Romania din diaspora: „avem!!!“

Stam pe-o terasa la o cafenea de sub Akropole si-i spun prietenei mele Elvira, românca si ea, emigrata de niste ani la Atena, ca ma bate gândul sa trag o zugraveala in apartament.

„Avem!“ spune ea, bucuroasa sa ma ajute. Si-mi vorbeste despre un muncitor român, care i-a zugrãvit de curând si ei casa. Exista deci in emigratia româneasca cineva priceput la asa ceva.

„Si daca tot zugravesc, spun, as vrea sa modernizez si tabloul de electricitate.“

„Avem!“, spune ea si-mi recomanda un electrician, muncitor serios, de la Botosani, care lucreaza acum de vreo 10 ani la complexul Elefsina pe Malul Mediteranei. I-a modernizat tabloul de siguranta unei cunostiinte comune. E bine pus la punct cu noile rigori ale întreprinderilor de electricitate, deoarece se pare ca s-au schimbat anumite lucruri in sistemele lor.

De jur imprejurul nostru, portocalii sunt grei de fructe, fiindca am intrat în iarna, deci in sezonul narantselor. Stralucitoare, atârna in crengi cu sutele, de parca ar fi niste globuri portocalii de Craciun.

„Am si eu niste portocali in curte, spune Elvira. Dar mi se pare ca anul asta nu le merge prea bine. Trebuie sa caut un gradinar…“

„Avem!“, o asigur. Si i-l recomand pe Vasile, care-mi tunde si mie an de an florile din gradina.

Dupa o vreme, apare la intâlnire si prietena noastra, Monica, medicul radiolog. Are figura suferinda, spune ca n-a dormit toata noaptea, din cauza unei dureri de masea.

„Avem!“, o linisteste Elvira si-i da numarul de telefon al lui Dumitrescu, medic stomatolog pe bulevardul Vasilissa Sophia.

Comandam niste cafele. La cafea ni se aduc si prajiturile casei. Ne aducem aminte de eclerurile copilãriei noastre. Unde sa gasesti la Atena asa ceva?

„Avem!“, spune Monica si ne da adresa unui restaurant românesc din Kifisssia, care face ecleruri ca-n Bucuresti. „Dar mai bune parca decât la ei, am mâncat la Berna, spune Monica, proaspat întoarsa de la un congres din Elvetia. Am gasit acolo un cofetar de la Târgu Mures.“

Discutam de una, de alta. Un baiat al vecinilor nostri, foarte talentat, violoncelist, vrea sa studieze in Germania.

„Avem!“, spun eu, si convenim sa-l trimitem la Köln, unde concert-maistru in orchestra germana este un român.

Un email pe care l-a primit Elvira de la niste prieteni comuni aduce o veste proasta. Tatal familiei are o problema pulmonara grava. Va trebui sa faca o interventie chirurgicala foarte riscanta, intr-o clinica universitara specializata in asemenea diagnostice.

„Avem!“, spune Monica si ne gândim la profesorul pulmonolog român care conduce o clinica universitara de la Bruxelles.

Mai vine vorba si despre o operatie de ochi a cuiva, tot asa, foarte dificila, care cere mâna si aparatura specializata.

„Avem!“, la Londra sau la Paris, doi profesori români care…

„Pentru calatorie trebuie insa incheiata o asigurare.“

„Avem“ – la Dan Petrescu.

Lista poate merge la nesfârsit. Vrei sa mãnânci mititei la Tel-Aviv?

„Avem!“ La domnul Puiu, din Jaffo.

Vrei sa faci teatru in Noua Zeelanda?

„Avem!“ Cu Octavian Saiu.

Vrei sa te specializezi in rachete spatiale la NASA?

„Avem!“…

„Avem!“ deci pentru orice nevoie. Avem o Avere.

Dar… o avem oare noi, sau o au altii? E a noastra averea asta?

Da, este si a noastra. Termenul cu care o numesc sociologii este „etnoprofesia“. Si tot ei constata ca, daca undeva etnoprofesia este de mare amploare, grupul etnic pe care il reprezinta ea este mai bine adaptat la conditiile tarii gazda. Pare paradoxal, dar viata de zi cu zi o dovedeste din plin. Profesia exercitata pentru si printre ai tai, iti da putere si le da putere.

„Parca de când au venit mai multi emigranti din România, ma simt mai bine la Londra“, mi-a spus in vara un pictor de icoane român, la un salon colectiv de pictura. „Exista mai multi vizitatori care au aceeasi emotionalitate ca a mea, stiu ca pot fi inteles mai usor. Pâna acum câtiva ani, când vizitatorii auzeau de pictura bizantina sau de ortodoxie, treceau mai departe“.

„Dupa 1989, imi spunea un profesor din Franta, nu m-a mai bântuit niciodata atât de aprig si de neostoit dorul de tara. Si m-am simtit aici mai puternic. Nu mai eram la discretia unui singur popor, cel in care emigrasem, si in care eram obligat sa ma incadrez cu unghiile si cu dintii. Daca vroiam, puteam sa ma intorc oricând in tara mea. Sau puteam sa dau lectii particulare românilor veniti aici pentru studii. Imi câstigasem independenta deciziilor. Nu trebuia neaparat sa plac. Nu trebuia sa ma plec“

„Ce bine de tine!“, imi spuneau si mie colegii la Amsterdam, când ne pregateam de vacante. Tu ai unde sa mergi, fara prea mare cheltuiala si fara bataie de cap. Ai inca o tara, pe când noi nu avem decât una. Vrei sa te duci undeva, atunci când ai o singura tara? Cauta-te in buzunare, plateste. Lasa ca nici nu are cine sa te primeasca cu drag, cine sa se bucure când se deschide usa. Ca sa nu mai vorbim de posibilitatea de a lucra si intr-o tara si si in alta. Si de a avea aici cercul tau de prieteni din tara ta, cu care faci cauza comuna in orice imprejurare.“

Cine vorbeste despre lipsa de solidaritate a românilor din emigratie se invirte in cercuri inchise, lipsite de perspectiva prin insasi natura lor. De la un anumit nivel al tinutei morale si intelectuale, aceasta idee preconceputa poate fi contrazisa cu argumentele cele mai la indemâna. Etnoprofesia este un asemnea argument. Una dintre conditii este insa sa stii cine esti. Atunci când stii cine esti, ai incredere in tine insuti. Si increderea in sine – imi spunea aseara psihiatra Beata Kuttlik, nascuta in Haita Mare, lânga Sfântul Gheorghe, dar medic director de spital in Atena, increderea in sine te face puternic. Ai o tara din care vii, ai un grup etnic in care profesezi cu succes, nu se poate sa faca cineva cu tine orice, ti-ai dovedit valoarea. Grav, spunea Beata, este cazul celor care nu au unde sa-si dovedeasca valoarea. Ca acest lucru se intâmpla in tara ta, sau in alta tara, intr-o perioada de criza sau de liniste economica, de incertitudini in viata personala sau in starile conflictuale inerente oricarei vieti, este o problema subsidiara. Daca ai unde sa-ti dovedesti valoarea si cineva iti confirma ca cei din jurul tau au nevoie de tine, nu ti se poate intâmpla nici o catastrofa la nivel psihologic“.

Si uite aici, punctul forte de ultima ora al diasporelor! Grupul tau are nevoie de tine! Si, paradoxal, având posibilitatea sa-ti dovedesti valoarea, devii puternic si-n ochii grupului tarii in care traiesti. Ultimii ani, in care ne-am inmultit in nenumarate locuri pe glob, ne-au sporit forta.

Cei care se ocupa cu mersul comunitatilor, sociologii, spun chiar ca etnoprofesia este o treapta a transnationalismului. Iar transnationalismul, semnul sub care se profileaza viitorul comunitatilor umane. Când nu se va mai opera la nivelul identitatii cu dihotomia „ori-ori“. Ci cu „si-si“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper