„Pretuiesc timpul celui care ascult`“

Un articol de Cristina Rusiecki

Ilinca Stihi in dialog cu Cristina Rusiecki

Cristina Rusiecki: Ce inseamna ca o piesa de teatru radiofonic sa fie bine facuta?

Ilinca Stihi: Greu de spus… nu stiu daca exista o reteta. La noi mai ales, aici, in România, unde nu exista scoala pentru aceasta arta si nici o traditie aproape de spiritul occidental, realizarea unei noi productii radiofonice este o provocare. Incercam sa compunem un univers sonor care sa exprime tot ceea ce ne-am dori noi sa ascultam. De aici, muzica moderna, abundenta de sunete si planuri sonore care se intrepatrund si se succed adesea intr-un ritm foarte alert. Credem ca ne adresam unui ascultator mult mai exigent acum, când bombardamentul senzorial al televiziunii, salii de cinema, zgomotului tot mai tumultuos al orasului, ne amorteste intr-un fel simturile. Ca sa ajungi la public trebuie sa fii diferit, sa atragi atentia. Pretuiesc timpul celui care asculta. Secunda, care s-a comprimat. De aceea fictiunea noastra radiofonica exploreaza un stil al contrastelor puternice, al montajului rapid care pe parcursul a doar câteva minute ofera perspectiva unei multitudini de planuri sonore si a unei importante cantitati de informatie narativa.

Spun fictiune radiofonica si nu teatru radiofonic preluând cumva termenul care se vehiculeaza in Occident de „radio fiction“. Si exista un motiv pentru care i se spune astfel. In tarile unde genul radiofonic a evoluat firesc alaturi de celelalte arte (tari ca Anglia, Franta, Germania, Tarile Nordice, Italia), el s-a indepartat complet de teatru. Punctul de pornire al unei creatii de acest gen este de cele mai multe ori un scenariu scris special sau un roman. De asemenea, realizarea spectacolului in sine s-a dezis de radacinile lui teatrale. Actorilor li se cere firesc cinematografic, iar inginerilor de sunet, abilitatea sa recreeze atmosfera reala. Au disparut conventiile sonorizarilor de studio si atitudinea condescendenta din glasul actorului fata de climatul evident artificial al inregistrarii.

C.R.: Care sunt criteriile pentru care o piesa de gen devine premianta?

I.S.: Criteriile tin in primul rând de datele tehnice. Calitatea inregistrarii este primul prag al acceptarii intr-o competitie. Si aici trebuie sa remarc talentul si intuitia inginerului tehnic cu care lucrez, Mihnea Chelaru, care reuseste in conditii mult sub standardele marilor radiouri europene sa obtina un sunet remarcat in fiecare festival unde am fost. Piesa noastra, „Argentina“, a avut reale provocari tehnice fiind inregistrata in mare parte in locatie, „ca la film“. Am mers cu echipa in spatiile specificate in scenariu si am surprins atmosfera sonora asa cum exista in mod natural. A fost o munca de pionierat, pentru ca nu s-a mai lucrat in acest fel si am avut mari emotii pentru rezultat. Mai departe, criteriile se refera, evident, la calitatea scenariului. Sunt apreciate povestile lumii noastre, subiectele care exprima viata, gândul, actul omului modern. Originalitatea demersului conteaza, ca si puterea povestii in sine de a capta atentia unui ascultator de oriunde. Putini stiu cum se audiaza in strainatate. Fiecare intra in posesia unui scenariu tradus si il citeste in timp ce asculta. Deci, este cu atât mai greu sa emotionezi intr-o limba necunoscuta pentru cei prezenti. Urmeaza firesc criteriul jocului actorilor si tot ceea ce inseamna intregul productiei. Cât e de elaborata, de spectaculoasa, capacitatea ei de a transmite mesaj, de a impresiona, de a emotiona.

C.R.: Cum si in functie de ce rigori isi alege regizorul de teatru radiofonic piesele si distributia? Cum l-ati ales pe Marius Manole in rolul titular?

I.S.: La mine criteriul e simplu. Eu imi scriu propriile scenarii, asa cum am facut si pentru „Argentina“ si imi aleg subiectele in functie de cât de mult ma impresioneaza si cât de mult suporta mesajul pe care imi doresc sa il transmit. In ceea ce priveste distributia exista, in general, doua criterii importante: vocea fonogenica si capacitatea ei de a contine biografia personajului, apoi o anume chimie, greu definibila, care se traduce in fluiditatea comunicarii cu anumiti actori potriviti sa preia gândul tau, intentiile tale si sa le materializeze in fata microfonului. Cu Marius Manole am lucrat pentru prima data la aceasta piesa. Sunt convinsa ca personajul pe care l-a creat nu putea sa fie mai bine servit de alta voce, de alta personalitate. De asemenea, sinceritatea lui este cuceritoare si a trecut granita limbii fermecând chiar si publicul strain. Desi propunerea noastra de inregistrare, sa zicem „neconventionala“, l-a nedumerit la inceput, s-a dedicat demersului nostru si l-a ajutat sa convinga. Cred ca este o voce a tinerei generatii capabile sa implineasca sonor imaginea tipului de cam treizeci de ani, predat lumii moderne, asa cum a ajuns el, fara radacini, fara mari asteptari, cu o imensa sensibilitate si singuratate.

Trebuie sa ma inclin de asemenea in fata doamnei Ileana Stana Ionescu, prezenta in productia noastra, care da glas unui personaj episodic, dar crucial in desfasurarea scenariului, cu o discretie fermecatoare si o aura ce iradiaza prin tesatura intregii povesti. O alta provocare pentru Marius Manole a fost si faptul ca a trebuit sa realizeze un travesti radiofonic, imitând vocea doamnei Ileana Stana Ionescu pentru a crea si un personaj feminin care devine un alter ego al eroului.

Din distributie vreau sa o mai remarc pe Madalina Anea, când senzuala, când inocenta de la o productie la alta, pe Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox – colaboram a doua oara –, pentru prezenta lui puternica, autentica, nefiltrata si pe Zoltan Octavian Butuc care, cu un an inainte, in „Maldoror – biografia sentimentala a unui criminal in serie“ a personificat un geniu al raului impresionând prin sofisticare si forta, perversitate si profunzime, ascultatorii de festival. Si-a creat admiratori in toata Europa si asta nu e decât o recunoastere fireasca a talentului sau.

C.R.: De la ce ati pornit când ati inceput sa scrieti „Argentina“?

I.S.: Scenariul „Argentina“ a fost inspirat de viata Dj-ului argentinian Fernando Peña care a murit acum doi ani de Sida, fiind pe parcursul vietii un fel de erou radiofonic al Argentinei. El a creat personaje la microfon care dezbateau probleme politice sau sociale actuale si aveau o imensa popularitate. Pasiunea lui pentru radio a fost asa de mare incât a transmis „live“ chiar si de pe patul de spital. A murit in direct, iar ascultatorii continuau sa sune sa caute personajele sale. S-ar putea spune ca i-au supravietuit. Scenariul de la „Argentina“ se inscrie intr-o trilogie pe care mi-am propus-o acum doi ani. Prima parte a fost scenariul „Maldoror – o biografie sentimentala a unui criminal in serie“, inspirat din opera lui Lautréamont, „Les Chants de Maldoror“. L-am supra-intitulat „Infernul“. „Maldoror“ a fost de altfel prima productie care, sa zicem asa, a „spart gheata“. A primit Prix Marulic la Festivalul International de Radio din Croatia in 2010 si Marele Premiu la Festivalul Prix Aex Equo de la Bratislava in acelasi an. Aceasta productie mi-a oferit sansa unei experiente unice, fiind invitata la Radio Suedia sa regizez varianta suedeza a scenariului meu. Sa faci radio intr-o limba necunoscuta… este poate subiectul unei alte intâlniri.

„Argentina“ este partea a doua a trilogiei pe care am supra-numit-o „Purgatoriul“ si urmeaza „Aurelia“, inspirat de opera omonima a lui Gérard de Nerval. Sansa acestui proiect de amploare care se concretizeaza treptat este redactorul-sef al Redactiei Teatru, regizorul Atila Vizauer, care a crezut in el, a mizat pe entuziasmul meu si al echipei, a crezut in noi si ne-a incurajat sa mergem mai departe. Intr-o alta conjunctura manageriala un demers atât de complex poate nu ar fi reusit sa ajunga la public. As vrea sa-i multumesc pe aceasta cale.

C.R.: Ce inseamna premiul acesta pentru cariera dumneavoastra?

I.S.: Nu stiu ce insemnatate au pentru ceilalti, colegi sau public, distinctiile pe care le-a obtinut „Argentina“ (pe lânga Premiul Ondas, a primit tot anul acesta Prix Marulic in Croatia si a fost nominalizat in Top 3 La Prix Italia), dar sper ca va atrage mai mult atentia asupra expresiei radiofonice. Fictiunea sonora se reinventeaza si, asa cum a cucerit profesionistii in strainatate, sper ca va chema public tânar spre auditie. De asemenea, imi doresc sa atrag atentia peisajului cultural românesc ca noi la radio nu deservim sora mai saraca a teatrului românesc, ci cream un limbaj care foloseste sunetul, muzica si cuvântul pentru a exprima prin mijloacele sale specifice lumea de acum.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper