Drive si natura scorpionului galben

Un articol de CLAUDIA COJOCARIU

„Drive“, Nicholas Winding Refn, 2011

 

„Este în natura mea“. Asa suna morala povestii cu scorpionul si broasca testoasa, poveste la care face trimitere aluziv protagonistul filmului „Drive“ (2011). El e scorpionul, lucru implicit, în plan vizual, si prin jacheta pe care o poarta, cu un scorpion galben pe spate, un fel de mantie a eroului care îsi cunoaste propriul destin si îl accepta ca atare. Prin intermediul acestui personaj, regizorul Nicolas Winding Refn încearca sa deplaseze filmul de la canoanele actiunii catre o alta sfera, trecuta prin registre de film neo-noir existential si ajungând la un thriller acceptabil.

Povestea e una destul de simpla, amintind oarecum de minimalismul pe care îl putem regasi si în filmele noastre, de exemplu în „Aurora“ lui Cristi Puiu. El (Ryan Gosling, actorul care a trecut de la dramele existentiale la filmele de actiune, dar cu o nuanta si mai introvertita) este un cascador, mecaninc auto si, în acelasi timp, sofer în diferite escrocherii. Regizorul încearca sa dezvaluie cât mai putine lucruri despre protagonist, iar dialogul nu ajuta, la rândul sau, prea mult. Figura uneori de ceara a protagonistului, expresiile faciale, cât si micile gesturi pe care acesta le face, duc cu gândul la un personaj din benzi desenate care îsi gaseste alinarea în sofat ori în relatia aparent platonica pe care o are cu vecina de bloc, Irene (Carey Mulliga). Soferul traieste clipa. Nu-i este frica de moarte deoarece, în fond, el nu traieste cu adevarat. În cele din urma se îndragosteste de vecina lui, desi aceasta era implicata într-un mariaj nefericit (cu un barbat aflat în închisoare), devenind astfel tatal surogat al copilului ei. Abia atunci, el simte, pentru prima oara, ca traieste cu adevarat. Conflictul apare, în schimb, când se implica în alte povesti murdare intentate de partenerul lui, dar si în încercarea de a-l ajuta pe sotul lui Irene (proaspat eliberat).
Si totusi, acest personaj, pe cât de laconic, pe atât de implicat este în viata femeii iubite. El jertfeste aproape totul de dragul ei. E o contradictie între ce vrea sa para personajul si ceea ce devine. Episoadele psihotice prin care trece protagonistul, calmitatea si pasivitatea pe care le afiseaza intrau într-o reactie chimica cu scenele de violenta. În mare parte, filmul îsi pastreaza aspectul „îngrijit“ tocmai prin aceste caracteristici ale protagonistului, pâna când totul izbucneste si ajunge la barierele unui film de actiune, cu secvente murdare, care amintesc de westernul urban: de pilda, momentul când eroul încearca sa puna la pamânt un interlop chiar în mijlocul unei camere pline de stripteuze si sa-i înfinga un glonte în frunte cu un ciocan. Însa chiar aceasta izbucnire e învaluita într-o aura mai degraba umana decât rece.
Ca scenele de violenta sa para cât mai realiste, Refn a colaborat la realizarea lor cu Gaspar Noé, facând o usoara trimitere la „Irréversible“ si captând acelasi naturalism pe care Noé l-a folosit si în filmul sau. Într-adevar, „Drive“ poate fi considerat un film optzecist, un genre revizionist, tipul de film care adaptat în prezent poate sa-si atraga publicul prin simplul fapt ca vrea sa para un reprezentant solid, dar oarecum ironic, al acelor vremuri. Omniprezenta culorilor neon à la David Lynch, decorul, tusele retro, muzica synth-pop în concordanta cu trairile personajelor, literele ciclam din genericul de debut sunt elemente care contureaza stilistica filmului si încadrarea lui într-un curent apus, si totusi într-o perioada de renastere.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper