Da, mi-e ruşine!

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Iata, am intrat în anul Apocalipsei. De mii de ani de când exista, oamenii îsi asteapta neîncetat sfârsitul. Profeti, savanti, impostori, sefi ai unor secte religioase, prelati de toate orientarile, oracole etc. au întretinut mereu sentimentul vinovatiei oamenilor si al pedepsei divine. Cunoscatorii calendarului mayas ne asigura ca anul acesta, la 21 decembrie, Apocalipsa va veni, totusi, ca si vara în secuime, într-o zi de vineri. Sigur, mai sunt si alte sfârsituri de calendar: în 2070 calendarul musulman, iar în 2240 cel evreiesc de care, fireste, se vor speria altii. Dar, cum este de asteptat, viata nu va disparea de tot deoarece, asa cum arata experienta, microbii si parazitii rezista în orice conditii, astfel ca spatiul nostru geografic si spiritual, atât de generos cu asemenea entitati, nu va ramâne nepopulat, iar apoi, nu cred sa se gaseasca Apocalipsa si pentru ele. În România, tara cea mai nefericita din lume – cum arata Barometrul global al fericirii stabilit de Worldwide Independent Network of Market Research –, cei ce ne conduc sunt cu ochii spre epoca fanariota, ba chiar si mai încolo, spre sclavagism, asa încât fericirea este doar o preocupare teoretica, strict electorala. Iar la urma urmei, este la îndemâna oricui sa observe, Apocalipsa a început demult, odata cu ei si, nu am nicio îndoiala, este mai sigura decât cea mayasa. Daca prin absurd ar sti de existenta celorlalte sfârsituri de calendar, în buna traditie, le-ar comasa pentru data cea mai îndepartata cu putinta. Mesajele prilejuite de acest început de an constituie cel mai sigur argument ca nu au habar pe ce lume traiesc. Spre mirarea mea, am avut la un moment dat impresia ca am descoperit totusi o exceptie de la noua limba de lemn, altfel mai saraca decât a înaintasilor lor prerevolutionari. Un fost înalt demnitar, aflat acum în rândul întâi al actualei puteri, ne-a mustrat sau, mai exact, s-a mustrat si pe sine cu o incontestabila convingere: „La multi ani si sa ne fie rusine!“, a spus domnia sa într-un interviu. Din pacate, n-a fost cum m-am asteptat: absolut nici o aluzie la ura, agresivitatea, saracia si disolutia autoritatii statului. Supararea sa avea o explicatie foarte simpla: s-au împlinit cinci ani de la intrarea noastra în Uniunea Europeana si nimeni nu a semnalat evenimentul, nici macar media. Dar la ce ne-a folosit intrarea? În afara de faptul ca drapelului nostru i s-a adaugat unul albastru, cu stele galbene, am devenit tara cea mai saraca din U.E., o mahala ignorata si nefrecventabila, cu conducatori atât de marunti încât nici macar nu ajung cu mintea la punga de bani europeni ce ni se cuvine. S-a vândut tot ce s-a putut vinde, s-au desfiintat ori comasat doua mii de scoli, peste trei sute cincizeci de mii de copii nu pot merge la scoala, alte mii traiesc prin canale sau pe lânga gropile de gunoi ale marilor orase, iar batrânilor si pensionarilor patriei li se pregateste, printr-o noua lege, un alt jihad, dar asta nu impresioneaza nici guvernul, nici biserica noastra care ar fi vremea sa observe ca suntem mai mult superstitiosi decât credinciosi, ca multi crestini nu fac diferenta între Craciun si Paste. Sigur, poti calatori si munci în majoritatea tarilor europene, dar aceasta este o mare pierdere: pregatim gratuit specialisti pentru altii si, tot pentru altii, forta de munca ieftina. Deocamdata exista un medic la doua biserici, însa, dupa cum merg lucrurile, dupa graba cu care acestia parasesc tara, populatia va ramâne foarte curând în seama moastelor sfinte, a agheazmei sau a vrajitoarelor. Caci în afara de capsunari mai producem doar curve, calugari si paznici. Dar si acestia sunt la fel de mediocri ca si hotii si fetitele. Nici macar o spargere ca lumea, nici o fetita plantata, în interesul patriei, în vreun pat important al planetei.Asa cum, spre exemplu, se zvoneste ca ne-ar fi fost „plantati“ anumiti lideri destinati sa faca lucrurile murdare. Mai mult, cum s-a vazut, licuricii mari sau mai mici ne întorc spatele, iar unii nici macar de valeti nu ne mai vor. În România, cuvântul rusine se pronunta deseori, dar a fost demult golit de continut asa cum, iarasi, dupa doar 22 de ani, nu mai înseamna nimic „demnitate“, „libertate“ sau „revolutie“. Iar, în afara de cultivarea prostiei, a analfabetilor si pitipoancelor pe toate caile si cu toate mijloacele, si de întretinerea unei campanii electorale permanente, nu exista nici un proiect de viitor, nimic în masura sa intereseze o tara. Golanii si smecherii nu pot selecta decât alti golani si alti smecheri, dar mai prosti decât ei. Intelectualii de la numeroasele universitati aparute dupa Revoluti, dar si de la cele vechi, cu mare traditie, cu foarte putine exceptii se poarta de parca n-ar exista; sunt si ei precum agheazma pentru care a ajuns sa se bata lumea la nesfârsite cozi: nici nu strica, nici nu ajuta! Iar altii, mai de soi, teleintelectualii, si-au facut biografii false, de luptatori, mai ales de luptatori anticomunisti si, angajati de cei puternici, se multumesc sa se indigneze la ei acasa, ca pe vremea Raposatului, dar îi lauda cu nerusinare pe cei sau pe cel ce nu se zgârceste cu banii, evident, cu banii statului, si, desigur, cu decoratiile. Dupa ce au zdrobit comunismul, Securitatea, învatamântul, sanatatea si cultura, luptatorii nostri au reusit, în mare masura, sa arate ca un popor adevarat, cu o civilizatie si cultura adevarate poate deveni o multime oarecare. Modernizarea României, schimbarea Constitutiei, a Parlamentului, reforma administrativa si alte reforme sunt necesare daca vor fi facute de oameni cu scoala, de alti politicieni care sa fie crezuti ca vor sa miste lucrurile asa încât sa scapam de acest ultim loc în U.E. pe care, din pacate, am întepenit. Pâna acum, toate acestea, în lipsa specialistilor, a propunerilor concrete, a hartilor, a calculelor economice si a dezbaterilor publice, nu au fost decât banale diversiuni menite sa devieze atentia unei prese doritoare de senzational de la realitate. Sau de la tragedie. Gândindu-ma la viitor, îmi vin în minte câteva mici întâmplari care spun absolut totul despre noi, cei de azi: pensionarul din Pitesti care s-a prezentat singur la protestul organizat în fata prefecturii; un parc construit în mijlocul padurii, terenurile de fotbal în panta, scrisul cu oi, elevul caruia îi lipsesc cei 8 lei pe zi pentru a merge la scoala, în vreme ce unul din numerosii paduchi nationali declara ca pentru cincizeci de mii de euro nici nu se da jos din pat! Apoi, fetita care nu a putut defila calare de 1 Decembrie fiindca tatal ei facea parte dintr-un partid neiubit de Putere, ca sa nu mai vorbim de nerusinarea unor tineri hocheisti maghiari, de refuzul acestora de a cânta imnul României, tara pe care o reprezentau, sunt doar câteva semne ale unei boli cronice foarte grave. Dupa 22 de ani am ajuns chiar mai jos decât am fost înainte de Revolutie. Pentru a te mândri ca faci parte din U.E. trebuie sa scapi de analfabeti sau semialfabetizati – cam 40% din populatie! – de paduchi, râie, de boli venerice si de cele cauzate de malnutritie, trebuie sa învatam alfabetul libertatii si al demnitatii. Pâna atunci, sa ne fie foarte rusine, excelenta! Altminteri, prin nu stiu ce asociere, îmi trece prin minte o însemnare a lui Garibaldi pe care am descoperit-o într-un articol al Orianei Falacci: marele revolutionar italian devenit între timp american scrisese, dupa ce esuase în fabricarea cârnatilor, dar avusese noroc în comertul cu lumânari: ,,Blestemati sa fie cârnatii, binecuvântate lumânarile, Dumnezeu sa salveze Italia daca poate…“ Citind articolul, m-am gândit involuntar ca doar Cel de Sus ar mai putea salva România fiindca tot El cu bunatatea Sa nemarginita a salvat-o la fiecare douazeci si doi de ani!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper