O sa fie pace ?

Un articol de Constantin Stoiciu

În vremurile de acum tot mai îndepartate când am început sa citesc ziare, un oltean cu dinti de vipla lasa la poarta în fiecare dimineata „România libera“. Pe atunci, îmi spunea taica-meu, era singurul ziar în care se mai putea citi ceva. Si, de fiecare data când ma vedea cu el în mâna, ma întreba cât se poate de serios: Ce zice la ziar, o sa fie pace?
Deschid si azi ziarele – în sfârsit, luni si luni de-a rândul, când le astept sa apara pe ecranul ordinatorului – cu aceeasi întrebare si gasesc totdeauna acelasi raspuns: Nu, nu va fi niciodata pace ! Gustul sângelui si al distrugerii, al dominatiei si al umilintei celor fara putere sau prea trufasi pentru a nu fi striviti sub bombe nu se va stinge niciodata. Undeva pe aceasta planeta un razboi abia se termina si un altul începe, altele dureaza de ani de zile, altele se pregatesc. Razboaie imperialiste, razboaie tribale, razboaie civile, razboaie comerciale, razboiul rece e o suava amintire.
Daca n-ar fi fost razboiul din Iugoslavia cu consecintele lui catastrofale,  continentul european ar fi trait si azi cu iluzia pacii eterne. Daca n-ar fi fost fost criza financiara si economica, Europa comunitara ar fi continuat sa-si spuna basmul prosperitatii, al pacii sociale si al fraternitatii între tari si popoare istoric si cultural diferite. Dar criza a fost, este si va continua sa-si faca ravagiile, e în joc destinul neoliberalismului, al obsesiei deposedarii Statului de ultimele sale atributii sociale, al înversunarii refuzului dogmatic a tot ceea ce realitatea infirma, al cramponarii în aberatia economica a austeritatii si a rigorii bugetare. A început un alt razboi, care pe care, între neoliberalism si populatiile silite sa plateasca pentru salvarea bancilor si capitularea guvernelor în fata oligarhiei financiare. Ramâne de vazut cine-l va câstiga. Ramâne de vazut care vor fi proportiile ruinelor pe care se va cladi viitorul si ce fel de viitor va fi acesta.
În aceasta lume în razboi, România îsi savureaza pacea de colonie si de elev ascultator. În aceasta Europa a iluziilor si a începutului sfârsitului, România îsi face temele comandate de Bruxelles si de Fondul Monetar International cu un zel desavârsit si cu un entuziasm care pompeaza optimism întregului continent si chiar întregii lumi capitalist civilizate sau pe cale de a fi. Un exemplu, România! Politicieni ipocriti, ce-i drept, dar cuminti când ce-i care le arata pisica de când cu disparitia socialismului le-o arata. Cel putin asa spun unele ziare românesti care merita uneori sa fie citite cu zâmbetul pe buze atunci când relateaza despre marile ispravi salvatoare ale presedintiei si ale guvernului. Ziarele si televiziunile dusmanoase spun altceva, dar una peste alta, cu putin efort, cu putina bunavointa pentru slujbasii adevarului la alegere, se impune imaginea unei tari care înca misca, se înfunda, dar privita invers se înalta, alte 16 miliarde de euro se vor adauga în 2012 sutei deja împrumutate, se anunta privatizarea a ceea ce a mai ramas de privatizat sau, mai exact, de furat, modificarea Constitutiei, comasarea alegerilor si chiar venirea iernii. Câtiva voinici ai plaivazului se învârtesc bezmetici în jurul crizei: s-a terminat, se va termina, abia a început, dar oricum ar fi, a cazut sau va cadea cum nu se poate de bine României. Tarisoara lor la fel de draga ca si guvernantilor trecatori ar fi tras de fapt în secret nadejde de douazeci si unu de ani de tatonari între ce-a fost, ce este si ce-ar fi trebuit sa fie ca singura ei salvare nu putea veni decât la o criza a capitalismului, si iata ca în sfârsit speranta nebuna i s-a împlinit dincolo de asteptari. O pleasca, un dar al cerului, o ocazie imensa de a construi în sfârsit o alta tara, ba si un alt popor mai putin smecher, mai harnic, mai putin furacios si glumet, mai cum se cuvine minunatelor vremuri de azi si de mâine.
Pentru ca e o problema nu numai cu tara, cât o fi ea sau îsi imagineaza ca este europeana, e o problema mai ales cu românii care înca o locuiesc, si ea nu mai poate dura. Citesc, asadar, ca acesti români fara minte s-ar îmbulzi în magazine dupa ce s-au îmbulzit la banci pentru a se împrumuta. Criza pentru ei ar fi în ziare, la televizor, la presedintie, la guvern, dincolo de frontiere, în Europa, în America, undeva. Iar cum sarbatorile se apropie, cum nevoia de a avea de dragul avutului e mai presanta, mai zgândaritoare, mai ameitoare, cum nu se stie ce va fi la anul… Mai citesc ca ei ar face bine sa nu mai cumpere legume olandeze pentru ca, desi noi îi iubim pe olandezi si le importam ceapa, telina si altele carora le-au stârpit radacinile în tara, ei nu ne vor în spatiul Schengen.
Dupa cum zic ziarele, în România e pace. Deocamdata. S-a mai sinucis o cântareata si Andrei Blaier a murit. Cândva, într-o alta viata, a lui si a mea, în anii Razboiului Rece, am facut împreuna Diminetile unui baiat cuminte si Vilegiatura.

Un comentariu pentru “O sa fie pace ?”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper