Doua noi muzee: la Iasi! (II)

Daca expozitiile permanente realizate în muzee, înainte de 1990, încercau sa se concentreze pe aspectele „culturii materiale“ ale civilizatiilor preistorice (cultura Cucuteni nu facea exceptie de la aceasta regula), din 1990 încoace, s-a trecut în cealalta extrema: expozitiile sunt tot mai putin interesate de reconstituirea modului de viata a oamenilor traitori acum sapte milenii sau mai recent; în schimb, s-a pus accentul pe exceptionalitatea picturii care decoreaza vasele. Civilizatia Cucuteni reprezinta, însa, cu mult mai mult decat atat. Faptul ca, în pofida cercetarilor intense, întreprinse în Romania, Republica Moldova si Ucraina, din 1884 încoace, se stiu, înca, prea putine despre universul spiritual al purtatorilor acestei civilizatii, întinsa pe o perioada imensa de timp (practic, civilizatia Cucuteni – Tripilie a durat aproape trei milenii, din jurul anului 5500 î. Hr., pana în jurul anului 2750 î. Hr.) si acoperind o suprafata aproximativ egala cu cea a Romaniei de astazi, ca si despre traiul cotidian al acestor oameni, este de natura a fascina pe oricine, specialist sau nespecialist, în speranta ca artefactele descoperite în cantitati uriase vor reusi sa ofere mai multe informatii decat stim, pana acum. De fapt, exact aceasta este miza expozitiei deschise, recent, la Iasi: încercarea de a reconstitui, pe bazele cercetarilor arheologice realizate, mai ales, în ultimele doua decenii, o imagine cat mai clara despre obiceiurile, viata cotidiana si modul în care îsi reprezentau lumea fauritorii celebrei ceramici.
Pentru a realiza acest lucru, autorii expozitiei permanente a Muzeului Civilizatiei Cucuteni au apelat atat la explicatiile oferite de numerosii cercetatori care s-au ocupat de aceasta civilizatie (între care, Vladimir Dumitrescu, Silvia Marinescu – Balcu, Gheorghe Dumitroaia, Dan Monah, Nicolae Ursulescu, Stefan Cucos, Marius Alexianu, Dragomir N. Popovici si multi, multi altii), cat si la propriile cercetari. Ceea ce este interesant la aceasta expozitie, între altele, este ca ea pune în valoare rezultatele cercetarilor realizate prin metodele arheologiei experimentale. Desi primele cercetari de arheologie experimentala, în lume si în Romania, s-au facut acum mai bine de jumatate de secol, rezultatele pot fi, întotdeauna, surprinzatoare. Cateva din aceste experimente s-au facut si sub îndrumarea lui Romeo Dumitrescu si a echipelor de tineri arheologi care au lucrat cu el. Poate ca cel mai cunoscut caz este experimentul construirii unei locuinte, cu exact acelasi tip de materiale si acelasi tip de unelte folosite de „cucutenieni“. Dupa ce locuinta a fost mobilata cu inventarul tipic pentru asemenea constructii, asa cum acesta a putut fi deslusit din descoperirile arheologice obisnuite, si dupa ce au fost asezate în ea si cadavrele unor animale – dintre cele crescute, în mod curent de oamenii acelor timpuri –, locuinta a fost incendiata. Apoi, natura a fost lasata sa îsi faca treaba, iar locuinta a fost cercetata prin metodele specifice arheologiei, pentru a putea compara ceea ce s-a descoperit în aceasta reconstituire cu ceea ce a fost descoperit în multele locuinte neolitice autentice. Un film despre acest experiment poate fi vizionat si în muzeul din Iasi.
Arhitecta Ramona Biciusca a imaginat un decor misterios si stralucitor, în acelasi timp, pentru a ilustra tematica expozitiei, care, de altfel, a fost creata în doar cinci sali din cladire. Astfel, prima sala este dedicata, pur si simplu, prezentei omului în cadrul civilizatiei Cucuteni si are o importanta încarcatura simbolica. Cea de a doua sala este rezervata istoricului cercetarii, înfatisand mai multe harti care lamuresc vizitatorii cu privire la întinderea geografica a civilizatiei, precum si grafice care prezinta cadrul cronologic. Imaginile unei perechi de „cucutenieni“, asa cum au putut fi reconstituite si imaginate dupa cercetarile antropologice si arheologice desfasurate, sunt alaturate machetei unei asezari de acum cinci mii de ani si de reconstituirea unei sectiuni dintr-o  sapatura  arheologica. Cea de a treia sala este, probabil, cea mai spectaculoasa, pentru ca adaposteste un adevarat tezaur arheologic (piesele cele mai pretioase din colectie), asezate sub bolta unui cer diferit de cel pe care îl vedem noi acum: este cerul pe care îl vedeau „cucutenienii“ acum sapte mii de ani. Urmatoarea sala este rezervata mestesugurilor si expune atat obiecte originale, cat si reconstituiri. În fine, cum era de asteptat, ultima sala expune cronologic vase ceramice din întreaga dezvoltare a civilizatiei, începand din perioada Precucuteni I si încheind cu perioada Cucuteni B. O mentiune aparte merita, în acest context, restauratorii de la Complexul National Muzeal „Moldova?, care au întregit ireprosabil vasele expuse (de altfel, colectivul de restauratori de la marele muzeu iesean, gazduit în Palatul Culturii, si care a sprijinit organizarea Muzeului Culturii Cucuteni, este unul dintre cele mai valoroase din întreaga tara!).
Cele doua noi muzee iesene, desi au tematici foarte diferite, „stau“ bine în aceeasi veche casa burgheza din Copou. Pana cand se vor încheia lucrarile de restaurare a Palatului Culturii si vor fi redeschise salile viitoarelor expozitii permanente ale Complexului National Muzeal „Moldova“ (o denumire destul de nefericit aleasa, pentru unul dintre cele mai mari muzee ale Romaniei), micile muzee din strada Titu Maiorescu nr. 12 se alatura muzeelor din cadrul Muzeului Literaturii Romane Iasi, drept singurele care pot fi vizitate în acest mare oras universitar. În acest context, nu pot decat sa sper ca zvonurile pe care le-am auzit, cu privire la intentia Consiliului Judetean Iasi de a mai „rari“ din muzeele si casele memoriale care alcatuiesc muzeul al carui sediu central se afla în Casa Pogor, nu au nici o baza reala (desi nu iese fum fara foc…) si ca, astfel, vom avea parte, în Iasi, de mai multe (si mai bune muzee), nu de mai putine.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper