Viata on air

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

Cinstit vorbind, nu am mai ascultat teatru radiofonic din copilarie, când imi insemnam cu religiozitate pe programul Radio la ce ora e fiecare piesa, nu cumva s-o pierd. Asa ca ceva ramasite mai zac pe undeva prin mine, in persoana multor voci de actori profund individualizate si capabile sa creeze  universuri sonore cât ai zice peste. Tocmai de aceea, stiind ca spectacolul de teatru radiofonic „Argentina“ al Ilincai Stihi, parte a unei trilogii (dupa cum veti citi in interviul de pe pagina urmatoare), realizat pe propriul scenariu, a primit recent Premiul Ondas in Spania, ca si Prix Marulic in Croatia, plus o nominalizare in Top 3 La Prix Italia, ma asteptam sa aud vocile cunoscute de pe vremuri cu care asociam aceasta arta: cea a Ginei Patrichi, a lui George Constantin, Cozorici, Albulescu etc., etc. Cam toate pe un ton de cea mai curata specie shakespeareana. Sau ibseniana! Sau… oricum, vreun mare clasic disparut de ceva sute de ani. Asa ca nu mica mi-a fost mirarea când am dat in piesa Ilincai Stihi, regizata chiar de autoare pentru Redactia Teatru a Societatii Române de Radiodifuziune, de o combinatie deconcertanta: dialog si monolog interior, ambele imbracate intr-un univers plin, care acopera mai toate straturile audibile ale existentei de azi, de la tipete de pasari pâna la sunetul clapetei de la doza de bere, de la oftat si pâna la deloc regretatul buletin hidrologic in limba rusa.
In „Argentina“, fragmentele de viata interioara amestecate cu zgomotele de afara reusesc, nu se stie prin ce miracol, sa completeze o intreaga biografie, intr-un montaj super-rapid de cinema. Mici sunete relevante, ca de exemplu aprinderea tigarii dupa partida de sex, dau seama condensat, in fractiuni de secunda, de o intreaga situatie, ca si de fisa de personaj sau de relatie. O poveste erotica se consuma in auzul nostru in graba caci, dupa cum spune personajul principal, nu trebuie decât „sa ai o scula si un CD pe post de sentimente“. Spectacolul realizat de Ilinca Stihi e inspirat de viata Dj-ului argentinian Fernando Peña, un fel de erou radiofonic al Argentinei, care a murit acum doi ani de Sida,  transmitând „in direct“, pâna spre ultimele clipe, de pe patul de spital. Povestea nu e neaparat interesanta: realizatorului unei emisiuni radio despre dragoste, interpretat de Marius Manole, ii ies din greseala analizele HIV pozitive. Nu pot sa nu ma gândesc la personajul cu care m-a fascinat Manole „pentru intâiasi data“, in „Drept ca o linie“, in rolul tot al unui pusti bolnav de Sida care astepta sa moara. In „Argentina“, socul si dezordinea mentala din momentul aflarii vestii („Sunteti bolnav de cel putin zece ani. Acum starea dumneavoastra e foarte grava“), cât si avalansa de senzatii se traduc printr-o aglomeratie de limbi, o adevarata flasneta lingvistica stricata, cu precizari despre medicatia celui infectat cu HIV, in tot felul de idiomuri posibile. In fond, scenariul consta in monologul interior al acestui personaj extrem de fin conturat (nu trebuie sa luati drept buna autocaracterizarea sa, „sunt asa urât, am numai banalitati in cap“), pe care nu am inteles de ce il cheama tocmai Vlad Tepes. Poate din ratiuni de marketing international.
Destructurarea, aglomerarea de informatii auditive, de stari… cât clipa intaresc senzatia de viata traita la cald. Frazele tip care inmoaie particularul in general deseneaza contextul in culori vii. „Am 35 de ani si nu mai am timp“ – va spune secretara de la radio care vrea copii si invadeaza viata  moderatorului de radio. Dar satietatea si sictirul de lume pe care le traieste tânarul, ca si marele vis de evadare sau refugiul in reverie dau exact impresia feliei de viata emotionala smulse din lumea de azi. Cu adevarat, „Argentina“ gâlgâie de adevar, glosând sonor pe marginea a tot felul de teme actuale, cum ar fi slabirea interesului pentru religie despre care se va plânge vânzatorul de Biblii: „Ne mor enoriasii. Gata! Si altii de unde?“. Iar bataia din palme, fireasca in context, imprumuta aerul de la fata locului. Dialogul dintre personajul principal si amanta sa ocazionala peste care se interfereaza replici din emisiunea de dragoste, micile pasaje care se reiau obsedant dau senzatia ca scenariul creste in toate directiile. Lucrurile nu au cap si coada, nu sunt fluente, ci… cu atât mai moderne. Cum moderna e si mitocania baiatului fata de fata care s-a invitat la el, partenera de dragoste despre care nu are decât observatii cinice. De altfel, Vlad se face purtatorul cinismului, dar si al sensibilitatii zilei, al haosului si al imprastierii actuale a sensului: „Moartea nu e mare chestie“ sau „La douazeci de ani dupa comunism trebuie sa abandonam utopia si sa ne preocupe salvarea personala“.
Iar adevarul spectacolului nu se opreste aici, caci realizatorii, mai ales cel ce semneaza sound design-ul, Mihnea Chelaru, redau specificul lumii noastre, inclusiv al citadelei românesti. Zgomotele agresivitatii in trafic, atât de usor de recunoscut, captate in priza directa, in ambianta lor naturala, cele de la o incaierare, plus frânturile aferente de replici, apoi sunetul brichetei sau cel al trasului din tigara, gâfâielile partidei de sex, cascatul si multe altele, care se aud pret de o frântura de secunda, construiesc impreuna un univers complet si coerent. O lume intreaga facuta din framântari, firimituri sonore, zgomote mici si multe care se incruciseaza, dublând pur si simplu povestea. Asta când nu o suplinesc acoperind cu sensuri clare, comprehensibile si colorate, elipsele narative. Plus o voce care tine locul unui destin. Aceeasi voce melodioasa si totodata sobra din „Privighetoarea si trandafirul“ de la TNB, cea a lui Marius Manole, actor cu o paleta sonora larga pe care, pe parcursul spectacolului, o scoate la iveala treptat. In aparenta egal cu sine, glasul lui poate deveni brusc efervescent sau languros, capteaza inflexiuni nenumarate, moderne si traditionale, accelereaza ritmul, accentueaza consoanele, injecteaza frenezie, se umple de râsete spumoase.
Cum sa fii minimalist pentru a evita patetismul, mai cu o injuratura, mai cu un gâfâit erotic, dar sa exprimi un puhoi de stari franc si direct, având la dispozitie doar voci si sunete – aceasta este lectia pe care ne-o da „Argentina“, un spectacol dublu premiat international in anul care tocmai s-a sfârsit. Mai multe detalii ne da chiar realizatoarea sa in pagina urmatoare.

Argentina

Scenariu de Ilinca Stihi

Spectacol in memoria lui Fernando Peña

In distributie:

Marius Manole – Vlad Tepes

Madalina Anea – Secretara

Ileana Stana Ionescu – Adelaida

Alex Vasilache – Vânzatorul de Biblii

Zoltan Octavian Butuc – Travestiul

Ion Haiduc – Mafiotul

Orodel Olaru – Doctorul

Daniela Ionita – Asistenta

Ioana Sihota – Concetta

Au mai interpretat: Andrei Popov, Ioana Stancescu, Valentina Beleavschi, Fabian Sanchez, Lucas Molina, Raluca Aprodu,

Inregistrari teren: Catalin Coman si Dragos Nita

Asistenta montaj: Robert Vasilita si Florina Istodor

Asistenta inregistrari: Milica Creiniceanu si Janina Tudor

Regia tehnica: Mihnea Chelaru si Madalin Cristescu

Regia muzicala: Madalin Cristescu

Sound design: Mihnea Chelaru

Redactor si coordonator de proiect: Crenguta Manea

S-au folosit fragmente din emisiunile radio ale lui Fernando Peña.

Multumim Ambasadei Argentinei si domnului consilier Gabriel Eduardo Puente pentru sprijinul acordat.

O productie a Teatrului National Radiofonic, martie 2011

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper