Muzeul Israel (II)

Vizitând noua aripa a Muzeului de Arta din Tel Aviv, purtând numele filantropilor americani Herta si Paul Amir, întelegi de ce juriul, condus de fostul director al muzeului, Mordechai Omer (decedat, cu putin timp înainte de inaugurarea muzeului – la 2 noiembrie 2011), a ales tocmai proiectul propus de Preston Scott Cohen: acesta pare sa fie o recapitulare a marilor idei care au stat la baza proiectelor unor mari muzee ale lumii, din ultimii 50 de ani, de la Frank Lloyd Wright si I. M. Pei, pâna la Frank O. Gehry, Daniel Liebeskind si Zaha Hadid. Cladirea, lipita de constructia initiala, fata de care pastreaza o „respectuoasa atitudine“, încercând sa îsi armonizeze liniile cu aceasta, are, la sol, o amprenta triunghiulara. În interior, triunghiul se înalta spre etajele superioare, miscându-si laturile, astfel încât pare ca tinde sa acopere suprafata unui patrat. De fapt, cele sase niveluri ale muzeului (doua peste parter si trei în subsol) se aseamana unor felii de tort asezate una peste alta, fara ca laturile succesive sa fie continue. Elementul unificator este o „cascada de lumina“ (dupa cum l-a denumit arhitectul; mai putin poetic, l-am putea numi luminator), care este plasat, aproximativ, în mijlocul cladirii, si care, pe o înaltime de aproape 30 de metri, leaga toate elementele constructive, servind si drept punct principal de acces catre galerii, de la fiecare nivel în parte. Arhitectul a declarat ca a încercat, prin acest proiect, sa îmbine tipul de constructie „cutie alba“ – spatiu care permite orice posibila asezare a obiectelor muzeale, în interiorul sau, fara sa te lase sa îi ghicesti, din exterior, formele interioare – cu cel de constructie destinata „muzeelor – spectacol“, în care publicul se lasa purtat de la o sala la alta, fara sa se simta stingherit de existenta unor trasee muzeale prestabilite, putând sa aleaga directiile în care doreste sa îsi îndrepte atentia. La exterior, cladirea este placata cu 465 foi de beton, de forme diferite, care încearca, oarecum, sa dialogheze cu arhitectura brutalista, cu beton si instalatii aparente, a aripii initiale a muzeului.
La înfiintarea institutiei, în 1931, primarul Dizengoff a deschis registrul de inventar al muzeului cu o guasa din 1925, donata de Marc Chagall. Cu un asemenea debut, era normal ca muzeul sa se concentreze asupra artei contemporane. Totusi, de-a lungul anilor, nu a refuzat posibilitatile de îmbogatire a colectiilor, oferite, mai ales, de foarte numeorsii donatori, din întreaga lume. Astfel, muzeul a ajuns sa detina si câteva lucrari de arta italiana si flamanda, din secolele XVI – XVIII. Totusi, partea cea mai mare a colectiei o constituie operele din ultimele doua secole, de la grafica (peste 25.000 de gravuri si desene) lui Constable, Pisarro, Degas, Munch, Picasso, Gris, Matisse, Modigliani si Giacometti, pâna la picturile si sculpturile lui Monet, Renoir, Degas, Pisarro, Bonnard, Cézanne, van Gogh, Gaugin, Matisse, Picasso, Léger, Braque, Kandinski, Klimt, Chagall, Mondrian, Modigliani si Miró – printre cei mai importanti. Nu lipsesc Arp, Calder, Moore si Lipchitz. Sunt prezenti si câtiva clasici ai fotografiei, între care, Robert Capa si Henri Cartier – Bresson. Muzeul a reusit, în ultimii ani, si achizitionarea unor lucrari apartinând unor celebri artisti contemporani, între care, Anselm Kiefer si Anish Kapoor. Evident, însa, un efort considerabil, sprijinit, din nou, de generosi donatori, a fost facut pentru colectionarea artei israeliene, de la fondatorii (în 1906) ai Scolii Bezalel, din Ierusalim, între care, Reuven Rubin si Nahum Guttman, si artistii Noului Orizont (Yossef Zaritsky, Yehezkel Streichman, Yitzhak Danziger si Yehiel Shemi), pâna la a doua generatie de abstractionisti (Moshe Kupeferman, Michael Gross, Lea Nikel si Aviva Uri).
La ceremonia de inaugurare, din 2 noiembrie (care a avut loc în prezenta Presedintelui Shimon Peres), primarul orasului, Ron Huldai a putut afirma, cu mândrie, ca numai în ultimul deceniu, municipalitatea a investit peste 250 de milioane dolari americani în institutiile de cultura. Evident, si expozitiile pregatite pentru acest eveniment au urmarit sa puna în valoare acest efort investitional. Utopiile Expresionismului si Cure by Expression (titlul original, în engleza, se refera atât la curatoriatul artistic, cât si la celalat întele al termenului, de leac sau tratament) sunt doua dintre expozitiile care includ lucari specifice Expresionismului german. Acestora, li s-au adaugat doua instalatii ale unor artisti contemporani israelieni (Chanan DeLange si Yaakov Kaufman), precum si o expozitie dedicata etapelor constructive ale Muzeului. Însa vedeta momentului inaugural a constituit-o expozitia lui Anselm Kiefer, Shevirat Ha-Kelim: Spargerea Vaselor. Expozitia se constituie într-un comentariu personal al unor evenimente biblice, dar si într-un omagiu adus unor figuri pe care artistul le considera esentiale pentru istoria evreimii: Isaac Abravanel (un învatat care a fost victima expulzarii evreilor din Spania, în 1492) si Paul Celan. Motivul pentru care poetul bucovinean a fost ales de Kiefer este legat de experienta tragica a Holocaustului, careia Celan i-a supravietuit, dar care l-a marcat profund, pâna la actul suicidal comis în 1970. De altfel, atât poemele lui Celan, cât si marturisirile sale legate de experienta lagarului, l-au impresionat pe artistul german, de-a lungul întregii sale cariere.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper