Îndragostit de întrebari sau întrebari de-ndragostit?

Un articol de ION BOGDAN STEFANESCU

Sa fi iubit atingerea ta casta?
Sa fi dorit eu floarea cea albastra?
Sa fi lasat ca umbra sa-ti vorbeasca?
Sa fi visat privirea ta cereasca?
Sa fi plecat cu raza sângerânda?
Sa fi uitat de salcia tremurânda?
Sa fi stiut ca-s muritor?
Sa fi murit nestiutor?

Am apelat din nou la amicul nostru – poetul, pentru a sublinia o stare de spirit pe care o prizez continuu, cu voluptatea primei senzatii, cu prospetimea primei tinereti si, în acelasi timp, cu condescendenta unui împatimit fata de cei care nu mai au timp pentru întrebari, vlaga pentru a experimenta sau coarda sensibila pentru a vibra la albul nostalgiilor, la visina-putreda a regretelor sau la rosul uscat al pasiunilor tocite de timp. Ma întreb cum o populatie pentru care ziua de luni a însemnat – ani buni si, din punct de vedere artistic, foarte frumosi – Teatru TV realizat de regizori si actori iubiti si respectati, a ajuns astazi sa fie dependenta de telenovele, de bascalia sordida a grupurilor umoristice (fostele brigazi artistice, dezlantuite în propagarea prostului gust, a kitsch-ului, a derizoriului)? Cum zilele de joi sau vineri, rezervate transmisiunilor în direct de la Sala Radio sau de la Ateneul Român,
s-au topit în neant, fara a lasa cea mai mica urma în constiinta telespectatorilor care astazi fac rating emisiunilor cu jocuri tembelizante? Cum au fost sterse din grilele anilor ’90 „Seratele“ lui Iosif Sava, fara ca abonatii sa se revolte? Cum e posibil ca atâtia tineri, adolescenti crescuti în vâltoarea acestei perpetue tranzitii, sa nu mai citeasca Dumas, Flaubert, Sthendal, Maupassant, Exupery? Cum au putut sa dispara „Povestile nemuritoare“ pentru atâtia copii subjugati de marasmul universului lui „Harry Potter“, „Stapânul inelelor“ sau „Povestile din Narnia“? Lumea plina de Feti Frumosi, Ilene Cosânzene si personaje cu tâlc, lumea desenelor animate pline de tandrete, umor si culori minunate a fost, peste noapte, înlocuita de vrajitori cu scoala, roboti si personaje scalâmbe sau cu desene terne, pline de vulgaritate si de violenta a dialogului. Cum o muzica ce putea fi auzita doar în cele mai sordide restaurante de cartier sau provincie este astazi mediatizata, aduce bani, face audienta, anihilând orice criteriu estetic si bunul-simt comun? Cum o moderatoare cu educatie (profesoara de engleza) promoveaza în emisiunea ei de mare impact numai si numai „minoritati artistice“? Cum se poate ca acei tulburatori regizori de film dupa care tânjeam dureros nereusind, adesea, sa le vedem productiile – Fellini, Bergman, Antonioni, Etore Scola, fratii Tavianni, Ken Russel sau Tarkovski si Abuladze – sunt parca dati uitarii azi, când noile generatii prefera filmele violente, cu foarte multe gloante, sânge si creier împrastiat? Cum se face ca animale precum câinii parasiti fara resentimente, loviti, scuipati, schingiuiti ajung sa fie chiar vânati la drumul mare sau caii sa fie înfometati si biciuiti pâna la epuizare, pisicile transformate în mingi de fotbal, în timp ce alte bestii numite oameni umbla nestigheriti prin urbe, ba chiar apar mândri la televizor ori pe internet? Cum se poate ca acea stirpe odinioara atât de pretuita, a poetilor, sa fie astazi stearsa din memoria colectiva, prin faptul ca foarte multe edituri nu-si mai asuma riscul publicarii volumelor lor, sub durerosul motiv ca nu se mai vând? Cum e posibil ca pâna astazi sa nu existe un program ministerial coerent prin care George Enescu sa fie impus în marile stagiuni internationale? Cum rabdam faptul ca marilor nostri creatori în viata nu li se acorda atentia cuvenita, desi ministrii culturii, de-a lungul acestei perioade de înflorire existentiala, au fost chiar importanti oameni de cultura?
Salvarea identitatii noastre în acest peisaj contorsionat salasluieste în întrebarea întrebarilor, pe care poetul „nepereche“ ne-a lasat-o cu limba de moarte, rastignindu-ne parca: „Nu e pacat ca sa se lepede / clipa cea repede ce ni s-a dat?“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper