Despre revolte si alti demoni

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Discutia este simpla. Legea sanatatii a fost un pretext. Nici cei care o critica asiduu, nici cei care o aplauda (în numele unui liberalism de mucava) nu au citit-o defel. Logoreea celor care se închina pietei libere sufera de un cretinism ce ar trebui sa ne linisteasca. Daca în opinia celor favorabili legii a dirija banii stransi în punga CAS-ului catre firmele de partid înseamna legea concurentei si piata libera, ei bine, aici ar trebui sa înceteze orice urma de dialog. Ce altceva putem sa le raspundem unor jalnice marionete ce presupun (ei însisi) ca opiniile lor irump din liberalismul ce îi caracterizeaza si nu se datoreaza conjuncturii sinecuriste (de orice natura) în care se afla? Daca piata si concurenta le-ar fi drenat gandurile presupus reformiste, atunci discursul lor ar fi trebuit sa fie de alta natura. De ce nu au inclus autorii proiectului de lege a sanatatii urmatoarea distinctie: fie sa contribuim la CAS (cei care doresc), fie sa ne asiguram sanatatea la unitati private (în stare sa ofere servicii medicale atractive)? Oare din exces de liberalism? Sau din interese tribale de partid?
Dupa cum spuneam, inflamarea populatiei si protestele ce au avut loc au o cauza mult mai simpla: falimentul total al partidului de la putere si degradarea vietii pentru majoritatea categoriilor sociale. Daniel Barbu concluziona ca Traian Basescu a devenit un substantiv comun (sau propriu, nici nu mai conteaza) ce defineste cu maxima scrupulozitate clasa politica de la noi. O spusa ce tinde sa capete valoare de axioma. Caci ce putem sa punem în locul acestei banale definitii pentru a descrie mai corect evolutia economica si politica din cei 22 de ani de pseudo-democratie de la noi? Între timp, noi ne aflam în treaba (unii), perorand despre subspecii ale umanitatii (membrii galeriilor de fotbal), viermi, frustrati si alte epitete puse sa defineasca miile de oameni iesiti în strada în toata tara. Nu sunt sute de mii, asa încat sunt demni de dispretul nostru, nu sunt civilizati ca noi (nu îsi vad linistiti de viata lor fara sa ne deranjeze pe noi cei ce suntem bine si multumiti de democratia ce ne-a fost data spre folosinta) si, prin urmare, pot fi etichetati uzand de cuvinte cat se poate de insultatoare.
În fapt, stim bine ca lucrurile s-au petrecut în ordinea fireasca stadiului de societate pradatoare (Thorstein Veblen – „The Theory of the Leisure Class“) în care ne aflam (am depasit stadiul cvasi-pasnic). Niste exemplare pradatoare rasate stapanesc resursele economice si financiare ale statului, facand uz de viclenia politica mascata sub umbrela democratiei reprezentative. În felul acesta îsi consuma tihnit zilele profitand de situarea în categoria clasei de lux (ne-munca si consumul ostentativ ca elemente distinctive; consecinta a acestui fapt, o femeie ministru, mare consumatoare de lux ostentativ, se comporta la inundatii exact ca si cum ar fi ea cea sinistrata: împarte unor femei umile si sarace pantofi cu toc). La capatul celalalt al lantului trofic se afla cei denominati ca subumani (cei din galerie), viermi (apelativ folosit de un reprezentant al partidului prezidential de la guvernare), mahala inepta si violenta (T. Baconschi – ministru de externe), posesorii unui capital social si financiar precar. Utilizand instrumente adecvate clasei lor (bate, pietre, sticle incendiare, petarde artizanale), acestia se exprima (violent) contestand categoria clasei pradatoare, trimitand periodic semnale ca nu sunt de acord cu ordinea existenta.
Iata doua categorii de cultura barbara: unii sunt conservatori (este bine ceea ce este) si au ca hobby suplimentar aplicarea „reformei“, altii sunt contestatari (ceea ce este trebuie schimbat) si refuza cu obstinatie reforma de dimensiune prezidentiala. Între aceste doua categorii principale se interpun actorii pasnici. Unii protesteaza în strada (putini), altii privesc pasiv spectacolul de acasa si spera ca lucrurile sa se produca peste capul lor (cei mai multi), un alt segment îsi apara drepturile castigate slujind clasa de lux, unii apartinand gulerelor albe (sinecuristii, cei ce slujesc orice regim, profitorii de ocazie ce nu ezita sa se imagineze lupi fiorosi, aparatori ai democratiei; îi putem recunoaste usor daca neglijam masca lor de jurnalisti, intelectuali, analisti financiari si politici sau cum îsi mai zic ei în chip cat mai pompos), altii, utilizand bastonul, gazele iritante, tunurile cu apa, gloantele oarbe (politistii, militienii sau cum vreti sa îi numiti pe gealatii oricarui regim).
Este povestea agreabila si coerenta a actualului sistem politic romanesc, citita în cheie vebleniana. O societate care se îmbina perfect în puzzle-ul imaginat de economistul american. Despre asta este vorba. Aceasta este o poveste simpla, povestea revoltelor recente. În aceasta cheie trebuie citite fie „Scanteia“ de pe vremuri (camuflata în „Evenimentul zilei“ din zilele noastre), fie B1 TV (ce expune pana la plictis un etern Telejurnal optzecist) sau, de ce nu?, Mihail Neamtu. Ei sunt lacheii oricarui regim decrepit. Acum depinde de constiinta, morala si ambitiile fiecaruia de partea carei baricade se plaseaza.

Text aparut si pe
platforma  Spune si tu!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper