Cercetarilor“, volum care nu a mai aparut vreodata.
In volumul unic, din 1947, ii este publicata comunicarea „Functiunea magica a troitei“, o nota despre un articol al profesorului italian Giovanni Villa cu privire la „Il problema dell’arte popolare“, si o alta despre „O datina nuptiala paleobalcanica“, referitoare la comunicarea lui Petru Caraman, la Institutul Balcanic, despre „caderea pe vatra“.
Ce rezulta din aceste spicuiri privitoare la inceputurile activitatii stiintifice a lui Romulus Vulcanescu, de la a carui nastere (23 februarie 1912) se implinesc anul acesta 100 de ani? In primul rând consecventa urmaririi unui program stiintific conturat inca din anii tineretii si dus la indeplinire, cu tenacitate, pâna aproape de sfârsitul vietii (10 noiembrie 1999). O dovedeste reluarea studiului despre troita in mai multe variante, dupa care, in faza urmatoare cercetatorul elaboreaza bazele teoretice ale disciplinei careia i se va dedica si care il va consacra – etnologia. Publica, intr-o ordine aleatorie, sectiunea despre Etnologie in „Istoria Stiintelor in România“, E. A., 1975, p. 5-109, „Dictionar de etnologie“, Editura Albatros, 1979, si „Introducere in etnologie“, E. A., 1980, cu o prefata de acad. Stefan Milcu. In ciuda numarului mare de colaboratori (peste 20, numaram in recenzia noastra la carte, in „Contemporanul“, nr. 20 (1749), 16 mai 1980), volumul nu ii lipseste coerenta, ramânând, trebuie sa recunoastem, cea mai buna introducere in etnologie de pâna acum, reflectând spiritul meticulos, organizat, sistematic al coordonatorului. De retinut ar fi, la peste 30 de ani de la aparitia „Introducerii“, selectia colaboratorilor, alaturi de nume consacrate, nu neaparat in etnologie ci, cei mai multi, in „stiinte conexe“ (istorie, arheologie, lingvistica, antropologie, filozofie etc.), prezenta unor, pe atunci tineri cercetatori, care l-au urmat si continuat pe seful lor de la sectia de etnografie a Institutului de Etnografie si Folclor, precum Ion Ghinoiu, Ofelia Vaduva, Alexandru Popescu, Alina Ciobanel s. a.
Tot acestia au finalizat, la inceputul anilor 2000, un alt proiect indraznet si innoitor – „Atlasul Etnografic Român“, inceput in acei ani.
O alta tema de cercetare care poarta marca Romulus Vulcanescu priveste etnologia juridica. Este adevarat ca in „Introducere“, capitolul este redactat de Valentin Al Georgescu, dar etnologul evocat aici publicase, cu zece ani inainte, un studiu devenit „clasic“ – „Etnologie juridica“, E. A., 1970, 339 p.
In sfârsit, dar nu in ultimul rând, Romulus Vulcanescu a revenit constant la prima lui iubire, mitologia româneasca, sinteza monumentala „Mitologie româna“, E. A., 1985, incununându-i opera. Si aici suntem in fata unui proiect de tinerete, ca sa spunem asa, dovada fiind, printre altele, un „Chestionar mitologic“, publicat la Manastirea Dealu, in 1938. Surprinzator (si nu prea!) este faptul ca aceasta brosura de 34 de pagini nu apare mentionata nicaieri in bibliografia autorului, desi – ca document stiintific – merita toata atentia. O data prin principiile enuntate in „Apel“, din care rezulta intentia „redactarii unei mitologii române“, prin contributia respondentilor, „acum“, „cu un ceas mai devreme, inainte de a se pierde sau de a se sminti, in fata elementelor civilizatoare ale secolului, cea mai aleasa parte a duhului stramosesc: fondul mitologic al culturii poporului nostru daco-roman“. In al doilea rând, prin structura si continutul Chestionarului insusi, care contine 17 mari sectiuni (1. Despre Dumnezeu; 2. Despre Scaraoski; 3. Despre Maica Domnului, dar si 13. Duhurile pamântului; 14. Despre vremea de apoi etc.), „maruntite“ in alte zeci de intrebari particulare: 16. Despre sarbatorile pagâne. Ce sarbatori pagâne se tin prin partea locului, dintre acelea ce nu au intrat inca in chestionar ? Cum se numesc in popor, cine le tine si ce rost lumesc au? Cei cari nu le tin cred totusi in rostuirea lor? etc. etc. Ce s-a intâmplat cu Chestionarul, daca a fost sau nu difuzat la respondenti, daca s-au primit raspunsuri ori ba, nu avem stire. Termenul limita pentru trimiterea chestionarelor completate era decembrie 1939 urmând ca la inceputul lui ianuarie 1940 cele mai bune raspunsuri sa fie premiate. Cert este ca exemplarul pe care l-am achizitionat eu dintr-un anticariat din Bucuresti, la sfârsitul anului 2011, avea filele netaiate si nu continea nicio insemnare. „Omisiunea“ din lista de lucrari a etnologului Romulus Vulcanescu a acestui opuscul (altminteri, repet, nu lipsit de interes din punct de vedere stiintific) trebuie sa se datoreze dedicatiei entuziaste de sub „APEL“: „Tarii mele iubite si Regelui meu, inchin fiecare clipa a vietii mele“.
Intâmpinata cu entuziasm de fidelii sai, pe fondul protocronismului profesat de unii dintre acestia, „Mitologia“ a stârnit si reactii negative, mai ales din partea unor „young Turks“ de pe Dâmbovita, care gaseau sinteza lui Vulcanescu cel putin „discutabila“. Recurgând, uneori, la o terminologie cam rebarbativa, pe care i-o imputa si Iordan Datcu in cronica sa, si poate la un mod de ordonare a materialului faptic intr-un sistem cam constrângator, procustian, „Mitologia româna“ ramâne, totusi, cea mai solida constructie in acest domeniu, nedepasita, nici ca intentie, nici ca realizare, pâna acum.
Dând Cezarului ce-i al Cezarului, sa ne amintim de etnologul Romulus Vulcanescu, la centenarul nasterii sale, sine ira et studio, dar cu intelegere si cumpanire.

Un comentariu pentru “Amintirea unui etnolog”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper