Separati, dar impreuna. Reportaj de la Forumul Social CriticAtac

Un articol de ALEX. CISTELECAN

Intre 26-27 noiembrie, stânga româneasca independenta si non-partidica si-a sustinut cu brio examenul de maturitate. Cu aceasta ocazie, miscarea progresista autohtona a dovedit ca bifeaza, pe linie, toate principiile, aspectele si problemele contemporane sau structurale ale stângii mondiale, sau macar occidentale: o gândire critica hipersensibila la orice forma aparent marginala sau invizibila de nedreptate, care se exercita chiar si cu pretul neglijarii elefantului din camera, a nedreptatii care ne afecteaza pe toti, zi de zi – criza capitalismului; o putere de nuantare si interpretare in profunzime care reuseste sa intoarca aparentele pe dos, decelând in orice pretentie de solidarizare si mobilizare intentii ascunse de dominatie; constientizarea faptului ca limbajul, spatiul si timpul sunt, prin definitie, ierarhizante, esentialiste, masculiniste, deci de dreapta; si, implicit, imposibilitatea de articulare a unei strategii politice si practice comune si de durata.
Intre 26-27 noiembrie a avut loc la Bucuresti primul Forum Social CriticAtac. Evenimentul a reunit organizatii, militanti si teoreticieni de stânga din tara (mai exact, din Bucuresti si Cluj, restul tarii fiind in continuare ocupat cu revolutia anticomunista). CriticAtac, GAS, Protokoll, Biblioteca Alternativa, Caminul Cultural, indymedia, Idea, Spatiu Comun; Istvan Szakats, Florin Flueras, Stefan Tiron; Cristina Rat, Claude Karnoouh, Gabriel Chindea, Florin Abraham, Ana Bazac. Ca un facut, evenimentul s-a intâmplat sa se suprapuna cu o alta premiera nationala, si anume ocuparea de catre studenti a Facultatii de Istorie din Bucuresti. Aceasta suprapunere a oferit astfel prilejul de a testa capacitatile de reactie si coordonare ale stângii locale, pe obisnuitele axe de tensiune: teorie si practica, spontaneism si organizare, pragmatism si maximalism. In ciuda bunelor intentii ale tuturor participantilor, rezultatele, din aceasta perspectiva, n-au fost prea roze.
Cu toata organizarea excelenta din partea CriticAtac, forumul a debutat cu o surpriza si un mic scandal. Panelul de vineri dimineata – pe tema „Motive de indignare, mijloace de solidarizare“ – a concluzionat, pe cai cu totul diferite de cele prevazute, ca primul motiv de indignare e tocmai solidarizarea precara din interiorul miscarilor progresiste. Veniti sa asiste la desfasurarea panelului, câtiva participanti de la ocuparea Facultatii de istorie au deturnat discutia si au intors tema chiar impotriva membrilor CriticAtac si invitatilor lor. Reprosul a fost ca strategia de solidarizare a participantilor de la Forum cu evenimentele de la Istorie a fost cel putin neinspirata, daca nu chiar rauvoitoare din pornire. In seara precedenta, forumistii au descins intr-adevar la Facultatea de istorie pentru a-si exprima solidaritatea cu miscarea studenteasca, pentru a-i incuraja si, eventual, sustine pe mai tinerii protestatari din amfiteatrul ocupat. Problema e insa ca, dupa aproximativ o ora, forumistii au plecat in treburile lor, vaduvind astfel protestul studentesc de autoritatea, legitimitatea si forta pe care dânsii ar fi trebuit sa i le confere. Raspunsul forumistilor a fost ca legitimitatea protestului de la Istorie consta tocmai in caracterul sau studentesc, si ca o solidarizare si colaborare prea intensa ar fi riscat sa deturneze si, implicit, delegitimeze acest protest. Dezbaterea s-a incheiat indecis, reprosurile au ramas in aer. Era doar prima ocurenta a unei tensiuni ce avea sa revina constant in discutiile si evenimentele din jurul forumului.
Din fericire pentru buna desfasurare a programului stabilit si a digestiei mesei de prânz, panelul de vineri dupa-masa a fost mult mai putin tensionat. Discutiile pe tema „Statul social si bunurile comune“ au ramas la un nivel teoretic suficient de inofensiv. Polii dezbaterii s-au concretizat intre o pozitie pro-stat si o pozitie post-stat: pe de o parte, ideea de a miza politic pe reintarirea statului social, in calitate de garant necesar, chiar daca nu si suficient, al incluziunii sociale si atenuarii inegalitatilor (idee sustinuta de Victoria Stoiciu si Cristina Rat); pe de alta parte, ideea ca sarcina noastra, in contextul actual al declinului autoritatii statale, este de a gasi forme locale, punctuale si marginale de socializare si gestionare a bogatiei sociale (pe scurt, ideea bunurilor comune, sustinuta de Florin Flueras). Problema fiind practic indecidabila, ambele variante putând fi argumentate convingator din puncte de vedere diferite, discutia s-a incheiat prin recunoasterea problemei ca problema veritabila.
Dornici sa spele „rusinea“ din ziua precedenta, pe la ora 17, participantii la forum au descins din nou, dar in numar si mai mare, la Facultatea de Istorie, unde studentii continuau sa ocupe si sa dezbata in amfiteatrul Vasile Pârvan. De data asta, asa cum aveau sa o dovedeasca discutiile de a doua zi, impresia lasata a fost simetric opusa celei din ziua de joi, chiar daca la fel de rea. Dupa aproximativ o ora in care lucrurile au evoluat mai mult haotic, cu discutiile sparte pe mai multe grupulete, fara nici o organizare, Vasile Ernu a luat frâiele administrative in mâna, a readunat adunarea si a chemat in fata salii, intr-un fel de prezidiu improvizat, o serie de forumisti care, pe baza experientei lor protestatare sau a cunostintelor lor teoretice, sa incerce sa ofere sfaturi practice si concrete miscarii studentesti aparent destul de debusolata. Sfaturi si sugestii utile au venit intr-adevar de la Adrian Dohotaru, Istvan Szakats, Ovidiu Tichindeleanu. Problema era insa ca ocupantii de vineri nu prea mai erau aceiasi cu ocupantii de joi. Daca cei de joi sperau intr-o solidarizare si sustinere cât mai vizibila din partea forumului CriticAtac, cei de vineri nu prea stiau ce-i CriticAtac-ul si ce cauta toate somitatile necunoscute care ocupa prezidiul amfiteatrului pe care studentii, teoretic, il ocupau.
Nebanuind impresia proasta lasata si increzatori ca ne-am facut datoria, forumistii au/am parasit Universitatea dupa aproximativ trei ore, lasând astfel studentii sa reflecteze la sfaturile tocmai primite si sa reocupe, pe baza lor, intr-o maniera mai adecvata, Facultatea de Istorie. Ca sa nici nu lasam dreptacii fara rezerva lor de glumite gata facute, seara revolutionara s-a incheiat cu beri in El Dictador si queer party in Berlin Club.
A doua zi all hell broke loose. Sau cel putin o parte considerabila. Panelul programat dimineata – „Forme alternative de organizare sociala, intre teorie si practica“ – a fost imediat deturnat de discutiile aprinse referitoare la descinderea din seara precedenta de la Universitate. De asta data, participantii la ocuparea Facultatii de istorie le-au reprosat forumistilor implicarea lor sufocanta in protestul studentesc si intentiile lor de acaparare si subordonare ale acestui eveniment. Profitând de ocazie, si unii forumisti s-au alaturat reprosurilor studentesti evidentiind alte aspecte problematice ale comportamentului organizatorilor de la CriticAtac: faptul ca in prezidiu nu fusesera chemati decât barbati – cu exceptia Cristinei Rat care parca anume a refuzat sa se deplaseze din banca in fata bancilor – a fost taxat drept dovada clara de masculinism si falocratie; plasarea celor câtiva forumisti desemnati de Ernu in fata amfiteatrului a fost automat demascata ca o pretentie nejustificata la autoritate si ierarhie; impresia acestor vorbitori din seara precedenta ca s-ar putea sa aiba dreptate si sa stie ce zic a fost criticata drept pura iluzie metafizica; nu in ultimul rând, a fost evidentiata structura profund inegalitara si deci autoritara a amfiteatrului ca spatiu utilitar, lasându-se astfel sa se inteleaga ca sansa de reusita a ocuparii studentesti ar fi fost cu totul alta daca ea ar fi avut loc nu in amfiteatru, ci pe coridor sau, de ce nu, in spatiul cel mai egalitar cu putinta – la toaleta. A fost, practic, un concurs de teorie critica hipersofisticata si pusa in practica: cine reuseste sa surprinda cât mai multe aspecte problematice, reactionare, nondemocratice in situatiile, gesturile si intentiile aparent cele mai nevinovate. La asa oferta, mi-e greu sa desemnez un câstigator. Cert e ca, spre norocul sau, Vasile Ernu, capul nenumit al tuturor rautatilor, a ajuns la discutii abia dupa ce spiritele s-au mai calmat. Dupa mai multe incercari esuate, moderatorii Ovidiu Tichindeleanu si Raluca Voinea au reusit sa readuca discutia la subiectul prevazut in program. Insa, dat fiind contextul, dezbaterea pe marginea formelor alternative de organizare sociala s-a transformat intr-un fel de sedinta de narcisism colectiv, in care fiecare organizatie s-a multumit sa-si prezinte specificul, activitatea si principalul aport militant, care specific, activitate si aport au parut sa se concretizeze, in mai toate cazurile, in simplul fapt ca organizatia respectiva (inca) exista. Marginalismul, precaritatea, activismul local si specificul unic, ireductibil al fiecarei organizatii au fost astfel recunoscute drept esenta si realizarea lor suprema. Intr-o bizara identitate a contrariilor, se pare ca la marginea câmpului politic, micile entitati militante au acelasi statul ontologic ca si fiinta teologica si filosofica suprema: si la ele, esenta se suprapune perfect cu existenta.
Odata criza depasita si catharsis-ul incheiat, panelul final – „Politic impreuna“ – a incercat sa traga concluziile practice si teoretice ale discutiilor de pâna atunci. Trei dintre vorbitori (Gabriel Chindea, Adrian T. Sârbu si autorul rândurilor de fata) au pornit, in interventiile lor, de la faptul surprinzator ca, in ciuda invitatiei si argumentului Forumului Social si in ciuda contextului acut si imediat, despre criza economica si capitalism nu s-a discutat mai deloc. Lupta anticapitalista (fie in forma ei radicala, de lupta de clasa, fie in forma ei reformista, de lupta impotriva austeritatii) a fost propusa de cei trei vorbitori ca singurul front de posibila coagulare si mobilizare a miscarilor de stânga locale. Si asta nu doar din motive de adecvare si corectitudine teoretica, ci inclusiv din motive de pragmatism politic: pâna una alta, criza economica e cea care afecteaza pe mai toata lumea, si in jurul ei trebuie sa se mobilizeze diferitele organizatii prezente la forum. Era gata-gata sa se instaureze un fel de consens, cel putin printre vorbitori, pe marginea acestei idei, când atentia tuturor a fost atrasa de prezenta, in sala, chiar in rândul vorbitorilor, a unui personaj nesperat: un membru PSD. Imediat, au inceput sa curga intrebarile catre Florin Abraham, care era chestionat tocmai ca reprezentat al PSD si care, din motive pe care nu mi le pot explica in totalitate, a acceptat de buna voie sa joace acest rol si sa raspunda la provocari numai in calitate de purtator de cuvânt al PSD. Ceea ce a insemnat un discurs cenusiu, de cadru de partid de centru-stânga, abundent in banalitati social-democrate, ba chiar third way, si care ar fi trecut neobservat daca nu era pigmentat din loc in loc cu gafe monumentale tocmai din punct de vedere politico-mediatico-electoral. Astfel, la observatia lui Costi Rogozanu ca, mai nou, opozitia de la noi nici populista nu mai stie sa fie, discursul anti-banci fiind tinut, din când in când, doar de presedintele Basescu, Florin Abraham a comis gogoasa de a explica multimii de stângisti prezenti ca stiti cum e, in politica moderna, fara sustinerea bancilor si corporatiilor n-ai cum sa ajungi in Parlament. Deci intre popor si banci, alegerea nu-i chiar asa de facila cum am crede noi, cei neexperimentati in meandrele politicului. De-aici incolo, trezita si incurajata de acest gen de raspunsuri intelepte venind din partea PSD-istului de serviciu, adunarea s-a lansat intr-un meci colectiv de tenis la perete cu Florin Abraham, meci care nu s-a incheiat decât prin interventia decisa si mizericordioasa a moderatorilor intâlnirii.
Concluziile referitoare la „politic impreuna“, tema panelului final, au ramas astfel mai mult in aer. Privit in ansamblu, Forumul Social CriticAtac a fost tot atât de mult o reusita pe cât a fost un esec. Sau, mai exact, reusita sa – dincolo de faptul ca a constituit o incercare laudabila de aducere laolalta a organizatiilor de stânga din tara – a constat tocmai in a evidentia impasurile si problemele obiective cu care se confrunta stânga astazi. Practic, Forumul Social a fost o proba de sincronizare a stângii românesti independente la stânga internationala si, in general, la situatia politico-economica globala. In rest, vorba lui Beckett: try again, fail again, fail better!

 

Text preluat de pe platforma protokoll.ro n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper