Particularitati românesti

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Dintr-o curiozitate lesne de înteles, am urmarit aproape zi de zi la televizor protestele din Piata Universitatii si din alte orase ale tarii, am ascultat si citit cam tot ce s-a spus si s-a scris entuziast, rauvoitor, profetic, distant, sictirit sau stupid. Ca peste tot în lumea larga, unde criza capitalismului si masurile luate pentru a salva ce se mai poate si daca se mai poate sa fie salvat au facut si fac ravagii, dezamagirile, revolta, disperarea, lipsa de orice speranta mocneau si în România. Doar naivii, cei slabi cu duhul, lingaii de serviciu si ceea ce se numeste la noi Puterea nu vedeau, nu vroiau sa accepte sau refuzau sa vada si sa accepte ca într-o buna zi românii vor iesi din nou în strada. Neadusi si nechemati de nimeni. De capul lor. Furiosi. Satui de minciuni. Din ce în ce mai saraci. Din ce în ce mai batjocoriti.
Nu e o alta revolutie, nu e o revolta bine planuita si bine dusa la capat, mamaliga înca n-a explodat, au lipsit si lipsesc cei din umbra, secaturile autohtone si de aiurea care se pricep sa aranjeze istoria pe masura lor, e un prea plin, un dezgust ce se cerea strigat, azvârlit, scuipat în obrazul neobrazat al profitorilor. S-a întâmplat sa fie o iarna cumplita, dar e de buna seama o particularitate a istoriei tarii si a temperamentului românesc ca aceste regasiri necesare ale demnitatii ca popor sa se petreaca iarna.
Ceea ce surprinde, daca ceea ce se întâmpla în ultimii ani în România mai poate surprinde, este disparitia din interventiile celor îndreptatiti sa-l afirme sau sa-l conteste a unui ideal social. Putinii politicieni capabili sa articuleze o idee fara greseli gramaticale, cei cu rubrici permanente în ziare si reviste gratios recunoscatoare celor care le tin în viata pe banii plebei care le ignora, pe scurt, comentatorii realitatilor românesti de azi au dat în patima pragmatismului contabil ventilat sub numele de Reforma. Europa, Statele Unite, întreaga lume capitalista e prizoniera voluntara a aceleasi dogme a societatilor umane întelese ca o adunatura de indivizi în competitie financiara care nasc, traiesc si mor fara sa-l fi citit pe Max Weber. România ortodoxa s-a pus, deci, în anii din urma pe reformat si pe remodelat cetateanul turmentat de schimbari si saracit cu entuziasmul cu care pâna mai ieri construia socialismul multilateral dezvoltat si omul nou. Asadar, unde taiem, ce mai privatizam, cât ne costa, cât ne va costa, cât va mai trebui împrumutat pentru salarii, pensii, sanatate, învatamânt, cultura, fara a mai vorbi de fortele de ordine mai mult sau mai putin cunoscute fara de care ordinea stabilita s-ar clatina. De aici pâna la delirul despre virtutile capitalismului salbatec, reducerea Statului la cea mai simpla expresie si glorificarea individului care se salveaza si reuseste în viata prin el însusi e un mic pas pe care unul sau altul l-au facut si-l fac pentru a se sti în rând cu cei carora viitorul monstruos al unei societati dezumanizate li se pare mai acceptabil decât un ideal social de solidaritate si de justitie în care nu si-ar mai gasi locul.
Chestiunea tragica este ca societatea româneasca a fost de ani de zile facuta praf. Emigratia masiva, saracirea sistematica a populatiei, improvizatiile iresponsabile ale guvernantilor, decaderea sistemului de sanatate, precaritatea învatamântului, degringolada morala, ambiguitatile, daca nu de-a dreptul jigodismul unei parti a intelectualilor, au lasat urme adânci ce vor fi greu de remediat, daca eventual se va mai dori cândva asa ceva si daca va mai fi posibil.
Tara supravietuieste sub amenintarea mormonului FMI-ului, care nu fumeaza si nu bea alcool, isprava de neconceput pentru un român obisnuit. Tara îi executa fara sa clipeasca ordinele de a mari sau nu salariile si pensiile, de a privatiza ce-a mai ramas din neglijenta pesemne de privatizat, de a scumpi electricitatea si, în general, de a curata teritoriul de tot ce mai reprezinta o particularitate româneasca. De la Bruxelles, capitala Uniunii sovietice europene (formula excesiva, dar nu lipsita totusi de o doza de adevar), vin lumina ideologica, niste bani daca e rost de comisioane si invitatii responsabililor cu mersul târâs-grapis al României, de la cel din vârful piramidei la trepadusi, de a semna cu ochii închisi deposedarea de ceea ce ne-a mai ramas ca suveranitate. Politica FMI-ului, ca si cea europeana conduc direct la colaps economic si social dar, ca si altadata în istorie, noi nu putem sa nu fim printre primii care sucomba.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper