Fata e facuta pentru fus si baiatul pentru pusca

Un articol de Iuliana Crîngus

Masculin si feminin în cultura romana traditionalã

 

A ramas celebra afirmatia Simonei de Beauvoir, conform careia ,,femeie nu te nasti, ci devii“. Asadar, daca genul caruia îi apartinem nu este 100%  determinat biologic, înseamna ca o influenta covarsitoare o au mediul social, educatia, tabuurile, rolurile sociale pe care suntem împinsi de catre societate sa ni le asumam.

Prima întrebare pe care o punem cand un copil vine pe lume sau chiar mai devreme, cand este vazut la ecografie, în stadiul intrauterin, este: ,,Ce e? Baiat sau fata?“. De aici începe un drum lung, de integrare a copilului în corpul social, pe parcursul caruia diferiti factori (familia, mass-media, scoala, anturajul) vor contribui la asimilarea si interiorizarea de catre copil a normelor de comportament adecvate (ce ,,se cuvine“ sa faca), în functie de genul în care se va integra. Diferentele de sex biologic se transforma în diferente socio-culturale, la conturarea carora contribuie hainele, culorile, jucariile, meseriile diferite, dar si atitudinile si asteptarile diferite din partea societatii fata de femei si barbati.
În cartea sa, „Male and female“, Margaret Mead arata ca diviziunea pe sexe a muncii, precum si rolurile, trasaturile (psihologice, comportamentale) atribuite celor doua genuri nu sunt bazate întotdeauna pe date naturale, biologice, indiscutabile, deci nu sunt constante în toata lumea, ci reprezinta niste constructii culturale variabile de la o
populatie la alta, niste interpretari variate ale indiciilor furnizate de planul biologic: ,,În fiecare societate cunoscuta, omenirea a elaborat diviziunea biologica a muncii în forme care adesea au o legatura foarte îndepartata cu diferentele biologice originare ce au oferit indiciile initiale. Plecand de la contrastul formelor corporale si al functiilor, oamenii au construit analogii sale celor doua sexet cu soarele si luna, noaptea si ziua, binele si raul, puterea si delicatetea, stabilitatea si nestatornicia, rezistenta si vulnerabilitatea. Uneori o calitate a fost atribuita unui sex, alteori celuilalt. (…) Fie ca avem de a face cu chestiuni minore sau importante, (…) aflam aceasta mare varietate de modalitati, adesea diametral opuse, în care au fost modelate rolurile celor doua sexe.“
Dar oricat ar fi de diferite aceste tipare culturale care modeleaza identitatea de gen, rolurile femeilor si barbatilor în lume, în munca, ele pot fi regasite, într-o forma sau alta, în întreaga lume. Toate societatile au elaborat modele culturale ale masculinitatii si feminitatii, cu trasaturi specifice.
Deosebirile din educatia indivizilor ce apartin celor doua genuri pot fi observate si în societatea traditionala romaneasca, dupa cum remarca cercetatoarea americana Ruth Benedict: ,,Este important sa se observe din start diferentierile ce se fac în functie de sex, caci romanii cred cu tarie ca fata e facuta pentru fus si baiatul pentru pusca. De la sapte ani se separa si grupurile de joaca si, practic, dupa aceasta varsta, nu exista joaca în comun.“ (Benedict, Ruth – „Cultura si comportamentul la romani“, Criterion Publishing, 2002, p.81)
În mediul rural, în mod traditional, fetele erau formate pentru a fi bune sotii si mame, urmand sa-si asume îndatoririle legate de gospodarie (prepararea hranei, îngrijirea animalelor mici, curatenie etc) si de cresterea copiilor. Pe langa acestea, femeile semanau si culegeau recolta, lucrau inul, canepa sau lana, tesand covoare, confectionand si brodand haine. În schimb, barbatii se ocupau cu aratul, vanatul, pescuitul, îngrijirea animalelor mari (oi, vite), în functie de specificul zonei.
Ion Ghinoiu vorbea despre identitatea sexuala în cultura romana ca despre o ,,preocupare a educatiei la scoala traditiei pentru formarea unor personalitati  viriloide si feminoide puternice“: ,,Poporul a intuit cat de pagubitoare putea deveni pentru individ si pentru obste educatia feminizanta a baietilor si viriloida a fetelor. Sansele matrimoniale ale fatalailor si ale fetelor baietoi la selectia maritala erau mult diminuate. Copiii erau diferentiati clar dupa sex prin: onomastica, piese de îmbracaminte si culoare a acestora, jucarii, ceremonii de consacrare a sexului (taiatul motului pentru baieti si ruptul turtei pentru fete), antrenarea fetitelor în activitati casnice si a baieteilor în activitati gospodaresti, integrarea lor în institutii specializate în perioada copilariei (însuratitul si înfartatitul, prinsul verilor si varutelor) si adolescentei (cete de feciori si sezatorile de fete). Aceste practici alcatuiau, laolalta, un sistem educativ unitar de maxima eficacitate“ (Ion Ghinoiu, „Mica enciclopedie de traditii romanesti“, Editura Agora, Bucuresti, 2008, p.143-144)
Diferentierile culturale dintre genuri, introduse astfel prin educatie, adancesc diferentierea originara, naturala, dintre sexe. Universului individului în formare este ,,genizat“, saturat cu indici ai apartenentei la un gen sau la celalalt.

Dupa cum remarca antropologul Mihai Coman, ,,riturile de initiere si casatorie sunt marcate de constructele culturale care impun anumite modele ale masculinitatii si feminitatii. Prin asemenea constructii simbolice, în care masculinitatea si feminitatea apar polarizate (pe axele unor arhetipuri mitologice si roluri functionale care variaza de la o cultura la alta), sunt instituite, confirmate si asimilate idealurile sociale de gen si varsta“ (Mihai Coman, „Introducere în antropologia culturala. Mitul si ritul“, Editura Polirom, Iasi, 2008, p.151)
Celor doua sexe le corespund în plan simbolic, atat în textele literare, cat si în practica ritualica, anumite obiecte: sexul masculin este simbolizat de toiag, iar cel feminin de colac, inel sau mar. Vom urmari distributia acestor obiecte simbolice în ceremonialul nuntii taranesti, în colindele pentru soti si în basme.
Toiagul de cununie este un ,,simbol viriloid purtat de mire în timpul nuntii, confectionat dintr-un bat înfrumusetat cu crestaturi, naframa si batista, sinonim cu Bradul de nunta, Steagul de nunta, Batul înflorat. Dupa cununia religioasa si intrarea miresei în casa socrilor, mirele rupe toiagul de cununie pe genunchi: jumatatea împodobita cu flori se pastreaza în casa pentru prosperitatea si norocul noii familii; jumatatea fara flori este aruncata peste casa sau în podul casei. Adesea, toiagul de cununie este petrecut, în timpul nuntii, prin Colacul sau Papusa miresei“, ca simbol al unirii sexuale a mirilor. (Ion Ghinoiu, op. cit., p. 311) Colacul nuptial, împletit si gaurit, numit si colac de goana sau de bucurie, de noroc, este simbol al fertilitatii si fecunditatii femeii. La nuntile moldovenesti, dupa ce vornicii mirilor faceau schimb de colaci, toiagul de nunta era introdus prin colacul miresei si ridicat de capete de cei doi vornici, astfel încat sa creeze o poarta pe sub care mirele trecea de trei ori, însotit de glumele nuntasilor. Apoi colacul era rupt si aruncat nuntasilor. În Muntenia, colacul era substituit de o prescura antropomorfa rupta de nasa deasupra capului miresei (Ghinoiu, op. cit.  p. 85-86).
Cuplul consacrat si acceptat social prin nunta este destinatarul colindelor special concepute pentru soti. Un motiv literar larg raspandit în aceste texte este al celor doi meri înfloriti crescuti din tulpini separate, dar uniti la varf, simbol al fertilitatii, al belsugului, dar si al unirii celor doi soti cu trecut diferit, împartasind însa acelasi trai prezent si viitor. La umbra pomilor este un pat în care dorm cei doi soti împreuna cu copiii, iar vantul scutura peste ei florile merilor, ca o ploaie blanda, mangaietoare, aducatoare de sanatate, belsug, buna întelegere.
În unele variante, schema de motive literare se îmbogateste prin prezentarea, în secvente simetrice (masculina si feminina), a celor doi soti în ipostaze specifice: la tulpina merilor înfloriti, barbatul executa un dans cu toiagul, simbolul masculinitatii sale- ,,Dantu cine-l trage?/ Dumnealui chir Oprea,/ Toiag rasuceste,/ Sus de-l azvarleste,/ În palma-l sprijineste/ Si se fericeste.“ Este un dans de etalare, de afirmare plenara a statutului masculin. Secventa simetrica o are în centru pe sotia gospodarului, care sta într-un leagan în varful merilor (dupa cum fata înca nemaritata din colinde sta în leaganul asezat între coarnele unui cerb), facand gesturi similare cu marul, simbol erotic, dar si de fertilitate: ,,Doamna dumnealui,/ Îsi trage cate-un fir/ Îsi rupe cate-un mar,/ Sus de-l azvarleste,/ În palma-l sprijineste/ Si se fericeste.“ (Nicolae Densusianu, Vechi cantece si traditii populare romanesti. Texte poetice din raspunsurile la «Chestionarul istoric»“ (1893-1897), Editura Minerva, Bucuresti, 1975, p.33)
Simbolismul erotic al marului apare si în basmul „Fat-Frumos si marul de aur“. Pomul din gradina împaratului facea în fiecare noapte cate un singur fruct de aur, care era furat. Mezinul reuseste sa prinda una din pasarile care pradau marul, ea transformandu-se într-o frumoasa zana. Îndragostit, feciorul împaratului îsi petrece noaptea aceea cu ea, sub mar. A doua zi, frumoasa se face nevazuta, suparata ca o sluga i-a taiat o suvita din par, însa ,,la plecare zana era grea“. Dupa multe cautari si probe, el îsi regaseste aleasa, împreuna cu ,,copilul cu care ramasese grea din noaptea cand a dormit cu Fat-Frumos sub marul acela ce facea în fiecare noapte cate un mar de aur.“ (Bogdan Petriceicu Hasdeu, „Literatura populara. Basme populare romanesti“, Editura Grai si Suflet-Cultura Nationala, Bucuresti, 2000, p. 53) Din tesatura de motive si simboluri ale basmului putem întelege ca fructul dragostei celor doi, copilul, este, metaforic, un fel de mar de aur. Asa cum pomul fermecat rodea în fiecare noapte cate un singur fruct, la fel noaptea de dragoste dintre cele doua personaje, petrecuta sub mar (ne amintim de sotii din colind, care dorm sub merii înfloriti), are ca rezultat un rod unic, nepretuit. În plus, marul pare a fi un simbol al sexualitatii feminine, al erosului, al fertilitatii.
În basmul cu „Elena Cosanzeana si Ponleu“ regasim toiagul ca simbol falic. Eroul cere sa i se confectioneze un bat de fier atat de mare, încat este transportat cu carul tras de doi bivoli. Chiar în timpul balului dat de împarat, el face o demonstratie a puterii sale iesite din comun, executand niste miscari care aduc aminte de dansul cu toiagul al gospodarului din colindul comentat mai sus: ,,s-a repezit luandu-l din car si l-a aruncat în sus si cand a cazut jos, tot s-a îngropat în pamant, încat toata sfeta împarateasca s-a minunat de puterea lui“ (Hasdeu, op. cit., p. 86). Demonstratia de forta este hiperbolizata, pentru a sublinia caracterul exceptional al eroului. Pe parcursul basmului, acest bat de fier are un rol important, fiind arma cu care îsi ucide adversarii (de fapt, adversarele – cele trei zane amazoane care o pazeau pe Cosanzeana), dar si obiectul cu care îsi anunta prezenta în palatul si dormitorul Cosanzenei, intimidandu-le pe slujitoare. Feminitatea, intimitatea zanei este simbolizata de un inel, care este recuperat de catre Ponleu de la un împarat pajuroi, ibovnicul ei. Cine poseda inelul se bucura de dragostea Cosanzenei.
Aparatul simbolic construit pe dualitatea masculin (toiag, bat de fier)/ feminin (colac, mar, inel) se adapteaza la viata rituala sau la specia literara în care este încadrat, fiind resemantizat în functie de context.
Astfel, am observat cum, pornind de la diferentierea biologica sexuala, cultura traditionala romana a amplificat aceste date originare prin construirea conceptului de gen (masculin/feminin), cu roluri sociale si simboluri literare sau ceremoniale diferite.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper