„Nu inveti sa traduci uitandu-te peste umarul unui traducator avizat“

Un articol de Angela Martin

Larisa Schippel in dialog cu Angela Martin

 

Ca persoana apreciaza directetea. O practica ea insasi fara menajamente, nu neaparat in favoarea unei amicitii spontane. Ca profesionista are cultul comunicarii – al celei indispensabile, cotidiene si al celei culturale, instructive si constructive – si considera cultura translatiei „un proces inovator si productiv“.  Interdisciplinaritatea, etica profesionala si eficienta practica a teoriilor constituie, in opinia doamnei Larisa Schippel, baza unei bune pregatiri universitare, acum si in viitor.  A pune in circulatie autori si idei in medii posibil interesate este misiunea pe care si-o asuma cu generozitate traducatoarea.
Invitata mea este profesoara la Universitatea din Viena si, in acelasi timp, directoarea Centrului de stiinta traducerii.

 

Angela Martin – Doamna Larisa Schippel, sunteti traducatoare de româna si rusa, licentiata, in 1973, a Universitatii Humboldt din Berlin. Presupun ca ati facut, ca orice românist, studii sau stagii postuniversitare si la Universitatea din Bucuresti. Ce amintiri va leaga de aceasta „studentie“ româneasca?

Larisa Schippel – Aceasta „studentie“ s-a petrecut intr-un trecut foarte indepartat, in anul 1971. Atunci am venit pentru prima oara la Bucuresti – cu o mare curiozitate. Seminarele le aveam in Pitar Mos, cursurile – ale doamnei Gutu Romalo, de exemplu –, la Litere. Atunci mi s-au facut doua cereri in casatorie, am invatat româna, am calatorit prin tara, am petrecut poate cele mai hazlii zile de Pasti, la Dragasani. Dupa acel semestru de studii am mai revenit la cursurile de vara – in 1973 la Brasov, in 1984 la Bucuresti – si de atunci vin in mod regulat, cu diverse ocazii …

A.M. – Ca sa urmez intocmai mentiunile din CV-ul dumneavoastra, v-ati format ca traducatoare si interpreta. Ce v-a determinat „sa combinati“ in profesia dumneavoastra doua limbi, ca rusa si româna, una slava si alta romanica? Iar daca mai punem la socoteala si germana, trei?

L.Sch. – Limba rusa este limba contextului in care m-am nascut. Datorita faptului ca bunicii au fost expulzati din Germania in 1933 iar Uniunea Sovietica le-a oferit azil politic, familia s-a stabilit acolo. In timpul razboiului, mama a fost deportata la Ural, unde m-am nascut. Limba de gradinita si de strada a fost, asadar, limba rusa, iar acasa eram obligata, mai ales de bunica, sa vorbesc nemteste. Asa ca am crescut bilingv, fapt care mi-a si trezit probabil ideea „de a face in continuare ceva cu limbi“, ceea ce am si facut… Engleza si franceza s-au adaugat la scoala, iar româna, eh, româna a fost o intâmplare. La 18 ani stiam prea putin despre aceasta limba ca s-o aleg in mod constient. Stiam franceza din scoala, stiam ca vreau sa studiez si o alta limba romanica si, de fapt, ma fixasem pe portugheza. Dar portugheza nu era in anul respectiv si mi se oferea, la alegere, româna. Eu stiam un lucru absolut sigur: ca vreau sa devin interpreta – limbile erau o chestiune secundara. Deci, imi pare rau, dar nu a fost vorba de o alegere pentru „frumoasa limba româna“ sau ceva de genul acesta – Nu! Ea a devenit ulterior o limba de care, cu timpul, m-am simtit din ce in ce mai legata.

A.M. – In urma cu un deceniu, când ne intâlneam la reuniunile cu românistii, organizate de fosta Fundatie Culturala Româna, erati profesoara la Universitatea Humboldt si veneati deseori la Bucuresti. Banuiesc ca acum aveti prilejuri si posibilitati mult mai diverse de a mentine legatura si de a colabora cu filologii nostri – lingvisti, semioticieni, traducatori etc. Ce parere aveti, scoala româneasca de lingvistica are sanse sa dobândeasca astazi reputatia de care s-a bucurat, inclusiv in spatiul german, bunaoara un Eugen Coseriu – „ uruguayanul“ sau „ spaniolul“ cum il defineau unii lingvisti rusi?

L. Sch. – Reuniunile internationale pe care le organiza Fundatia au fost o buna oportunitate de a intra in dialog cu specialisti din toate colturile lumii, care se ocupau de limba, de literatura si de civilizatia româneasca. Pentru mine, acest dialog pe teme diferite a constituit o modalitate de indreptare a unei situatii care mi se paruse mult timp foarte ciudata: in cadrul unor intâlniri internationale, colegii români, in marea lor majoritate, erau interesati, aproape exlusiv, de cei care plecasera cândva din tara, de fostii lor colegi, prieteni etc. Noi, ceilalti, care ne ocupam „numai“ profesional si sub diferite aspecte de româna /de România, prezentam un interes mult mai redus. Fapt care a inceput sa se schimbe datorita initiativelor Fundatiei.
Astazi, in ce ma priveste, situatia s-a schimbat profund: sunt in contact cu colegi – unii mi-au devenit si prieteni intre timp – despre care stiu ca vor intr-adevar o colaborare serioasa, legatura noastra presupune un interes reciproc si o credibilitate personala si profesionala; in consecinta, nu colaborez cu multa lume. Ce-i drept, acesta este si un cusur personal, nu prea ma omor dupa congrese mari, „de prestigiu“, unde câstigul stiintific adeseori tinde spre zero.
Si, pe urma, nu ma mai ocup de lingvistica, asa ca nu vreau si nici nu pot sa apreciez calitatea lingvisticii din tara. De vreo 25 de ani m-am orientat decisiv spre traductologie (pe care o practicam si inainte), iar lingvistica a devenit pentru mine o disciplina ajutatoare pe care o urmaresc, dar nu o mai practic la modul stiintific.

A.M. – Ce diferenta faceti intre traductologie si translatologie? Sau nu exista nici o diferenta?

L. Sch. – Din punctul meu de vedere, nu conteaza diferenta terminologica, aici e vorba de diferite traditii: Traductologia tine de traditia francofona, translatologia este un fel de a exprima in diferite limbi ceea ce in germana ar fi Translationswissenschaft, in engleza Translation Studies. Termenul german s-ar traduce mai degraba prin stiinta traducerii, iar institutul de la Graz (Austria) se numeste pe buna dreptate Institut für Theoretische und Angewandte Translationswissenschaft, adica Institutul pentru Stiinta Teoretica si Aplicata de Traducere. Acolo unde lucreaza, de altfel, si Erich Prunc, adica unul dintre cei mai buni specialisti!
Aceasta nu inseamna ca n-ar exista deosebiri mari intre diferitele curente ale acestei discipline, dupa cum si diferente inca mai mari, uneori, fata de disciplinele invecinate. Faptul ca aceasta disciplina s-a emancipat si s-a deprins fie din filologie, fie din linguistica, fie din teoria literaturii a marcat profiluri diferite.

A.M. – Si ca sa fim pragmatice: cât poate translatologia sa influenteze sau sa indrume chiar activitatea de traducere?

L.Sch. – Sa va intorc intrebarea: Cât a putut lingvistica influenta sau indruma calitatea vorbirii? Mie-mi place pragmatica. Deci, hai sa fim pragmatice cu adevarat: Cine traduce, ce si când, pentru cine, in ce conditii? Una dintre cele mai frecvente judecati, care se aude peste tot – ce traducere proasta! Dar daca nu intreb in ce conditii, inclusiv financiare, s-a facut respectiva traducere, atunci, nici nu pot face o evaluare justa asupra unui text tradus. De exemplu, stim foarte bine ca subtitrarea filmelelor se face adeseori in conditii precare, exista cazuri in care traducatorul, mai bine, traducatoarea – caci in majoritatea cazurilor este vorba despre femei – primeste lista de dialoguri pentru traducere, uneori fara sa aiba filmul/video la dispozitie. Odata am fost nevoita sa traduc titlurile unei expozitii de pictura fara sa vad tablourile – si erau, cum aveam sa constat la vernisaj – si pictura abstracta…
Dar, serios, traim în epoca globalizarii si industria traducerii are rate de crestere anuale de vreo 10%. Pentru aceasta activitate avem nevoie de tineri bine pregatiti, bine instruiti si cu o etica profesionala bine dezvoltata. Deci, daca vreau ca studiile universitare sa faca fata acestor cerinte din lumea noastra, atunci avem nevoie de o baza stiintifica bine cladita.

A.M. – Tot ce spuneti este foarte adevarat. Dar ca sa fiu mai explicita: ce metode de buna practica ii aduce translatologia traducãtorului de beletristica, sa zicem, dincolo de „baza stiintifica“ despre care vorbiti si pe care i-o asigura dintotdeauna pregatirea la Litere?

L.Sch. – Traductologia nu este un raft cu carti in care se gasesc regulile pentru o traducere buna… De fapt, ce este o traducere buna? Traducerea Vechiului Testament de catre Nicolae Milescu era o traducere buna? Traducerile lui Heliade Radulescu din Byron erau traduceri bune? Bineinteles, la aceasta intrebare nu exista un raspuns bun. Calitatea este un construct social. Intr-o anumita faza sociala, in cutare si cutare conditii, traducerea este socotita buna fiindca indeplineste anumite criterii. Dar criteriile se schimba impreuna cu societatea pentru care erau valabile. Ce poate face traductologia – si asta este una dintre sarcinile ei principale – este sa descrie pentru trecut si pentru prezent normele si conventiile procesului traducerii, asa-numita cultura translatologica. Dar acolo lucreaza nu numai traductologia si traducatorii, ci multi agenti ai procesului, incepând de la edituri pâna la publicul interesat. Si aici, din pacate, nu traducatorul are cel mai mare capital economic, cultural si simbolic. Dar marirea acestui capital al traducatorilor printr-o pregatire universitara care merita denumirea este iarasi o sarcina a unei traductologii bine intelese, fiindca predarea in acest domeniu trebuie bazata pe stiinta. Nu inveti sa traduci uitându-te peste umarul unui traducator avizat.
Nasterea unei critici literare adevarate a avut in mai toate literaturile o mare influenta asupra dezvoltarii, diversificarii si calitatii literaturii. Dar o adevarata critica a traducerilor nu prea avem. Daca am instala-o, am câstiga cu totii. Iar o asemenea critica a traducerilor are nevoie de criterii de calitate pe care le poate deduce exclusiv prin metode stiintifice. Si sunt in traductologie o serie de modele pentru evaluarea unei traduceri, nu sunt suficiente dar nici cele existente nu sunt folosite fiindca nu exista, de fapt, institutia criticii traductologice. In locul ei s-au instalat niste chestii mai mult episodice, de genul: „traducerea lui… are meritele ei“, care nu sunt bune la nimic, ori tacere si parca crearea impresiei ca autorul, de obicei critic literar sau ziarist, ar fi citit cartea recenzata in original.

A.M. – Care este rolul translatologiei in universul divers si multicultural pe care in zilele noastre globalizarea ni-l face mai intim, prin toate mijloacele si, nu in ultimul rând, pe cale virtuala? Cum poate sa ajute translatologia la intelegerea culturilor? Poate o disciplina ca aceasta sa creeze modele de coexistenta transculturala?

L.Sch. – Traducerea este una dintre cele mai vechi activitati umane. A existat mai intâi sub forma orala – interpretarea, despre care, din pacate, stim foarte putin. Apoi, dupa ce omenirea si-a insusit scrierea – s-a trecut la forma scrisa, la traducerea propriu-zisa, despre care stim mai mult. Un text care nu se traduce este condamnat sa ramâna intr-un cerc restrâns de oameni si la o arie restrânsa de interpretare. Ideea lui Walter Benjamin – ca toata bogatia este extrasa dintr-un text abia prin traducerea lui in diferite limbi, adica prin interpretarile diferite pe care i le dau traducatorii inainte de a-l traduce, este o idee arhimoderna si chiar necesara in timpurile noastre, când putem afla orice din oricare colt al lumii. Dar cum interpretam ceea ce citim, auzim, tocmai datorita acestor imense posibilitati pe care ni le dau mijloacele moderne de comunicare? Ia sa vedem ce alternative avem? Putem vorbi cu mâinile si cu picioarele – uneori este si asta o posibilitate. Nu prea confortabila, ce-i drept. De aceea omenirea s-a decis sa treaca la limbi vocale. O alta posibilitate este plurilingvismul – individual sau social. O foarte buna cale pentru a intelege si pentru a ne intelege unii cu altii. Dar câte limbi poate sa stie un om? Trei, patru, cinci, hai, zece sau douazeci de limbi, daca e sa vorbim despre genii. Dar pe lume exista mii de limbi. Ramâne vestita varianta a unei lingua franca. In epoca noastra, o astfel de idee ne trimite imediat la limba engleza, pe care e bine s-o cunoastem cu totii. Dar de unde pâna unde sunt oamenii in stare sa comunice in engleza? In comunicarea turistica e clar ca sunt! Nu mor de foame calatorind, când stiu engleza. In comunicarea profesionala – sigur! Acolo unde ne cunoastem bine domeniul, problemele despre care discutam – functioneaza. Dar câte neintelegeri produce acest mod de comunicare in baza asa-numitului Globish (Global english)! Când lumea crede ca se intelege si in realitate se produce un balamuc… Ramâne traducerea – ca singura solutie fara restrictii principiale. In principiu, poti traduce orice text in orice limba – cu toate fineturile, cu toate nuantele pentru orice public, adaptând traducerea la cerintele publicului tinta. Lumea e mai dispusa sa retina situatii in care s-a facut o traducere/interpretare neadecvata, in schimb, isi aminteste mai rar majoritatea situatiilor in care traducerea/interpretarea a fost reusita, caz in care, adeseori nici nu isi da seama ca e vorba de o traducere. Auziti cumva, „am citit ultima carte a lui Mahfuz – in araba“? Pâna si unii critici literari scriu uneori despre carti pe care le-au citit in traducere fara sa mentioneze faptul ca atare. Dar o judecata despre calitatea traducerii presupune sa cunosti textul originar!

A.M. – Pentru ca vorbim despre traducere, dumneavoastra in ce fel si pe ce criterii – personale?, institutionale? – ati selecta si recomanda autori români pentru a fi tradusi in alte limbi, pentru a fi, cu alte cuvinte, translati in alte culturi, nu doar translocati?

L.Sch. – Bine, aici as prefera sa vorbesc strict despre mine. Când eram tânara aveam o prietena care se ocupa de teoria literara, de istoria literara. Si discutia intre noi, adeseori, era ca ea trebuia sa citeasca carti care nu ii placeau. Si ma invidia ca eu aveam libertatea de a citi numai ce doream. Si daca in timpul lecturii simteam ca o carte nu este pe gustul meu, eram libera sa n-o citesc pâna la capat. Invidia ei era fara margini. Glumesc, desigur, dar in nuce, asa a ramas – in ceea ce priveste literatura frumoasa profit de acest fapt in continuare. Si, in mod consecvent, nu traduc beletristica.
Daca vorbim despre cartile pe care eu le traduc, criteriul primordial este intuitia mea ca o cutare sau cutare carte ar putea stârni un interes in lumea profesionala germanofona. Traduc carte de stiinta, dar numai din domenii in care stiu ca pot urmari despre ce este vorba, spre deosebire de fizica sau matematica. Deci, accept, ca sa zic asa, sa fiu… diletanta intre anumite limite. De exemplu, când am citit cartile lui Daniel Barbu am intuit ca ele ar putea prezenta interes pentru un politolog, istoric, culturolog sau sociolog germanofon. Si nu neaparat pentru ca e vorba despre România, nu, ci din cauza ca ei, nemtii sau cunoscatorii de limba germana ar avea posibilitatea sa citeasca lucrarile unui coleg care are ceva de spus interesant din punctul lor de vedere, chiar daca ei nu au un interes special pentru România sau, poate, numai unul marginal. As vrea – si sper sa nu par orgolioasa – sa am aceasta contributie: sa dau sanse unui text interesant sa circule intr-un mediu in care, altfel, i-ar fi mai greu sa razbata. Este o alegere subiectiva, dar o alegere care nu poate fi gresita, in sensul ca orice text serios trebuie expus dezbaterii in mediul profesional pentru ca de acolo isi câstiga el prestigiul, capitalul simbolic, cum ar spune Bourdieu.
Am un mare avantaj: am o editoare care are deplina incredere in alegerile mele. Karin Timme, de la Editura Frank&Timme din Berlin, a acceptat fara ezitare sa lansam seria noastra (impreuna cu Thede Kahl) Forum: Rumänien, unde avem acum o platforma pentru promovarea stiintei din România in spatiul germanofon: http://www.frank-timme.de/ forumrumaenien.html. Sigur, ea ma stia deja din colaborarea la o alta serie, de traductologie, pe care o editez impreuna cu Hartwig Kalverkämper, TransÜD, Arbeiten zur Theorie und Praxis des Übersetzens und Dolmetschens.
In ultimii ani am avut marea fericire ca unele dintre cartile alese de mine sa fi fost acceptate pentru un sprijin financiar substantial din partea programului TPS al Institutului Cultural Român, un program care merita tot respectul si toata gratitudinea. Astfel ne este azi mai usor sa promovam o carte buna care vine din România.
Dincolo de proiectele personale de traducere dezvolt din când in când câte un proiect studentesc: in cadrul lui traducem o carte stiintifica care, altfel, nu prea ar avea sanse sa fie tradusa. La Berlin am tradus cu un grup de studenti cartea unui tânar istoric din Rusia, care a scris – dupa parerea istoricilor – prima carte de istorie orala privitoare la Rusia. Impreuna cu colegele mele si cu un grup de studenti din Viena traducem in momentul de fata Universaliile traducerii, cartea Magdei Jeanrenaud, specialista in traductologie din Iasi. De curând, la sfârsitul semestrului de iarna, am fost impreuna la un workshop la Payerbach, la vreo suta de kilometri de Viena, si am lucrat foarte intens la manuscris in prezenta autoarei.
Ca sa revin la criteriile de selectie, cred ca traducatorii trebuie sa aiba un cuvânt decisiv in alegerea cartilor care urmeaza sa fie traduse. Ei sunt cu adevarat cunoscatori ai ambelor culturi si intuiesc cel mai bine, daca sunt buni profesionisti, ce ar putea fi de interes pentru publicul tinta.

A.M. – Dupa parerea dumneavoastra, va contribui translatologul la diminuarea statutului traducatorului-artist in favoarea translatorului-comunicator, considerat mai util, probabil, cel putin in actuala etapa, in procesul de globalizare – sociala si culturala?

L.Sch. – Asistam in prezent la o tot mai intensa diversificare a multor profesii. Nimeni nu mai poate sti astazi daca, dupa absolvirea universitatii, isi va putea câstiga pâinea cu ceea ce a invatat la facultate. Cred ca genialitatea profesorilor si a adminstratiilor universitare va consta din ce in ce mai mult in a discerne ceea ce trebuie predat la facultate si ceea ce este necesar pentru un praxis social in plina diversificare. Ca sa ramân la traductologie: Acum vreo sase ani am fost intr-o excursie cu un grup de studenti si am vizitat printre altele departamentul de traducere al intreprinderii SAP, deci vestitul concern de softuri. Si traducere acolo inseamna localizare de softuri, in colaborare cu programisti, terminologi etc. Vedeam o mica spaima pe fetele studentilor mei. Dupa ce am ascultat cu totii cum se lucreaza acolo, am intrebat-o pe sefa: Ce asteptati dv. de la absolventii nostri daca ar trebui sa decideti angajarea unuia dintre ei? Raspunsul a fost foarte clar: Sa stie sa traduca si sa nu-i fie frica de calculator. Restul, invata la noi!

O asemenea specializare la Facultate nu ar fi posibila. Obligatia noastra, insa, ca responsabili universitari, este de a verghea continuu pentru ca studentii nostri sa gaseasca in universitate un loc in care sa invete cum se deprind cunostintele fundamentale, si de aceea indispensabile, adica baza pe care le-o va cere serviciul. Si mai e un lucru absolut necesar care trebuie cuprins in studiile universitare: etica profesionala care este de domeniul stiintei.
Putin mai altfel stau lucrurile in cazul traducerii de literatura, adica in cazul traducatorului-artist, cum ii spuneti. Cine se indreapta spre astfel de traduceri trebuie sa stie ca, in Vest, nu poti trai din ele. Ceea ce este regretabil, dar este o realitate. O colega mi-a spus odata ca isi poate permite acest lux pentru ca o sponsorizeaza barbatul ei! Bineinteles ca situatia trebuie schimbata. Dar asta e mai putin sarcina traductologiei, cât a unor organizatii puternice de breasla. Si a angajarii traducatorilor insisi in organizare. Traductologia le poate livra argumente.

A.M. – Doamna Larisa Schippel, sunteti in prezent profesoara de comunicare transculturala la Universitatea din Viena si conduceti Centrul de translatologie care functioneaza in cadrul ei. Cum este el bugetat si organizat? Care este proiectul lui stiintific?

L.Sch. – Da, Zentrum für Translationswissenschaft, Centrul de stiinta traducerii al Universitatii din Viena este cea mai mare institutie de profil din Austria si, daca nu ma insel, din tot spatiul germanofon. Lucram aici 120 de colegi cu vreo 3000 de studenti. Centrul are statut de Facultate, deci conducerea Centrului este ecivalenta cu un decanat. Bugetul nu vi-l spun, dar vã pot spune atât: ca este bine dotat pentru toate directiile de care un student ce vrea sa fie bine pregatit pentru un viitor profesional are nevoie. Biblioteca este, dupa parerea mea, una dintre cele mai bune din domeniu.
Profilul stiintific este diversificat. Suntem trei profesori universitari, trei profesori extraordinari (probabil echivalentul unui conferentiar in România), plus asistenti si lectori etc. Incepând de anul acesta vom avea o catedra pentru un visiting professor care va fi ocupata pe durata de un an de colegi ai altor universitati. Catedra va purta numele lui Walter Benjamin. Sunt foarte multumita ca urmasii lui Walter Benjamin ne-au dat acceptul sa folosim acest nume foarte prestigios. Cercetarea se face in mai multe directii: tehnologia traducerii, cercetarea pe baza unor corpus-uri de traduceri, terminologie – celor din domeniu numele lui Gerhard Budin le va spune ceva! Un alt domeniu este teoria traducerii ca atare, istoria traducerii, ca si dezvoltarea noilor forme de traducere – traducerea audiovizuala (subtitrarea, sustitrarea, localizarea, technical writing etc.)
Viena are si o cercetare foarte dezvoltata in domeniul interpretarii, cu doua directii – interpretarea simultana (de conferinta) si interpretarea dialogica sau comunala, unde intra toate formele de interpretare din societate, ca de pilda, interpretare din institutii sociale, din spital, din oficiu, de la tribunal etc.
Centrul are legaturi foarte strânse de colaborare cu institutii internationale, precum ONU (cu sediul ei de la Viena), cu U.E. – Parlament, Comisie, Tribunalul European, CDT Luxembourg etc.
Dar sa revin la domeniul meu – comunicarea transculturala. Uneori pare o moda sa vorbim de transculturalitate in loc de interculturalitate sau multiculturalitate. Dar, luata in serios, conceptia transculturala asupra lumii de azi si de mâine tine de o reprezentare in centrul careia nu mai sta acea nenorocita identitate care a functionat si functioneaza ca un fel de pelerina culturala ascunzând toate agresivitatile posibile datorita principiului de concurenta, de ura, de dorinta de a câstiga teren strain etc. Daca ne gândim la nasterea conceptului de identitate – despre care Foucault spunea, de altfel, ca este un exemplu bun pentru acele lucruri care pot exista numai din cauza ca vorbim despre ele – atunci vedem clar ca este o gândire in cadrele natiunii, nationalitatii. Iar acest „concept nenorocit“ – vorba lui Benedict Anderson – de natiune a fost reclamat pentru toate razboaiele din secolul al XVIII-lea incoace. Traind azi intr-o constelatie postnationala (Habermas) trebuie sa ne gasim si formele adecvate de a privi fundamentele noastre conceptuale, de a descrie conceptele de civilizatie, chiar daca este in momentul de fata mai mult un proiect decât o realitate.

A.M. – Exista in momentul de fata anumite strategii translatologice pentru consolidarea acestei discipline? Exista centre similare pe lânga alte universitati din spatiul german si/sau european?

L.Sch. – Disciplina este bine consolidata. In Austria, care are 8 milioane de locuitori, existenta a trei institutii universitare – Viena, Graz, Innsbruck – constituie o situatie bine consolidata. In Germania situatia este mai dificila: dat fiindca a avut si are un statut destul de puternic, filologia germana a privit emanciparea stiintei traducerii, de la bun inceput, ca pe o intreprindere de concurenta, iar in unele centre universitare aceasta lupta de concurenta inca mai continua. Acesta a fost cazul la Humboldt-Universität Berlin, unde, pâna la urma, a „câstigat“ filologia, traductologia a fost sistata. Nu se mai studiaza la Humboldt decât filologia: traducator sau interpret nu mai poti deveni decât pe cale autodidacta. Acesta a fost pentru mine motivul principal de a pleca de la Humboldt. Si nu regret…
Pe de alta parte, avem si in Germania centre universitare cu o traditie indelungata si cu renume: Leipzig, Mainz-Germersheim, Heidelberg si Saarbrücken – la nivel universitar, iar la nivel de Fachhochschule mai sunt alte institutii cu un profil foarte reusit – Köln, Hildesheim, München, Magdeburg s.a.m.d.
In Europa, majoritatea universitatilor din capitale au un institut de traductologie sau chiar mai multe, bunaoara, Bruxelles. Dar si in alte centre universitare exista institute traductologice foarte bune. Ca de altfel, in România, unde centrele cele mai active – sub aspectul cercetarii, al publicatiilor interesante, al studiilor – sunt cele din Iasi, Cluj si Timisoara, cu care avem si un schimb de studenti, ca si cu Bucurestiul.
Organizatia noastra internationala CIUTI (Conférence internationale permanente d’Instituts universitaires de Traducteurs et Interprètes) reuneste toate institutele universitare cu profil traductologic www.ciuti.org si supravegheaza calitatea studiilor si licentelor, organizeaza un schimb de experienta, admite doar insitute care indeplinesc un anumit nivel de calitate. Din pacate insa nici o universitate româneasca nu este membra a CIUTI, ceea ce ar fi de dorit mai ales in interesul absolventilor care au un statut mai bun daca pot dovedi ca provin dintr-o institutie-membra a CIUTI. Drumul in CIUTI este unul de evaluare, deci vine o comisie de specialisti din cadrul CIUTI pentru a evalua institutia-candidata si abia dupa aprobarea de cãtre adunarea generala institutia devine membra.

A.M. – Ca traducatoare de româna, care sunt proiectele dumneavoastra pentru viitorul cel mai apropiat?

L.Sch. – Pe masa mea se afla o carte pe care probabil multi dintre cititorii revistei o cunosc: In salvari si cu islic, a Cristinei Ghitulescu. Este prima data când traduc o a doua carte a unui autor. Iar sa traduc Focul amorului mi-a facut mare placere si cred ca este o carte care e de interes atât pentru istorici, juristi, culturologi etc., cât si pentru toti cei care sunt interesati de probleme feministe. Si am in proiect sa traduc un autor pe care de mult as vrea sa-l traduc, dar inca nu stiu daca am obtinut drepturile…
Daca imi permiteti as mai vrea sa fac putina reclama unui proiect la care tin foarte mult: de mult regret ca avem prea putine studii de ansamblu, monografice despre istoria traducerii in si din româna. Acum doi ani am fost rugata sa scriu un articol pentru un lexicon din renumita serie a editurii Gruyter Handbücher zur Sprach- und Kommunikationswissenschaft, un lexicon in trei volume, Traducerea. Era un articol despre traducerea din România. Si o data in plus constatam ca, dincolo de un numar destul de mic de studii (Gelu Ionescu, Magda Jeanrenaud, lucrarile lui Lungu Badea, studiile lui Paul Cornea etc.), lucrari de ansamblu, studii sistematice, dupa epoci, dupa traducatori etc., in comparatie cu alte tari, pentru istoria traducerii din România, situatia este destul de precara. Am lansat o initiativa anuntând un colocviu de istoria traducerii in si din româna, care va avea loc in iunie la Viena:
http://transvienna.univie.ac.at/aktuelles/veranstaltungen/tagungen/
Sper ca din acest colocviu se va naste o colaborare cu adevarat internationala in domeniul istoriei traducerii nu numai cu colegii din România, ci si cu toti cei care in lume se ocupa de acest subiect si ca vom putea alcatui cu timpul un material bogat si bine sistematizat in ceea ce priveste activitatea de traducere de-a lungul veacurilor. De organizarea colocviului se ocupa asistenta mea Julia Richter, si cine are un interes profesional in acest domeniu este invitat in mod explicit sa vina in iunie la Viena pentru a participa la colocviul nostru.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper