Pentru prima data in limba româna: povesti populare din Thailanda

Stim, in general, foarte putin despre Thailanda, Tara Oamenilor Liberi, cum isi zic cu mândrie thailandezii insisi, amintind astfel faptul ca pamântul lor nu a fost niciodata sub stapânire straina, desi vecinii apropiati, din Myanmar (Birmania), si mai indepartati, din Japonia, au incercat deseori sa o faca. Stim si mai putin despre cultura lor, o cultura veche si originala, chiar daca la inceputuri a fost influentata de mai vechea si mai dezvoltata cultura indiana. De ajuns sa spunem ca o celebra epopee indiana „Ramayana“, care cunoaste o varianta in limba thailandeza, „Ramakien“, cuprinzând circa 60 000 de versuri, a fost scrisa la inceputul primului mileniu al erei noastre, in timpul domniei regelui Rama I. Picturi si sculpturi, cântece si forme de teatru s-au dezvoltat ulterior pe marginea marelui text al „Ramayanei“. Avem cunostinte, acum din ce in ce mai multe, datorita turismului si Internetului, despre dansurile traditionale thailandeze, despre artele martiale practicate, aici, despre spectacolele cu papusi, despre marile temple buddhiste, cu arhitectura lor uimitoare, intre care, obiectiv turistic ce nu poate fi ratat de nici un calator care poposeste câteva zile in Bankok, Wat Phra Kae, Templul de Smarald al lui Buddha, ca si Palatul Regal, cu Galeria Ramakien, continând scene din celebra epopee amintita mai sus. Dar literatura thailandeza si folclorul acestui popor inca putin cunoscut europenilor, sau cu-noscut doar la nivel turistic (celebrul masaj thailandez) sau anecdotic („Care sunt cele mai frumoase femei din Thailanda? – Baietii!“, aceasta in legatura cu o „epidemie“ de travestiti, poate si pentru ca femeile obtin cu mai multa usurinta anumite joburi, azi).
Asa ca am fost incântat când Flavius-Paul mi-a adus o antologie de basme, in thailandeza si in engleza, din care am transpus in româneste o singura piesa. Cu toate imperfectiunile pe care le presupune o traducere dupa o versiune englezeasca realizata cu un scop mai mult didactic si in engleza foarte simplificata, vorbita, in „Tara Surâsului“, speram ca acest prim contact cu folclorul literar thailandez sa retina atentia cititorilor si sa ne dea curajul de a continua.
Sa spunem, pentru a contura cât de cât cadrul cultural al povestii, ca, dintre toate partile corpului, parul este partea cea mai sacra, ca elefantul nu este doar un animal specific faunei locale, dar si un simbol, ca si coltii lui de fildes, ca sufletul-pereche tine de puternica credinta in predestinare a asiaticilor etc.
In paradigmele basmului universal intra lipsa copiilor, nasterea miraculoasa, calatoria prin padure, confruntarea cu un monstru – aici uriasul mâncator de oameni –, metamorfozele etc.
Femeia cu parul inmiresmat
Era odata un rege numit Saenkham care stapânea peste regatul din Wapi de mai multi ani. Regele avea o sotie pe care o chema regina Khammaen. Cei doi traisera impreuna multa vreme, dar nu avusesera copii care sa-i mosteneasca si sa le urmeze la tron. Atunci regina a facut o ceremonie rugându-se zeilor sa aiba un copil.
Pe neasteptate, dupa ceremonie, regina a ramas grea si curând dadu nastere unei fetite pe care au numit-o Seeda. La vârsta de 15 ani, tânara printesa era mai frumoasa decât oricare alta femeie din regat. Acum, tinerei printese ii venise vremea sa intâlneasca sufletul-pereche, dar ei nu-i prea era la indemâna sa le ceara parintilor sai permisiunea sa mearga sa se plimbe in padure.
Când se plimba, la o vreme, prin padure, printesa si cei care o insoteau au trecut pe lânga un urias care a insfacat pe câtiva dintre insotitorii ei ca sa-i manânce. Printesa a reusit sa scape si s-a ascuns intr-o scorbura de copac.
Dupa ce uriasul a disparut, printesa i-a cautat pe cei care o insotisera, dar n-a mai gasit pe niciunul. Asa ca a pornit la drum disperata, fara sa stie incotro s-o ia. Curând i  s-a facut sete si a baut apa din urma unui taur. Din nefericire, apa bauta i-a uscat gâtul si mai tare. Atunci ea a luat apa sa bea din urma unui elefant. Si, dintr-o data, s-a simtit mult mai bine si si-a continuat plimbarea de una singura. In cele din urma, a ajuns cu bine la palat.
Nu mult dupa plimbarea prin padure, printesa a ramas grea, fara sa fi cunoscut barbat. Regele a incercat sa afle adevarul de la ea, dar n-a putut, pentru ca nici printesa nu stia cum ramasese grea. Dupa zece luni, ea a nascut doua surori gemene. Celei dintâi nascute i-au pus numele Nang Phomhom, adica „femeia cu parul inmiresmat“, iar celei de-a doua i-au zis Nang Lun. Când cele doua surori au crescut mari, ele erau la fel de frumoase ca si mama lor. Intr-o buna zi ele au intrebat despre tatal lor, pe care nu-l vazusera niciodata. Asa ca au hotarât sa plece sa-l caute.
Dupa câteva zile in padure, ele au intâlnit pe regele elefantilor, care arata inspaimântator si ar fi vrut sa le faca rau amândurora. Fetele l-au rugat sa-i fie mila de ele si i-au spus ce cautau pe acele meleaguri. Animalul s-a gândit ca cele doua surori ar putea sa fie propriile lui fiice. Asa ca el si-a pus in gând ca aceea din ele care va fi capabila sa se urce pe trompa lui si sa stea pe spatele lui aceea ii este fiica. Dar numai Nang Phomhon a fost in stare sa se urce, in vreme ce Nang Lun a cazut si a murit pe data.
Nang Phomhon a petrecut cinci ani sub obladuirea tatalui-elefant. Când a implinit 20 de ani, ea si-a dorit sa intâlneasca oameni. Asa ca a pus o suvita din parul ei inmiresmat intr-o cutiuta pe care a incrustat un mesaj, cerând persoanei care ii era ursita sa-i fie suflet-pereche sa o caute. Si a dat drumul cutiutei pe apa.
Ladita a plutit pe râu si a ajuns in regatul lui Rattana, dar nimeni n-a putut sa o prinda, atât de repede era dusa de ape. Vestea laditei care plutea pe râu a ajuns la urechile regelui Phaengham care a fost in stare sa prinda ladita, a citit mesajul si a mirosit parul inmiresmat. El s-a indragostit pe loc de proprietara parului inmiresmat si s-a hotarât sa plece in cautarea ei.
Când a ajuns la izvoarele râului, regele a gasit o urma de par si a inteles ca se afla aproape de locul cautat. S-a ascuns bine si a asteptat ca Nang Phomhon sa vina sa se scalde in râu. Indata ce-a vazut-o, el i-a iesit inainte. Cei doi s-au indragostit unul de altul la prima vedere si au trait ca sot si sotie, fara sa-i spuna ceva tatalui elefant. Desi elefantul avea unele indoieli despre secretul ascuns de fiica lui, fiindca simtea miros de fiinta omeneasca, fata nu i-a spus niciodata adevarul.
Dupa trei ani de iubire pe ascuns, cei doi s-au hotarât sa dezvaluie adevarul, sa-i spuna elefantului ce se intâmplase si sa-i ceara iertare pentru asta. Elefantul fu plin de tristete pentru ca fiica lui nu-i spusese tot ce se intâmplase si se imbolnavi greu când afla ca ea avea sa-l paraseasca pentru a trai cu sotul ei. Inainte de a-si da sufletul, elefantul a sfatuit-o pe fiica sa sa fie o sotie buna, sa-si indeplineasca indatoririle de nevasta cât se poate de bine, si muri cu ochii in lacrimi. Cei doi erau tristi si i-au adus ultimul lor omagiu.
In clipa aceea, unul din coltii de fildes ai elefantului s-a transformat intr-o corabie, iar celalalt in vâsle. Regele Phaengham si Nang Phomhon au impins corabia catre regat. Dupa ce au ajuns acolo, regele a numit-o pe Nang Phomhon regina, iar perechea regala a condus fericita regatul de atunci inainte.    n
(„A Woman with Fragrant Hair“, in Fascinating Folktales of Thailand. Retold and Translated into English by Thanapol (Lamduan) Chadchaideep, B. A., M.A., Ph.D., Enlarged 5th Edition, 2004, p.116-117)“

 

PAUL-FLAVIUS si
NICOLAE CONSTANTINESCU

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper