Rememorari în Anul Caragiale

Un articol de CONSTANTIN COROIU

– 160 de ani de la nastere si un secol de la moarte –

 

Iasii, cu faimoasa Junime, cu Teatrul National, cu marile reviste „Convorbiri literare“ si „Viata Româneasca“, cu ziare care i-au acordat lui Caragiale o deosebita si permanenta atentie, urmarindu-i pas cu pas evolutia, dar care s-au bucurat si de colaborarea sa, cu scriitorii, carturarii si jurnalistii binecunoscuti de aici, multi fiindu-i prieteni apropiati, orasul în care, în repetate rânduri, a intentionat sa se stabileasca si de care l-a legat, la un moment dat, si o ravasitoare iubire, iar alta data o aventura electorala, a însemnat pentru creatorul „Scrisorii pierdute“ un adevarat reper – reperul nordic – de-a lungul a 42 de ani. Primul sau contact cu „alchimia subtila a farmecului“ urbei pe care G. Calinescu avea sa o numeasca „Florenta României“ s-a produs în 1870, ca sufleur în trupa Pascaly, iar ultima sa vizita la Iasi a avut loc cu numai doua luni înainte de moarte. Venise direct de la Berlin pentru a se reculege la mormintele prietenilor disparuti (Vasile Pogor, Ranetti Roman, A. Steurman-Rodion) si a se revedea cu Iacob Negruzzi, Eduard Caudella sau Petre Th. Missir. Fapt tulburator, care dovedeste cât de pretuite erau în capitala Moldovei opera si personalitatea marelui scriitor, dar si vocatia Iasului de a concentra si a pune în lumina marile valori – vocatie aproape pierduta astazi – în perioada 15-28 octombrie 1912, la Teatrul National, al carui director era Mihail Sadoveanu, sub genericul „Saptamâna Caragiale“, au fost montate si reprezentate, cu acordul familiei dramaturgului, 14 spectacole cu toate piesele acestuia. Era prima integrala Caragiale. O integrala pregatita doar în câteva luni, imediat dupa moartea scriitorului. În deschiderea acelui regal teatral, Sadoveanu declara: „Am voit ca aceste reprezentatii ale operei dramatice a lui Caragiale sa fie o sarbatoare literara pentru tot Iasul intelectual, pentru care marele disparut a avut simpatie si în care pentru prima oara piesele lui au vazut lumina rampei“.
Se producea astfel la Iasi a doua premiera Caragiale absoluta la nivel national.
Ca dramaturg, Caragiale ajunge la Iasi în 1878 – când, cum noteaza si Titu Maiorescu în „Însemnari zilnice“, citeste, cu ocazia celei de a XV-a aniversari a „Junimii“, comedia „Noaptea furtunoasa de la no 9“ (titlul din jurnalul lui Maiorescu), de fata fiind, alaturi de alti junimisti, Eminescu si Slavici, care a citit, la rândul sau, „Gura satului“. Iacob Negruzzi evoca evenimentul: „În casa mea el ceti întâi si-ntâi „O noapte furtunoasa“, faimoasa comedie care a facut o revolutie întreaga în teatrul românesc. Nu-si poate cineva închipui ce efect a produs aceasta piesa, citita de însus Caragiale în cercul „Junimii“. Vocea sa cam ragusita ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucurestiului; jargonul special al acestora; luarea în râs a frazeologiei politicienilor liberali din acele timpuri (si din toate timpurile, am putea spune, fara sa gresim – nota mea); garda nationala de curând înfiintata si care, mai ales dupa vitejia aratata de ostirea româna în Bulgaria, pe câmpu de razboiu da loc la atâtea zeflemele (Pe malurile Dâmbovitei ceea ce începe grav si chiar tragic sfârseste iremediabil în comic, însa nu o data si în derizoriu – nota mea), – toate acestea împreunate cu mestesugita alcatuire a piesei, încântara pe membrii societatii literare din Iasi. Într-o uimire toti îsi exprimara parerea ca s-a ivit în sfârsit în literatura româna un autor dramatic original. Cu acelas entuziasm fura primite si sceneta „Cuconu Leonida fata cu reactiunea“ si câtiva ani mai târziu „Scrisoarea pierduta“ (…) În timpurile acelea Caragiale venea adeseori la Iasi si în casa mea era considerat ca facând parte din familie, ca un copil al casei. Prânzurile le lua toate la mine; serile le petrecea de asemenea obicinuit în familia mea, având o deosebita placere sa asculte muzica; se faceau câteodata lecturi comune, iar când orele treceau cu simpla conversatie, era o adevarata placere sa asculti pe Caragiale, totdeauna vesel si totdeauna dispus sa ia în râs cu mult spirit persoanele cu pretentie de mare cultura si starea noastra sociala îndeobste“.
Prin „casa mea“ trebuie sa întelegem cele doua case în care a locuit, la Iasi, Iacob Negruzzi, în ambele avându-l pe Caragiale ca oaspete. Cea în care acesta a citit „Noaptea furtunoasa“ se afla pe actualul Bulevard Stefan cel Mare si Sfânt, dupa cum si casa unde a locuit înainte de casatorie (1872), de pe strada Pacurari, mai exista si astazi.
Prima parte a comediei în patru tablouri „O noapte furtunoasa sau Numarul 9“ – dedicata lui Titu Maiorescu – avea sa fie publicata în „Convorbiri literare“, nr. 7 (1 octombrie 1879). Peste câteva luni, la 1 februarie 1880, aparea, în aceeasi revista, „Conu Leonida fata cu reactiunea“. Ambele numere ale „organului“ Junimii în care au fost tiparite cele doua capodopere, ca si multe alte documente, sunt pastrate la Muzeul Teatrului din Iasi, mai bine zis erau pastrate pâna nu demult când cladirea de pe strada Vasile Alecsandri, care a apartinut familiei Alecsandri si în care functiona muzeul, a fost retrocedata unor mostenitori sau ce vor fi fiind ei, iviti, ca prin farmec, de pe meleaguri straine. Ei au mostenit, fireste, în baza unei scelerate legi liberale din 2005, si imensele investitii pe care statul român le-a facut la singurul muzeu al teatrului din România. În ce priveste revista care i-a publicat pentru prima data toate scrierile dramatice, mai putin piesa „O soacra“, Caragiale spunea în 1899: „Oricât de partinitor ar fi cineva, trebuie sa marturiseasca un lucru: adevarat succes n-a avut în tara noastra decât o singura revista literara: «Convorbirile»; si l-au avut adevarat, pentru ca nu l-au urmarit decât pe cel moral. Conditiuni speciale ale tarii noastre, de curând intrata în cercul culturii europene, împiedica posibilitatea a mai mult de un succes în publicitate; omul trebuie sa-si aleaga: vrea succes material, trebuie sa renunte la cel moral; vrea succes moral, nici sa nu se gândeasca la cel material. Asta a fost secretul succesului «Convorbirilor»“.
Din nefericire, conditiunile speciale ale tarii noastre – sau, daca vreti, tranzitiile – fiind eterne, ma tem ca si observatia lui Caragiale privind „succesul în publicitate“, adica în presa, este astazi cum nu se poate mai actuala. Dar, daca veni vorba de succes, iata ce remarca T.T. Burada în lucrarea sa „Istoria Teatrului în Moldova“:  „La 14 ianuarie 1882 s-a dat (pe scena Nationalului din Iasi – nota mea) prima reprezentatie a piesei „O noapte furtunoasa sau no. 9“, comedia în 4 tablouri de Ion Luca Caragiale, care s-a repetat apoi de mai multe ori cu un succes din ce în ce mai mare“.
Cât priveste „Conu Leonida fata cu reactiunea“, cu aproape trei luni înainte de a fi publicata în „Convorbiri“, a fost citita, se pare, la banchetul Junimii, ce a avut loc pe 10 noiembrie 1870, printre ascultatorii entuziasti ai marelui histrion aflându-se si Ion Creanga. Într-un manuscris pastrat de Ecaterina Creanga exista o scurta evocare a momentului, în stilul genialului humulestean: „Noi ne-am strâns ca gainile pe târnat în jurul d-sale si ascultam…“
În toamna anului 1884 are loc banchetul prilejuit de a XXI-a aniversare a Junimii, la Hotelul Traian din Piata Unirii, construit, la initiativa primarului Scarlat Pastia, dupa planurile celebrului inginer francez Alexandre Gustave Eiffel, în 1879.
Delavrancea evoca evenimentul în „România libera“ (31 octombrie): „Mai înainte d-a se termina banchetul (la hotelul Traian) dupa staruintele mai multor amici si cunoscuti, d. Luca Caragiale a dat citire noii sale comedii «O scrisoare pierduta». Intriga destul de naturala a acestei piese, caracterele cuprinse în ea – variate si surprinse viu din societatea provinciala care moare dupa politica, spiritul care tâsneste la fiece rând si cuvânt ca dintr-un izvor neprididit, actiunea încordata care te surprinde si te satisface tot timpul – nu dau pas celor ce asculta din râs, aprobari si entuziasm. De iei seama bine, din priviri si miscarea mâinilor, din monosilabele strecurate printre dinti, aproape tuturor li se pare ca au întâlnit un tip ca Cetateanul turmentat, din «Scrisoarea pierduta», ca prefectul judetului, Tipatescu, ca onor Agamita Dandanache. Într-un cuvânt tânarul dramaturg în mijlocul unor oameni distinsi în literatura noastra numai citindu-si piesa sa a avut un succes literar cum rareori i-e dat omului sa vada“.
În numarul din 1 februarie 1885 al „Convorbirilor literare“ aparea în premiera „O scrisoare pierduta“. Peste 8 ani, în 1893, la 21 noiembrie, ziarul iesean „Evenimentul“ publica urmatoarea nota pe prima pagina: „Mâine, duminica, Societatea dramatica reprezinta «Scrisoarea pierduta», excelenta comedie a lui Caragiale: Trebuie sa revelam faptul ca pe când Teatrul National din Bucuresti a izgonit din repertoriul sau piesele singurului nostru scriitor dramatic talentat, Teatrul National din Iasi ne da deja o a doua piesa a lui Caragiale în aceasta stagiune si curând ne va da si pe «Conu Leonida» si «Napasta»“.
Cea dintâi reprezentare Caragiale pe scena Nationalului iesean, cum am vazut, fusese „O noapte furtunoasa“, în care legendara Aristizza Romanescu interpretase, în travesti, rolul lui Spiridon. În „Napasta“, protagonist avea sa fie un alt mare actor, State Dragomir (1870-1920), interpretându-l pe… Dragomir.

Nota: O parte din datele cuprinse în acest comentariu sunt preluate din albumul monografic „Caragiale în Iasii Junimii“, realizat de Olga Rusu în colaborare cu Dan Jumara, Ion Mitican, Stefan Oprea, Constantin Ostap si Liviu Papuc si aparut la Editura Timpul.

Un comentariu pentru “Rememorari în Anul Caragiale”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper