Roland Garros, mon amour (34)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Era în 1976, anul cand Cehoslovacia învingea la penalty-uri Germania Federala în finala campionatului european de fotbal disputat la Belgrad, dar si anul Olimpiadei de la Montréal, cand Nadia Comaneci iesea campioana la individual compus la gimnastica, iar atletul cubanez Alberto Juantorena triumfa în cursele de 200 si 400 de metri plat. Dar 1976 a mai fost si anul în care fanii italieni ai sportului alb au trait o bucurie cum de la Nicolà Pietrangeli nu mai cunoscusera. 1976 a fost anul lui Adriano Panatta si, de asemenea, a mai fost anul în care, pe terenul de tenis, frumusetea masculina s-a întalnit fericit cu eleganta stilistica. Dar sa procedam catinel.

Suplu, cu plete brune si carliontate, cu o privire vag pierduta în departare, Adriano are un aer melancolic, de subreta parasita în actul al III-lea al unei opere compuse de Verdi. Nu e prea multa poza în felul în care junele tenisman italian se prezinta publicului, dar isteria caracteriala si temperamentul de peninsular îi joaca adeseori feste acestui baiat fermecator, elegant si longilin, cu aparenta fragila. Mai ales domnisoarele si doamnele cad victime acestui sarm învaluitor si, desigur, autentic. E vorba de celebrele groupies. Dar Panatta nu face furori doar printre reprezentantele sexului slab. El este un sportiv redutabil, are o mana fina si o rezistenta fizica iesita din comun. Voleul sau face ravagii pe ambele parti, iar tenisul lui de atac nu cunoaste nici mila, nici respect fata de adversari. Însa peste toate, Panatta este un poet iubit de soarta. Fara un psihic prea solid, departe de a fi invulnerabil, ca orice latin sadea, Adriano, atunci cand are noroc, acest cuvant se scrie cu majuscule. Noi nu stim astazi daca el a facut pipi în clipa cand preotul catolic l-a botezat, însa e cert ca Dumnezeu (sau natura) l-a(u) daruit din plin cu sansa. Una uluitoare, dupa cum se va vedea.
Asadar, 1976, Roland Garros. Ca de obicei în ultimii trei ani, mare favorit este suedezul Björn Borg. „Ursul“ scandinav cucerise în 1974 si 1975 titlul la Porte d’Auteuil, iar tenisul lui pe zgura parea fara fisura. Însa în 1976 ceva nu merge bine în masinaria suedeza (cumva o premonitie si un preambul la transformarea acestuia într-un formidabil jucator de gazon?). Acest lucru este anuntat înca de la Foro Italico, acolo unde, spre entuziasmul nebun al italienilor, Panatta este „înscaunat rege“. Iar episoadele unui noroc incredibil se leaga într-o coerenta de cristal. La Nisa, Panatta a trebuit sa anuleze opt (8!) mingi de meci în fata niponului Kuki – însa a facut-o! În primul tur la Foro Italico, în fata unui adversar mai impozant, australianul Kim Warwick, el rezista si castiga dupa ce „cangurul“ avusese nu mai putin de unsprezece (11!) match point-uri! Iar finala ne arata un Panatta necrutator, desi îl are în fata pe strasnicul argentinian Guillermo Vilas, un luptator pur sange si un specialist al zgurei cum nu multi au existat în istorie. În zi de gratie, Adriano se impune în patru seturi, iar Roma exulta…
La Paris, în debutul turneului, proaspatul laureat roman nu ar trebui sa tremure prea mult, caci oponentul sau este un cehoslovac exotic, ambidextru, care loveste cu doua maini pe ambele parti: Pavel Hutka. Si totusi, esticul face meciul carierei si se agata de orice minge, în vreme ce (exagerat de) melancolicul Panatta se vede condus cu 8-7 în mansa a cincea! Bizareria stilistica a lui Hutka, dar si îndarjirea praghezului îi pun mari probleme elegantului italian. La scorul mentionat, Hutka are minge de meci, iar Adriano se gaseste în preajma fileului, cautand ofensiv urmele sansei ce pana atunci nu-i prea zambise. Cehoslovacul îl paseaza în cross, si nu o face rau, dar peninsularul, în disperare de cauza, plonjeaza la orizontala sa agata mingea ce ar fi trebuit sa aduca victoria lui Pavel. Voleul amortizat aterizeaza implacabil în terenul adversarului, iar Panatta, manjit peste tot de zgura pariziana, ramane în viata. O ia de la început, cu mai multa inspiratie si sansa si se impune cu 12-10 în prelungiri.
Iar de-atunci, norocul nu-l mai paraseste pe „macaronar“. El se întalneste în sferturi de finala cu Borg, dar acesta e doar umbra campionului din anii trecuti, caci partida de cinci seturi din optimi contra francezului Jauffret l-a epuizat. Italianul castiga fara mari dificultati o partida în care primul serviciu si voleul au facut diferenta, chiar si în fata unui formidabil defensor, asa cum era în epoca Borg: 6-3 6-3 2-6 7-6.
În finala frumosul tenisman are de înfruntat pe micutul si încapatanatul iancheu cu radacini evreiesti, Harold Solomon, cel care îl eliminase în sferturi pe Ilie Nastase într-o partida de cinci manse. Actul ultim ne arata un Panatta de neoprit, în ciuda eforturilor disperate ale acestui adevarat salahor al zgurei care este Solomon. Scor: 6-1 6-4 4-6 7-6 în favoarea campionului de la Roma.
Fetisist ca de obicei, Adriano a îmbracat în marea zi un tricou verde-închis foarte elegant, însa a purtat acelasi sort alb în care jucase cele doua saptamani ale turneului si pe care, seara de seara, îl spalase cu mana lui în chiuveta din baia hotelului! Însa nu gandirea magica l-a purtat spre triumf, ci imensul lui talent, ca si o dispozitie razboinica de zile mari. Una care nu avea sa-l paraseasca nici la sfarsit de an, caci echipa de Cupa Davis a Italiei, condusa de Panatta, care i-a avut alaturi pe Barazzutti si Bertolucci, a castigat Salatiera în luna decembrie, dupa o finala acerba, la Santiago de Chile, în fata unor sud-americani fanatizati de un public incredibil! 1976, anul în care Adriano a fost rege…

Un comentariu pentru “Roland Garros, mon amour (34)”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper