O problema cu sfintii

Un articol de NICU ILIE

Înca de mic, am o problema cu sfintii. Nu cred în ei si nici macar nu-i înteleg. Pe Dumnezeu – monofizic, trifizic – îl înteleg si îi înteleg locul, rolul, abilitatile, capacitatile si functia; indiferent de doctrina oricarei schisme, îl înteleg. E logic, e natural, e normal – oricât de complicata sau ezoterica ar fi doctrina ce îl descrie. Oricâte locuri goale ar lasa dogma – îl înteleg. Chiar daca nu cred în el, Dumnezeu mi se pare normal din punct de vedere cultural, conform cu mintea umana.
Sfintii nu. Sfintii sunt nonsensul normalitatii ridicate la rang de sacru.
Sfintii sunt niste oameni care si-au trait viata asa cum trebuia. Care au respectat, cel putin pentru o parte a vietii lor, normele religios-comunitare pe care si le-au asumat. Care au trecut de litera din legi si reflecta spiritul doctrinei. Atâta tot.
Am tot respectul pentru asemenea oameni (chiar daca nu sunt de acord cu unii dintre ei). Dar nu asa ar trebui sa fie toti cei care îsi asuma o doctrina, fie ea religioasa, fie morala sau politica? Sa se întrebe asupra ei, sa creada în ea si sa actioneze cu devotament? Exista în Biblie si o altfel de linie de comportament ceruta de  Cristos crestinilor? Exista si un crestinism pentru lichele?
Religia propune doar doi oameni: bine-credinciosul si necrediciosul. Adularea credinciosului nu face decât sa lumineze asupra masivei probleme a credintei mediocre. Adorarea sfintilor dezvaluie în cei care o practica un sentiment al nimicniciei, asumarea unui stadiu de necredincios cu aspiratii catre beneficiul final – nemurirea – dar incapabili macar sa îl ceara nemijlocit. Niste pariori, à la Pascal, care nu adera cu adevarat la doctrina pe care si-o asuma. În schimb, îi venereaza, just in case, pe cei care au fost în stare sa o faca.
Ar fi, în final, o problema a enoriasilor si a episcopilor – daca acest tip de farsa n-ar fi contaminat fiecare stadiu de constiinta sociala. Cum putem asadar spera la libertate si democratie atunci când micul elector doreste doar beneficiul final, fara a fi dispus la niciunul din eforturile pe care libertatea si democratia le cer pentru a fi instaurate?
Si, asa cum în biserica unui surogat de credinta îi raspunde un surogat de întelepciune – teatrul liturgic –, democratia e înlocuita în strada de circul electoral. Produsul lui Iisus, ca si produsul lui Solon, este caricaturizat pretutindeni si singurul care e a-tot-triumfator e produsul lui Pascal.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper