Mirela Oprisor, actrita anului

Un articol de IOAN LAZAR

Stele în devenire lansate la Cannes

 

Daca ar fi sa marcam anumite perioade ale filmului romanesc dupa numele actorilor nou intrati în atentia publicului, am putea spune ca primul deceniu al mileniului al treilea apartine Aneimaria Marinca si lui Vlad Ivanov, tinand seama nu doar de talentul lor de exceptie, ci si de vizibilitatea pe care le-a conferit-o Palme d’Or în 2007, la Cannes, prin „4 luni, 3 saptamani si 2 zile“ de Cristian Mungiu.

Asa cum anii saizeci erau amprentati de Irina Petrescu si Victor Rebengiuc, deceniul al saptelea îl impunea pe Amza Pellea, iar al optulea o aducea în prim plan pe Maia Morgenstern, întocmai, deceniul început în 2011 îmi pare a se fixa sub semnul unui  incontestabil talent „nepereche“.
Mirela Oprisor, caci despre ea este vorba, începe, iata, sa atraga atentia în mod sustinut si consecvent. Numele ei a fost marcat, de pilda, în mai toate titlurile ce comentau participarea la Cannes, la „Un Certain Regard“, a filmului lui Radu Muntean, „Marti, dupa Craciun“. În acelasi 2010, personajul ei – Adriana Hanganu –,  îi aducea un premiu la Sarajevo. Nu a contat catusi de putin suma
(2.500 de euro), precum nici faptul ca presedintele juriului la acea editie fusese Cristi Puiu. Talentul Mirelei Oprisor impunea pretutindeni respect. Starnea invidii si deopotriva perplexitate. Cum? Cine? Ce a facut pana acum?
S-a nascut la Brasov, la 12  mai 1973. Purta de mica ochelari si era timida, însa cu timpul a descoperit ca-i plac filmele. A dat la teatru si a picat. Rector era pe vremea aceea Victor Rebengiuc, care a remarcat-o întamplator în chiar zilele examenului. Abia a doua oara a intrat, însa cu emotii. Afland tarziu ca trebuie sa interpreteze si o fabula, a uitat o parte din text. Din juriu faceau parte, între altii, Dem Radulescu si Olga Tudorache. În rastimpul dintre cele doua „admiteri“, a vandut tigari si alte fleacuri la un chiosc din Piata Romana. Lucra doar noaptea.
La examen a contat pesemne, premonitoriu, faptul ca Dem Radulescu i-a cerut sa ia de pe masa alaturata fotografia unuia dintre baietii care dadeau si ei admiterea. A trebuit sa i se adreseze acestuia. I-au cazut ochii pe poza lui Mimi Branescu. Au fost împreuna, s-au despartit, s-au împacat, iar apoi au devenit parintii unei fetite, Ana. Au jucat de mai multe ori împreuna, în tandemuri maritale, dar si în aceleasi filme.
Biografia ei artistica pare un lung exercitiu pregatitor. Sa nu uitam serialul de televiziune „Doi plus unu“, dar nici participarea la filmul lui Francis Ford Coppola „Tinerete fara tinerete“. Cineastul american o vazuse în spectacolul „Chirita of Barzoieni“ de la Teatrul de Comedie, unde se angajase dupa absolvire. Astfel i-a oferit un rol, episodic, ce-i drept. Trebuia sa-l barbiereasca pe Tim Roth. Pe bune, în direct, fara hiatusuri, fara taieturi de montaj. O secventa în timp real, asadar, pe durata a cincisprezece minute. Trebuia sa utilizeze un brici bine ascutit, cu care sa „rezolve“ barba bine crescuta a personajului. A facut-o cu mana sigura, cu sufletul la gura, încadrandu-se în deadline-ul stabilit.
„Marti dupa Craciun“ a reprezentat, cu siguranta, un soc. De mult nu s-a mai vazut la noi o asemenea actrita, venind cu stralucire în prima linie, impunandu-se prin arta de a juca un singur personaj de antologie. Emotia de ea construita are ceva divin si totodata sublim eruptiv, aproape catastrofal. Presentimentul unui potential sfarsit de lume. Ca la orice despartire a unor oameni care au crezut unul în celalalt. Nu stim daca e gelozie sau doar acceptarea ideii de a se fi înselat pe sine, si nu pur si simplu de a se pomeni în ipostaza sotiei pe cale de a fi parasita. Secventa limpezirii situatiei, cand sotul ei (Paul Hanganu), personaj jucat cu aceeasi brilianta de chiar partenerul de viata, Mimi Branescu, se disculpa, ori se explica,   nu are termen de comparatie în filmografia noastra.
Mirela Oprisor accepta privirea regizorala de aproape, acel ochi necrutator al camerei, care-i caligrafiaza tremurul interior, în gros-plan, ca apoi sa ia usoara distanta,   spre a înregistra „taifunul“ total ce precede divortul. Se simte presiunea unei recuperari, poate a anilor cand a stat acasa spre a-si creste fetita si cand Mimi tinea pe umeri toata cheltuiala familiei. Cata benefica energie compensatorie! Cat presentiment al perfectiunii! Ce clasa! Ce lectie de histrionism al destramarii!
Se simte ca si-a studiat în prealabil partenerul de cadru si de viata. Oarecum, la fel a procedat si atunci cand Andrei Serban a distribuit-o în rolul Anei Petrovna, din spectacolul „Ivanov“, montat la „Bulandra“. L-a „analizat“ metodic pe Vlad Ivanov, partenerul de scena, vazand si revazand, de vreo sase ori, filmul „Principii de viata“, unde acesta face rolul principal. Si aici a jucat o femeie înselata. În alt timp, în alta epoca, dar cu aceeasi sensibilitate feminina ranita.
În ce ma priveste, nu pot decat sa salut o asemenea personalitate. Venind de jos, chinuindu-se, Mirela Oprisor stie sa învete pretul greu al victoriei. Nu doar truda, dar si inteligenta ei artistica ar trebui sa dea de gandit atator specimene aparand ca ciupercile dupa ploaie, la vreme tulbure, cand arta autentica este asimilata, într-un mod inadmisibil, cu staiful senzual al efemeridelor. Ca lucrurile se reasaza în matca lor o dovedeste faptul ca profesionistii industriei cinematografice i-au acordat un Gopo pentru interpretarea personajului mai sus mentionat (2011). Au mai fost nominalizate cu acelasi prilej: Ada Condeescu („Eu cand vreau sa fluier, fluier“), Adriana Trandafir („Europolis“), Maria Popistasu ( din acelasi „Marti, dupa Craciun“) si Ozana Oancea („Felicia, înainte de toate“). O asociere de performere mai mult decat onoranta.
Sfarsitul lui 2011 ne aduce o alta veste buna. Mirela Oprisor a fost situata pe locul 13 (cu noroc, iar nu cu ghinion) în Topul „Village Voice“. Îi tin companie Tilda Swinton si mereu stralucitoarea castigatoare Meryl Streep. Pe primul loc s-a situat detinatoarea unui rol într-un serial – Anna Paquin. A doua pozitie a ocupat-o Juliette Binoche, pentru interpretarea  personajului principal din „Copie conforme“. A treia a fost Kirsten Dunst, oscarizata din „Melancholia“ al atat de controversatului Lars von Trier. Într-o lista mondiala cu cincizeci de ocupante, a fi a treisprezecea, într-o atat de respectabila companie, e mai mult decat o recunoastere. Poate e si o garantie, anume ca s-a nascut o noua stea. Numele ei este Mirela Oprisor.
Ca sa ne convingem va trebui sa nu ratam niciunul dintre filmele în care va juca de acum înainte. S-a deschis, asadar, sezonul ei, deceniul ei. Am încercat o reexaminare a situatiei. Vazand, de pilda, „Tatal fantoma“ (premiera a anului 2012), unde ea face personajul unei calatoare cu autobuzul de Suceava, revenind din Italia pentru a ajunge la timp la înmormantarea bunicii. Am fost cucerit de exactitatea, ca si de „nebunia“ justitiara, revendicativa, a unei femei care nu accepta comportamentul retrograd, necivilizat, al conationalilor. Partener de dialog este Marcel Iures, aici interpretand un  profesor american cu origini în Romania. Un rol scurt, ca o strafulgerare. Timp dinamizat. De la o oprire la alta. Un alt fel de deadline. Pentru a ridica tensiunea emotionala si existentiala a unor asemenea „intermezzo“-uri si a si cuceri spectatorul nu-ti trebuie altceva decat sa fii… Mirela Oprisor. Iar Mirela Oprisor este, cu adevarat, Mirela Oprisor. Speram ca se va stradui sa si ramana. Acolo sus!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper