Schadenfreude

Un articol de DAN UNGUREANU

„Ca la Londra vara trecuta, vajnicii suporteri ai democratiei de macadam au spart, incendiat, batut si au aruncat cu piatra cubica. Nu stiu daca au dus democratia pâna la capat, furând plasme pentru a putea urmari mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu. Sa fi declansat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu si Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnita de dictatura PDL? (…) Habar n-am. Stiu însa ca un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toti românii de bine. A început înclestarea pe viata si pe moarte între fortele trecutului si proiectul unei noi Românii. Opozitia si-a activat în sfârsit întreg arsenalul mostenit de la Ana Pauker, Teo, Luca si Dej: derbedei înarmati, dezinformare, propaganda urii. Ne acuza ca vom fura alegerile doar pentru ca vrem ca românii sa voteze, în diaspora si acasa. Ce vor ei, în schimb, e ca o populatie imbecilizata de televiziuni, înfricosata de scenarii apocaliptice mereu dezmintite de realitate si, mai nou, de batausii scosi pe strazi, sa aleaga în locul reformei Statului retorica urii si neputintei ridicata la nivel de program politic“. „Optiunea e simpla: reforma, responsabilitate, siguranta sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însa România vrednica, România care munceste, România însetata de viitor, nu mahalaua violenta si inepta încolonata, ca minerii odinioara, în spatele mostenitorilor Securitatii.“
De doua generatii, familia Baconsky se mentine în atentia mass-media atragând, panicat, histrionic si strident, asupra ascutirii luptei de clasa.
Anatoli: „Trece-o noapte si mai trece-o zi,/ se ascute lupta cea de clase,/ si chiaburii se arat-a fi/ elemente tot mai dusmanoase“. (1949) Theodor: „a început înclestarea pe viata si pe moarte între fortele trecutului si proiectul unei noi Românii“. (2012) Aceasta e ceea ce numim „mentalitate comunista“ – un mic grup totalitar aflat la putere stie binele tarii, restul sunt dusmanii tarii si poporului. Opusa e mentalitatea democratica – da, oamenii din strada sunt cetateni cu doleante, si contributia puterii la dialog e sa le expliciteze revendicarile. Fostul Theodor vede lumea în alb si negru: reforma sau domnia bâtei. Ori noi, ori ei. Membrii PDL se îndreapta, încet, spre gradina Icoanei, unde vor juca table cu fostii membrii ai fostului PNTCD.
Daca în Piata Universitatii lumea manifesta contra FSN, în 1990, atunci ei sunt „tot ce are Capitala mai distins ca profesiuni libere, comercianti, proprietari“. Daca în Piata Universitatii lumea demonstreaza împotriva PDL, atunci ei sunt „vreo trei sute de destrabalati, derbedei, haimanale, adunati în sila“. Nu, regimul comunist n-a inventat nimic nou în România. Dezumanizarea preopinentilor e veche. O constata si o noteaza deja Caragiale, acum un secol. Diferenta dintre totalitarism si democratie nu e alternanta la putere ori lipsa ei; diferenta dintre democratie si totalitarism e disponibilitatea puterii de a dialoga cu societatea.
N-au medici? Sa le citeasca popa maslul
Ce crede realmente fostul Theodor Baconsky despre România? Iacata, de pe acelasi blog:
„Am petrecut la Sighisoara doua zile care mi-au confirmat, daca mai era nevoie, ca România are viitor. La centrul de zi al Filantropiei ortodoxe, creat si condus de vrednicul parinte Protopop Ovidiu Dan, sunt îngrijiti zilnic zeci de oameni nevoiasi, unii aflati la sfârsitul vietii. Vechiul centru comunist unde erau internati pacientii cu handicap s-a transformat la Sighisoara într-un camin pentru cei mai fragili dintre semenii nostri. Biserica e activa, aproape de oameni, si trebuie ajutata sa preia o parte din povara pe care Statul nu o mai poate duce. Pe lânga recuperare sau îngrijiri paliative, Biserica pune suflet si aduce duhul mângâierii“.
Greu de gasit mai multa seninatate (sau mai mult cinism) într-o tara parasita, anual, de mii de medici. Acelasi guvern care nu are bani îndestulatori pentru a plati medici gaseste, dintr-o data, milioane de cheltuit pentru operele de binefacere ale Bisericii. Ce-i acest moft cu „povara pe care statul nu o mai poate duce“? Statul, deocamdata, s-a despovarat de câteva mii de medici, si oricine trece pragul unui spital stie cât de umilitoare e experienta.
E îngrozitor acest joc de-a Jekyll si Mr. Hyde, de-a statul care închide spitale, apoi da banii unor fundatii ale Bisericii ortodoxe sa-i cheltuiasca pentru aceleasi scopuri, cu topping lipicios vanilat de dragoste pentru aproapele în plus. Aceasta vizita a ministrului, la Sighisoara, a avut loc dupa ce propunerea de privatizare a urgentelor a provocat demisia unui secretar de stat pentru Sanatate si zile întregi de proteste în toata tara (si printre românii din strainatate).
„PDL sa fie sustinut de România care lucreaza, nu de România care cerseste“ (Baconsky, blog, oct. 2011). Dupa ce au gonit în afara granitelor un sfert din românii în stare de munca, au des-industrializat tara, guvernantii îi sfideaza pe cei care sunt someri, cu numele de cersetori.
Merita reproduse câteva versuri în care Anatoli vorbeste despre românii de pe strada: „Am trait întotdeauna printre oameni umili, /Necunoscuti si mereu contopiti în multime / …/ lor le-am fost flaut deznadajduit, / tulnic de seara lina si fluiera nebuna“. Anatoli se solidarizeaza cu cei umili; Theodor se îndreapta, tantos, cu narile în sus, înconjurat de finantatorii partidului. Abia întors din Ucraina, unde a asistat la naruirea revolutiei portocalii de acolo (Iuscenko, baietelul preferat al Occidentului, 5%, Ianukovici, bruta bolsevica – 35% ) Baconsky s-a întors sa vada amurgul prelungit al PDL.
De pe alt blog, Mihai Neamtu se plânge: «Daca România este apreciata pentru libertatea comerciala si libertatea fiscala (într-un clasament al libertatii economice în diverse state, n. n.), coruptia si insuficienta garantare constitutionala a dreptului la proprietate trag în jos nota ponderata a tarii noastre».
Asta o spune sustinatorul unui guvern care se straduieste, din rasputeri, sa amendeze Legea Minelor, lege care deocamdata permite exproprierea bunurilor private doar pentru lucrari de interes public, si nu pentru a face pe placul unor companii straine!
Tânarul politician, cu viza de flotant la Hilton-ul din Bucuresti, unde organizeaza a câta conferinta despre liberalism, deplânge „peluza fotbalului suburban“ care a invadat orasul. Mahalaua, suburbia, tot atâtia termeni pentru a sugera ca demonstrantii sunt „din afara“ – din afara orasului, din afara societatii, intrusi fara drepturi politice, meteci vag tolerati.
Spasmul gregar al celor fara vreun crez, agresivitatea peluzei, brigazile rosii, bandele Baader-Meinhof, anarhia, eruptie anomica, vandalism stipendiat, societate îmbolnavita de resentiment, instinct de turma, elementele patologice ale unei societati în deriva, jefuitori, placerea animalica de a distruge, cretinism, regresie spre nivelul primatelor – spune Mihai Neamtu despre poporul român pe blogul sau – dupa care, tragându-si sufletul, concede, pe inspiratie, cu juma’ de gura, ca exista fenomene de frustrare masiva ca saracia. „S’ils n’ont pas de pain, pourquoi ne mangent-ils-pas de la brioche?“ spune Mihai Neamtu, usor excedat. Dupa care gaseste niste hoitari care încearca sa câstige de pe seama revoltei: „socialismul cauta sa imanentizeze o prezumptiva apocatastaza eshatologica“ (chiar asa zice, sa mor eu).
Un foarte însemnat intelectual cu pipa ne dezvaluie, gratis, cine e de vina pentru manifestatii:
„Vinovatul numarul cinci: contextul. Multi fac ce vad la televizor. Primavara araba, indignatii spanioli, incendiatorii de la Londra, razvratitii furiosi din Grecia, Occupy Wall Street, protestele cu zeci de mii de oameni de la Bruxelles – toate aceste manifestari explozive, abundent prezentate, comentate, aparate ideologic de cohorte întregi de insurgenti de biblioteca, devin modele. Sa facem si noi asa! Sa intram în rândul lumii! Sa ne jucam putin de-a anarhia! (… ) Unii arata caricaturi «rele», altii dau cu pietre, altii dau foc unor poze de politicieni, altii stau cuminti, satui, pe buna dreptate, de saracie si balamuc institutional. Ici-colo câte un copil tinut pe umeri, câte un «revolutionar» care simte ca s-a sacrificat degeaba, câte un politician confuz, sperând sa fie luat în brate de popor.“
Râd homeric de acest cliseu – „violenta vazuta la televizor ne face si pe noi mai violenti“. Nici imigrantii saraci din Londra, pare-se, nici grecii saraciti, nici americanii indignati de imensele salarii de pe Wall Street n-aveau motive sa iasa în strada. Au iesit de impulsivi ce sunt. Ultimii pe lista, românii, au iesit în strada doar fiindca i-au vazut pe ceilalti la televizor protestând, dintr-un mimetism puber. Românii, pare-i-se analistului, sunt un popor inferior, maimutarind cabotin nemultumirile altora, dintr-un bovarism provincial.
Ceea ce aduce aminte de paginile de jurnal ale tarinei, din ianuarie (uf, tot ianuarie) 1917: „iar au fost îmbrânceli la cozile de pâine si politia a trebuit sa intervina în forta. Uf ! În toate tarile pâinea e rationalizata, dar e suficienta, numai oamenii nostri nu stiu sa stea la rând civilizat“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper