Siria: cacealmaua prezidentiala…

Un articol de DUMITRU RADU POPA

Rusii au ramas faimosi cu Potemkin si satele de mucava. Tot ei, cu telegrama adresata de comunistii cehi Sovietului Suprem sa invadeze Cehoslovacia în 1968… Pe urma, le-am avut si noi pe-ale noastre: Revolutia la Televizor, Mineriadele… Siria, sau mai exact guvernul condus de Assad, se grabeste acum sa intre în istoria notabila a marilor cacealmale, mascarade sau numiti-le cum doriti…
Atentatele din Damasc au marcat, din punctul acesta de vedere, un veritabil „salt calitativ“ în ceea ce priveste strategia guvernamentala. Ar fi vorba, cum sustine în mod oficial regimul lui Assad, de actiuni Al Qaeda, menite sa „irakizeze“ Siria si sa o expuna interventiei straine, dar nu de o insurectie populara, antiguvernamentala si cu suportul larg, national. Dupa cum suspecteaza opozitia, e o tentativa a lui Assad de a lasa Siria sa fiarba în suc propriu, adica sa-si puna jos dusmanii – un întreg popor! – fara a avea de dat socoteala nimanui de crimele comise. O strategie pusa în aplicare în mod direct de fortele de securitate a statului. Aceasta e mai mult decât o speculatie: atacul, de altfel mai degraba simbolic decât cu adevarat dramatic, asupra sediului serviciului de siguranta s-a petrecut – simpla coincidenta, oare? – chiar în ziua când începea misiunea Ligii Arabe menite sa gaseasca o solutie conflictului intern sirian, sa medieze între regim si opozitie o solutie a crizei care dureaza de luni de zile. Un pas pe care Assad l-a facut în pofida convingerilor personale, mai mult ca sa cîstige timp si, de asemenea, pentru a evita o ulterioara izolare a tarii dupa ce Siria a fost suspendata si s-au adoptat sanctiuni împotriva ei de catre Liga Araba. Bashar al-Assad stie însa foarte bine ca succesul oricarei misiuni de mediere nu ar face decât sa îi grabeasca propria cadere…
În Siria, e limpede, represiunea împotriva populatiei revoltate a fost extrem de dura pentru ca dictatorul îsi apara cu dintii pozitia privilegiata. Dar, din vara lui 2011 începând, nu mai este vorba numai de o revolta populara exprimata prin manifestatii de masa, cu conflicte violente mai cu seama în centrele urbane, ci si de o gherila în toata regula, produsa de dezertarea în masa a soldatilor suniti care refuzasera sa traga în membrii propriilor lor comunitati. Astfel ca au întors armele împotriva celor pe care îi considerau responsabili de persecutiile din Siria. În Siria, tara cu o larga majoritate sunita, comanda fortelor armate apartine exclusiv unor membri ai minoritatii alawite, din care face parte însusi presedintele Bashar al-Assad, în vreme ce gradele inferioare si soldatii sunt suniti. Clasica fractura interconfesionala a explodat astfel si la nivelul armatei. Asa-zisii „dezertori“, al carui numar este acum de peste o mie, au creat Armata de Eliberare Siriana (FSA) comandata de Riad Assad, un general de aviatie, arma traditional controlata de cele mei fidele elemente ale regimului. E semnificativ faptul ca generalul s-a refugiat în Turcia. FSA cere comunitatii internationale instituirea unei zone no-fly în Nord, regiune unde Armata de Eliberare Siriana îsi are principalele baze si de unde planuieste sa organizeze un atac pe scara larga contra trupelor guvernamentale. Nu este, asadar, deloc întâmplator ca represiunea împotriva „dezertorilor“ a fost în special extrem de dura la granita cu Turcia, cum demonstreaza recentul masacru din Jabal al-Zawiya, în provincia Idlib, unde mare parte din efectivele FSA sunt concentrate.
Se pare ca guvernul lui  Bashar al-Assad are prea putine sanse sa contina si diminueze fenomenul de defectiune în masa a armatei, desi pâna acum înca nu s-a constatat trecerea unei întregi unitati militare de partea opozitiei armate; dar situatia s-a revelat mai degraba critica pentru trupele guvernamentale si propaganda care sustine ca e vorba doar de izolate grupuri Al Qaeda în timpul extrem de durelor ciocniri militare de la Homs. Regimul îsi concentreaza eforturile pentru a mentine deplin control asupra capitalei, aparata de temuta Diviziune a Patra, comandata de Maher, fratele lui Bashar al-Assad. Acesta mai poate conta si pe suportul, oarecum neasteptat dar extrem de explicabil, al diverselor paturi sociale. În primul rând, este vorba de unele minoritati religioase: alawitii, crestinii, druzii, care îsi manifesta teama în privinta perspectivei unei tari conduse si dominate de suniti. Dar chiar si patura burgheziei sunite, în special oamenii de afaceri, comerciantii, functionarii publici care au tras avantaje evidente din patrimonialismul regimului Assad, are tot interesul sa fie suspicioasa la orice forma de schimbare radicala. Sunt parti ale societatii siriene care refuza un viitor dominat de miscari islamiste sunite, în special acei Frati Musulmani, formatiune mult mai radicala în Siria decât în alte parti si mult mai putin pragmatica decît confratii din Tunisia sau Egipt.
Lucrurile nu sunt, asadar, foarte simple în Siria cea devastata de ciocniri militare si paramilitare pe mai tot cuprinsul ei. Depinde foarte mult de cât de organizata se va dovedi opozitia si, de asemenea, de capacitatea Armatei de Eliberare Siriene de a drena în rândurile ei cât mai mult din efectivele fortelor înca fidele regimului. Instaurarea unei zone de no-fly ar reprezenta într-adevar un mare ajutor dat insurectiei populare si, ca în cazul Libiei, perspectiva unui atac armat încununat de succes asupra capitalei tarii, aparata de Divizia a Patra. Dar aceasta ar însemna sanctionarea guvernului prin consens international drastic, ceea ce, din pacate, nu s-a întâmplat însa pâna acum. A demonstra ca, de fapt, caderea regimului ar deschide cale libera miscarii Al Qaeda, a flutura pe dinaintea Ligii Arabe si a Occidentului cartea luptei împotriva terorismului extrem si a ameninta ca dupa demiterea lui echilibrul geopolitic se va schimba radical, în cel mai teribil sens în zona – e ultimul disperat gest de salvare al lui Bashar al-Assad. Sa ne amintim ca, nu cu multa vreme în urma, nimeni altul decât azi decedatul Gaddafi sustinea ca nu e vorba de nici o revolta populara în Libia, ci doar de niste elemente Al Qaeda care nu se bucura de sprijinul natiunii…
Obiectivul principal al lui Bashar al– Assad este, în mod evident, acela de a atenua presiunea externa. Si asta în primul rînd din partea statelor arabe din Golf si a Turciei. Pe de alta parte, miscarea dictatorului sirian e menita sa atraga atentia unor dusmani istorici, precum Statele Unite ale Americii si Israelul, ca e preferabil un regim autoritar stabil unei necunoscute rasturnari a situatiei, în care Talibanul si Al Qaeda si-ar putea impune prezenta în Damasc. În sfârsit, manevra e menita si sa reasigure aliati istorici, cum e Rusia, care în prezent s-a dovedit destul de ezitanta, ca exista si scenarii mult mai periculoase decât ramânerea la putere a lui Bashar al–Assad.
E un joc complicat, periculos în primul rând pentru dictatorul din Damasc, care a supravietuit însa atâtor alte încercari dramatice. Lumea democrata nu poate însa decât sa spere ca aceasta este cea din urma!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper