Cariera si opiniunile lui Daniel Cristea-Enache, critic

Un articol de COSMIN BORZA

Daniel Cristea-Enache, „Cinematograful gol“, prefata de Radu Cosasu, colectia „Egografii“, Editura Polirom, Iasi, 2011

 

De aparitia celei mai recente carti a lui Daniel Cristea-Enache am aflat in vara anului trecut. Rasfoind (vorba vine) editia online a „Observatorului cultural“, am descoperit amuzat-surprins articolul „Fish“ („Fragment din volumul «Cinematograful gol», cu o prefata de Radu Cosasu, in pregatire la Editura Polirom“). Prin titlu, textul promitea aproape un eveniment literar autohton: in sfârsit, imi ziceam, Cristea-Enache demonstreaza preocupari teoretice substantiale si scrie despre Stanley Fish. Cu atât mai surprinzatoare imi parea aceasta decizie a criticului bucurestean cu cât volumul sau din 2009, „Lyrica Magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stanescu“ (probabil cea mai proasta carte de critica a intregii generatii), evidentia grave carente conceptual-teoretice. Curând aveam sa aflu ca „Fish“ nu se scalda in spumoasele disocieri ale celui care chestiona „autoritatea comunitatilor interpretative“, ci chiar in apa mult mai calma a pestilor din acvariu. In locul asteptatei disertatii despre „cititorul informat“, despre „stilistica afectiva“, despre „indeterminarea textuala“, eventual despre polemica Fish-Iser, Cristea-Enache disocia doct intre iubitorii de animale, impartasea lacrimile varsate la moartea unui xifo verde, filosofa despre „pacea dintâi a omului cu dobitoacele“ simbolizata de acvariul domestic, descria ritualul imperecherii guppy-lor, ba chiar soarta meschina a melcilor „sanitari“ ce sfârsesc in apa de la WC.
Omul Cristea-Enache
Am inteles, asadar, ca „Cinematograful gol“ implica un alt Daniel Cristea-Enache: nu criticul literar, nu conferentiarul universitar, nici macar intelectualul public. Autorul acestei carti „face reportaj intim“ (afirma Radu Cosasu in prefata), se „izbeste de viata reala“, o „infuleca“ si-i „place“ (in termenii lui Ovidiu Simonca de pe coperta a IV-a). Mai precis, in cele zece sectiuni ale volumului („Fotograme“, „Scriitoricesti“, „Generatii“, „Românesti“, „Pe drum“, „Observator“, „Microbist“, „Spectator“, „I like it“, „Omul la casa lui“), Cristea-Enache scrie despre sine si se construieste pe sine. Si in exercitiile de admiratie ori de dispret, si in amintirile din copilarie sau adolescenta, si in micro-studiile de imagologie dedicate României, si in fiziologiile ce vizeaza scriitorul autohton, si in notele de calatorie, si in darile de seama despre pasiunile mai mult sau mai putin „vinovate“, si in fragmentele de observatie sociologica sau ideologica. De la marile probleme ale contemporaneitatii, pâna la cele mai banale evenimente cotidiene, totul pare a solicita interventia directa si lamuritoare a autorului obisnuit – cum anunta constant – sa joace rolul de observator lucid ori de spectator reflexiv.
Numai ca raspunsul oferit de Cristea-Enache acestor chemari ale vietii este dezamagitor. Camuflându-i pe critic, profesor si intelectual, omul din „Cinematograful gol“ sufera tocmai de prea multa umanitate caracterologica. El ii abordeaza pe ceilalti prin intermediul unor tipologii rigide, daca nu maniheiste de-a dreptul, iar cliseele si truismele ideatic-mentalitare obtureaza mereu invocatele aderente si adecvari la „conturul realitatii“. De pilda, nonconformistii ii par doar niste conformisti aflati in cautarea unei „renegocieri de contract: o rubrica mai lunga de favoruri si una mai scurta de obligatii“, obsedati de „libertatea nelimitata“ si agenti ai „haosului asurzitor“. Tot astfel, „stângistii“ se identifica doar cu tinerii care stiu ca „azi e cool sa fii comunist si sa te plângi, prin cluburi, de opresiunea salbaticului capitalism“, iar manifestarile publice ale acestora bucura deoarece, in ciuda „comunismului din capul lor“, dau seama de sistemul democratic in care traim. Nici criticii consumerismului nu scapa de filtrul satiric al autorului. Nu principii existential-ideologice i-ar mâna pe ei in lupta, ci iritari cauzate de „teribila aglomeratie achizitiva“ care i-ar impiedica sa consume in liniste. Desi le prezinta ca pe niste cvasi-revelatii accesibile doar spiritelor cumpatate si superioare, opiniile lui Cristea-Enache ramân doar sinteze stilizate ale discursului neoconservator.
Dar proba deplina a gândirii sablonarde este data de autor mai ales in capitolul „Românesti“. Atât de multe s-au scris in ultimele doua decenii despre defectele si aparentele calitati asa-zis etnice, incât o noua repriza de glumite ori de filosofari vag intelectualiste pornind de la comportamentul cotidian al românilor nu poate decât sa plictiseasca. Ca românul este egolatru si lipsit de respect pentru drepturile concetatenilor, ca este „bun la toate“, „adaptabil“, „delasator“, „mefient in legatura cu Strainul“, ca imagineaza neostoit varii teorii ale conspiratiei, ca isi expune obsesiv generozitatea si ospitalitatea, ca isi incalca mereu promisiunile si angajamentele, ca se victimizeaza in aceeasi masura in care isi mitizeaza eroismul, ca toate acestea sunt relatate de un conational care incearca prin atare expozeuri sa demonstreze ca nu e român „suta la suta“ constituie nici mai mult, nici mai putin decât mostre ale noului nationalism neaos.
Criticul umorilor
Pe de alta parte, Cristea-Enache nu isi poate refula in toate textele din „Cinematograful gol“ identitatea de critic literar. Ba chiar un capitol intreg („Scriitoricesti“), plus câteva articole din celelalte sectiuni, o exprima deplin. Constanta ramâne, in schimb, abordarea dihotomica. Intr-un colt al lumii literare autohtone se asaza Daniel Cristea-Enache: departe de tabere, coterii, gasti, de „nationalisti si internationalisti, autohtonisti si europenisti, ideologi de stânga si ideologi de dreapta, liberali si conservatori, modernisti si postmodernisti, fracturisti si fripturisti“, asa cum ii sade bine unui critic caruia – aflam in articolul „Din fotoliul lui Arghezi“ – nu-i place „sa se bage in fata“, sa fie „cum se zice, in capul mesei, atragând privirile tuturor sau incercând, macar, asta.“. De acolo, criticul „contempla“, satirizeaza, moralizeaza, caricaturizeaza si mai ales descopera tipologii de scriitori: egolatrii, vanitosii, grafomanii, paranoicii, infatuatii, autoiluzionatii etc. O fi de vina rutinarea cronicarului (in 2007, autorul afirma ca au trecut doisprezece ani de când scrie despre carti si ca a publicat aproape o mie de texte), dar mai toate secventele cu poeti, prozatori, eseisti si critici montate in „Cinematograful gol“ sunt deprimante. Caci, constata Daniel Cristea-Enache in „Critic si editor“, cariera sa de cronicar literar poate fi evaluata destul de fidel prin raportare la reactiile umorale ale autorilor recenzati: „Sunt scriitori ce-mi declarau iubire eterna si care, in urma unui comentariu negativ, nu ma mai saluta pe strada. Sunt altii, initial, infuriati la culme de un diagnostic si care, in urma unuia mai convenabil, au devenit extrem de prietenosi. Aceste variatii de umoare arata pâna la urma tocmai importanta activitatii critice. Vai de cronicarul ale carui opinii nu stârnesc absolut nici o reactie!“.
Doldora de antieroi, de antagonisti, de oameni fara insusiri, cartea lui Cristea-Enache din 2011 seamana cu o distopie imposibil de mascat prin desele travestiuri ludic-umoristice. Cu rare exceptii (reprezentate, in special, de crochiurile afectuoase dedicate sotiei si celor doi copii), personajele, evenimentele si sentimentele „Cinematografului gol“ par atinse de morbul destructiei. Simptomatic in acest sens este faptul ca pâna si exercitiile de admiratie se identifica de obicei cu niste epitafuri: cele câteva figuri luminoase ale volumului (Valeriu Cristea, profesorul de româna din liceu Anton Chevorchian, Theodor Hristea) sunt evocate din perspectiva mortii lor.
Asa incât, pâna ca Daniel Cristea-Enache sa prilejuiasca evenimentele culturale invocate in preambulul acestei cronici trebuie sa mai treaca destul timp. Pentru problematizari teoretice sunt necesare dispozitii temperamentale si vremuri mai putin tulburi.

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper