Loverboy sau amantul care atunci cand vrea sa fluiere… fluiera

Un articol de CLAUDIA COJOCARIU

Trecând peste bolta ce reflecta adânc conceptul de realism în cinematograful românesc si, inevitabil, perioada de „glorie“ a României, comunismul-tatal nostru, Catalin Mitulescu se orienteaza într-un mod foarte versatil catre alta usita de scapare, plonjând în abisul a ceea ce înseamna „lucruri care se întâmpla si în tara noastra“; în acest caz, regizorul se va focaliza asupra prostitutiei. Cel mai recent film al sau, „Loverboy“, e un proces psihologic în derulare care afirma experienta nefasta a comunismului si, totodata, reprimarile sociale ale perioadei în care traim, ajungând pâna în „timpurile noi“, timpuri în care prostitutia, proxenetismul si altele de acest fel îsi pierd inefabil interesul în ochii lumii.
Povestea poate parea destul de simplista si banala pentru cei care s-au obisnuit cu alt stil al cinematografului românesc, dar si pentru cei care au „gustat“ din numeroasele filme americane ale ultimilor ani, iar latura sa dramatica nu este exploatata în totalitate, asa cum se întâmpla, spre exemplu, într-un alt film care abordeaza aceeasi tema, „Lilja 4-ever“, al regizorului suedez Lukas Moodysson. Valul victimelor trimise catre vestita Italia dispare complet, fiind trecut între paranteze precum o naluca a „modei“ anilor ’90, în timp ce Mitulescu apeleaza la un „artificiu“ social, si anume visul american de a face un film tipic american.
Cu toate acestea, „Loverboy“ al lui Catalin Mitulescu nu se deschide ca o floare ce se doreste a fi mirosita. În cadrul de început ni se prezinta personajul principal, baiatul care fluiera, Luca (George Pistereanu), la prima vedere un „latin lover“ cu o alura de baiat rau. Pe parcursul filmului descoperim caracterul acestui personaj, al carui rol este acela de a cuceri cât mai multe fete pentru a putea „aproviziona“ o retea de prostitutie, trecându-le printr-un fel de initiere sistematica. Punctul culminant e reprezentat de momentul când Luca se îndragosteste de fata care fluiera, Veli (Ada Condeescu), iar conflictul capata o amploare mai larga. Urmeaza o serie de probleme, ea renunta la familie în favoarea lui, iar spre final toate constrângerile si compromisurile se rasfrâng asupra ei, în timp ce Veli îsi accepta destinul. Desi  pelicula lui Catalin Mitulescu intentioneaza sa reflecte o poveste de dragoste prinsa între etaloanele rurale si specificul românesc, personajele sunt destul de prost construite, si nu neaparat la nivel de caracter sau de tipologie, cât în ceea ce priveste rostul lor. Întreaga poveste se zbate sa transmita ceva, care spectatorului îi scapa mereu printre degete.
Daca la început filmul parea fara speran?a, cu un interogatoriu stupid si cu raspunsurile în alternanta, da si nu, pe parcurs scenariul se camufleaza, ajungând sa capete aerul realist, putin timid pe alocuri, dar de mahala, specific românesc. Una dintre cele mai marcante scene este aceea în care Luca îi cere bunicului sau sa repete dupa el niste cuvinte destul de întepatoare. Acel moment ar fi fost menit sa marcheze interiorizarea protagonistului, conexiunea pe care acesta o are cu bunicul sau, si s-ar fi dorit un posibil artificiu compozitional, în ceea ce priveste drama personajului. Totusi, artificiul nu functioneaza, iar filmul continua sa frapeze prin accentele vulgare. Cu toate ca actiunea se petrece în mediul rural, în interioare neutre sau pe plaja, aceasta vulgaritate nu are legatura cu contextul social, ci e pompata pentru a scoate în relief personajele filmului. Vestitii cocalari, „naivele“ si binecunoscutele manele ajung sa împânzeasca pelicula si sa stearga din armonia luminii, cu tot ce atinge ea, din post-procesarea deosebita si din coloristica noua, în productiile românesti.
Si e simplu de înteles de ce. Filmul vrea sa treaca de sfera europeana si sa se aproprie de cea americana. Cadrele îsi schimba brusc directia, iar montajul creeaza disconfort, fiindca ceea ce urmeaza sa vedem nu e decât o elipsa totala. Ce e chiar amuzant si în acelasi timp absurd e modul în care se foloseste Mitulescu de cliseele americane, atât în vorbire, cât si în filmare. De la „mafiotii“ români care îsi cumpara pizza dupa o zi lunga si „istovitoare“, pâna la reclamele la sucurile Derby: „sucul ce îti îngheata limba, dar si buzele“.
„Loverboy“ e un film care intentioneaza sa ne spuna ceva, dar nu reuseste, pentru ca, odata ce trece de ambiguitatea antonioniana, nu îsi gaseste esenta, ci doar forma. Filmul iese din tiparele standard prin personajele deschise, care nu pot fi conturate doar prin raportarea la ceea ce vedem pe ecran. Finalul este unul ciclic si, desi se vrea a fi încheierea unui nou capitol si a unei noi etape de maturizare a „eroului“, acest lucru accentueaza si mai mult problematica filmului: de ce si cum?    n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper