Impresii la Venetia

Un articol de Liliana Barborica

Marian si Victoria Zidaru în dialog cu Liliana Barborica

 

 

Trebuie amintit ca anul acesta a avut loc cea de-a 54-a editie a Bienalei de la Venetia care s-a intitulat foarte inspirat „Illuminations“, al carei curator a fost istoricul si criticul de arta Bice Curiger. Ca de obicei, bienala atrage artisti renumiti din toata lumea si un numar impresionant de turisti. Este momentul în care Venetia devine centrul lumii artistice, cu 83 de artisti care au expus la Giardini si Arsenale, dar si cu 89 de natiuni participante si cu înca 37 de evenimente colaterale.

În acest context, Expozitia „Glorii“ a artistilor Marian si Victoria Zidaru, al carei curator a fost istoricul si criticul de arta Erwin Kessler, organizata de Institutul Român de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, la sediul Ateneo Veneto, a fost inclusa în circuitul „Art Night Venezia“ ca eveniment colateral. Despre acest eveniment si despre alte doua la fel de importante vorbim cu sculptorii Marian si Victoria Zidaru.

Liliana Barborica: As vrea sa rememoram experienta venetiana si sa vorbim depre lucrarea voastra, despre cum s-a integrat ea în circuitul bienalei, dar si despre impresiile voastre asupra Bienalei de Arta de anul acesta.

Marian Zidaru: Expozitia din mai-iunie care s-a numit „Glorii“ a adus ocazia de a expune o lucrare de mari dimensiuni, „Viziunea lui Ezechil“ pe care n-am expus-o decât de doua ori, o data în cadrul expozitiei personale „Focul“, la Muzeul National de Arta, a doua oara, în 2004, când a participat la Bienala de Arta din Balcani la Tessalonic. A fost ideea Institutului Cultural Român de la Venetia, prin doamna directoare adjuncta Monica Joita si Domnul Mihai Stan, referent principal, care au tinut sa expunem piesa la Ateneo Veneto în urma concursului din 2009 la care eu am luat locul doi. S-a încercat expunerea acestei lucrari în trei locuri diferite si nu s-a reusit din diverse motive despre care as zice ca tin mai mult de ghinion… În final, s-a obtinut acest spatiu, din nou prin eforturile ICR, pentru care îi suntem foarte recunoscatori. Tot ei au închiriat un apartament pentru noi si am putut sa stam o luna, în conditii minunate. La Ateneo Veneto în Aula Magna nu se expune, se organizeaza doar concerte, lansari de carte si prelegeri, deci noi am fost o exceptie.  Totul a început cu obositoarea calatorie cu trenul, apoi, odata ajunsi la Venetia, am urmat regula Venetiei, carând totul cu barca si apoi cu spatele. Dar am ajuns cu bine. Lucrarea a fost foarte bine primita, am avut aproape 2.000 de vizitatori pe zi. Publicul a fost, desigur, un public cunoscator si iubitor de arta, venit la bienala. Lucrarea coabita în spatiul clasic al salii cu picturi ale lui Palma il Giovane, Leonardo Corona si Baldassarre D’Anna de la 1600, lucrari de la începuturile barocului italian cu care aceasta sala este decorata. Noi am adaugat înca o aripa în compozitie pentru ca piesa sa se integreze perfect în cadru. Cât despre bienala de anul acesta, eu personal cred ca putem vorbi de o usoara tendinta de revenire la clasicism si manierism, dar si de o amprenta mistica a ei începând cu ideea curatoarei Bice Curiger care a introdus lucrarile lui Tintoretto: „Ultima cina“, „Facerea lumii“ si „Coborârea de pe cruce“, socând prin noutate, prospetime si originalitate si demonstrând ca Tintoretto, ca pictor al luminii, va fi mereu un model, dar si un contemporan pentru artistii de azi. Mai sunt si alte exemple de lucrari în care amprenta mistica e vizibila: Anis Kapour a participat cu lucrarea“Ascension“ expusa în Basilica di San Giorgio. O instalatie care produce abur dirijat spre cupola bisericii ca un firicel de fum, simbolul spiritului. Apoi lucrarea lui Olek Kulik, o instalatie video dupa muzica lui Monteverdi, „Vespers of the Blessed Virgin“. De asemenea, Ian Fabre expune la Santa Maria della Misericordia cinci piese mari din marmura de Carrara. Expozitia s-a numit „Pietas“. Plecând de la lucrarea lui Michelangelo, se încearca o reinterpretare a acestuia, în care artistul îl întruchipeaza pe Cristos, iar Fecioara Maria, cu fata unui cadavru, este simbolul mortii. Alte patru piese sub forma unor creiere uriase socheaza prin maniera hiperrealista si detaliile micoscopice iar referirea la moarte si reînviere se face cu ajutorul insectelor, simbol al metamorfozei. Ca sa ajungi la lucrari trebuia sa traversezi un pod aurit. „Post-vs-Proto-Renaissance“, lucrarea Oksanei Mas, a reconstituit un fragment din „Altarul Mielului Mistic“ de Jan Van Eyck. Având, de asemenea, dimensiuni mari, a fost expusa la Catedrala gotica S. Bavone, curatori Oleksiy Rogotchenko si Achille Bonito Oliva. Toate acestea au fost lucrari care s-au situat, ca si lucrarea noastra, în cadrul evenimentelor colaterale.

L. B.: Spui undeva: „Am încercat sa fac o simbioza între obiectul Înger – Fiinta, vazut de Iezechiel la râul Cherit si reprezentarea celor sapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Apare aici tema orizontului concret, materializat, care delimiteaza spatiul sacru, interior, de cel profan, exterior“. Cum ai ajuns la aceasta viziune a lui Ezekiel?

M.Z.: Am pornit de la viziunea biblica, dar si de la o revelatie pe care am trait-o cu ani în urma la Venetia. Acest sentiment este rezumat si în pliantul tiparit cu ocazia expozitiei: „Un cerc larg cu sapte aripi si sapte roti. Semn sintetic si vibratie statica, sculptura indica gratia ascendenta si înfricosarea descendenta a vedeniei prorocului. Am început lucrarea în 1998 si am pus în ea diverse materiale organice: lemn, pânza, fagure. E o viziune si o ofranda totodata, venita pentru a marca un anume moment din iunie 1984 când, în Piata San Marco, o lumina puternica m-a izbit si am trait o coplesitoare emotie, care m-a obligat sa închid ochii. O voce interioara mi-a spus atunci: întoarce-te la tine si ce vezi aici sa faci acolo. Dar eu nu am vazut nimic. De atunci încoace tot încerc, sprijinit pe sculptura, sa reconstitui emotia pe care am trait-o în acel moment“. Din descrierea biblica am retinut rotile de mari dimensiuni si aripile de mari dimensiuni. La aceasta viziune am adaugat Gloriile care sunt pictate de obicei în biserici. Astfel, am creat un obiect sub forma unui cerc cu diametrul de 12 metri. Aripile cu lungimea de doi metri si jumatate sunt asezate pe acest cerc si culiseaza în diverse pozitii, pot fi asezate în functie de spatiul disponibil. Obiectul textil realizat de Victoria reprezinta o pânza de casa brodata cu imnuri bizantine, asezata pe jos, simbolizând o carare pe suprafata sculpturii. Ne-am situat într-o zona foarte buna, o zona relativ centrala, Campo San Fantin, aproape de Piata San Marco. Am avut vizitatori din toate colturile lumii, chiar si din Nepal, cu care am legat prietenii si care au apreciat foarte mult lucrarea noastra. Un preot italian care a vizitat expozitia a exclamat cu bucurie de cum a intrat: „Carro di Dio!“. Pentru prima data ne-am dat seama ca aceasta este denumirea lucrarii în italiana. Si cronicile au fost elogioase. Am fost mentionati de Laura Traversi si Tiziana Agostini, critici de arta care fac o trecere în revista a evenimentelor colaterale bienalei în „Art Night Venezia“. De asemenea, suntem prezenti în revista „Quotidiano Arte.it“ cu un articol de Davide Carbone dedicat expozitiei noastre, dar si fenomenului artistic cunoscut drept neo-ortodoxism pe care arta noastra îl ilustreaza.

L.B.: Imediat ce v-ati întors ati avut ocazia sa expuneti la Galeria Factor 92. Pe 29 noiembrie a avut loc vernisajul expozitiei voastre „Glorii la Venetia“ al carei curator este din nou Erwin Kessler. Si tot acum are loc, cu ocazia vernisajului, o dezbatere pe tema insertiei artei religioase în societatea actuala, având ca invitati pe: Ruxandra Demetrscu, Rector la Universitatea Nationala de Arta, Sandra Pralong, Presedinte Fundatia SynergEtica, Mihail Neamtu, Fondator Noua Republica si Bogdan Vladuta, artist vizual. Daca la Venetia nu am putut participa la vernisajul vostru, aici, la Bucuresti, am fost prezenta si am putut gusta cu bucurie atmosfera venetiana existenta în lucrarile voastre. Sa vorbim acum despre atmosfera venetiana din aceste lucrari.

M.Z.: „Glorii la Venetia“ este concluzia sau ecoul expozitiei venetiene. Venetia este o lume a extremelor, un loc plin de taine Si de mister. Atmosfera venetiana te copleseste, n-o poti întelege decât daca stai mai mult si ai timp sa vizitezi bisericile si palatele, sa te ratacesti pe stradutele sau pe canalele ei. Ea traieste prin aceasta dimensiune spirituala. De exemplu, Palatul Fortunai de care ne-am îndragostit, este un amestec de rafinament si mistic, o revelatie si o chintesenta a Venetiei. Cred ca Venetia este patria artistilor, acolo ne-am simtit acasa, este o pretioasa mostenire europeana pe care o primeste fiecare dintre noi. Gloriile sunt prezente în expozitie prin doua picturi în ulei si un desen în tempera si creion. Gondola, care este simbolul Venetiei si în acelasi timp al apei, este o felie de pepene, lunga de patru metri, din lemn. Am vrut sa accentuez trimiterea la picturile kitsck cu felia de pepene, dar am încercat sa rezolv astfel si forma de gondola cu felul specific în care e ancorata cu un pietroi si el de provenienta venetiana. Tema trecerii apare în cele patru fotografii din ciclul „Orizont“. Orizontul este o tema mai veche a noastra. Am abordat-o prima data în 1992. Obiectivul meu era sa realizez concret o linie de orizont care sa limiteze permanent zone de contrast fizice si spirituale: cer-pamânt, fericire-suferinta, viata-moarte etc. Tema este reluata în expozitie prin alte trei picturi ce reprezinta canalele venetiene. Podurile, trecerea pe sub ele reprezinta alunecarea în alta lume, iar traversarea podurilor trimite la aceeasi tema a intrarii dintr-o lume în alta, dintr-un spatiu în altul. Plimbarile prin Venetia te transpun în aceasta atmosfera, te conduc catre „acel dincolo ocult“ de care vorbeste Eliade. Am plimbat orizonturile cu noi peste tot, chiar si la Cimitirul San Michele, un altfel de cimitir, vesel, plin de flori. Aici am facut multe fotografii cu Orizontul care, de asemenea, desparte doua lumi: cea a mortilor si a viilor.  Am numit-o „Glorii la Venetia“ pentru ca am simtit prezenta lui Dumnezeu în Venetia, un oras mistic, sfânt, un oras în care la coborârea din tren ar trebui sa te descalti. „Carro di Dio“ era foarte prezent deasupra Venetiei.

L. B.: Am lasat la sfârsit un alt eveniment important care a coincis cu vernisajul: lansarea volumului trilingv (germana, româna, engleza) Marian si Victoria Zidaru, aparut în octombrie 2011. Este un volum exceptional realizat de catre Editura germana Klartext, o monografie de 254 de pagini, cu un layout si o calitate a imaginii impresionante. Cred ca sunteti extrem de fericiti ca dupa o munca de aproape un an s-a nascut aceasta carte.

Victoria Zidaru: A fost munca mea personala de recuperare a trecutului, dar si o munca de echipa, fiindca am lucrat si corespondat cu editorii Gunther Strunck si Doina Talmann si cu istoricii si criticii de arta Ruth Fabritius, Christoph Kiwelitz, Magda Cârneci si Erwin Kessler. Suntem foarte recunoscatori editurii pentru forma deosebita în care s-a publicat volumul, dar trebuie sa mentionez ca si textele sunt de referinta, având în vedere ca vorbim de nume importante de istorici si critici de arta atât germani cât si români. Volumul se deschide cu expozitia de la Bucuresti din 1984, care s-a numit „Craciun însângerat“ de la Muzeul Satului, apoi, desigur, traverseaza momentele importante din activitatea noastra artistica, fiind structurat pe proiecte si expozitii personale si ajungând la momentul prezent, proiectul „Glorii“ de la Venetia, cu care catalogul se încheie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper