Roland Garros, mon amour (30)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Aparentele înseala. Dar ce idee, sa începi un articol, fie el si despre istoria sentimentala a Roland Garros-ului, cu un truism! Si totusi, dincolo de substratul tehnic al redactarii de text, unul care anunta un rateu de zile mari, se înalta, majestuos si titanic, orizontul tuturor experientelor ce confirma banalitatea propozitiei de debut. Asadar, reiau si întaresc: aparentele înseala. Pâna si acele aparente care beneficiaza de girul normativ al legii si regulamentelor sunt supuse erorii si pot induce starea de înselaciune. Însa nu e nimic tragic aici… în fond, Umberto Eco avea dreptate – semiotica este posibila doar întrucât oamenii, atunci când comunica discursiv, mai si mint! Iar daca este adevarat – si este! – ca aparentele înseala, înseamna ca acest lucru este valabil si pe terenul de tenis, ba chiar si în sanctuarul suprem al tenisului pe zgura, adica la Roland Garros. Deci, daca auziti sacrosanctul anunt al arbitrului principal „ghem, set si meci cutarica“, sa nu credeti ca totul s-a sfârsit. Uneori povestea abia începe.
Asa s-a întâmplat la editia din 1973 a marelui turneu de la Porte d’Auteuil, o editie extraordinara pentru culorile românesti, caci Ilie Nastase a ridicat deasupra capului faimoasa „Cupa a Muschetarilor“, tenismanul nostru triumfând net împotriva iugoslavului Nikola Pilici, scor 6-3 6-3 6-0. Dincolo însa de tam-tam-ul si legenda ce însotesc de obicei asemenea clipe de glorie, la Roland Garros s-a petrecut si un episod cel putin ciudat. În competitia feminina, o pustoaica cu ten si bucle de creola focoasa, dar si cu niste gambe de o sveltete infinita, aflata la debutul sau pe tablou principal al Internationalelor Frantei, românca Virginia Ruzici, o înfrunta pe terenul cu numarul 5 pe sportiva clasata a doua în ierarhia din Hexagon, Nathalie Fuchs. Desi nu devenise înca acea superba campioana ce ne încânta privirile cu jocul ei atipic si inventiv, Virgi avea înca de pe atunci un exceptional joc de picioare, ca si un forhand de speriat. În acea zi, calduroasa si umeda, de-a dreptul sufocanta sub cerul de un albastru neverosimil al Parisului, Ruzici o domina pe Fuchs, ajungând ca în setul decisiv sa aiba conducerea, 6-5. Totul curgea logic spre o victorie a tinerei din România, când, brusc, la schimbarea terenului, Virginia îsi întinde picioarele, iar figura ei exprima o grimasa surprinzatoare. Este clar, fata are crampe musculare, iar durerea este una ascutita, de nesuportat. Ruzici se asaza pe scaun, îsi frectioneaza musculatura picioarelor, apoi se ridica încet, facând miscari de încalzire si relaxare – însa nimic, totul e inutil.
În tribuna, aproape de primul rând, prietena mai matura a Virginiei, Mariana Simionescu, viitoarea sotie a marelui Borg, se da de ceasul mortii, vazând ca pustoaica e pe punctul sa abandoneze. Nemaitinându-si nervii, Mariana încaleca balustrada si se trezeste pe teren, lânga sportiva aflata în suferinta. Mai experiementata, Mariana începe sa-si maseze prietena, sub privirile consternate ale Nathaliei Fuchs si ale arbitrului de scaun. De ce atâta mirare si chiar revolta din partea celor doi? Simplu, pentru ca la acea data regulamentul nu prevede ca sportivii sa primesca ajutor medical. Singura posibilitate, daca accidentarea se dovedea mai serioasa, era abandonul. Desi apostrofate, româncele îsi vad mai departe de „tratament“. De fapt, nici Virginia si nici Mariana nu vorbeau pe-atunci franceza, asa ca apelurile arbitrului sunt inutile, compatrioatele noastre nepricepând ce anume le este reprosat.
Într-un final, arbitrul decide ca mademoiselle Ruzici este descalificata, victoria revenindu-i adversarei sale. Tânara jucatoare din Carpati paraseste terenul cu ochii în lacrimi. Fata se duce direct la dus, de unde iese ceva mai tîrziu, cu fata devastata de dezamagire. La vestiar, surpriza, o asteapta Mariana Simionescu, însotita de directorul turneului, Pierre Darmon, care îsi cere scuze în numele organizatorilor si, apreciind ca întâmplarea a defavorizat-o pe tânara românca, decreteaza ca partida poate fi reluata. Precedentul deja a fost creat, chiar daca toata lumea, arbitru, public si jucatoare se mira!
Meciul, reluat, nu decurge însa în favoarea Virginiei, care, tulburata de întorsatura situatiei, este învinsa în prelungiri, scor 10-8. Regulamentul, sfidat de morga de seigneur a lui Monsieur Darmon, foarte sensibil si galant cu domnisoarele din Est, s-a razbunat, facând dreptate frantuzoaicei Fuchs, cu nimic vinovata ca litera normei este cinica si respinge orice sansa sportivelor accidentate.
Peste doar trei saptamâni, pe gazonul de la Wimmbledon, Ruzici traieste, culmea, o întâmplare similara, doar ca în sens contrar! Înfruntând-o pe australianca Evonne Goolagong-Cawley, fata noastra face o partida foarte buna, amenintând-o serios pe specialista ierbii care este sportiva de la Antipozi. Ea conduce meciul, dupa un set si jumatate, când, dintr-o data, Evonne începe sa se plânga de crampe de ordin muscular. În acel moment, sotul fermecatoarei aborigene devenite campioana la tenis patrunde spontan pe teren si-i administreaza acesteia o injectie. Evident, Goolagong-Cawley mai avusese probleme de acest tip si pâna în faza întâlnirii cu Ruzici, însa ajutorul medical venise întotdeauna la începutul partidei, nu în timpul acesteia.
Virginia priveste împietrita întreaga situatie, nu are reactie, nu gaseste replica, lasa ca totul sa decurga de la sine. Iar arbitrul britanic, spre deosebire de cel parizian, nu gaseste cu cale sa intervina. Tulburata si destabilizata de imperturbabilitatea arbitrului de scaun, Ruzici nu mai întelege nimic, parându-i-se, evident, nedreapta dubla masura cu care este tratata. Deconcentrata, românca pierde seturile doi si trei si, odata cu ele, partida! Asa se scrie uneori istoria…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper