Jurnalul unui reflexiv

Un articol de ION CRISTOFOR

Flaviu George Predescu, Sisifica resemnare, editura Dacia XXi

 

Flaviu George Predescu este un reflexiv, care priveste în jur dar si în interiorul sau cu lupa unei sensibilitati în alerta. Poemele sale din volumul „Sisifica resemnare“ (ed. Dacia XXI, 2011), în general scurte, pline de simplitate, par desprinse din jurnalul unui personaj camilpetrescian, a unui posedat al luciditatii, care-si noteaza cu scrupulozitate momentele mai mult sau mai putin faste ale zilei. În ciuda titlului ce presupune mari, tantalice chinuri ale sensibilitatii, poetul este o natura echilibrata, incapabil sa traiasca extremele. El înainteaza mereu prudent, din notatie în notatie, cu o rigoare de veritabil grefier. Lucid, poetul îsi cenzureaza în permanenta iluziile, îsi notifica sperantele, îsi calculeaza micile esecuri si deziluzii. Consecvent cu  sine însusi, Flaviu George Predescu e adeptul unei sintaxe transparente, ce retine angoasele cotidiene, iluminarile, micile descoperiri ale unui  intelect aflat mereu în stare de veghe.
Total lipsit de emfaza si de accente melodramatice, tânarul poet îsi construieste o biografie lirica în care discursul e într-o perfecta stare de echilibru cu biografia reala. Fondul sau vital nu cunoaste pasiuni stihinice, de aceea chiar si propensiunile spre o zona a eroticului se mentin într-o staza a calmului, a reflectiei reci, coagulând adeseori în scurte poeme aforistice. Nici febra erotica nu pare sa-i tulbure prea mult straturile viziunii lirice, metodic stivuite. Poetul e, indiscutabil, un adept al supremei delicateti, al unei sinceritati mereu supravegheate. Si totusi, cel putin la modul declarativ, Flaviu George Predescu e un revoltat împotriva inertiei si monotoniei cotidiene, sperând mereu în aparitia unui miracol (cel al iubirii e cel mai des invocat) care sa-i schimbe perspectiva existentiala si sa-i transforme raceala consemnarii, a notatiei jurnaliere. Iata un scurt, edificator poem intitulat Negare: „Eu nu  pot sa cred/ Ca totu-i atât de precis,  Ca totu-i atât de la fel,/  Eu cred/Ca totu-i o aripa, Totu-i un zbor/Care se-mparte la doi,/  Noi nu suntem oameni,/Suntem flori/ Si avem privighetori în noi“.
Poetul se arata, în foarte multe ocazii, adeptul unui poem de tip silogistic, în care enuntarea unor premise converge spre producerea unui sens sau a unui evantai de sensuri, cu o aparenta de maxima sau de aforism. Tentatia rostirii memorabile e prezenta, desi poetul îmbraca de obicei o salopeta a simplitatii. Freamatul interior e temperat sistematic prin filtrul contemplatiei si reveriei. Structurând discrete elegii sau nostalgice întoarceri spre locuri ale memoriei noastre culturale, aceste mici scenete lirice sunt produse ale unei nervoase creionari impresioniste, ce dovedesc totusi o bogatie a existentei intelectuale a poetului. Preocupat evident de natura poesisului, Flaviu George Predescu emite reflectii asupra actului creator, vazut în dualitatea sa, de fragil echilibru între „slabiciune“ si „putere“, ca în poemul intitulat „Slabiciune“:  „Am niste slabiciuni,/Niste impulsuri,/Pe care nu le pot controla./Aproape tot, /Ceea ce scriu, /Este peste puterea mea“.
O delicata virare spre aria pastelista, o vaga propensiune spre peisaj vazut ca fundal al emotiilor sunt tentatii prezente în poezii ca „Schimb de anotimpuri“, „Mugurii unor amintiri“, „Legenda unei raze de soare“, „A doua zi de Ciresar“, dar decorul „dulce-amarui“ al privelistii e doar o trambulina spre atenta sondare a sinelui. Poetul îsi reprima cu consecventa discursivitatea, fraza poetica fiind obligata sa cristalizeze în jurul unor idei ce se concentreaza pe surprinderea unor instantanee din spectacolul anodin al cotidianului („În cafenea“, „Un tramvai batrân“, „Obiecte dureroase“, „Zi de mai“). Dar e de subliniat ca poetul nu cauta niciodata spectaculosul, ineditul sau stranietatea, poemele sale privilegiind „frumusetea normalitatii“. În acest decor, obiectele si peisajele evocate nu sunt la Flaviu George Predescu decât pretexte ale meditatiei, factori declansatori ai reflectiei morale, aduca mereu în prim plan de o sensibilitate intens preocupata de rigoarea principiilor („Sclavii criteriilor“).
Adeseori tânarul poet e tentat sa-si structureze poemul în jurul unui nucleu narativ, din care nu este exclusa privirea obiectiva si o anumita logica. Poetul procedeaza metodic, prin notarea unor evenimente afective si spirituale, dar si a unor istorii în aparenta banale, cum ar fi o plimbare prin marginea Cismigiului sau o descindere la Cluj. Uneori poezia se coloreaza cu o discreta nuanta etica, fara ca poetul ca cada în conventia poeziei patriotice, a moralistului ce da lectii cu un aer de severa încruntare. Adeseori peisajul este un factor declansator al unor reverii, al unei  calatorii imaginare în timp, ca si  în cazul poemului „Cetatea Neamtului“, o delicata reverie turistica pe care o citam mai jos: „Înca mai ascundea în sufletu-i/ Clinchetul potirelor/ Si înca tainuia tropot de cal/ Sosit cu gânduri iscoditoare./ De acolo, vedeam,/ Ca din cer, Moldova,/ Cu surâsul ei,/ Sensibila la înfatisare/ Cu casele ninse, / Ce le purta pe umeri,/ si ulitele…/ De acolo,/ Din Cetatea Neamtului,/ Pipaiam cerul de sticla/Si parca vedeam/ Cum însusi Voievodul/ Se gaseste în una/ Din aramiile odai,/ Patimind,/ Nu pentru vreo teama lumeasca/ Ci pentru lacrima asta de tara,/ Imposibil de uitat si de parasit“.

Desi se dovedeste un om al interioritatii, care-si cenzureaza cu atentie elanurile si viziunile, poetul nu îsi refuza, dupa cum am vazut, discrete iesiri în peisajul urban sau deambulari si reverii în ceata Istoriei. De la tentatia poemului de tip intimist, poetul vireaza adeseori spre o poezie civica, evitând, cu abilitate, capcanele acestui gen. Adrian Paunescu pare sa fie unul din modelele sale, junele poet evocându-l cu o pietate atât de rara în cazul acestei tinere generatii, ce arboreaza în general o pozitie contestatara, de vehementa negatie a precursorilor. Totusi, Flaviu George Predescu nu adopta o pozitie mimetica, poemele sale civice evitând sa preia retorica torentiala a marelui poet disparut. El prefera mai degraba o poezie civica discreta si directa, ca într-o comunicare de la om la om, de la inima la inima. Grila ordonatoare a acestor compozitii poetice pare sa fie luciditatea, reflectia metodic supravegheata. Imaginatia e canalizata mereu spre arcanele realitatii, spre sondarea unor adevaruri simple, fundamentale. Modalitatea prin care tânarul poet întelege sa aduca în centrul micilor sale compozitii lirice obiecte banale, marunte întâmplari ale vietii de zi cu zi, deriva nu atât dintr-o voluptate a evocarii lucrurilor concrete cât dintr-o profunda vocatie a autenticitatii, a rostirii unui adevar nefardat, nesufocat de clisee.
Prin acest nou volum, „Sisifica resemnare“, caracterizat de note grave, meditative, Flaviu George Predescu a atins o treapta a lirismului care indica o vocatie certa a literaturii, paginile de fata promitând noi, fertile dimensiuni ale poeziei sale.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper