Pentru unii muma, pentru altii ciuma

Un articol de ION BOGDAN STEFANESCU

Ne plângem necontenit de faptul ca noile generatii nu au apetit pentru muzica clasica si ca nici macar nu au curiozitatea sa intre în Ateneul Român, sa-l viziteze ca pe un muzeu. Multi considera Ateneul ca fiind un templu al initiatilor. Altii îl confunda cu hotelul Athénée Palace. Cei mai multi însa ramân indiferenti la impozanta sa prezenta din centrul Bucurestiului, atunci când dau navala în Piata Revolutiei pentru concertele de muzica pop, autorizate de Primaria Capitalei la aceeasi ora la care încep si cele de la Ateneul Român, parca pentru a ne face în ciuda noua, putinilor iubitori ai muzicii clasice, rastigniti sub majestuoasa cupola de decibelii revarsati cu frenezie dinspre Piata vecina. Numarul în continua scadere al celor care se bucura de un concert elevat, repulsia sau chiar bascalia cu care este tratata muzica clasica astazi sunt rezultatul educatiei precare din perioada celor „sapte ani de acasa“ si ulterior al programelor scolare deficitare, în cadrul carora muzica ocupa întotdeauna o pozitie codasa. Privim adesea cu admiratie si chiar invidie la performantele societatilor occidentale, fara sa constientizam modul în care copiii lor cresc în sânul familiilor. O preocupare importanta a micutilor este învatarea unui instrument, pentru a ajunge cât mai repede sa cânte alaturi de fratii si surorile mai mari si de parinti. Cântatul în grup devine principala distractie de weekend. În felul acesta, copiii deprind bunul-gust, anumite criterii si judecati de valoare, se obisnuiesc sa dialogheze cu aproapele si sa-i respecte initiativele, iar muzica clasica ajunge sa reprezinte o necesitate, fara de care viata si sufletele lor ar fi mult mai sarace. Daca si copiii nostri ar creste înconjurati de sunete calde, frumoase, prietenoase, de feeria culorilor pe care le ofera artele plastice, de eleganta si prestanta dansului clasic, cu siguranta ca acele concerte violente, de prost gust, pe care le aminteam la început, nu ar mai avea loc în centrul Bucurestiului. Din pacate, într-o tara unde timp de patruzeci de ani a cânta colinde, a împodobi bradul de Craciun, a intra într-o Biserica însemnau atitudine anti-nationala, e greu sa le vorbesti oamenilor despre spiritul de familie care impune si o anumita conduita artistica. Copiii comunistilor de ieri, neciopliti si fara scrupule, au devenit astazi, la rândul lor, parinti, educatori ai unei noi generatii. Si atunci devine si mai greu sa încerci o pledoarie în favoarea orelor de muzica din programa scolara. Nu spun prin asta ca ar trebui redusa ponderea celorlalte materii de învatamânt. Ma întreb însa câti elevi îsi vor folosi notiunile de matematica superioara, de chimie organica si anorganica sau de fizica în viata lor viitoare? Este necesar, desigur, sa dobândim notiuni generale din cât mai multe domenii, dar, pâna la urma, fiecare dintre noi se specializeaza doar într-unul anume. De aceea consider ca si muzicii ar trebui sa i se acorde aceeasi sansa în rândul optiunilor de viitor. Poate ca, fara sa banuim, în copiii nostri salasluieste un talent pe care, printr-o educatie deficitara sau din lipsa de fler, îl sugrumam din pornire. Cred ca toti copiii se nasc cu anumite abilitati pe care le pierd pe parcursul existentei lor. Daca cei mici ar avea din când în când sansa sa asculte muzica clasica, sa învete un instrument, sa picteze, sa deseneze sau sa faca balet, cu siguranta viata lor la maturitate ar fi agrementata de evenimente petrecute la Ateneul Român, la Opera sau în galeriile de arta. Ar fi în acelasi timp capabili sa intre în dialog cu semenii, ceea ce presupune politetea si rabdarea de a-ti asculta interlocutorul, ar sti sa se poarte în lume si sa se îmbrace dupa criteriile bunului-gust. Din pacate, lucrurile se petrec exact invers: în singura ora saptamânala de muzica, învatatorii prefera sa-i lase pe elevi liberi sa joace fotbal pe maidan. Exista si varianta ca acea ora de muzica sa devina o corvoada pentru elevi, din lipsa de tact a profesorului. În ambele cazuri rezultatul este îndepartarea de muzica, în general, de frumos. Nu ne mai mira asadar violenta mediatizare pe toate caile a prostului-gust; cu siguranta cei care decid grilele de programe radio sau TV au lipsit frecvent de la orele de arta sau provin din familii în care nu se cânta colinde în jurul bradului de Craciun. Cât despre petrecerea weekend-ului în familie cântând la instrumente, nici nu mai încape vorba. Oare nu cumva si aceasta carenta în educatia noastra ar putea explica mersul împiedicat, alandala al societatii de azi, în care arta, frumosul în general, înseamna pentru prea putini „muma“ si pentru majoritatea „ciuma“, în care la rang de arta sunt ridicate furtul si minciuna, în timp ce adevartii artisti ajung sa fie dispretuiti, pentru ca au ales sa ajunga muritori de foame?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper